Sfinţii Închisorilor în Biserica Neamului

Comemorarea lui Valeriu Gafencu şi a tuturor mărturisitorilor din temniţa Târgu Ocna a fost organizată şi anul acesta de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, cu binecuvântarea ÎPS Ioachim. Pentru că Patriarhia Română a închinat anul 2017 apărătorilor ortodoxiei în temniţele comuniste, şi manifestarea de la Târgu Ocna a avut un caracter aparte, mult mai complex şi mai diversificat decât în anii trecuţi. Având în vedere că Arhiepiscopia se implică de trei ani consecutiv în această comemorare (şi în altele, bineînţeles), putem spune că cinstirea şi comemorarea Sfinţilor din Închisori a ieşit din „clandestinitate”, a ieşit din sfera anonimatului, a ieşit din zona privată şi a intrat în legitimitate, devenind publică. Prin implicare, Biserica şi-a asumat jertfa fiilor săi din secolul trecut şi nu poate fi bucurie mai mare pentru noi, cei care de ani şi ani încercăm în faţa mormintelor şi monumentelor închinate lor, să suplinim prin prezenţa şi implicarea noastră, locul şi rolul Bisericii în promovarea cultului Sfinţilor din Închisori.

Cu tristeţe şi nedumerire am constatat că între cei care îi cinstesc pe Sfinţii Închisorilor şi cer canonizarea lor sunt destui nemulţumiţi de implicarea Bisericii şi construiesc fel şi fel de teorii ale conspiraţiei, încercând sabotarea unei acţiuni oficiale prin care se încearcă reaşezarea acestor mărturisitori în locul de unde au fost izgoniţi pe nedrept de istoria scrisă de ateismul comunist. Nemulţumiţii se folosesc de Sfinţii Închisorilor ca de un paravan din spatele căruia încearcă să legitimeze un fanatism religios care nu are nimic în comun cu ortodoxia. Nu ne surprinde faptul că mulţi dintre aceştia, oameni care se află teoretic în interiorul bisericii, sunt cei care acuză şi lovesc de fiecare dată în ierarhie şi Biserică, acuzând-o când de trădare, când de erezie, când de impostură (ne referim la militanţii anti-cip, anti-ecumenism, antisinod, şi în general anti orice vine dinspre BOR).

Ne este peste putinţă să înţelegem felul întortochiat în care gândesc aceşti oameni. Cum poţi să militezi pentru canonizare şi în acelaşi timp să te opui implicării Bisericii în cultul Sfinţilor din Închisori? Aceşti oameni care fac parte din biserică, nu ştiu că singura autoritate care poate consfinţi canonizarea este BOR? Dacă BOR nu este bună, de ce îi mai solicitaţi canonizarea, ca apoi să o arătaţi cu degetul ca trădătoare şi acaparatoare? În anii în care Biserica nu s-a manifestat pentru acest cult era acuzată de neimplicare, acum că se implică, este acuzată de confiscare... Biserica este singura instituţie care se află aici, pe pământ, de peste 2000 ani; oameni, regate, împărăţii, state, organizaţii şi grupări - indiferent de măreţia, dreptatea sau injusteaţea lor, au dispărut în negura istoriei. Biserica este tot aici unde va rămâne până la sfârşitul veacurilor! Şi atunci? Unde e locul Sfinţilor din Închisori? În administrarea privată a unor oameni sau grupări, sau în sânul Bisericii?

Noi suntem încredinţaţi că martirii temniţelor sunt sfinţi în slava lui Dumnezeu, dar canonizarea lor, aici pe pământ, se face numai prin şi de către BOR! Tot aşa cum, mărturisitorii catolici pot fi beatificaţi şi canonizaţi numai prin şi de către Biserica Catolică!

În plus, toţi mărturisitorii despre care vorbim au rămas în ascultare faţă de Biserica lor în toate momentele cumplite pe care le-au trăit! Au rămas în ascultare faţă de Biserică chiar şi atunci când vremuri sângeroase se înstăpâniseară peste ţară şi când Patriarhul Miron Cristea a transformat mănăstirile în lagăre pentru deţinuţi politici. Au rămas în ascultare chiar şi atunci când Biserica era încorsetată de balaurul roşu şi încerca, cu respiraţia pe jumătate tăiată de strânsoarea lui, să salveze ce se mai putea salva din calea ateismului. Au rămas în ascultare şi nu şi-au pierdut credinţa nici atunci când Biserica (Greco-Catolică) a fost obligată să intre în clandestinitate. Şi atunci? Dacă ei au stat sub ascultare în cele mai grele momente pe care le traversa neamul, deopotrivă cu Biserica, noi cei de astăzi care ne bucurăm în libertate de mângâierea şi implicarea Bisericii, ce motive avem să lovim la temelia neamului, ignorând învăţătura creştină şi exemplul înaintaşilor noştri? Poate unora le plăcea mai mult o atitudine pasivă a BOR care le permitea lor o poziţionare superioară. Poate că militau pentru canonizare pentru că îşi doreau să fie situaţi în prim plan, pe o poziţie de apărători ai adevărului - în opoziţie cu Biserica - şi acum se văd intraţi în anonimat? Valeriu Gafencu, alături de toţi martirii prigoanelor carliste, antonesciene şi comuniste s-au jertfit pentru Biserică şi Neam. Şi atunci cu ce îndrăzneală se ridică unii împotriva Bisericii şi a ierarhilor ei? Cu ce îndrăzneală judecă ierarhii, dau sentinţe asupra hotărârilor Sfântului Sinod, decid ei care-i calea de urmat în ortodoxie, pe cine trebuie pomenit şi pe cine nu? Şi culmea, fac toate astea din postura (impostura) de apărători ai Sfinţilor din Închisori! Acum, după 50 de ani de comunism şi încă 26 de ani de libertate cu iz neocomunist, fiii bisericii sunt primiţi cu cinste, pe uşa din faţă a casei Tatălui lor. Şi noi toţi ar trebui să dăm slavă lui Dumnezeu pentru asta şi pentru faptul că, din mila Lui, încă mai sunt în viaţă destui mărturisitori cărora EL le-a dat ani îndelungaţi să mărturisească, dar şi să vadă dreptatea lui Dumnezeu aşezându-se la locul ei.

Cezarina Condurache  - text asumat în integralitate de către Fundaţie

Sursa: Revista Permanenţe