Schimb de scrisori și de replici între Patriarhia Ecumenică și alte Biserici Ortodoxe locale pe tema Ucrainei

 

• Abuzuri asupra Bisericii Ucrainene de sub Patriarhia Rusă: Rezumat al Raportului Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite

Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite privind Drepturile Omului (OHCHR) a studiat incidentele care ar putea fi percepute ca acte de intimidare împotriva membrilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei. Raportul cuprinzător poate fi accesat la (adresa). În perioada analizată, Serviciul de Securitate Ucrainean (SBU) din mai multe regiuni ale Ucrainei a deschis patru anchete penale pentru incitare la vrăjmășie și ură religioasă; unul dintre aceste cazuri fiind marcat de acuzația suplimentară de înaltă trădare. Securitatea Ucraineană a efectuat percheziții la sediul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei și la reședințe ale clerului, supunându-i pe unii dintre aceștia la interogatoriu. Pe 20 decembrie 2018, Parlamentul Ucrainean a lansat un proces de schimbare obligatorie a numelui organizațiilor religioase afiliate centrelor religioase din Federația Rusă. OHCHR este preocupat de faptul că acest proces vizează în primul rând comunitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene și poate fi discriminatoriu. OHCHR este, de asemenea, preocupat că Parlamentul a justificat restricționarea accesului în aceste organizații, de către Forțele Armate Ucrainene locale, pe baza unor considerente de securitate națională, care contrazic articolul 18 alineatul (3) din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. După înființarea noii Biserici, o serie de comunități religioase au decis să se alăture acesteia. OHCHR a primit rapoarte că, în câteva cazuri, transferurile nu au fost voluntare și au fost întreprinse de autorități statale sau locale, sau chiar de reprezentanți ai grupurilor de extremă dreapta, care nu erau membri ai acestor comunități religioase. În plus, conform unui rezumat al revistei franțuzești Orthodoxie, pe 17 ianuarie 2019, Parlamentul Ucrainei a adoptat amendamente de stabilire a unei proceduri pentru schimbarea voluntară a numelui de către comunitățile religioase.

• Scrisoarea Arhiepiscopului Anastasios al Albaniei, către Patriarhul Bartolomeu, privind criza din Ucraina

Într-o scrisoare trimisă pe 14 ianuarie 2019 Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, de catre Arhiepiscopul Anastasios al Tiranei și al întregii Albanii, se arată:

"La întâlnirea de la Sinodul din 4 ianuarie 2019, am citit cu atenție scrisoarea pe care Sanctitatea Voastră ne-a trimis-o pe 24 decembrie 2018 și am abordat la modul serios problema acordării autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Rezumăm, ca întotdeauna cu respect sincer și iubire sinceră, evaluarea Bisericii din Albania, în special în ceea ce privește lucrarea Duhului Sfânt.

Sunt bine-cunoscute criticile pe care le-am adresat Bisericii Ruse privind refuzul de a participa la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta. De asemenea, recent, am criticat dispoziția sa de a rupe comuniunea de tip euharistic cu Patriarhia Ecumenică. Mai exact, în scrisoarea noastră din 7 noiembrie 2018, între altele, am subliniat Preafericitului Părinte Patriarh al Moscovei, Chiril: 'Este posibil ca decizia ierarhiei Bisericii Ruse să invalideze acțiunea Duhului Sfânt în bisericile care aparțin jurisdicției Patriarhiei Ecumenice?... Mărturisim că este imposibil să fim de acord cu astfel de decizii. Este imperativ ca Dumnezeiasca Euharistie, Taina Sfântă de neconceput și de o importanță unică, să rămână în afara oricărei dispute eclesiastice'.

Există o aceeași durere și preocupare pentru păstrarea unității Bisericii Ortodoxe, care ne obligă să ne exprimăm îndoielile noastre fundamentale în ceea ce privește validarea retroactivă a hirotoniilor oficiate de o persoană caterisită, excomunicată și anatematizată. Viața dusă de persoana care a efectuat actele în cauză, domnul Filaret Denisenko (protagonistul crizei ecleziastice din Ucraina), este revelatoare. El a fost episcop al Patriarhiei Moscovei în 1962 și a fost președinte al Departamentului pe Probleme Externe și Mitropolit al Kievului. În 1991 a solicitat autocefalia, nu de la Patriarhia Ecumenică, ci de la Patriarhia Moscovei, despre care a spus că este "Biserica Mamă". În 1992, el a fost caterisit și excomunicat și anatematizat în 1997 de către Biserica Rusiei, membru constituent al Uneia, Sfinte, Sobornicești și Apostolească Biserică, deciziile fiind recunoscute de către toate Bisericile Ortodoxe autocefale.

În perioada în care a fost destituit și anatemizat, domnul Filaret a oficiat slujbe anti-canonice și fără ca Sfintele Taine să fie valabile. În consecință, hirotoniile pe care le-a făcut sunt nule și neavenite, lipsite de harul divin și de acțiunea Duhului Sfânt. Între acestea se numără și hirotoniile în diacon, preot si episcop, ale secretarului său, Sergiu Dumenko, Mitropolitul Epifanie de acum. În scrisoarea din 24 decembrie 2018, se menționează: '...restabilirea lor la aceleași grade episcopale și preoțești...'. Ne punem întrebări, date fiind acestea, despre modul; în care hirotoniile efectuate de dl Filaret, o persoană excomunicată și anatematizată, au obținut, a posteriori și fără hirotonire canonică, validarea sfântă și pecetea autentică a succesiunii apostolice.

