Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1466

Papa Francisc, primit în Georgia cu indiferență?

Tags: ecumenism; Papa; Biserica Ortodoxă; Sfânta Tradiţie;
Papa Francisc, primit în Georgia cu indiferență?

 

Vineri 30 septembrie, papa Francisc s-a întâlnit cu Preafericitul Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos al întregii Georgii, la Palatul Patriarhal din Tbilisi, transmite CTV citat de basilica.ro. După ceremonia de primire de la aeroport, papa Francisc a fost primit de Președintele Georgiei, Excelența Sa Giorgi Margvelashvili, la palatul prezidențial din Tbilisi. În continuare, Patriarhul Ilia al Georgiei l-a primit, la palatul patriarhal din capitala Georgiei, pe papa Francisc. În cadrul întâlnirii, au fost transmise mesaje de pace. De asemenea, au fost evidenţiate aspecte din istoria creştinismului georgian şi au fost apreciate bunele relaţii între Biserica Ortodoxă Georgiană şi Biserica Romano-catolică. Cei prezenţi au audiat mai multe imne religioase compuse de Patriarhul Ilia. Duminică, 2 octombrie, papa Francisc a vizitat Azerbaidjeanul. Este a doua vizită a unui papă în Georgia. Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Tbilisi în noiembrie 1999, când s-a întâlnit cu Patriarhul Ilia al II-lea.

Vociferări legate de oportunitatea vizitei

Ca urmare a împotrivirii unor mireni și clerici la vizita papei Francisc, Patriarhia Georgiei a emis un comunicat miercuri, 28 septembrie 2016, în care spune că „Sanctitatea Sa Papa Francisc I va vizita Georgia la invitaţia Preşedintelui Georgiei şi a Patriarhului-Catolicos al întregii Georgii. Patriarhia Georgiei va primi oaspetele cu respect şi speră ca această vizită să contribuie la apropierea relaţiilor multilaterale şi promovarea păcii în regiune”.

A fost Papa primit în Georgia cu indiferență?

Într-un articol postat de pravoslavie.ru, tradus de redacția Cuvântul Ortodox, se fac următoarele aprecieri și observații despre Patriarhul-Catolicos Ilia II și vizita Papei Francisc în Georgia:

"Papa Francis a vizitat vechea națiune Ortodoxă a Georgiei începând cu 30 Septembrie și până pe 2 Octombrie, oficiind Sfânta Liturghie pe un stadion din Tbilisi Sâmbătă, 1 Octombrie, pentru mica populație catolică a capitalei. Ierarhii Bisericii Ortodoxe Georgiene au lipsit cu desăvârșire de la această oficiere. Cum ar fi trebuit, de altfel.

Mass-media semnalează absența oficialilor delegației Ortodoxiei Georgiene, catalogând-o ca „eschivă”, „dojană” și consideră că Papa a fost primit „ cu indiferență”. Aceste titluri de presă sunt false și instigatoare întrucât papa a vizitat țara la invitația Preafericitului Părinte Patriarh-Catolicos Ilia II, care l-a întâmpinat la aeroport și l-a însoțit într-o întrevedere oficială. Mai mult decât atât, papa a fost invitat la Catedrala Svetitskhoveli din Mtskheta unde a făcut schimb de discursuri cu Preafericitul în prezența unui număr de ierarhi, clerici, monahi și credincioși.

Din câte putem vedea, papa a fost primit cu același respect care se acordă oricărui demnitar sosit în vizită.  La plecarea sa, papa însuși și-a exprimat mulțumirea cu privire la primirea plină de căldură. Dar Preafericitul Ilia II și-a menținut integritatea personală și cea a credinței și a Bisericii Ortodoxe, dăruită nouă de Hristos prin Apostolii Săi. La Liturghia de Sâmbătă, Papa Francis a declarat: „Ar trebui să lucrăm împreună. Ar trebui să ne respectăm reciproc și să ne rugăm împreună. Acesta este ecumenismul.”

Exact acest ecumenism înțelege și respinge, pe drept cuvânt, Biserica Ortodoxă Georgiană, dar nu din ură sau șovinism, ci din dorința de a păstra intactă valoarea credinței pe care o împărtășește ierarhilor și tuturor credincioșilor.

(...) Într-o declarație de pe website-ul Patriarhiei Georgiene, Biserica amintește credincioșilor aceea că: „Atâta timp cât există diferențe dogmatice între bisericile noastre, credincioșii Ortodocși nu vor participa în slujbele lor” lucru care ține de Tradiția sobornicească canonică a Bisericii, insuflată de Duhul Sfânt. Papa a fost întâmpinat cu respect și demnitate, dar nu ca un episcop drept-credincios al Bisericii adevărate. Nici nu a fost invitat să slujească în timpul vreunei sfinte slujbe Ortodoxe, nici să binecuvinteze credincioșii Ortodocși, nici nu a stat în vreun scaun episcopal, nici nu a participat la schimbul Sărutării Păcii din cadrul Sfintei Liturghii – acțiuni care nu ar face decât să rănească conștiința Ortodoxă a credincioșilor, cauzând confuzie și furie.

Ca un păstor înțelept și cu discernământ, Patriarhul-Catolicos Ilie II a menținut un echilibru între respectul pentru oaspetele său și respectul pentru propria sa turmă și Biserică, și propria sa hirotonisire, cu toate responsabilitățile rezultate de aici, oferind un exemplu pentru interacțiunile Ortodox-Catolice și mărturisind adevărul Ortodox în cadrul predicii lui la Catedrala Svetitskhoveli: „Adevărata credință, smerenia și tradițiile noastre – acestea sunt comorile strămoșești pe care le păstram și pe care vom continua să le păstram și în viitor. Vă salutăm din nou și mărturisim că unitatea noastră este în adevărata credință. Doar adevărata credință și iubire va deschide calea către comuniunea noastră.” - Jesse Dominick/ 4/10/2016

Discursul Preafericitului Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos al întregii Georgii, rostit cu prilejul vizitei papei Francisc în Tbilisi, 30 septembrie 2016:

Sanctitate!

Suntem bucuroşi să vă putem găzdui în ţara noastră şi să vă adresăm cel mai călduros bun-venit în numele poporului încredinţat Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, în numele Bisericii întemeiate de Apostolii Domnului nostru Iisus Hristos: Biserica din Roma a fost întemeiată de Sfântul Apostol Petru, în timp ce Biserica din Georgia de Sfântul Andrei cel întâi-chemat. Petru şi Andrei erau fraţi şi noi am avut şi trebuie să avem raporturi deosebit de cordiale.

Georgia este o mică ţară cu un trecut plin de multe greutăţi. În ţara noastră trăiesc numeroşi reprezentanţi ai diferitelor religii şi etnii, care timp de secole au avut raporturi de prietenie fie între ei fie cu poporul nostru. Mai ales credinţa în Hristos şi marea inimă a georgienilor au fost cele care au permis crearea unui asemenea climat de ospitalitate şi de convieţuire. Reprezentanţii minorităţilor etnice au perceput bine acest lucru şi au răspuns respectând şi observând mereu limita, dincolo de care iubirea dispare.

Ţara noastră ignoră antisemitismul. Georgia i-a considerat mereu pe evrei fii ai săi şi i-a protejat în timpul persecuţiilor.

Trăim într-un timp de contradicţii profunde. Lumea este teatru al proceselor complexe: dacă pe de o parte ştiinţa şi tehnologia fac progrese semnificative, pe de altă parte devine tot mai săracă viaţa în Duh. Într-un timp foarte scurt, în faţa ochilor noştri, omenirea a devenit lipsită de apărare, omul tot mai rece şi indiferent faţă de suferinţa celuilalt, în timp ce păcatul s-a înmulţit şi a devenit legalizat.

În asemenea circumstanţe, individul pierde orientarea corectă şi nu mai găseşte calea chiar pentru a rezolva propriile probleme.

Este o perioadă dificilă şi pentru Biserică, dar este datoria noastră să-l ajutăm pe aproapele cu iubire, răbdare şi stându-i aproape, pentru ca el să înţeleagă adevărul, să găsească harul şi să transmită învăţăturile de viaţă celorlalţi.

O altă provocare în faţa noastră este globalizarea extinsă asupra întregii lumi. Este un proces inevitabil cu repercusiuni şi pozitive, dar reprezintă şi o ameninţare de a face totul monocord. De aceea, pentru a păstra propria identitate, este datoria fiecărei naţiuni să apere cu fermitate propria cultură, tradiţiile şi valorile. Cred că toţi trebuie să fim conştienţi de acest lucru.

Astăzi în faţa întregii lumi se pune, cu tot dramatismul său, iarăşi, problema constituită de evenimentele desfăşurate în ultimii ani în Orientul Apropiat şi de migrarea, mai ales în Europa, a milioane de persoane persecutate pentru motive religioase şi etnice.

Este firesc ca spre ei să se îndrepte toată solidaritatea noastră. Este firesc să ne preocupăm faţă de ei noi care am fost victime ale unor suferinţe asemănătoare în urmă cu circa 25 de ani, şi iarăşi după aceea, când a fost încălcată integritatea teritorială a Georgiei.

În pofida unui sprijin puternic al ţărilor occidentale, n-a fost posibil nici să se întoarcă în casele lor peste 500 de mii de persoane, devenite refugiate sau exilate, nici să se restaureze integritatea teritorială a ţării.

Ceea ce s-a întâmplat în părţile integrante ale Georgiei – în regiunea Tskhxinvali şi în Abhazia – este rod al activităţii intensificate a forţelor separatiste. Asemenea activităţi reprezintă o gravă ameninţare nu numai pentru ţările mici, ci şi pentru orice alt stat. Este necesar ca ţările dezvoltate şi organizaţiile internaţionale să facă paşi eficienţi pentru a evita haosul din lume.

Acte teroriste, războaie, refugiaţi, foamete, boli, probleme ecologice sunt procese care însoţesc existenţa noastră. Societatea progresistă de astăzi încearcă să facă faţă acestor provocări. Acest lucru este pozitiv, dar efortul depus în acest sens îmi aminteşte de o lumânare care urmează să înainteze evenimentele: de fapt se luptă împotriva efectului şi nu împotriva cauzei care l-a dezlănţuit.

Este de datoria noastră să amintim oamenilor valorile spirituale, să amintim că fără credinţă în Dumnezeu situaţia nu numai că nu se va putea îmbunătăţi, ci, dimpotrivă, se va înrăutăţi, procesul va dobândi dimensiuni mai mari şi va deveni tot mai grav. Asta pentru că omul fără Dumnezeu preferă acele forme de dezvoltare, creează în jurul său acel mediu care prin natura sa contrazice creaţia lui Dumnezeu. Omul fără Dumnezeu nu va putea acţiona altfel, pentru că asemănarea generează o asemănare şi se scoate din ea plăcere. Aceasta este o axiomă şi situaţia nu se va îmbunătăţi, atât timp cât nu va fi depăşită contradicţia amintită puţin mai înainte, atât timp cât guvernanţii nu vor înţelege profund semnificaţia credinţei în Dumnezeu şi nu se vor strădui pentru ca ea să fie profund înrădăcinată în societate.

Cât priveşte raporturile noastre, ele sunt datate din timpuri foarte vechi. Primul raport dintre Roma creştină şi Georgia dăinuie din secolul al IV-lea, din timpurile sfintei Nina, când episcopul Romei de atunci, bucurându-se pentru proclamarea creştinismului ca religie de stat în Kartli, a felicitat-o pe sfânta Nina cu o scrisoare. De altfel, şi Zabulon, tatăl Ninei, a desfăşurat un rol fundamental în încreştinarea francilor, în ţara cărora se pare că a fost şi înmormântat.

Cu toate că în Evul Mediu n-am mai avut raporturi cu Biserica din Roma în sfera doctrinală, relaţiile noastre reciproce au continuat, cuprinzând cultura, ştiinţa, politica.

Ca rod direct al acestor relaţii, arhivele şi bibliotecile Vaticanului păstrează multe documente istorice referitoare la Georgia. