Violența și războiul în numele religiei reprezintă violență și război împotriva religiei - SS Bartolomeu

Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a vizitat în perioada 5-7 decembrie 2018 Mitropolia Ortodoxă a Coreei, care se află sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Ultima vizită a Sanctității Sale în Coreea a avut loc acum 18 ani, în anul 2000.  Potrivit programului publicat de Mitropolia Ortodoxă de Coreea, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a participat miercuri seară, 5 decembrie 2018, la slujba Vecerniei în catedrala „Sf. Nicolae” din Seul. Sanctitatea Sa a oficiat de asemenea, joi dimineață, liturghia de hram. În după-amiaza zilei, Patriarhul Ecumenic a participat la un eveniment caritabil organizat de „Korean Salvation Army” și a vizitat mai multe persoane fără adăpost. Ultima zi a vizitei în Seul, 7 decembrie, este dedicată Simpozionului Internațional de mediu „Ecologie, teologie și demnitate umană în tradiția creștin-ortodoxă”, în cadrul căruia este prezentată ediția în coreeană a lucrării „Întâlnind Taina. Înţelegând creştinismul ortodox astăzi” (‘Encountering the mystery.Understanding Orthodox Christianity Today’) a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.. În prezent există şapte parohii în Coreea de Sud, o parohie în Coreea de Nord, două mănăstiri şi treisprezece capele în cadrul Mitropoliei Ortodoxe a Coreei.

În cuvântul ținut după sfânta liturghie, Patriarhul Bartolomeu a subliniat rolul religiei la nivel mondial, ca „o mare putere istorică și culturală”.

„Pacea nu este rezultatul evident al globalizării, al dezvoltării economice, al creșterii nivelului de trai, al progresului științei și al tehnologiei, al comunicării mediatice și a internetului. Nu poate exista pace fără contribuția marilor puteri spirituale, a religiilor, și, după cum am spus, fără pacea și dialogul dintre religii și fără colaborarea lor spre binele omenirii”, a spus Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la finalul Sfintei Liturghii oficiate joi la Catedrala Sfântul Nicolae din Seul.

Religia

 „Astăzi, religia este chemată să contribuie la cauza păcii, făcând primul pas pentru pace chiar în rândul religiilor.”

Patriarhul Constantinopolului a subliniat că „religia are nenumărate perspective luminoase și pozitive și că nu trebuie identificată cu manifestările ei negative, care nu doar că nu exprimă nucleul ei axiologic, ci o anulează”.

„Violența și războiul în numele religiei reprezintă violență și război împotriva religiei”, a reiterat Patriarhul Bartolomeu în cuvântul său de la Catedrala ortodoxă din Seul.

Dialogul

În discurs, Patriarhul Ecumenic și-a exprimat încrederea în puterea și eficacitatea dialogului, spunând că „adevăratul dialog nu are nici pierzători, nici câștigători”.

„Pentru noi, dialogul este un instrument de solidaritate”, a spus Sanctitatea Sa adăugând că „dialogul interreligios promovează în general un climat de pace, încrederea reciprocă și concilierea și facilitează înțelegerea dialogului în sens larg”.

În acest sens, Patriarhul Ecumenic a subliniat faptul că „adevărata credință îl ajută pe om să dezvolte o deschidere față de tradiții diferite, să înțeleagă valoarea interculturalismului și să dobândească sensibilitate față de valorile globale, care aparțin moștenirii spirituale comune a omenirii”.

Pace

Adresându-se ministrului coreean de cultură Do Jong-Hwan prezent la eveniment, Patriarhul Bartolomeu a spus că a venit „în țara voastră istorică în calitate de purtător și ambasador al acestui duh al păcii, concilierii și solidarității”. El a adresat un apel către orice om de bună voință să depună eforturi comune spre binele omenirii. La final, Patriarhul Ecumenic a mărturisit că „Biserica se roagă și depune eforturi pentru apărarea persoanei umane împotriva pericolelor pe care le implică globalizarea, dominarea deplină a tehnologiei în toate aspectele vieții, economismul, orientarea spre profit și nedreptatea socială”.

Rugăciune pentru Coreea

„În acest spirit,” a spus Patriarhul, „ne rugăm pentru vindecarea separării existente în Peninsula Coreeană, pentru bunăstarea tuturor locuitorilor ei, pentru a înrădăcina în inimile lor mult doritele bunuri ale păcii și armoniei”. Sursa: Basilica  

Vizită în DMZ

Sanctitatea Sa a vizitat sâmbătă, 8 decembrie 2018, zona demilitarizată coreeană (Korean Demilitarized Zone: DMZ). Cu acest prilej, Sanctitatea Sa a oficiat o slujbă de pomenire pentru cei căzuți în războiul coreean și s-a rugat pentru pace și reunificare, informează Mitropolia Ortodoxă din Coreea. În mod special, Patriarhul Ecumenic s-a rugat pentru reunirea familiilor care nu au avut încă posibilitatea să se întâlnească din pricina diviziunii. De asemenea, Patriarhul Bartolomeu a vizitat școala din această zonă unde a fost primit cu ospitalitate. Reprezentanții instituției de învățământ au vorbit Sanctității sale despre misiunea școlii și eforturile demarate în speranța reunificării. DMZ este o fâșie de teren de-a latul Peninsulei Coreeane, fiind instituită după Războiul din Coreea pentru a servi ca zonă-tampon între Coreea de Nord și Coreea de Sud. Aceasta a fost creată în 1953 ca parte a acordului de armistițiu din Coreea dintre Coreea de Nord, Republica Populară Chineză și forțele ONU. Zona demilitarizată are o lungime de 250 km și aproximativ 4 km în lățime. În pofida denumirii sale, aceasta este cea mai intens militarizată frontieră din lume.

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a cerut sprijinul Bisericii Ortodoxe în eforturile sale de stabilire a păcii în Peninsula Coreea, precum și în demersurile sale de protejare a mediului natural.

Apelul a fost făcut într-o întâlnire cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu care a avut loc vineri, 7 decembrie 2018, la Casa Albastră din Seul. „Înțeleg faptul că patriarhul este foarte dedicat nu numai activităților religioase ale Bisericii Ortodoxe ci și reconcilierii diferitelor religii, păcii mondiale, precum și mediului înconjurător”, a spus președintele Moon potrivit agenției de știri Yonhap. „Aceste probleme sunt și cele mai mari provocări ale Coreei de Sud. Reconcilierea și unitatea dintre oameni de credințe diferite, pacea dintre Coreea de Sud și de Nord și restaurarea mediului înconjurător afectat de dezvoltare sunt provocări cu care se confruntă în prezent țara noastră”, a adăugat președintele Moon. Moon Jae-in a cerut rugăciunile Patriarhului Constantinopolului pentru țara sa și în eforturile sale de consolidare a păcii în Peninsula Coreeană.
Patriarhul Bartolomeu a subliniat nevoia de asistență umanitară în Coreea de Nord, în special față de copii. „Ceea ce doresc să subliniez încă o dată se referă la copiii din Coreea de Nord”, a spus Patriarhul Ecumenic făcând referire la pericolele pe care le întâmpină copiii din nordul peninsulei. Sursa: Basilica

Scurtă istorie a creștinismului în Coreea

Se presupune că primii creştini coreeni au fost rodul evanghelizării făcute de unii ofiţeri creştini din rândul celor japonezi, care au invadat Coreea între 1590-1600. Este cert, însă, că în urma convertirilor n-a rezultat o anume Biserică, întrucât accesul străinilor şi a misionarilor creştini era interzis. Ulterior, timp de aproape două secole, creştinismul n-a mai avut nici un contact cu Coreea. Intelectualii coreeni, ca şi cei din China, erau preocupaţi preponderent de confucianism şi budism, transferate aici, de altfel, pe filieră chineză. Este adevărat că, în secolul al XVIII-lea, intelectualii coreeni au ajuns în posesia unor lucrări scrise de misionarii creştini în limba chineză încă din secolul al XVII-lea, dar au fost foarte intrigaţi de conţinutul acestora. În anul 1783, învăţatul coreean Lee Sung Hoon, venind la Beijing într-o misiune diplomatică, s-a folosit de acest prilej pentru a se informa în legătură cu aceste cărţi şi de misionarii creştini din China. Astfel, l-a cunoscut pe un fost misionar iezuit, Jean de Grammont, care l-a şi botezat. La înapoierea în Coreea a adus cu sine o adevărată colecţie de cărţi creştine în chineză, care aveau să se bucure de o mare apreciere în cercurile intelectuale. Lee Sung Hoon a botezat, cu această ocazie, mulţi intelectuali coreeni, dar în absenţa unor preoţi, noii creştini au început să se boteze unii pe alţii şi chiar să celebreze Liturghia în propriile case. Până în anul 1794 n-au avut nici un preot. În acest an, episcopul de Beijing l-a trimis pe chinezul James Chou Wen-mu, fiind aşteptat de nu mai puţin de patru mii de credincioşi creştini.

Preoţii erau trecuţi clandestin peste graniţă

Preotul chinez a reuşit să pătrundă pe căi ascunse în Coreea, întrucât dinastia Choson declanşase o acţiune de eradicare a creştinismului. Motivul nu era altul decât cel din China: creştinismul ameninţa confucianismul şi cultul strămoşilor. James Chou a fost martirizat împreună cu alţi trei sute de creştini în 1801. În urma martiriului său, creştinii erau în număr de aproximativ zece mii. Totuşi, Biserica Catolică nu se bucura de un prestigiu prea mare. Aşa se face că n-au mai fost trimişi preoţi. Ulterior, sprijinul avea să vină din partea Societăţii Misionare Externe din Paris, care se specializase în misiunile din Asia de Sud-Est. În 1831, Biserica Coreeană a fost pusă sub conducerea directă a unui vicar apostolic; primul dintre aceştia a murit în drum spre Coreea, iar următorii doi au fost martirizaţi atunci când au ajuns. Preoţii erau trecuţi clandestin peste graniţă pentru a sluji Biserica, deseori intrând în oraşe prin canalele de scurgere. Cei descoperiţi de autorităţi erau torturaţi şi executaţi.

Lipsa preoţilor s-a perpetuat, în 1866 existând doar 12 preoţi pentru mai bine de 23.000 de credincioşi catolici. Ba mai mult, în acelaşi an a fost declanşată o persecuţie odioasă împotriva creştinilor, cauzată de apariţia unei nave ruse de război în largul coastelor Coreei. Prezenţa acesteia a fost asociată de autorităţile coreene cu o iminentă invazie rusească; în consecinţă, guvernul a decretat exterminarea tuturor creştinilor, socotiţi ca principali trădători. În următorii trei ani aveau să-şi piardă viaţa în jur de zece mii de credincioşi catolici.

Peste puţină vreme, însă, lucrurile aveau să se schimbe. În 1873, tânărul rege Ko-jong îl detronează pe tatăl său. Deşi a trebuit să lupte împotriva unor puternice reacţii conservatoare, şi-a propus să deschidă ţara spre Occident, în vederea modernizării ei. În anul 1883, între multe altele, a deschis porţile spre accesul străinilor şi a oferit libertate religioasă creştinilor şi celorlalte religii. Misionarii catolici au început să se întoarcă, iar cei protestanţi şi-au făcut tot mai pregnant simţită prezenţa. În 1911, în Coreea erau deja 77.000 de credincioşi catolici, pentru ca, în 1914, să existe 196.000 de protestanţi coreeni, însemnând în jur de 1% din populaţia ţării.

Invadând Coreea, în 1910, Japonia i-a impus un regim colonial, dar şi de respingere a creştinismului. Japonezii damnau creştinismul şi pe creştini pentru că, aşa cum credeau ei, s-ar fi opus fondării unor temple şintoiste, ei având pretenţia ca toţi coreenii să ia parte la ritualurile tradiţionale, dar în special la cultul strămoşilor. Cei mai mulţi creştini, dincolo de apartenenţa lor confesională, au refuzat acest lucru, atât din motive religioase, cât şi patriotice, până în 1938, când Adunarea Generală a Bisericii Prezbiteriene a adoptat rezoluţia prin care se afirma că şintoismul nu ar fi incompatibil cu creştinismul. Deşi două mii de creştini au fost arestaţi, refuzând să se conformeze, celelalte Biserici sau comunităţi creştine au agreat rezoluţia propusă.

Sub dictatură militar-totalitară

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce a fost eliberată de sub regimul colonial japonez, Nordul Coreei a intrat în zona de influenţă sovietică, iar Sudul sub influenţa SUA. Deşi în Nord existau mai mulţi creştini decât în Sud, vreme de jumătate de veac s-au ştiut prea puţine lucruri despre situaţia religioasă din Nord. Astăzi, în Coreea de Nord există oficial o clădire a Bisericii Catolice şi două ale Bisericii Protestante; fiind o ţară aflată sub o dictatură militar-totalitară, este greu de aflat ceva foarte precis despre situaţia creştinilor de acolo. Liderul comunist Kim Jong-il (născut în 1942), în cadrul unei vizite pe care a făcut-o în Rusia, a fost atât de impresionat de Biserica Ortodoxă, încât, în anul 2003, a decis construcţia Bisericii ortodoxe „Sfânta Treime“ din Phenian. Totuşi, se pare că aceasta e, mai degrabă, expresia unei afaceri publicitare decât a unei acţiuni în favoarea libertăţii religioase.

La sfârşitul secolului trecut, Biserica Romano-Catolică din Coreea avea un număr de trei milioane de credincioşi. De altfel, încă din anul 1968, Biserica Catolică din Coreea a început să fie condusă, pentru prima dată în istoria ei, de un cardinal propriu, iar în anul 1984, papa Ioan Paul al II-lea a celebrat, la Seul, prima ceremonie de canonizare desfăşurată în afara Romei, unde a canonizat 103 martiri coreeni, de altfel cel mai mare număr de creştini care au fost canonizaţi în acelaşi timp.

Recordul acesta înregistrat de Biserica Romano-Catolică avea să fie depăşit, însă, de către Bisericile protestante, care s-au regăsit într-o mişcare puternică, numită „Creşterea Bisericii“. Această mişcare a cunoscut o mare amploare, reflectând întocmai creşterea economică de excepţie a Coreei de Sud de după separarea de cea de Nord. Între anii 1957-1967, numărul bisericilor protestante s-a dublat. La sfârşitul secolului, între un sfert şi o pătrime din cele 48 de milioane de sud-coreeni erau creştini.   – Pr. prof. Univ. Nicolae Achimescu, Ziarul Lumina 

Citiți și: Minunea din Coreea, biserici pline în fiecare dimineață;