Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1523

Conferinţă a Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale (IOTA) - Iaşi 2019

Tags: IOTA; ecumenism; sinodalitate; conciliaritate;
 

Evenimentul academic cu tema „Unitatea panortodoxă şi conciliaritatea” se desfăşoară în perioada 9-12 ianuarie 2019. Evenimentul reuneşte 300 de participanţi din 34 de ţări.

Cu prilejul conferinţei internaţionale de la Iaşi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj intitulat „Unitatea Bisericii este dar al lui Dumnezeu şi coresponsabilitate a clerului şi credincioşilor laici”, care a fost  citit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Patriarhul României evidenţiază în mesaj faptul că în „societatea contemporană, caracterizată prin secularizare accentuată” este „tot mai necesară o reînnoire a teologiei ortodoxe actuale, printr-o prezentare a legăturii profunde dintre adevărurile de credinţă, viața liturgică şi experienţa mistico-ascetică a Bisericii”. 

„Așadar, astăzi, reflecția teologică privind unitatea eclesială panortodoxă trebuie aprofundată și în relație cu viața concretă a comunităților eclesiale prezente. În acest sens, catedra academică și altarul Bisericii trebuie să fie în permanentă conlucrare, profesorul de teologie și păstorul de suflete sunt coresponsabili pentru apărarea, păstrarea și cultivarea unității eclesiale locale și panortodoxe", consideră patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

Patriarhul a explicat că „pe lângă sublinierea adevărului că Sfânta Treime este sursa, modelul și scopul unității Bisericii, teologia ortodoxă de astăzi trebuie să sublinieze că unitatea Bisericii este dar oferit de Dumnezeu, dar și responsabilitate a episcopilor, preoților, diaconilor și credincioșilor laici, pentru menținerea unității Bisericii, pentru ca 'lumea să creadă' (cf. Ioan 17, 21-22)".

Totodată, a afirmat că „Ortodoxia are nevoie de o reflecție teologică aprofundată privind relația dintre libertatea individuală și comuniunea eclesială, dintre teologia academică și viața parohiilor și mănăstirilor, între primat (întâietate) și sinodalitate, la nivel local și panortodox, între autocefalie locală și coresponsabilitate panortodoxă, deoarece autocefalia nu trebuie confundată cu izolarea și nici unitatea cu constrângerea".

Dialogul, consultarea reciprocă și cooperarea concretă dintre Bisericile noastre autocefale trebuie să devină o practică permanentă, bine organizată, și nu doar evenimente izolate sau de conjunctură. Trebuie să veghem permanent ca egoismul individual sau colectiv să nu submineze sfințenia comuniunii eclesiale", a spus patriarhul Daniel.

El a adăugat că „în societatea contemporană, caracterizată prin secularizare accentuată, adică prin relativizarea valorilor religioase și morale, este tot mai necesară o reînnoire a teologiei ortodoxe actuale, printr-o prezentare a legăturii profunde dintre adevărurile de credință, viața liturgică și experiența mistico-ascetică a Bisericii", iar „această prezentare relațională dinamică trebuie realizată prin aprofundarea marilor teme ale credinței și vieții Bisericii, în dialog cu nevoile pastorale și misionare prezente".

Citeşte mesajul integral.

După deschiderea evenimentului a urmat conferinţa susţinută de Mitropolitul Kallistos (Ware) de Diokleia, iar Prof. Pavel L. Gavrilyuk a spus că în spatele alegerii acronimului IOTA se află două semnificații:

1. IOTA: Smerenie 

Acronimul duce cu gândul la smerenie pentru că iota este cea mai mică literă a alfabetului grec: „Cercetători, ori oameni de profesie, dorim fiecare să contribuim cu o iotă la viața Bisericii și să o facem cu smerenia cuvenită”, a subliniat Pavel L. Gavrilyuk potrivit Doxologia.

2. IOTA: Slujire

„În al doilea rând, alegerea acronimului nostru a fost motivată și de faptul că iota este prima literă a cuvântului „Iisus” în limba greacă”, a motivat profesorul.

„Pentru a-i conduce pe alții, trebuie să urmăm modelul Celui care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească” (Marcu 10: 45)”, a adăugat Pavel Gavrilyuk.

Totodată, acesta le-a mulțumit comitetului științific, membrilor consiliului, conducătorilor de grupuri și membrilor comitetului de organizare pentru timpul și expertiza oferite.

„IOTA va prospera în măsura în care va beneficia de susținerea dumneavoastră devotată și de conducerea dumneavoastră jertfelnică”, a conchis Prof. Pavel Gavrilyuk, specializat în teologie patristică greacă şi gândirea religioasă rusă modernă.

Programul conferinţei „Unitatea panortodoxă şi conciliaritatea”

Joi, 10 ianuarie

după rugăciunile de dimineaţă rostite în mai multe limbi la Capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, în Sala Ecclesia a Muzeului Mitropolitan şi la Catedrala Veche, vor urma sesiunile de comunicări ştiinţifice, informează Doxologia.

Seara, în intervalul 19:00-20:30, vor avea loc mai multe lansări de carte:

  • „Gânditori moderni ortodocşi” a părintelui Andrew Louth la Librăria Tafrali,
  • „Avva, spune-mi un cuvânt” a lect. Daniel Lemeni şi „Taina chenozei” a lect. Florin Toader Tomoioagă.

Vineri, 11 ianuarie

Vineri va fi oficiată Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană, de la ora 06:30.

La ora 14:40 va avea loc vernisajul unei expoziţii de icoane la Muzeul Mitropolitan.

După sesiunile de comunicări, de la ora 19:00, la Cartea Românească va fi lansat volumul „Pocăinţa în Antichitatea târzie” a dr. Alexis Torrance (USA), după care, de la ora 20:00, la Libăria Tafrali va fi lansat volumul „Credinţa uitată” şi „Valoarea creaţiei lui Dumnezeu” a pr. dr. Philip LeMasters (USA).

Sâmbătă, 12 ianuarie

Sâmbătă vor avea loc alte sesiuni de comunicări ştiinţifice. Seara, de la ora 19:00, la Libăria Tafrali va fi lansat volumul „Plânsul de bucurie-făcător” a dr. Hannah Hunt (UK).

Ceremonia de închidere a Conferinţei inaugurale IOTA 2019 va avea loc sâmbătă, 12 ianuarie, în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan Iaşi, la ora 20:00.

Duminică, 13 ianuarie

Duminică va fi oficiată de la ora 6:30 Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană, iar la ora 9:00 IPS Părinte Mitropolit Teofan va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană.

Luni, 14 ianuarie

Luni la ora 18:00, la Librăria Tafrali va fi lansat volumul „Cateheză şi catehumenat” a lui dr. Paul L. Gavrilyuk, preşedinte fondator IOTA.

Conferința inaugurală are loc cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, acordată în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2016. Conferința este organizată în colaborare cu Arhiepiscopia Iașilor și cu Editura Doxologia.

Evenimentul se bucură de adeziunea a numeroase organizaţii teologice, între care: Şcoala Ortodoxă Teologică Greacă şi Institutul Patristic Pappas (Brookline, Massachusetts), Centrul de Studii Creştin-Ortodoxe al Universităţii Fordham (New York), Institutul Teologic Ortodox „Sf. Vladimir“, Institutul Ecumenic Huffington (Los Angeles), Academia Teologică „Sf. Ignatie“ (Södertälje, Suedia).

Sursa: Basilica 

11-01-2019
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu