Depravarea ucide omul ca personalitate, din el rămâne doar partea lui animalică (II)

 

În prezent, vedem o descompunere morală fără precedent în istoria omenirii, care a preluat caracterul unei catastrofe umane universale. Omul, ca persoană morală, este aproape distrus. Există încă fragmente ale fostelor concepții de bine și de onoare, dar în curând vor fi doar amintiri din ele, ca urme pe nisip. Puterea care se opune decăderii și descompunerii lumii este harul lui Dumnezeu. Dar condițiile pentru percepția harului sunt dragostea oamenilor pentru Dumnezeu și a unuia pentru altul. Când iubirea se epuizează, harul se îndepărtează și începe o cădere în abis: de la om – la fiară, de la fiară – la demon. Acolo unde dispare asemănarea cu Dumnezeu, începe asemănarea cu diavolul. Dragostea caută frumusețea. Sentimentul iubirii este inseparabil de conceptul de frumusețe. Creștinismul dezvăluie frumusețea veșnică a sufletului uman ca chip și asemănare a lui Dumnezeu. Sufletul creștinului, îndreptat spre Dumnezeu, vede în fiecare persoană o lumină divină. Sacrificiul fără iubire este imposibil… Iubirea este dorința de ideal și dorința de unitate cu acest ideal.

Aceasta e sursa romantismului sufletesc, a iubirii trupești, a demnității civice etc. Prin aceasta, obiectul iubirii nu este perceput în mod real, ci prin prisma unei bogate imaginații… Iar această dragoste romantică între oameni, între prieteni… și mai ales iubirea dintre un bărbat și o femeie, a fost în măsură să ia forma unui devotament, a unui sacrificiu de sine și eroism, deși aceste manifestări au fost variabile… Dragostea, chiar și într-o formă pământească și plictisitoare, a contribuit la coeziunea oamenilor și la solidaritatea lor, la un sentiment de datorie și respect reciproc, numit generozitate. Omul nu poate să iubească urâtul, chiar și atunci când acesta se înfățișează înaintea lui sub formă de păcat ispititor. Pentru a distruge solidaritatea oamenilor, pentru a face ca eroismul și sacrificiul de sine să fie inutile și neîntemeiate, este necesar să distrugem frumusețea și să ridiculizăm însăși noțiunea de ideal.

Omul este o creatură complexă și contradictorie. Este asemenea aurului aruncat în noroi. Strălucirea acestui aur încă amintește de frumusețea omului; diavolul vrea ca omul să fie înecat în murdărie, atunci iubirea însăși devine imposibilă. Omul este o creatură asemănătoare lui Dumnezeu, dar păcatul este înrădăcinat în el și omul trebuie să-l suprime prin forța voinței. La urma urmei, decența este, de asemenea, o idee clară chiar și în rândul persoanelor nereligioase. Această idee se referă la demnitatea unei persoane, deși chiar cuvântul „demnitate” este de neînțeles pentru ele. Dacă persoana iubită dintr-o dată, ca într-un basm, se transformă într-un animal sau o reptilă, atunci nu vom fi în măsură să menținem un sentiment de dragoste pentru porcul care se bălăcește în noroi, pentru un păianjen gigant sau pentru un șarpe cu clopoței. Chiar dacă se transformă într-o maimuță – murdară și plină de pofte – nici unul dintre noi nu va dori să-și sacrifice viața pentru ca ea să mănânce banane și să-și satisfacă doar poftele.

Astăzi, forțele demonice, în numele liberalismului, vor să distrugă ce a mai rămas din frumusețea omului. Omul depravat este condamnat la degenerare. Cu el e ușor să intri într-un parteneriat pentru păcat, dar este imposibil să-l iubești cu dragoste dedicată, altruistă … Într-o lume depravată, dragostea dispare. Această răceală și goliciune spirituală fac viața gri și fără rost. Omul a devenit indiferent față de om; în plus, el este ostil față de el însuși în sufletul său. Dacă cineva se îneacă, celălalt nu riscă să întindă  o mână spre el, pentru că cel care se îneacă nu mai are nici o valoare pentru el, nu este perceput ca un prieten, ca un aproape…

În fiecare zi la televizor ni se „țin lecții” despre un om care se transformă într-un porc sau într-un tigru, iar oamenii se adaptează treptat la ideea că scopul vieții umane este să sapi permanent în noroi, că omul are voie să facă orice, că puritatea este o superstiție medievală. Chiar și dragostea pură dintre mire și mireasă, celebrată în poezia tuturor popoarelor, încetează să mai existe.