La nivel pan-ortodox, un principiu fundamental ecleziologic arată că hirotonirile schismaticilor și ereticilor, oficiate ca 'Sfinte Taine' în afara Bisericii, nu sunt valabile, mai ales hirotoniile care sunt oficiate de către o persoană excomunicată, anatemizată. Suntem convinși că acest principiu de bază, indisolubil legat de doctrina ortodoxă despre Duhul Sfânt și care este temelia indispensabilă a succesiunii apostolice a Episcopilor Ortodocși, nu poate fi anulat.

Ne este dificil să înțelegem cum ceea ce este invalid și nul, 'prin iconomie' poate să poarte Duhul Sfânt; cum acte care constituie o blasfemie repetată împotriva Duhului Sfânt (precum invocarea domnului Filaret: '...rugați-vă pentru el, ca harul Duhului Sfânt să vină peste el'), sunt recunoscute retroactiv 'prin iconomie'. În cele din urmă, este cunoscut faptul că recentul Sinod de Uniune și de alegere a unui nou primat al Bisericii din Ucraina a fost rezultatul insistenței domnului Filaret, numit acum oficial în Ucraina 'Preasfântul Patriarh Onorific al Kievului și al Întregii Ucraine Rusești'. Pe baza tuturor celor de mai sus, ne punem întrebări pe marginea adăugării numelui Mitropolitului Epifanie în Dipticele Sfinte.

Pacifcarea căutată în rândul ucrainenilor ortodocși, care au suferit nenumărate persecuții în trecutul regimurilor ateiste, nu a fost până în prezent realizată. În măsura în care milioanele de credincioși ortodocși care se află sub omoforul Mitropolitului Onufrie (organizați, conform statisticilor din ianuarie 2018, în 12 069 de parohii cu 90 de ierarhi și un număr de 12 283 de clerici, 251 de mănăstiri și 4 412 călugări) au refuzat să participe la procesul de acordare a autocefaliei, a apărut în continuare întreruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Ecumenică; odată ce, anterior, pleroma ecleziastică a țărilor (Serbia, România, Bulgaria, Georgia, Polonia, Albania, Republica Cehă și Slovacia), cărora li s-a acordat autocefalia, fusese unită.

Regretăm că neliniștile pe care noi le-am exprimat în delegația tripartită a Patriarhiei Ecumenice (iulie 2018) și în timpul întâlnirii noastre personale din Creta (octombrie 2018) au devenit realitate: în locul păcii și unității Ortodoxiei din Ucraina, pericolul unei rupturi a unității amenință Ortodoxia la nivel universal.

Pentru cei familiarizați cu istoria schismelor bisericești și a persistenței fanatismului religios, predicțiile că turbulențele actuale și lipsa de unitate aparentă vor fi de scurtă durată și că toate Bisericile Ortodoxe autocefale vor accepta în cele din urmă noua stare a lucrurilor, nu pot fi considerate decât estimări neîntemeiate. Iar, peste acestea, prezumțiile amețitoare ale unora, conform cărora vor deveni, fără îndoială, realitate în secolul următor, ele sunt de-a dreptul cinice. Rănile grave care nu au fost tratate la timp nu se vindecă în timp. Cel mai adesea, ele se răspândesc și se dezvoltă în plăgi incurabile.

Situația astfel creată, acum necesită noi abordări și inițiative inspirate pentru a promova pacea în Ucraina și, mai presus de toate, pentru a păstra unitatea Ortodoxiei, care este subminată periculos. În acest context, noi credem cu fermitate că soluția se află în sfânta sinodalitate, care a fost evidențiată în Creta în mod clar: 'Sinodalitatea servește unității și dirijează organizarea Bisericii, modul în care sunt luate deciziile și determină calea acesteia' (Mesajul Sfântului și Marelui Sinod, 1).

Rămânem de părere că Sinaxele pan-ortodoxe ale Primaților și Sfântul și Marele Sinod ale Bisericii Ortodoxe sunt realizări de valoare unică în ultimele decenii, datorită eforturilor neobosite ale Patriarhiei Ecumenice și Sanctității Voastre, personal. În acord cu spiritul sobornicității Sfântului și Marelui Sinod, Biserica Ortodoxă Autocefală din Albania lansează un apel puternic către Patriarhia Ecumenică, folosindu-se de privilegiul său exclusiv de coordonator al Bisericilor Ortodoxe, pentru convocarea cât mai curând posibil a unei Sinaxe, ori a unui Sinod Pan-Ortodox, pentru a preveni pericolul evident al unei schisme dureroase care pune în pericol credibilitatea Ortodoxiei și mărturisirea ei în lumea contemporană.

Vă dorim cu putere și ne rugăm cu umilință ca Unul Dumnezeu în Treime să ne conducă pașii nostri, ai tuturor, în sensul unității Ortodoxiei. 'Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt.' (Romani 15,13)."

