Fericit veți fi, Majestate, căci plata Voastră multă este în Ceruri!

 

"Trebuie să plec, dar aceasta nu înseamnă o despărțire, vom rămâne împreună sufleteşte. Este mai degrabă un La revedere şi, cu voia Domnului, Pe curând, din nou”. – MS Mihai I

Se scrie mult zilele acestea despre Majestatea Sa Regele Mihai I al României și realizăm din nou, cu tristețe, că trebuie să pierdem mai întâi pe cineva, pentru a ne da seama cât ne-a fost de drag. Se spune că cea mai scurtă declarație de dragoste este rostirea cuvântului Vino! – după cum și pe Duhul Sfânt, în rugăciunea Împărate Ceresc, îl invocăm spunând, Vino și te sălășluiește întru noi... Este singurul cuvânt pe care Majestatea Sa l-a așteptat de la poporul lui, singurul cuvânt de care avea nevoie pentru ca iubirea Majestății Sale pentru România să poată lua o formă concretă: „Tot aștept atât mereu ceva și nu mai vine nimic... Dacă nu ai cu ce spera în sufletul tău, fiindcă ai învățat ceva, e mare bucluc acolo.... Eu când vorbesc despre români, vorbesc despre mine” - MS Mihai I. Din păcate, poporul a tăcut, lăsându-se purtat prin mrejele istoriei ca un orfan de tată. Singurul lucru pe care îl mai putem face acum, la mutarea la Domnul a Majestății Sale Regele Mihai I al României, Unsul lui Dumnezeu, este o altă declarație de dragoste: nu vei muri în inimile noastre niciodată!

Văzând numărul copleșitor al românilor de rând care au cinstit în mod atât de delicat și de adecvat funeraliile Majestății Sale, ne dăm seama că noi aceștia suntem cu adevărat, că avem nevoie să fim uniți în jurul oamenilor frumoși ai lui Dumnezeu, să ne oglindim în ei și în valorile pe care ni le inspiră. Ne dăm seama că noi, aceștia, mulți la  număr de altfel, suntem de găsit dincolo de paravanul cenzurii și manipulării mediatice dictate de interese obscure ale unora dintre cei care se succed la putere. Chiar și ceea ce ar fi putut fi simplă curiozitate la începutul funeraliilor, s-a transformat pe parcurs în regret profund și autentic, căci plutea în aer și în suflete un duh de iubire. Am simțit cu toții iubirea Majestății Sale și am reacționat instinctiv la ea, cuprinși ca de un magnetism, într-un front comun de împărtășire din iubire.

„Am avut un rege pilot de avion, mareşal de armată, compozitor, sensibil, îndrăgostit toată viaţa de soţia sa. Un erou. Un personaj extraordinar de romantic. Marile lui iubiri au fost Regina Ana şi ţara sa România. Şi mai ales un mare caracter. Suntem fiii risipitori, care şi-au descoperit părintele atât de târziu.” (Andrei Dîrlău) Ne îmbărbătăm însușindu-ne cuvintele Majestății Sale, ca pe un testament al unui părinte sufletesc și ne mângâiem că avem în Împărăția lui Dumnezeu un mijlocitor. Nu numai că Majestea Sa Regele Mihai I a fost la propriu Unsul lui Dumnezeu, primul și singurul Rege uns cu Sfântul și Marele Mir de Biserica Ortodoxă Română prin Patriarhul Nicodim în anul 1940, având astfel dreptul și căderea de intra prin Ușile Împărătești ale Sfântului Altar, asemenea episcopilor, dar, luând aminte la viața și cuvintele Majestății Sale, putem fără drept de tăgadă să credem că acum se bucură de răsplata cuvenită celor drepți în Împărăția lui Dumnezeu, fiind exemplu elocvent al fiecărei sentințe a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostită în Fericiri. Am avut un Rege deopotrivă smerit, plin de compasiune, nedreptățit și prigonit pe nedrept, milostiv, curat cu inima și, mai ales, FĂCĂTOR DE PACE!!!

„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor” – exemplu de smerenie

MS Mihai I - „Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele”.

MS Mihai I - „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa”.

PF Daniel - „Prin personalitatea, viața și lucrarea sa, Regele Mihai va rămâne în memoria poporului român o făclie de Înviere în vremuri de răscruce”.

