„Ceea ce pe mine mă îngrozește, pe rețelele de socializare, dar mai ales în blogurile astea care permit anonimatul, este această revărsare de ură. Critică fără rost. Dacă nu-mi convine opinia cuiva, atac persoana respectivă, îndrăznesc să vărs epitete pe care nu le merită nicio ființă, nu numai umană. Nu are rost să mă dezlănțui așa pentru că nu mă aflu în postura de judecător universal, ca să-i fac pe unii mișei, iar pe alții drepți și sfinți. Societatea suferă foarte mult din acest punct de vedere. Cred că o urmare a acestei dezlănțuiri a urii este și retragerea din spațiul public și politic a multor intelectuali de bun simț. Pentru că oamenii aceștia devin dezgustați de ceea ce se întâmplă în spațiul public și se închid în sine, în universul lor intelectual. Unii se duc și găsesc alinare la Biserică, în comunicarea cu Dumnezeu, Căruia Îi mărturisesc aceste dezamăgiri, își recunosc și ei slăbiciunile și nu se mai pun în spațiul public să își exhibe punctele de vedere pentru că riscă să fie catalogați în forme suburbane, grobiene, care, repet, ne fac rău...
Aici, în primul rând familia, iar mai apoi școala trebuie să intervină prin programe educative care să cultive echilibrul, cumpătarea, buna-cuviință. Pe vremuri, în școală, elevii de 7 ani începeau cu reguli de bună purtare în public. Familia a pierdut legătura cu tânăra generație, școala tratează elevii ca pe niște obiecte, nu ca pe niște elemente fundamentale, protagoniste ale vieții. Toate astea se pot repara. Dacă ne revenim ca societate ar trebui să ne revenim pornind de pepiniera asta care înseamnă o educație serioasă pentru cei pe care îi pregătim pentru viață”
Citeste si: | De acelasi autor: |