• Răspunsul Patriarhului Bartolomeu la scrisoarea Arhiepiscopului Anastasios al Albaniei

Într-o scrisoare publicată în seara zilei de sâmbătă, 9 martie 2019, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a răspuns Arhiepiscopului Anastasios de Tirana și al întregii Albanii, vizavi de Biserica autocefală din Ucraina. În răspunsul său, Patriarhul Ecumenic a precizat că a studiat cu atenție scrisoarea Arheipiscopului Anastasios, publicată pe 14 ianuarie, legată de evenimentele referitoare la Biserica Ucrainei și, de asemenea, de solicitarea organizării unui Sinod Pan-ortodox „pentru a preveni o schismă care amenință să aibă loc".

După cum a menționat Patriarhul Bartolomeu în mod special, Patriarhia Ecumenică a avut întotdeauna responsabilitatea - nu privilegiul - de a lua seama, în orice Biserică locală, la necesitatea de a rezolva o problemă și de a lua decizii fără a provoca nicio problemă altor patriarhi. În plus, Patriarhul Bartolomeu a reamintit drepturile canonice ale "Bisericilor locale surori". Adresându-se Arhiepiscopului Anastasios, Patriarhul Ecumenic a subliniat faptul că atribuirile din trecut și actuale ale statutului ecleziastic de autocefalie au avut și au un singur scop: „buna funcționare a fiecărei Biserici, fără a crea impresii false sau divizarea Uneia Sfântă si Apostolească Biserică a lui Dumnezeu".

În același spirit, a continuat acesta, "am luat deciziile în cazul foștilor Mitropoliți Filaret al Kievului și Macarie de Lvov". Conform unui articol al publicației franțuzești Orthodoxie, care citează revista Romfea din Grecia și simultan Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși din Rusia, Patriarhul Bartolomeu a citat apoi exemplul schismei melitienilor, care a fost rezolvată, și ai căror episcopi și preoți și-au recâștigat statutul lor printr-o nouă hirotonire. Patriarhul a continuat să reamintească faptul că, în istoria recentă a Bisericii, mai ales în 1945, Biserica a grațiat Biserica din Bulgaria care a fost excomunicată de Sinodul din 1872, prin restabilirea statutului ei fără a face noi hirotoniri.

„Și mai presus de toate, includ cazul Bisericii Rusiei, care, cu doar câțiva ani în urmă, în urma presiunilor politice la nivel înalt, i-a iertat pe membrii săi schismatici ai ROCOR (Biserica Rusă de Dincolo de Frontiere). Cum a acceptat-o din nou în comuniune, printr-o nouă hirotonire și rebotezare?" - a întrebat Patriarhul Bartolomeu.

Acesta a subliniat, de asemenea, că „cei care profită cel mai mult“ interpretează greșit poziția de toleranță și de reținere a Patriarhiei Ecumenice, ca pe o renunțare la calea pe care Biserica trebuie să o adopte în viitor. "Trebuie să ne întrebăm: de ce cei care se manifestă contra binefăcătorilor lor acceptă această calomnie de neînțeles împotriva Bisericii-mamă și a Patriarhului însuși?“.

În ceea ce privește problema naturii necanonice a hirotoniei lui Epifanie și a altor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene Autocefale, liderul Bisericii din Fanar a făcut trimitere la cazul Mitropoliților Angialu și Vasile de Smirna, din 1887, unde ierarhii au ajuns, se pare, la concluzia „validității hirotoniei clericilor hirotoniți de episcopii excomunicați“.

În cele din urmă, Patriarhul Ecumenic susține că Patriarhia Ecumenică se raportează la cuvintele unor texte ecleziastice moștenite, și nu are niciun interes personal sau vreun alt motiv nemenționat sau de oportunism politic. Prin urmare, conchide acesta, „trebuie să realizezi adevărurile care au fost spuse, nu să le ratifici, deoarece acestea sunt deja certificate prin acte ecleziastice, și să restabilești dreptatea conform experienței prețioase și autentice ale Părinților Bisericii".

• Scrisoarea Patriarhului Irineu al Serbiei către Patriarhul Bartolomeu, privind solicitarea de recunoaștere a noii Biserici din Ucraina

Într-o scrisoare adresată Patriarhului Bartolomeu de către Patriarhul Serbiei, Irineu, a fost exprimată poziția Bisericii Ortodoxe Sârbe privind problema ucraineană. Vă oferim mai jos traducerea acesteia:

"Belgrad, 6 februarie 2019

Sanctitatea Voastră,

În urma primirii scrisorii Sanctității Voastre, din 24 decembrie anul trecut, cu Nr de protocol 1119, prin care ați comunicat persoanei noastre umile ceea ce ați realizat în Ucraina în legătură cu problemele existente acolo și prin care ne cereați nouă și Bisericii noastre acceptarea acestor acte și a măsurilor luate, procedăm așa cum ar trebui, și cu conștiință, la a vă oferi acest răspuns. Cu toate acestea, anterior, Vă reamintim că poziția Bisericii noastre a fost exprimată în unanimitate, la modul cel mai oficial și responsabil, printr-un comunicat al Adunării Episcopilor noștri, remis de la început Sanctității Voastre, înainte de existență opoziției altor Biserici autocefale surori, însă am fost onorați de dumneavoastră cu o tăcere mormântală privind primirea scrisorii noastre, care nici măcar nu a fost confirmată. În același fel s-a întâmplat și cu apelul care a urmat, sau mai degrabă cu strigătul îndurerat al Sfântului Sinod permanent, precum și cererea noastră frățească, din timpul întâlnirii și coslujirii noastre la Salonic la care nu v-ați grăbit, de a asculta vocea majorității Primaților și Sinoadelor Bisericilor locale care împărtășesc Credința Ortodoxă, atunci când se ia în considerare problema sinodalității, la modul pan-ortodox și în nici un caz unilateral și pe cont propriu.

Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, Sanctitatea Voastră, nu ne vom opri asupra punctelor slabe sau fără nici o bază argumentată, prin care motivați și justificați acțiunile Voastre în cauză și ale Sinodului Voastru Sfânt, care au fost deja expuse în scrisoarea ierarhilor noștri. Prin urmare, vom prezenta, mai degrabă aparent, noutăți privind întreaga chestiune, la o nouă revizuire a acesteia după noi date, și vom proceda la formularea poziției și atitudinii noastre, după cum urmează:

1. Biserica Ortodoxă Sârbă nu recunoaște „intruziunea“ dvs. în mod clar non-canonică pe teritoriul canonic al Preasfintei Biserici Ortodoxe Ruse, a cărei Mitropolie a Kievului nu mai poate fi identificată, nici în cel mai mic grad, cu "Ucraina" actuală, care este alcătuită din zeci de alte eparhii. Orașul Kiev a fost transmis, din 1686, Patriarhiei Moscovei, ceea ce reiese din documentele Patriarhului Constantinopolului Denis al IV-lea și ale succesorilor săi, din „Taktika“ „Syntagma“, "Diptice", „Calendare“, „Almanahurile“ care au apărut de atunci nu numai în alte Biserici, ci și în Patriarhia Constantinopolului, și chiar din declarațiile Voastre personale de până în aprilie anul trecut.

2. În același timp, nu recunoaștem „Biserica din Ucraina“, care a fost declarată autocefală dar este inexistentă canonic, care, în realitate, a fost impusă prin forță, reprezentând o „confederație“ artificială a facțiunilor schismatice ucrainene (ce se opun, deja, din nou una celeilalte și se îndreaptă irezistibil spre divizare). Schismaticii au rămas schismatici. Schismaticii pentru o zi sunt pentru totdeauna schismatici, cu excepția cazurilor de convertire sinceră și de penitență profundă. Singura Biserică pe care Biserica Sârbă o cunoaște și o recunoaște este Biserica Ortodoxă Ucraineană condusă de Preafericitul Părinte Mitropolit al Kievului și al Întregii Ucraine, Onufrie.

3. Rezultă că noi nu recunoaștem „Consiliul“ de la Kiev, numit în mod greșit „de Reunificare“, ce nu a implicat niciun ierarh al Bisericii Ortodoxe canonice Ucrainene (în ziua de dinainte i-ați primit pe Alexandru Drabinko și Simeon de Vinnitsa în Preasfânta Voastră Biserică, fără permisiunea canonică a Bisericii lor). Scenele care au înconjurat climatul și culisele acestei adunări ciudate, ca să nu ne exprimăm mai dur, Vă sunt cunoscute, ca și nouă. De asemenea, propunem să trecem peste ele! Acesta este, credem noi, un pseudo-consiliu anti-unificator, separator și divizor, care sapă mai adânc groapa slăbirii și dezintegrării țării nefericite a Ucrainei. Din toate aceste motive, Biserica Sârbă consideră aceste decizii ca fiind anti-canonice, invalide și, prin urmare, în niciun caz obligatorii pentru ea.

4. Nu recunoaștem ierarhia schismatică drept ierarhie ortodoxă, și clerul schismatic drept cler ortodox, ca și pe toți cei ce aparțin clanului Denisenko care au primit „existența“ lor de la un ierarh dezbrăcat de rangul său, excomunicat din Biserică, anatemizați (fapt pe care l-ați recunoscut oficial și dumneavoastră, la acel moment), membrii clanului Maletici fiind și ei lipsiți de succesiune apostolică și de preoție, în general. Niciun document, Sanctitatea Voastră și dragă frate în Hristos, nu poate transforma ceea ce era, în ceea ce nu era, și ceea ce nu exista, în existență. Prin urmare, noi nu recunoaștem pe dl Doumenko (Epifanie) drept arhiereu, cu atât mai puțin drept Primat al unei Biserici autocefale (în această din urmă calitate nu a fost recunoscut nici măcar de către „părintele său duhovnicesc“, domnul Denisenko, „adevăratul primat" în viață, care în plus este și "patriarh").

5. În cele din urmă, suntem obligați, conform canoanelor, să recomandăm ierarhilor și membrilor respectabili ai clerului să se abțină de la comuniunea liturgică și canonică nu numai cu mai-sus-menționatul Epifanie (Doumenko) și cu cei care sunt cu el, ci, de asemenea, cu cei care coslujesc și sunt în comuniune cu el, ierarhi și clerici, conform principiului canonic că unul care se împărtășește cu cei excomunicați devine el însuși excomunicat.

În concluzie, Noi deplângem și plângem unitatea distrusă a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Sobornicești, cerându-Vă din nou, îndemnându-Vă și implorându-Vă, Sanctitatea Voastră, să revizuiți deciziile luate până în prezent și să restabiliți dragostea binecuvântată anterioară, precum și unitatea Bisericilor locale ale lui Dumnezeu, pentru că nimic nu este mai necesar și mai prețios decât dragostea dintre frați, pacea și înțelegerea.

Acestea fiind spuse, rămânem, cu dragoste și respect, fratele Voastru în Hristos,

  + Irineu de Peć, Belgrad și Karlovci, președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe"

• Situația Bisericii Ortodoxe Ucrainene, discutată la prima ședință din 2019 a Sfântului Sinod al BORu

Marți, 26 februarie 2019, a avut loc prima ședință din acest an a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. Unul dintre subiectele discutate a fost cel cu privire la situația Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse constată cu profundă îngrijorare înrăutățirea situației Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Acordarea de către Patriarhia de Constantinopol a „Tomosului de autocefalie“ așa-numitei „Biserica Ortodoxă Ucraineană“, creată în mod artificial prin fuziunea a două structuri  schismatice, a amplificat și mai mult dezbinarea între ortodocșii din Ucraina, iar relațiile interconfesionale s-au acutizat semnificativ.

O îngrijorare deosebită trezește implicarea brutală a autorităților de stat ale Ucrainei în viața internă a Bisericii, politicienii încercând să folosească Biserica urmărind interese oportuniste.

În același timp, sunt călcate în picioare drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, consacrate prin Constituția Ucrainei. Totodată, în decizia Sfântului Sinod este menționat faptul că Rada Supremă a Ucrainei a adoptat și au intrat în vigoare mai multe legi discriminatorii, scopul cărora este privarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene de numele său și legitimarea practicii de confiscare a bisericilor și mănăstirilor sale. De asemenea și alte drepturi ale credincioșilor Bisericii canonice le sunt încălcate: clerul acesteia este lipsit de posibilitatea de a-i călăuzi duhovnicește pe militari, pe angajații organelor de apărare a ordinii de drept și a deținuților.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse constată că este din ce în ce mai clar că scopul reprezentanților actualei guvernări este lichidarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Autorităților locale și oamenilor legii le-au fost făcute recomandări pentru a contribui la maximum la procesul de transferare a comunităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene spre schismă.

Există deja amenințări de a lua de la Biserica Ortodoxă Ucraineană cele mai mari mănăstiri și altarele istorice – Lavra Kiev-Pechersk și Lavra Pochaev. În cele mai multe dintre cazuri, preluarea bisericilor de la comunitățile religioase se face contrar deciziilor comunităților care doresc să rămână în Biserica canonică. Decizia comunității religioase este înlocuită de votul adunării generale a cetățenilor care nu sunt întotdeauna membri ai parohiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Aceste procesele-verbale sunt aprobate imediat de către autorități, după care biserica este ocupată cu ajutorul structurilor de forță.

În aceste condiții, Sfântul Sinod face apel către fii duhovnicești din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse să înmulțească rugăciunile pentru confrații din Ucraina, aflați în suferință, ca să aibă răbdare și bărbăție creștinească în calea apărării Ortodoxiei. Solicităm autorităților de stat din Ucraina să oprească persecuția împotriva propriilor cetățeni care nu doresc să se alăture schismaticilor. Cerem Bisericilor Locale Ortodoxe să sprijine prin rugăciune prigonita Biserică Ortodoxă Ucraineană, aflată sub ocrotirea Mitropolitului de Kiev și a toată Ucraina, Onufrie.

Îndemnăm comunitatea internațională să acorde atenția asupra încălcărilor strigătoare la cer privind încălcarea drepturilor omului și să facă o evaluare corectă asupra acestui proces de ingerință brutală a statului ucrainean în treburile Bisericii”.

Declarația a fost aprobată în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 26 februarie 2019.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media - altarulcredintei.md

• Comunicat al Ședinței extraordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului

Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului s-a adunat astăzi, marți, 18 februarie 2019, în ședință extraordinară sub președinția Arhiepiscopului Hrisostom și a cercetat pe larg subiectul care privește autocefalia Bisericii Ucrainei și care, după cum a evoluat, este atinsă tema unității din sânul Bisericii Ortodoxe.

Analizând responsabilitatea Bisericii Ciprului, ca una din cele mai vechi Biserici Autocefale care au autocefalia de la un Sinod Ecumenic, față de întreaga Biserică Ortodoxă, dincolo de orice înrudire rasială și de amestec în jurisdicții și drepturi și fără a viza un folos așteptat, Sfântul Sinod a decis să să-și expună opiniile asupra tezelor-principiilor care trebuie să guverneze relațiile dintre Bisericile Ortodoxe, crezând că respectarea acestor principii poate să conducă la ieșirea din această criză.

1. Fiecare neam este îndreptățit, prin dobândirea independenței sale naționale, să ceară și autocefalia bisericească. Aceasta este consolidată și de sfintele canoane. (Este obiceiul ca cele bisericești să se schimbe odată cu cele politice).

2. Dacă sinceritatea este ceva de neocolit pentru conviețuirea lină între credincioși, în vreme ce disimularea dinamitează relațiile lor, cu mult mai mult sunt valabile acestea în relațiile dintre Biserici. Cât de stabilă și sinceră este, prin urmare, relația dintre Bisericile noastre când, în ciuda deciziilor de comun acord de la consfătuirile dintre Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe din 2014 și 2016 despre convocarea Sfântului și Marelui Sinod, patru Biserici nu au participat la Sinod fără nici un motiv substanțial? Cum răspundem la îndemnul Domnului: «la voi da să fie da și nu – nu» (Mt. 5, 37)? Cu mult mai mult este stranie invocarea «consensului» (acordului) ulterior din partea Bisericilor care-l anulează și recurg la el după cum li se pare. A fost dat și pentru această definiție un răspuns satisfăcător din destul, care a fost primit de toți la consfătuirea Întâistătătorilor din 2016. Consensul (acordul) se referă la Bisericile prezente atunci și nu are sensul împiedicării după bunul plac a luării deciziilor de către alții. Dacă una sau două Biserici sunt în dezacord într-o decizie, este consemnat dezacordul lor, totuși semnează decizia. Glasul canoanelor este clar: «să stăpânească părerea celor mai mulți».

3. Câtă seriozitate transmitem ca ortodocși restului lumii creștine și necreștine când suntem în divergență în privința modului semnării acordurilor când soluționăm unele probleme foarte serioase? Cum convingem despre aplicarea în viața noastră a poruncii Domnului: «Oricine vrea să fie primul între voi să fie ultimul dintre toți!» (Mc. 9, 35)? Dacă acordul care a fost atins la a cincea Conferință Presinodală despre proclamarea autocefaliei nu ar fi fost declarat nevalid pe motiv de neatingere a unanimității în privința modului de semnare a tomosului autocefaliei, ar fi existat problema de astăzi?

4. Cum să facem acrobații cu privire la credință când întrerupem comuniunea euharistică între Bisericile noastre? Este posibil ca o poruncă bisericească să anuleze lucrarea Sfântului Duh în bisericile unde se slujește sub jurisdicția altei Biserici? Sfântul Apostol Pavel este lămuritor cum demonstrăm că «ne silim să ținem unitatea Duhului întru legătura păcii» și că demonstrăm că suntem «un trup și un Duh… un Domn, o credință, un Botez» (cf. Ef. 4, 3-5). Dumnezeiasca Euharistie prin care se sfințește poporul ar trebui să rămână în afara disputelor bisericești.

5. Întreruperea pomenirii unui Întâistătător de altă Biserică pentru un motiv oarecare administrativ sau jurisdicțional nu dă mărturie de obiceiul ortodox al smereniei. Când atâtea ispite și sminteli îi chinuie pe credincioșii noștri, le dăm un exemplu foarte rău de conducere bisericească. Acest lucru, din păcate, nu se întâmplă pentru prima dată. Există și împrejurarea Patriarhiilor de Antiohia și Ierusalim, după cum și împrejurările anterioare dintre Patriarhia Ecumenică și Ierusalim, după cum și între Patriarhia Ecumenică și Atena.

6. Practica bimilenară a Bisericii Ciprului, dar și a întregii Biserici Ortodoxe ne creează dubii cu privire la posibilitatea validării ulterioare a hirotoniilor care s-au făcut de episcopi caterisiți, afurisiți și anatematizați. Toți ortodocșii am primit caterisirea, afurisirea și anatematizarea unor persoane care au fost în frunte în criza ucraineană. Dreptul de apel, atunci când subzistă, ar trebui să aibă unele limitări de timp cu privire la depunerea și cercetarea lui.

Dacă ne situăm sincer mai presus de principiile de mai sus și arătăm dispoziție de conformare cu canoanele Bisericii Ortodoxe, nu numai subiectul ucrainean, ci și toate celelalte care chinuie Biserica s-ar dezlega. Cu privire la tema concretă a autocefaliei Bisericii din Ucraina considerăm că:

Vestirea acordării autocefaliei pentru Biserica Ucrainei de către Patriarhia Ecumenică s-a făcut cu scopul împăcării și atingerii unității Bisericii de acolo. Nu ne îndoim de acest scop. Până în această clipă, scopul acesta nu a fost atins. Este firesc să fie dată o perioadă de timp binecuvântată pentru a se vădi rezultatul. Dacă ținta aceasta nu este atinsă, așteptăm din partea Patriarhiei Ecumenice, care utilizează rolul său reglator pe care i-l oferă poziția sa de prim rang în Ortodoxie, să convoace fie un Sinod Panortodox, fie o Sinaxă a Întâistătătorilor pentru ca să fie asumat subiectul. Frământarea principală a tuturor ar trebui să fie mântuirea poporului lui Dumnezeu care locuiește acolo.

Dar chiar și în situația atingerii unității în privința noii conduceri, ar trebui iarăși ca Patriarhia Ecumenică să găsească un mod de liniștire a conștiinței credincioșilor cu privire la validarea hirotoniei și Tainelor care se săvârșesc de această Conducere. Chiar și așa, având în vedere sensibilitatea poporului rus față de ținutul în care au fost botezați strămoșii săi, să se îngrijească de consolidarea unei jurisdicții corespunzătoare a lui acolo.

Biserica Ciprului se pune pe sine la dispoziția tuturor celor interesați cu scopul împăcării Bisericii «pe care a câștigat-o Domnul cu propriul Său sânge».

Sfânta Arhiepiscopie a Ciprului, 18 februarie 2019, Traducere de Ierom. Lavrentie Carp | sursa online

• Interviu acordat de Mitropolitul Emmanuel al Franței, cotidianului grecesc To Vima

Publicăm mai jos traducerea interviului acordat de Mitropolitul Franței, Emmanuel, din Patriarhia Ecumenică, cotidianului grecesc "To Vima" în data de 25 februarie 2019:

"- Conflictul dintre Moscova și Constantinopol asupra Ucrainei a provocat cea mai importantă și puternică declarare a viziunii romantice a Rusiei de a fi "A Treia Roma" (după căderea Constantinopolului, considerată afi A Doua Romă) de către Biserica și Statul Rus. Cum contraziceți o asemenea revendicare din partea unei țări atât de puternice și, istoric, foarte pioasă?

- Patriarhia Ecumenică a acordat autocefalia Bisericii Ucrainei, așa cum a făcut-o cu cinci secole în urmă cu Biserica Rusiei, în scopul unic de a remedia schisma care a împovărat de mulți ani poporul ortodox al țării. A făcut-o ca parte a responsabilității sale pastorale și a datoriei sale ca Biserică Mamă a poporului ucrainean, exercitându-și drepturilor sale canonice care decurg din deciziile Sinoadelor Ecumenice și din Tradiția seculară a Bisericii. Acordarea autocefaliei unei Biserici locale este un eveniment spiritual atât pentru oamenii săi credincioși, cât și pentru toată Ortodoxia. Nu este un act de revanșare sau de pedepsire a unei Biserici, de către o alta. Patriarhia Ecumenică nu a adoptat niciodată o astfel de manieră, într-un proces de o așa importanță. Întotdeauna ea înconjoară cu aceeași iubire și respectă fiecare Biserică locală. Acest lucru este bine cunoscut poporului rus, care a primit Botezul Sfânt al Constantinopolului, iar Biserica Rusiei este trup și sânge al Bisericii Mamă, de la care ea a primit propria autocefalie. A vorbi despre o "A Treia Romă" este pur și simplu o construcție ideologică ce nu are nimic de-a face cu Canoanele Sfinte, nici cu Tradiția Bisericii și, desigur, nici cu realitatea istorică, pentru că nu a existat niciodată o "A Doua Romă", pentru ca acolo să existe o "A Treia".

- În chestiunea Bisericii Ucrainene, Patriarhia Ecumenică este susținută, prin sprijinirea ei îndelungată, de Statele Unite, care dorește să limiteze influența Rusiei în Ucraina. Patriarhia Moscovei duce o luptă împotriva Patriarhiei Ecumenice, Vladimir Putin acționând ca purtător de cuvânt al său. Cum influențează geopolitica legăturile dintre Constantinopol și Moscova?
- Așa cum am spus, Patriarhia Ecumenică a acționat cu unicul scop de a proteja interesele credincioșilor ortodocși din Ucraina, pe baza propriilor drepturi canonice și a obligației de a apăra unitatea pan-ortodoxă. Ea nu a acționat în baza intereselor personale sau a presiunii politice și nu a fost, cu siguranță, influențată de competițiile politice și de interesele geopolitice. Patriarhia Ecumenică a luat în considerare în mod exclusiv interesele credincioșilor ucraineni și dreptul lor la păstrarea unității, de a-și gestiona treburile ecleziastice interne. Vă reamintesc că acest drept a fost revendicat și primit de Biserica Rusă, urmată de Bisericile Greciei, Serbiei, României, Poloniei, Albaniei, Bulgariei, Georgiei, Cehiei și Slovaciei. În toate aceste cazuri, Patriarhia Ecumenică a răspuns într-un spirit de sacrificiu, pentru a preveni schismele și pentru a proteja unitatea pan-ortodoxă, în calitatea ei de Biserică Mamă a acestor popoare.

- Vladimir Putin l-a atacat personal pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, pentru o pretinsă mituire de către Președintele ucrainean Poroșenko în vederea acordării autocefaliei Ucrainei, iar el spune că Bartolomeu și-a pierdut drepturile sale și statutul de 'primus inter pares', din cauza Ucrainei. Ce răspunde Patriarhia Ecumenică?

- Fără a dori să comenteze fiecare declarație în parte, este adevărat că Sanctitatea Sa a făcut obiectul unor critici cu totul nedrepte, din fericire din partea a foarte puțini oameni - critici care, în unele cazuri, au fost însoțite de caracterizări extrem de defăimătoare și de ofensatoare. În orice caz, cei care judecă sunt, de asemenea, judecați. Patriarhia Ecumenică, ce arată întotdeauna respectul față de fiecare persoană, știe să sprijine și să ierte. Ea întotdeauna arată, prin cuvinte și acțiuni, o lucrare în folosul Bisericii și a întregii societăți, fără a se concentra asupra amărăciunii personale. Uneori, într-o familie, copiii nu pot aprecia interesul binevoitor și dezinteresat al părinților lor, în explicarea anumitor decizii necesare luate de aceștia. Acest lucru nu schimbă relația dintre ei și nici nu reduce interesul părinților față de copil. Amintiți-vă de Pilda Fiului Risipitor. Dragostea părinților pentru fiul său, chiar și atunci când a rătăcit, nu a dispărut niciodată și a îndurat totul. Apoi va veni un moment în care copilul va înțelege această dragoste și motivele deciziilor părinților. În această dispoziție tandră și această iubire dezinteresată, Patriarhia Ecumenică, drept Biserică Mamă, gestionează relațiile sale cu toate celelalte recente Biserici autocefale, care sunt trup din trupul său și au primit autocefalia, ceea ce înseamnă dreptul de a-și gestiona problemele interne. Această relație de dragoste, îngrijire, sensibilitate, nu poate fi inversată, deoarece rolul, drepturile și obligațiile canonice ale Patriarhiei Ecumenice nu sunt afectate de simplul fapt că o Biserică-Fiică o contestă din propriile sale motive și în propriile sale scopuri. Deciziile Sinoadelor Ecumenice nu pot fi contestate de obiective trecătoare și de ambiții personale, pentru că amenință unitatea pan-ortodoxă, pentru care Tronul Ecumenic a făcut nenumărate sacrificii în garantarea ei de-a lungul secolelor. Ea slujește întotdeauna acestei unități, fără a se teme de nimic și lucrează în mod constant pentru binele Ortodoxiei.

- Conflictul eclezial riscă să răcească relația caldă istorică dintre popoarele grec și rus. Cum intenționați să gestionați acest lucru?

- Biserica lui Hristos (a Constantinopolului) a arătat întotdeauna dragostea sa și solicitudinea credinciosului popor rus, care, după cum am spus, a primit Credința Creștină Ortodoxă, Botezul Sfânt, alfabetul și, mai târziu, în condiții bine cunoscute, autocefalia Bisericii din Constantinopol. În timp, o puternică legătură spirituală s-a dezvoltat între popoarele rus și grec. Această relație onestă și reciprocă între cele două popoare a fost întotdeauna și va fi întotdeauna întărită de Patriarhia Ecumenică, ce se îngrijește și îi ține la sânul său pe toți fiii ei în mod egal. Ortodoxia este ca un mozaic din multe culori, în care fiecare piesă are valoare și importanță deosebită în alcătuirea rezultatului final.

- De ce ucrainenii caută autocefalia și independența față de Moscova și de ce i-au trebuit Patriarhiei Ecumenică decenii să reacționeze? Ce schimbare explică schimbarea și momentul acordării tomosului, declarării și recunoașterii autocefaliei Bisericii din Ucraina? Cum vă descurcați cu alte formațiuni bisericești ortodoxe concurente din țară, care sunt pro-ruse? Vă îngrijorează că, după cum unii se tem, ar putea exista un război civil ecleziastic între cele două părți?

- Istoria mărturisește faptul că poporul ucrainean nu s-a distanțat niciodată de Biserica Mamă a Constantinopolului, de unde a primit Botezul Sfânt și Credința Ortodoxă. El a simțit întotdeauna această legătură de neînchipuit și a manifestat-o ​​în timp în diferite moduri. În secolul al XX-lea, el s-a întors adesea către Patriarhia Ecumenică, cerând autocefalia. În ultimii 30 de ani, aceste apeluri au devenit mai frecvente și mai intense. La rândul său, Patriarhia Ecumenică, în ciuda diferitelor dificultăți și condiții istorice și politice specifice, nu a fost niciodată indiferentă față de poporul ucrainean și prieten al lui Hristos și a urmărit întotdeauna cursul și provocările cu care el se confruntă, în special după 1991, când diviziunea ecleziastică din țară a luat proporții mai mari. În ultimii ani, având în vedere evoluția situației, a existat o nevoie clară de a face față diviziunii care a încercat milioane de creștini ortodocși din țară. De aceea, în aprilie, Patriarhia Ecumenică a decis să accepte cererea poporului ucrainean de autocefalie. Dorința Bisericii Mamă - repet, nu s-a acționat pe baza propriilor interese sau din cauza presiunii politice - a fost aceea de a rezolva o problemă persistentă și ecleziastică, pentru ca întreg poporul ucrainean ortodox să beneficieze de autocefalie. Desigur, este un proces care necesită manifestarea unui spirit de dragoste, reconciliere și comunicare între credincioșii de toate părțile. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nou înființate, Mitropolitul Epifanie al Kievului, și ierarhia Bisericii deja acționează, după cum Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic i-a îndemnat, în acest spirit de iubire și pace cu toții, fără excepție sau distincție. Aceasta este singura modalitate sigură de a evita posibilele tensiuni și de a restabili unitatea mult dorită a trupului Bisericii din Ucraina.

- Patriarhii Bartolomeu și Chiril s-au cunoscut reciproc de zeci de ani și a fost clar pentru ambii Primați în ce direcție mergeau. Cum a fost afectată această relație de durată, de confruntarea asupra Ucrainei?

- Este un fapt știut că ambii Primați s-au cunoscut reciproc de mult timp și, în multe cazuri, au avut ocazia să facă schimb de opinii și să coopereze. Rezolvarea problemei ecleziastice ucrainene nu are totuși legătură cu relația personală și cu comunicarea celor două personalități ecleziastice. Este mai degrabă o chestiune de remediere a diviziunilor corpului ecleziastic din Ucraina și de refacere a unității sale. Când milioane de credincioși sunt în afara comuniunii bisericești, împotriva voinței lor, și fac apel la Biserica-Mamă să aibă grijă de ei, apare obligația de a face totul pentru a ajuta și a restabili relația euharistică și liturgică a acestora cu Biserica."

 

Sursa articolelor: Lăcașuri Ortodoxe