Uluitor: înalți prelați catolici și protestanți germani și-au scos însemnele creștine la vizitarea unor obiective religioase din Israel

Depinde cum privești…

În urmă cu mai bine de o lună, o simplă călătorie la Locurile Sfinte a ajuns să inflameze spiritele creștinilor din Germania atât de tare, încât totul s‑a transformat într‑o dezbatere publică departe de a se fi încheiat, cel puțin în mediul rețelelor de socializare. Ce s‑a întâmplat de fapt? Cei mai înalți reprezentanți ai catolicismului (cardinalul Reinhard Marx) și protestantismului (Heinrich Bedford‑Strohm) german dăduseră curs unei invitații de a vizita Israelul și locurile cu încărcătură deosebită pentru istoria creștinismului situate în acea țară. Printre obiectivele aflate în program s‑au numărat și locuri simbolice pentru celelalte două religii monoteiste prezente în Orașul Sfânt, cum ar fi Cupola Stâncii, Moscheea Al‑Aqsa pentru musulmani și Zidul Plângerii pentru evrei.

Se pare că la solicitarea reprezentanților musulmani și evrei care făcuseră invitația, cei doi exponenți ai creștinismului din Germania au renunțat la crucile pe care le purtau, atât ca însemne ale apartenenței confesionale, cât și ca însemne ale demnităților și rangurilor eclesiastice avute. Momentul, speculat de fotografi, a declanșat dezbaterea amintită mai sus.

Cei mai tradiționaliști dintre creștinii reprezentați de cei doi prelați s‑au simțit trădați în propria credință, observând această disponibilitate suspectă de a renunța la un simbol al identității religioase și atrăgând atenția asupra persecuțiilor la care sunt supuși creștinii în unele zone ale globului cu puternică influență musulmană. Întrebările lor, pe acest fond pertinente, au vizat disponibilitatea clericilor și/sau reprezentanților celor două religii de a renunța la propriile simboluri religioase în contexte marcate de creștinism.

Replica celor doi înalți reprezentanți creștini nu a întârziat, ea subliniind, într‑un political correctness de manual, importanța deschiderii și înțelegerii reciproce, precum și convingerea că identitatea creștină a lor nu a fost sub nici o formă diminuată prin înlăturarea crucilor pectorale.

Nu este locul aici să discutăm amănunțit implicațiile acestor gesturi asupra modului în care poate și trebuie să fie înțeleasă, mai ales în contextul actual, identitatea creștină prin raportare la alte identități religioase. Nici nu cred că acesta poate constitui un pretext pentru o separare, artificială de altfel, între creștinii conservatori și cei liberali. Evident că se poate naște întrebarea cu privire la legătura pe care noi, ortodocșii din România, o putem avea cu toată această poveste. Este treaba lor, nu ne interesează, ar putea suna o replică neaoșă. Totuși, pot fi astfel de gesturi traduse și într‑un limbaj care să ne intereseze? Există aspecte legate de credința și identitatea creștină care se pot negocia? Suportă reciprocitatea mai multe sensuri, adică unii pot ceda chiar și temporar simbolurile lor, în timp ce alții nu? Cât de convinși mai suntem astăzi de importanța mărturisitoare a gesturilor pe care le facem în calitate de creștini? Dacă ținem icoanele pe pereți, păstrăm religia în școală ori îndrăznim să ne gândim la familie ca la unirea bărbatului cu femeia lui, înseamnă că avem grijă prea mult de binele nostru și prea puțin de fericirea celor deranjați și defavorizați de aceste inițiative?

Depinde cum privești… Perspective sunt multe, adevărul este însă unul. 

Sursa: Ziarul Lumina, Pr. Cosmin Daniel Pricop