„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” – ca să plângi, trebuie să te doară, să suferi, să își pese, să nu fii egoist și indiferent

MS Mihai I - „Eu știu că dacă nu era credința mea în Dumnezeu, și ceea ce mi-a inspirat mama mea, prin tot ce am trecut, până la urmă aș fi înnebunit. Tot aștept atât mereu ceva și nu mai vine nimic... Dacă nu ai cu ce spera în sufletul tău, fiindcă ai învățat ceva, e mare bucluc acolo... Eu sunt puțin îngrijorat cu Uniunea Europeană, că ei fac cum fac pentru ei acolo, dar neglijează multe lucruri locale, și un lucru care mă deranjează și mai mult este chestiunea religioasă, care este scoasă din constituția Uniunii europene. Noi suntem creștini sau suntem păgâni? ”

PF Daniel - „În exilul Regelui Mihai, credința sa puternică l-a ajutat să treacă răbdător, biruitor și demn peste toate necazurile și nedreptățile îndurate”.

„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”

Blândețea cere o autodisciplină de fier și calm în fața oricărei situații tulburătoare, iar aceasta cere smerenia venită din sărăcia cu duhul.

MS Mihai I - „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”.

„Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura”

Pentru a ști ce este dreptatea, trebuie să ai discernământ și o judecată limpede. Setea este aceea pentru a face binele, pentru a dobândi virtuțile creștine.

MS Mihai I - „Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totuşi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, fiindcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi celor de la Putere. Manifestaţi paşnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năzuințele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocati, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte!” (Mesajul Regelui Mihai, transmis pe 18 decembrie 1989 în cadrul emisiunii Actualitatea românească la Radio Europa Liberă)

PF Daniel: „Regele Mihai I al României a fost toată viaţa sa un om profund credincios. Credinţa sa nu era una formală, ci una existenţială şi practică. Regele l-a simţit pe Dumnezeu prezent şi lucrător în viaţa sa, mai ales în momentele grele ale vieţii sale. Credința în Dumnezeu era pentru el lumină şi ajutor pentru viaţă. ”

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”

Ca să fii milostiv, trebuie să iți pese de cel de lângă tine, să te doară de necazul și lipsurile lui, să îi vrei binele.

MS Mihai I - „Noi suntem cine suntem, oameni ca și ceilalți, avem o anumită datorie față de țară, dar asta nu înseamnă că ești acolo sus și nu mai vezi nimic. Noi putem foarte bine să ne coborâm și într-un sat, să îl luăm pe unul de braț și să îl sărutăm pe obraji. Astea înseamnă omenie. Să te gândești la aproapele tău, să vezi mizeria în care trăiește, și să încerci să faci să-i fie bine. Mentalitatea este foarte greșită dacă tu gândești că ești foarte sus și nu poți să te apropii. De ce nu? Noi putem merge oriunde și să vorbim cu oricare”.

MS Mihai I - „Despre credinţa în Dumnezeu se spune că înmoaie inimile şi caracterele, le face slabe şi le pune, într-un fel, la dispoziţia oamenilor mai puternici. Nu e aşa, nu e adevărat decât, poate, dacă ea, credinţa omului, nu este unită cu fapta. Dacă este unită cu fapta, credinţa noastră ne întăreşte, se face scut în faţa necazurilor. A fi creştin este un mod de existenţă, nu a face din tine membrul unei asociaţii sau al unei confesiuni. Nu e de ajuns să cunoşti fundamentele credinţei, pentru că aşa orice teolog ar fi mântuit. Sunt oameni simpli, care nu-şi bat capul cu dogmele, dar care ştiu să se roage şi care au convingerea nestrămutată că rugăciunea lor este ascultată. Se vede în felul de viaţă al omului dacă credinţa lui nu este numai o însuşire de precepte. Nici naziştii, nici comuniştii nu-i iubesc pe cei care se apropie de Dumnezeu cu toată puterea lor de credinţă. Pentru că aceştia nu se mai lasă minţiţi. Un creştin adevărat este o fiinţă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparţine adevărului, şi adevărul ne eliberează.