Creștinismul revigorează persoana umană. Dă puterea de a rezista păcatului, de aceea creștinismul a fost persecutat și va fi persecutat. Păcatul a divizat, a zdrobit omenirea, ea s-a dezintegrat, ca verigile unui lanț. Există încă un factor al păcatului, ce nu e psihologic, ci metafizic. Starea sufletului uman radiază emanații subtile care sunt greu accesibile simțurilor noastre senzoriale, dar percepute de spiritul nostru. Păcătosul emană o duhoare deosebită, de la care spiritul unui om, chiar a aceluiași păcătos, se întoarce. Păcatul are o greutate metafizică constantă, mai ales în cazul păcatelor perverse, de aceea din animal ne transformăm în demon, drept urmare, nenorocirea altuia ne dă un sentiment secret de bucurie, ca și cum ar fi o răzbunare pentru ceva pierdut și sfidat de oameni.

Creștinismul este religia iubirii bazate pe sacrificiu. Creștinismul a salvat omul de la cea mai groaznică sclavie, iar acum omul a devenit benevol sclavul celui mai rău stăpân – păcatul și demonul. Omul și-a pierdut frumusețea sufletului și, odată cu aceasta, a pierdut capacitatea de a iubi. El a vrut sclavia și a obținut-o. Împreună cu frumusețea, dragostea a dispărut și a sosit bezna metafizică.

Cultul sexului

De ce este sexul distructiv? El îl privează pe om de comuniunea cu Dumnezeu, prin urmare, de Împărăția lui Dumnezeu, care, potrivit Mântuitorului, „este în noi”. În Vechiul Testament este dată o poruncă – să nu comiți adulter. În Noul Testament, Domnul cere mai mult – castitate nu numai în fapte, ci și în gânduri; cel care privește cu patimă, din câte se pare, comite adulter. În Fericiri, Domnul spune: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei, 5,8). Prin urmare, condiția indispensabilă pentru comuniunea cu Dumnezeu este puritatea inimii. Cei care nu au inima curată nu vor putea să-L vadă pe Dumnezeu, să-L vadă nu vizual, ci printr-un sentiment special al inimii, luminate de har. A vedea pe Dumnezeu înseamnă să ai o lumină divină în sufletul tău. Sfinții Părinți au considerat că lupta cu desfrânarea este una dintre cele mai dificile lupte pentru o persoană. Ei au numit adulterul „moartea spiritului”. Sf. Ioan Scărarul a spus că desfrâul este cel mai grav păcat, după omor. Omul care cedează unor patimi, păcătuiește, iar desfrânarea înseamnă căderea lui, înseamnă că a fost dat la pământ de demon și a rămas acolo, neajutorat. Sunt necesari ani de pocăință ca desfrânatul să primească nu numai iertarea, ci și harul pierdut prin păcat. Sfinții Părinți ne învață să ne controlam simțurile: vederea, auzul etc., astfel încât prin ele să nu pătrundă nici o murdărie, în special mizeria depravării, altfel cele cinci simțuri devin, după cuviosul Simeon Teologul, „cele cinci ferestre ale morții”.

Chiar dacă desfrânatul ar merge la biserică, până la pocăința și corectare, viața interioară a Bisericii ar rămâne închisă pentru el, ca și cum ar fi un orb care, stând la soare, nu poate vedea lumina. Apostolul Pavel scrie: „Nu vă amăgiți, desfrânații … nu moștenesc Împărăția lui Dumnezeu”… (I Corinteni, 6,9).

Deci, trebuie să spunem că sexul, în toate manifestările sale, privează omul de viața veșnică. De aceea, partea interioară a Bisericii, adică inimile celor care se află în câmpul luminos al harului se diminuează catastrofal. Sexul deformează persoana umană; el relaxează voința omului, îl face un sclav al pasiunilor sale, ca o barcă în largul mării, în timpul unei furtuni, care a pierdut controlul și s-a predat puterii valurilor. Sexul zdruncină și distruge moralitatea.

Pentru un creștin, moralitatea este, mai presus de toate, starea interioară a sufletului. Pentru omul modern, aceasta nu e decât o anumită normă a unei vieți în comun. De aceea omul modern este dual, pentru că moralitatea pentru el înseamnă să pari moral. Urmarea „sexului liber” nu este procreația, ci infanticidul. Prin urmare, sexul este în mod inerent nefiresc și crud. El distruge respectul dintre oameni și respectul față de ei înșiși. Sexul și desfrâul îngustează viața umană spre satisfacția instinctelor celor mai  întunecate care trăiesc undeva în partea inferioară a subconștientului, de altfel, deformate artificial, pervertite și distorsionate. Omul se obișnuiește să se uite arogant și cinic la el însuși, la alții și la viață în sine. Dacă omul este doar o bucată de carne, atunci unde este locul loialității și adevărului, cui să-i fii credincios, cui să-i spui adevărul, și, mă rog, cine are nevoie de el? Prin urmare, în vremurile noastre, minciuna și ipocrizia devin principiul universal de comunicare umană. Adevărul și onestitatea, loialitatea și constanța sunt cuvinte cu care se speculează. Dacă un om trăiește după principii morale, atunci provoacă o iritare surdă celor din jur; în cel mai bun caz, îl vor privi ca pe un ciudat, ca pe un Don Quijote, iar cel mai des ca pe un dușman al armoniei și păcii sociale.

Sexul … face de fapt viața unei persoane lipsită de sens, gri și plictisitoare. Dacă un om depășește teroarea opiniei publice și hipnoza în masă a mass-media, atunci trebuie să recunoască, cu mâna pe inimă, că, în sexul „civilizat”, ce se derulează pe toate canalele de televiziune și care pătrunde ca o mizerie în viața noastră, nu este cu nimic nobil și nici un fel de bucurie, ci doar umilință și vulgaritate. În sex, are loc deconectarea conștiinței, ca atunci când folosești droguri și alcool, iar apoi persoana trece prin perioade de devastare internă și de respingere a sinelui. Iar aici, ca și în cazul unui alcoolic, există o dependență de otravă și există o degradare constantă a personalității în plan spiritual, mental și chiar fizic…

Sexul și desfrâul sunt atributele magiei negre, iar sărbătorile din sectele satanice se termină cu un mare păcat. Vechii apologeți creștini au scris că duhoarea desfrâului și a sângelui uman atrage demonii, așa că aceștia se află la ei acasă în templele păgâne. Demonii se adună la această duhoare precum corbii deasupra unui hoit… Prin urmare, sexul și desfrânarea sunt o forță care demonizează lumea, acesta este pericolul teribil pe care oamenii l-au uitat sau la care au închis intenționat ochii pentru a nu-i vedea fața hâdă…

Reabilitarea Sodomei și Gomorei

În anii ’60 și ’80 ai secolului trecut, comuniștii supuși represiunii au fost reabilitați. În anii ’90, au fost reabilitați soldații din Garda Albă iar, până la sfârșitul celui de-al doilea mileniu, a început reabilitarea locuitorilor din Sodoma și Gomora. Din câte se pare, problema sodomiților nu avea caracterul unei crime, prin urmare, ei n-au meritat acea pedeapsă, iar Marea Moartă este un monument nu al pedepsei divine a desfrânaților, ci al unui proces nedrept. Opinia publică trebuie pregătită treptat și în mod consecvent pentru această reabilitare, ceea ce și fac televiziunea și presa.

Deocamdată, nu avem căsătorii între persoane de același sex, ca în unele țări europene, dar acest tip de depravare fără rușine este considerat nevinovat și complet legal, mai mult decât atât, este declarat parte a drepturilor și libertăților omului.Acest tip de depravare nu este un fenomen fizic, ci unul psihologic sau, mai degrabă, psihopatologic. Omul care a pierdut percepția emoțională corectă a lumii nu poate gândi corect, fiind un renegat moral, nu poate apăra moralitatea, iar între timp, unor astfel de oameni li se încredințează diferite poziții și posturi. O societate în care depravarea nu este condamnată nu mai poate fi numită creștină. Depravații fac ceea ce apostolul interzicea chiar să amintești, ca o mare rușine a omenirii. Un om depravat se lipsește de dreptul de a fi membru al Bisericii și chiar de a participa la închinare, înainte de pocăința sinceră. Iar acum suntem asigurați că acestea sunt doar „noi culori” în paleta sentimentelor. Unii artiști avangardiști susțin că și bălegarul este o nouă vopsea cu care poți picta…

Patologia sexuală este o boală gravă care poate distruge o națiune, poate distruge un popor. Părinții întruniți la Soborul bisericesc din Georgia, numit Ruiso-Urbnis (secolul al XII-lea), denunțând păcatul Sodomei, au scris că acest tip de desfrânare josnică a fost cauza principală a căderii Persiei și apoi a Bizanțului. Acum, Sodoma și Gomora se află în proces de reabilitare în țările ortodoxe. În Grecia, unul dintre centrele ortodoxiei, există clădiri cu denumirea „Sodoma”. Unele forțe vor să corupă chiar inima omului și să o transforme în Sodoma. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că va cruța orașul păcătos, dacă ar exista zece oameni nevinovați, dar aceștia nu au fost găsiți. Ce se va întâmpla când nu se vor găsi zece drepți printre noi, păstrați în afara murdăriei și mizeriei spirituale? Despre asta ne dă mărturie tăcută Marea Moartă…”

Influența păcatului asupra istoriei umane

Este imposibil să explici istoria în mod logic. Mintea umană, bazându-se chiar pe memoria enormă a computerelor, nu poate identifica și determina acei factori care alcătuiesc procesele istorice. Există supra-legi în istorie – fenomene inexplicabile ce nu fac obiectul unei relații de cauzalitate. Ele pot apărea în perioadele cele mai critice și pot schimba cursul evenimentelor.

Însă cel mai semnificativ și mai important factor este planul spiritual al istoriei; este atitudinea omenirii față de Dumnezeu, este starea morală a lumii, este partea interioară a vieții umane, nevăzută pentru ochiul uman. În plan spiritual se conțin și se adună faptele întregii omeniri și se determină viitorul său. Înainte de potop, în acest plan metafizic, omenirea s-a epuizat. Figurativ vorbind, această sferă a existenței s-a golit, oamenii s-au transformat în trup, adică acționau în funcție de atracția trupului orb și corupt. Providența divină a condamnat omenirea la moarte tocmai pentru că nu avea puterea și oportunitatea de a renaște. Starea actuală a lumii nu poate fi redusă doar la condițiile economice, politice și de altă natură. Acești factori au un impact, dar totuși sunt secundari. Turnurile istoriei nu sunt previzibile pentru cei implicați în economie și sociologie; futurismul lor ieftin n-a fost justificat niciodată. Viața a rupt toate previziunile de hârtie ale economiștilor și sociologilor, care doreau să prezică istoria, așa cum prognozează vremea …

În istoria omenirii există forțe cosmice luminoase și întunecate. Păcatul a lovit cu putere în însăși natura omului, ca un viciu grav; el, la fel ca sângele infectat, a pătruns în toate celulele organismului uman. Păcatul e inerent umanității de la tragedia din Eden. Iar secolul al XX-lea este marcat în mod deosebit de dimensiunea fără precedent a păcatului…

În prezent, păcatul infanticidului a devenit aproape global. În țările din fosta Uniune Sovietică, 70% din sarcini se încheie printr-un avort și, dacă adăugăm aici contraceptivele ce provoacă un mini-avort, adică moartea embrionului de câteva zile, sângele morților ar putea umple nisipurile Saharei, iar cadavrele lor ar putea înconjura Pământul de mai multe ori.

Cum se explică această escaladare continuă a cruzimii, această orgie numită progres? Ni se pare că principalul motiv este degradarea morală a omului, răceala lui emoțională și lipsa iubirii. Iubirea deschide ființa unui om ce include cercul oamenilor pe care îi iubește… Iubirea face viața unei persoane mai profundă. Acum vedem altceva – închiderea în sine și autismul. Omul devine pentru sine unica valoare, ca și cum întreaga lume a fost creată numai pentru el. Aceasta dă naștere unei atitudini pragmatice față de alți oameni: sunt ei folositori sau nu? Aceasta devine condiția principală a relației reciproce.

În opinia noastră, două păcate majore duc la un astfel de egoism: mândria și desfrâul, și apoi „rudele” acestora, lenea și iubirea de plăceri. Egoismul usucă dragostea în om, mai întâi pe cea spirituala, apoi pe cea sufletească, care este înlocuită de izbucniri sporadice de patimi. Patima și mândria formează în suflet un fel de îngheț permanent. Omul pierde sentimentul de compasiune,  de care nu sunt lipsite nici chiar animalele. El nu se întristează de durerea altcuiva, pe el nu-l bucură, ci mai degrabă îl amărăște fericirea altuia, fie ea și sub forma unui succes temporar. Forțele întunecate iau în stăpânire din ce în ce mai mult sufletul omului. Cuviosul Serafim scrie: „Diavolul este rece”…

De ce le trebuie oamenilor moderni copii? Copiii devin o piedică pentru ei. În copii omul nu-si vede chipul, nu vede reluarea propriei sale vieți, nu retrăiește propria sa copilărie cu ei, el și-a murdărit deja viața cu desfrânarea, încât sentimentele copilului nu-l mai ating.

Familia rezolvă mai multe probleme: 1) nașterea de copii; 2) satisfacerea instinctelor, care la om sunt legate de o serie întreagă de sentimente; 3) ajutorul reciproc. Familia creștină rezolvă, de asemenea, sarcini spirituale: este o asistență reciprocă în materie de mântuire, este comunitate în timp și veșnicie, comunitate materială și spirituală, comunitate în rugăciune, ceea ce face ca familia să fie o mică biserică de acasă. Acum totul este ruinat. Sexul liber ucide nașterea de copii; mândria omoară iubirea reciprocă; egoismul ucide grija unuia față de  celălalt …

Cine suntem? (Despre educația sexuală)

Problema predării educației sexuale în instituțiile de învățământ și evaluarea acestui subiect (dacă se poate numi știință, în general, și nu un simptom sinistru al degradării societății umane) ar trebui să fie cercetate și abordate din punctul de vedere al moralității creștine. Să nu uităm că populația Gruziei, în majoritatea ei, se consideră creștină, în ciuda nivelului diferit de implicare în viața spirituală și în biserică. Acest lucru trebuie amintit domnilor sexologi, care tratează poporul gruzin ca și cum nu ar avea nici vechile sale tradiții, nici înțelepciunea lumii, nici valori morale, ca și cum ar fi o mulțime fără chip, și nu un popor cu o veche cultură, care a adoptat creștinismul cu 17 secole în urmă – o vârstă rar întâlnită la alte state și popoare …

Acum, tradițiile oamenilor sunt făcute de rușine, pentru că Freud a dus familia și căsătoria în dizgrație, iar castitatea  se prezintă nu ca o chestiune de onoare, ci drept un complex patologic, un fel de fobie dureroasă. În fața oamenilor se află o întrebare în toată acuitatea ei: vor ei să fie popor creștin sau să se dezică de Hristos în numele unei zeități noi, al cărei nume este desfrânarea și patima?…

Până de curând, Anglia era un model de moravuri patriarhale; cuvântul „puritan” a devenit un apelativ, similar unui ascet care trăiește în lume. În America, a existat o „poliție a moralității”. Maxim Gorki nu a fost acceptat de publicul american, mai exact, a fost expulzat din țară pentru că venise în America cu o soție cu care nu era căsătorit legal… Schimbarea morală a avut loc în mod neașteptat și rapid. În anii ‘20-’30 ai secolului al XX-lea, când aceste țări au atins deja bunăstarea materială și progresul tehnic. Cel mai probabil, desfrânarea a devenit rezultatul abundenței, mai degrabă, și nu abundența un rezultat al promiscuității. Dar un astfel de salt nu se putea întâmpla în mod natural.

Acele forțe care creează programe de educație sau mai degrabă de propagandă a sexului liber au corupt deja opinia publică și au eliminat cenzura în aceste țări. Totuși,  să nu uităm că America a devenit un gigant industrial datorită complexului său industrial bine construit, și nu datorită spectacolelor de striptease public. Deja în țările Europei, tot mai des se aude exprimată dorința de revenire la tradițiile morale. Fie acesta măcar instinctul supraviețuirii…

Cine are nevoie de coruperea mentală a copiilor sub masca iluminării sexuale? Cine are nevoie de pornografie sub masca informațiilor și reclamelor frumuseții trupurilor dezgolite? Cine are nevoie de racolarea tinerilor și tinerelor, sub masca luptei împotriva fobiilor? Mai întâi de toate, de asta au nevoie forțele care vor să distrugă creștinismul, să transforme omul într-un porc, care să grohăie pe lângă troacă.

Nu poate exista nici un Dumnezeu în inima depravată – Biblia a vorbit deja despre acest lucru. Prin vocea sexologilor, anumite forțe spun: „Dumnezeu este dușmanul nostru, de aceea, trăiască vrăjmașul lui Dumnezeu – desfrâul!” Ceea ce nu au reușit să facă persecuțiile și torturile armatei de urmași ai lui Nero, vechi și moderni, va face desfrâul. În biserica creștină există martiri pentru castitate care sunt venerați ca martiri pentru Hristos.

Desfrâul înseamnă paralizia inimii omului și, dacă a fost indus încă din copilărie, resuscitarea morală poate fi neputincioasă. Când un păcat se transformă într-un obicei, obiceiul devine natură… Sexologii spun: „trebuie să știți tot ceea ce este legat de intimitate, ca să vă protejați intimitatea”, altfel oamenii rău-intenționați pot profita de voi. Nu este clar de ce cunoașterea patologiei sexuale ar trebui să protejeze un copil de o „influență rea”, ca și cum ar fi la o luptă de sambo sau judo. În acest caz, sfaturile le-ar înțelege mai bine o doamnă cu o anumită experiență, dacă ar mai avea ceva de protejat și de păstrat. Dar protejarea cea mai mare a copiilor înseamnă să-l înveți pe copil să nu aibă un anturaj prost, să nu permită libertăți în prietenie, să evite situațiile și locurile în care poate să apară violența. Pentru cunoașterea unor astfel de reguli nu este nevoie de multe ore de prelegeri despre sexologie. Dimpotrivă, a vorbi mult și bine pe acest subiect îi creează copilului nu aversiune, ci interes, trezește și stimulează instinctul său mai înainte de vreme.

Căderea începe de multe ori în discuții pe tema sexului. Vedem aici metoda infamă, care se numește ipocrizie. Sexologii vor să le arate copiilor ce înseamnă erotismul, se pare, cu scopul ca aceștia să știe de ce să se protejeze, ca și cum sexologii ar uită de sfera emoțională și sexuală a copilului; și, de fapt, îi excită artificial. Nu, acești ipocriți nu sunt deloc naivi, pentru că, după curs, ei distribuie cu prudență contraceptive ca daruri. Domnii sexologi sunt foarte conștienți și de altceva: viața sexuală timpurie contribuie la impotența prematură, care este și o cauză a traumelor emoționale și a distrugerii familiei și, în același timp, a alcoolismului și dependenței de droguri.

De cele mai multe ori, sexul timpuriu se transformă într-un desfrâu patologic, pe care sexologii doresc acum să-l legitimeze. În aceasta constă problema distrugerii persoanei umane. Avortul și contraceptivele sunt strict interzise de Biserica Ortodoxă. Ei doresc să ridiculizeze aceste reguli și să le prezinte ca fobii ce apar la un copil după ce a citit cine știe ce povești.

