Doinește Nistrul noaptea, cînd apele vin toate,
Să se închine-n taină Cetății de pe mal,
Atîtea lacrimi curs-au pe ziduri de Cetate,
Păstrate sunt de-a pururi în fiecare val.
Din ele sfînt se-adapă eterul care soarbe
Suspinul și amarul ce vine din pămînt,
Cînd vîntul se trezește din locu-n care doarme,
MĂRIA SA îl cheamă și vine Duhul Sfînt.
Învie-un cîmp de oase, de strajă stau soldații,
Nu-s faptele uitate, nici morții risipiți,
Și curge, curge Nistrul, dar cînd se înserează,
Se-oprește-n loc în taină și cîntă: Auziți?