Se spune că principiile care trebuie să călăuzească pe om sunt vorbe goale. Fără valorile morale absolute nu putem să vieţuim. Cum adică, absolute? întreabă unii. Simplu: ori eşti cinstit, ori nu eşti cinstit, nu poţi în două feluri într-unul şi acelaşi timp, cum nu poţi să ocupi simultan două locuri diferite în spaţiu. (…) Unii spun în glumă că există o mie de feluri de-a fi cinstit. Spun aşa pentru că vor să justifice, probabil, neputinţa lor de a fi astfel. Nu există decât un singur fel de-a fi cinstit, după cum nu există decât un singur fel de-a fi curat, dacă te-ai spălat bine din creştet până în tălpi. Să nu fii egoist. Să-ţi iubeşti aproapele – în spiritul lui Cristos. ”

MS Mihai I - "Dacă este unită cu fapta, credința ne întărește, se face scut în faţa necazurilor"

„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”

Un om curat cu inima se face el însuși exemplu de bunătate și alege mereu binele, are o lumină lăuntrică înrâurită de la Duhul Sfânt și are tăria de a se curăța, chiar dacă dureros,  de gândurile rele.

MS Mihai I - "Sunt disensiuni, pentru că după toată această perioadă oamenii nu mai pot să se unească și să gândească împreună. Nu este neapărat un pericol, ci o dificultate pe care o avem, pentru că, mai demult, datorită educației, oamenii erau solidari. Sistemul însă i-a schimbat în rău. Acum, oamenii trec cu vederea lucruri care înainte ar fi fost inacceptabile. De aceea disensiunile, indisciplina, lipsa solidarității fac ca lucrurile să fie greu de făcut."

PF Daniel - „Marile virtuţi care l-au călăuzit pe Regele Mihai au fost: credința în Dumnezeu, iubirea faţă de poporul român, răbdarea în suferinţă, demnitatea în comportament şi puterea de-a ierta pe cei ostili”.

„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”

"Dobândește pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui", spune Sf. cuv. Serafim de Sarov. Făcătorul de pace aduce liniște și celor din jur, este împăcat cu sine și le face și altora viața mai frumoasă.

MS Mihai I - „Prin 1954-1955 am băgat de seamă că în mine e pe cale să se schimbe ceva, dar nu în bine. Devenisem morocănos, necomunicativ, parcă pierdeam în fiecare zi câte ceva din fireasca bucurie de a fi a omului. Văzusem destui inşi acrindu-se, şi m-am temut să nu mi se întâmple şi mie aşa ceva, să devin şi eu certăreţ, să mă iau şi eu cu ai mei şi cu străinii la harţă din cine ştie ce mărunţiş, ca omul când nu mai vede capătul necazurilor lui. În fine. Starea mea sufletească nu era deloc bună. Simţeam că trebuie să fac ceva pentru ieşirea noastră din impas, dar ce anume nu ştiam. Gândul la ţară nu-mi dădea pace, şi nici n-avea cum să-mi dea pace. Chiar dacă era chinuitor, el era gândul meu bun. Ceea ce-mi făcea suferinţa de nesuportat era că, oricui aş fi vorbit despre soarta României, vorbele mele se izbeau de un neinteres total. (…)

Observând deci cât de mult îmi lipseşte ţara cu oamenii ei, am constatat că lipsa aceasta nu e singura. Îmi lipsea chiar puterea de-a pune în aplicare în viaţa de toate zilele a ceea ce Iisus a încercat să facă în timpurile lui. vezi atâţia oameni care se duc la biserică, se bat în piept, îşi fac mea culpa, dovedind astfel că sunt conştienţi de slăbiciunile lor, pe urmă ies din biserică şi continuă să trăiască la fel ca înainte. E ceva grav. Cei care spun că se bizuie pe Dumnezeu e ca şi cum nul-ar lăsa pe Dumnezeu să se apropie de ei şi să le facă viaţa mai uşoară”.

Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947. La 23 august 1944, începând cu ora 22.12, s-a transmis, la radio, Proclamaţia către ţară, prin care regele Mihai anunţa "ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite", potrivit lucrării ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), volumul IV - Mihai I'', de Ioan Scurtu. În acelaşi timp, s-a anunţat formarea unui guvern de uniune naţională, care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Naţiunile Unite: "din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite". În urma încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, monarhul român a fost decorat, în iulie 1945, cu ordinul Pobeda (Victoria), una dintre cele mai înalte distincţii sovietice, ''pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite'', potrivit volumului ''Istoria României în date'' (2003).

„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor”

PF Daniel -  Regele Mihai a fost un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române, un om cu o credință puternică pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească public, trăind principiului călăuzitor al Monarhiei Române: Nihil sine Deo”

„Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și mințind vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți că plata voastră multă este în ceruri”

PF Daniel - „Ce carte preţuiţi mai presus de oricare?”, Regele răspunde: „Biblia, fără doar şi poate”. La întrebarea: „Ce altă carte a contribuit la deșteptarea spirituală a Majestății Voastre?”, Regele răspunde: „Nici o altă carte. Convorbirile cu mama au însemnat pentru mine mai mult decât multe cărţi de teologie. Mama a fost un adevărat stâlp în viaţa mea. Ea a fost puternică prin rugăciune. Rugăciunea este fapta noastră cea mai necesară raportului (relației n.n.) cu Dumnezeu”.

PF Daniel - Credinţa şi rugăciunea Regelui Mihai l-au ajutat mult să fie statornic în iubirea faţă de popor şi de patrie, să respingă atât dictatura nazistă, cât şi dictatura comunistă, să rabde exilul impus lui de regimul comunist, să fie mereu curajos şi demn, harnic şi modest, răbdător şi iertător, virtuţi pentru care a fost preţuit atât de casele regale ale Europei, cât şi de oameni simpli.

Cum din păcate, nimeni nu este profet în țara lui, iată că unul dintre cele mai onorante și cuprinzătoare discursuri dedicate vieții și personalității MS Regelui Mihai I al României, a fost rostit de un primar al Londrei:

„Viaţa Majestăţii Voastre coincide, în mare parte, cu istoria secolului XX şi cu bună parte a secolului XXI. Viaţa Majestăţii Voastre ar fi incredibilă dacă nu ar fi întrutotul adevărată!  Dar Majestatea Voastră s-a ridicat mai presus de vâltoarea vremurilor cu o reputaţie impecabilă. Olivia Manning în primul volum al „Trilogiei Balcanice” îl descrie pe tânărul Rege, pe Majestatea Voastră, călărind prin mulţime pe un cal alb. O întruchipare a decenţei însăşi într-un ocean de violenţă şi disperare. Când războiul a îzbucnit în Europa, Regina Mamă-Elena şi Majestatea Voastră, aţi început prin a adăposti în Palatul Regal, şi nu numai evrei.  Au fost între 100 şi 200 de evrei ascunşi în Palat. Am verificat cifrele. Nu este nicio exagerare. Majestatea Voastră a confirmat că la sfârşitul războiului aţi reuşit să salvaţi între 100 şi 200 de mii de evrei. Gestul este comemorat la Yad Vashem în Ierusalim. Mareşalul Antonescu şi dictatura sa n-au fost de durată, pentru că la doar 22 de ani aţi reuşit să-l convocaţi pe unul dintre cei mai de temut dictatori, la Palat, cu doar o mână de supuşi credincioşi şi să-l arestaţi. Când era condus spre locul arestării a strigat spre Majestatea Voastră «Dimineaţă veţi fi executat!» Dar nu s-a întâmplat aşa.

În câteva ore aţi închis lagărele de concentrare şi i-aţi eliberat pe evrei precum şi pe prizonierii de război ai Aliaţilor. Deşi trupele germane erau pe teritoriul României, iar România s-a alăturat Aliaţilor, aţi plătit scump pentru acest lucru. Hitler a ordonat uciderea sau capturarea Majestăţii Voastre.

Vreme de o săptămână, împreună cu Regina Mamă, a trebuit să vă ascundeţi. Aţi fost adăpostiţi de ţărani în casele lor, aţi dormit în maşină, ba chiar v-aţi ascuns după o căpiţă de fân când un convoi de germani vă căuta cu ardoare. Dar aţi triumfat. La o săptâmână, după ceea ce istoria va consemna ca lovitura de stat a Regelui Mihai, germanii au ameninţat România, iar ambasadorul lui Hitler la Bucureşti s-a împuşcat. Curajul Majestăţii Voastre n-a însemnat liniştea şi pacea, aşa cum ar fi meritat ţara pentru că Stalin era decis să nimicească România. Dar trei ani aţi rămas acolo, îndurând noi privaţiuni strigătoare la cer. S-au tăiat curentul şi apa la Palat. Palatul era ameninţat cu arma în mână, dar aţi refuzat să-l părăsiţi. În cele din urmă, comuniştii au arestat 1.000 de studenţi şi au ameninţat că îi vor împuşca unul câte unul dacă Majestatea Voastră nu va accepta să abdice. Aşadar a trebuit să părăsiţi România. Comuniştii au insistat să se întâmple totul noaptea, ca poporul să nu-şi dea seama. A urmat un drum lung, cu trenul, prin Transilvania, spre Occident. Dar vestea s-a aflat. E foarte adevărat că românii au venit în gări cu zecile de mii cântând Imnul Regal pe lângă trenul în care Vă aflaţi. Aţi părăsit ţara natală în 1947, în vreme ce se striga: «Trăiască Regele!» imn pe care îl vom auzi şi noi peste câteva minute. Au urmat 45 de ani de exil, departe de patria iubită, în vreme ce poporul a suferit cumplit sub monstruosul jug comunist. Dar până la urmă se va face dreptate!
Acum aproape 20 de ani v-aţi întors triumfător împreună cu Regina Ana, la Bucureşti. A durat mai mult de două ore pentru a ajunge de la aeroport la catedrală în care s-au auzit uralele de bun venit pentru Majestăţile Voastre. Mulţimile s-au adunat maşinii oficiale. Conform presei peste 1 milion de oameni au ieşit în stradă. Şi astfel, V-aţi întors cu demnitate, nu departe de acelaşi Palat, unde aţi fost obligat să abdicaţi, cu mulţi ani în urmă.

Redeveneaţi cea mai respectată persoană a ţării Majestăţii Voastre.

O conştiinţă a naţiunii, adresându-vă membrilor Parlamentului, acum un an. Majestatea Vostră nu înseamnă doar trecutul, ci şi viitorul. Pentru viitorul ţării, Majestăţii Voastre împreună cu Principesa Margareta şi Principele Radu aţi luptat mereu pentru cei oprimaţi şi defavorizaţi.

Fundaţia Principesei Margareta pentru copii, pe care am vizitat-o şi eu, la Bucureşti, este un exemplu minunat de ceea ce se poate face pentru tinerii defavorizaţi şi nevoiaşi.

Majestatea Voastră nu aţi avut o viaţă privilegiată, în ciuda rangului oferit la naştere, ci una grea, plină de sacrificii, dar şi de decenţă şi mult curaj.

N-aţi fost doar un Rege ci un Rege măreţ. Aţi schimbat în bine cursul istoriei. În afară de cei 100-200 de mii de vrei salvaţi, datorită Majestăţii Voastre, Al Doilea Război Mondial s-a scurtat cu cel puţin 6 luni salvându-se cel puţin o jumătate de milion de evrei. Neîndoielnic, dintre noi astă seară va fi cineva care datorează viaţa sa, a familiilor şi a prietenilor curajului Majestăţii Voastre.

Astăzi este sărbătoarea Sf Mihai şi Gavriil, ceva mai devreme aţi mers în Capela Reginei Elisabeta a II-a, în prezenţa Familiei Regale pentru o slujbă care sărbătoreşte cea de-a 75-a aniversare primului monarh care a primit o asemenea distincţie. În onoarea Majestăţii Voastre, s-a inaugurat un loc anume în Capelă, pentru blazon, pentru prima dată unei persoane care nu face parte din Familia Regală Britanică. Majestatea Voastră este cetăţean al Londrei, un cetăţean liber, al unei Familii Regale. Pentru totdeauna, Vă veţi bucura de dragostea şi respectul londonezilor. Ne pare rău, Sire, că Regina Ana nu este alături de noi în această seară. Dar o purtăm în gândul nostru.

Doamnelor şi domnilor avem alături de noi, în această seară, nu doar un Rege, ci unul dintre cei mai extraordinari Suverani din câţi au domnit vreodată. Ne bucurăm să vă avem alături de noi aici, la cină, între prieteni. Şi acum vă rog să vă ridicaţi pentru un toast în onoarea Regelui României!” - Discurs rostit de Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei la Banchetul Oficial de la Guildhall dedicat Majestății Sale Regelui Mihai I al României, 8 noiembrie 201 - Traducere în românește de Mihai Copăceanu

*Într-un interviu, acelaşi autor declara „Gândiţi-vă că era doar un tânăr de 22 de ani când s-a opus unui fascist, răsturnând regimul fascist din ţară, asta a fost o dovadă de mare curaj şi de aceea o întreagă lume l-a admirat. L-au obligat să plece, încercând să-l umilească, până şi în pâinea pe care o avea la plecare, în tren, au băgat cuţite ca să nu fi pus în ea bijuterii sau altceva. Nu ştiu dacă românii sunt conştienţi de respectul imens de care se bucură în lume.

 

Foto: tribuna.ro; basilica.ro; activenews.ro