Timp de câte secole, popoarele ortodoxe, care și-au creat familii în conformitate cu principiile moralității creștine, au crescut copiii, inspirându-le decența și modestia, ca începuturi firești și sănătoase ale vieții. Oare se dorește cu adevărat să se prezinte experiența de sute de ani a poporului drept una greșită? Istoricii pot spune ce a creat creștinismul, iar despre ceea ce au creat sexologii vorbesc faptele jalnice: sarcini la școlărițe, boli cu transmitere sexuală, creșterea cărora e constantă în ultimii ani.Nașterea de copii nu este o știință, ci un instinct biologic care nu trebuie învățat. Desfrâul în sine pervertește acest instinct. Iată un alt factor: nașterea unui copil este un transfer de informații enorme către un alt organism viu, prin urmare e necesară o anumită vârstă și dezvoltare completă a ambilor soți pentru a transfera proprietățile lor psihofizice copilului…

Dar, cel mai important lucru, așa-zisul sex „rafinat” este contrar ideii și legilor căsătoriei creștine ca biserică de acasă, transformând căsătoria într-un cult al trupului, contrar structurii căsătoriei ca monogamie strictă. Omul nu este doar un cheag de sânge și carne, ci, mai presus de toate, proprietarul unui suflet nemuritor. Desfrânatul își vinde sufletul pentru plăceri trecătoare, ca și Isav din Biblie, care și-a vândut dreptul de întâi-născut pentru un blid de linte.

Apelam la creștini: este vorba despre viața veșnică și moartea veșnică a copiilor voștri. Apelăm la credincioși și necredincioși. Chestiunea principală care e în joc este existența istorică a poporului nostru. Programele de planning familial și programul asociat de educație sexuală conduc la o reducere sistematică a populației, adică la o catastrofă națională. Hitler spunea: „Am dreptul să distrug rasele inferioare în numele rasei ariene, ca să-i ofer un spațiu de viață”.

Să ne gândim la ceea ce facem în legătură cu popoarele noastre. Sexologii moderni, finanțați de companii străine și patroni misterioși, își pun masca „prietenilor copiilor”. Dar dacă sunt prieteni, de ce nu-și ridică vocea, mai presus de toate, împotriva avortului, de ce se raportează la pornografie cu loialitate, pornografie care corupe copiii de pe ecranele de televiziune, din paginile revistelor și din afișele plasate pe stradă în cele mai populate locuri din orașele noastre? Rezultatul unei astfel de educații va fi întotdeauna același: o atitudine cinică față de viață, o atitudine cinică față de trupul uman, o atitudine cinică față de prieteni și părinți și, desigur, cel mai groaznic lucru este o atitudine cinică față de credință și valorile creștine… Experiența de veacuri a omenirii mărturisește că modestia și castitatea, precum și moralitatea înaltă și monogamia nu sunt deloc fobii și prejudecăți, ci o auto-protecție vitală și spirituală a omenirii în fața auto-distrugerii și dezintegrării. De aceea, discuțiile despre intimitate și imaginile trupului gol, care provoacă patimi la un copil, nu sunt acceptate nu numai în familiile creștine, ci și într-o societate, chiar dacă indiferentă față de religie, dar, totuși, păstrând încă o idee de moralitate.Sexologii, care mint că educația sexuală a copiilor îi va proteja de pericolele neprevăzute și de influențele rele, nu diferă mult de cei care îi obișnuiesc pe copii cu alcoolul, pretinzând „beneficiile” acestuia, precum că, învățând în practică răul alcoolului, copiii nu vor deveni alcoolici în viitor. Oare chiar experiența de secole din țările ortodoxe de a crește copiii să fie doar o sumă de greșeli și derive, de care trebuie să scăpăm cât mai curând posibil? Dacă ar fi așa, atunci popoarele ortodoxe ar fi dispărut demult, dar ele trăiesc și sperăm că vor trăi în ciuda celor care încearcă să înlocuiască căsătoria cu sexul „rafinat” și desfrâul, pentru a reduce gradual și sistematic rata natalității.

Partea II din III. Va urma...