Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1334

Patriarhia Română, un pas înapoi în fața mișcării ecumenice?

Tags: ecumenism; activităţi BOR;

 

Patriarhia Română dă dovadă de atenție față de semnalele de alarmă trase de unii clerici și mireni despre pericolul ecumenismului, cu atât mai mult cu cât aceste voci au fost vehemente după participarea BOR la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta. Astfel, începând din acest an, participarea BOR la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină va fi diminuată semnificativ ca nivel de reprezentare. Deși în comunicatul de presă al Patriarhiei nu se arată explicit acest lucru, se poate subînțelege prudența pe care BOR a hotărât să o manifeste față de întâlnirile de tip ecumenic. Astfel, nicio astfel de rugăciune nu va mai avea loc la Catedrala Patriarhală, la niciuna nu va mai participa patriarhul, ci toate se vor desfășura în biserici de enorie, preoții ortodocși nu se vor implica liturgic, și vor fi exclusiv dintre cei cu studii teologice în străinătate. Să fie acesta un pas înapoi al BOR în fața mișcării ecumenice? Să fie o primă bătălie câștigată de tabăra anti-ecumenistă? Reamintim și că Protopopiatul Brașov a decis ca în 2017 să nu participe la Octava de Rugăciune. Credem că este un semnal de bun augur și de normalitate, un semn de înțelepciune pastorală și de discernământ. Slavă Domnului!

Redăm în continuare comunicatul de presă al Patriarhiei Române:

Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2017 este inspirată din textul scripturistic „Împăcarea – dragostea lui Hristos ne stăpânește” (2 Corinteni 5, 14).

Potrivit hotărârii Patriarhiei Române din luna noiembrie 2016, la serile de rugăciune pentru unitatea creștină – 2017, din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor, vor asista, fără implicare liturgică, profesori de teologie și preoți care au beneficiat de burse de studiu în Occident și care au experiența dialogului interconfesional.

Conform aceleiași hotărâri, accentul dialogului interconfesional este mutat dinspre centru (Catedrala Patriarhală) spre parohie, pentru a se trece apoi de la rugăciune la acțiune, la proiecte culturale și sociale în folosul comunităților locale.

Până în anul 2016, inclusiv, slujba vecerniei ortodoxe, la care au asistat alți creștini, a fost organizată de Patriarhia Română, cu ocazia săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, în Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”. Întrucât Catedrala Patriarhală are statut de mănăstire, nu de parohie cu enoriași, Arhiepiscopia Bucureștilor a desemnat anul acesta biserica ortodoxă Sfântul Silvestru din București, ca loc de întâlnire interconfesională pentru evenimentul amintit. Motivația principală a fost faptul că această biserică este recunoscută pentru relațiile sale interconfesionale cu unele comunităţi creştine din Occident şi pentru că aici se află o parte din moaștele Sfântului Silvestru, episcop al Romei între anii 313 și 335 d.Hr., pe care parohia le-a primit în dar de la biserica romano-catolică Sfântul Silvestru din Roma, în anul 2002, prin mijlocirea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist.

Astăzi, cooperarea interconfesională este o necesitate socială şi misionară inclusiv pentru faptul că, dintre cele aproximativ 700 de parohii ortodoxe românești din diaspora, doar 30 au propriile lor lăcașuri de cult, celelalte fiind puse la dispoziție de comunitățile catolice sau protestante din țările occidentale respective.

În Bucureşti, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină se va desfăşura după următorul program:

  • Miercuri, 18 ianuarie 2017, ora 17.00, la biserica evanghelică luterană din strada Luterană nr. 2, sector 1;
  • Joi, 19 ianuarie 2017, ora 17.00, la biserica ortodoxă Sfântul Silvestru din strada Silvestru nr. 36, sector 2;
  • Vineri, 20 ianuarie 2017, ora 17.00, la biserica anglicană din strada Xenopol nr. 2A, sector 1;
  • Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, ora 17.00, la biserica reformată Calvineum din strada Luterană nr. 13 bis, sector 1;
  • Duminică, 22 ianuarie 2017, se vor organiza rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor duminicale confesionale;
  • Luni, 23 ianuarie 2017, ora 17.00, la catedrala episcopală armeană Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din bulevardul Carol I nr. 43, sector 2;
  • Marți, 24 ianuarie 2017, ora 17.00, la catedrala episcopală greco-catolică Sfântul Vasile cel Mare din strada Polonă nr. 50, sector 1;
  • Miercuri, 25 ianuarie 2017, ora 17.00, la catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din strada General Berthelot nr. 17, sector 1.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 

 

17-01-2017
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu