Dobrogea străbunilor firii
Se află în noi, pe pământ,
Se află în raiul rostirii,
Se află-n eternul Cuvânt.
În ea-s rădăcinile noastre
Şi Domnul Cuvânt în rostiri,
Pe crengi de stejari, ninse astre
Şi-n freamăt de codri, doiniri,
Pământul Dobrogei e leagăn
Credinţei în Domnul Cuvânt,
Trecând pe poteci de mesteacăn,
Străbunii, în duh cu noi sunt.
Şi Sfântul Andrei, Betleemul,
În suflet, în neam ne-a adus,
Şi cina de taină, edenul
Cuvântului veşnic Iisus.
Dobrogea e-n veci susţinută
De sfinţi mucenici, de-oseminte,
Jertfirea lor nu e pierdută,
Cuvântu-o slăveşte-n cuvinte.
Dobrogea e una în lume,
Dobrogea e Scithya Minor,
Dobrogea de-a pururi rămâne
În inimi, pe ţărmuri de dor.
Dobrogea-i Cuvântului, locul
De naştere-n neamul smerit,
Aprins e în suflete focul
Cuvântului veşnic slăvit.
E inima ţării creştine
Dobrogea, străbunul pământ,
Cu vechi rădăcini de cer pline,
E leagăn Cuvântului Sfânt.
12 noiembrie 2011, Constanţa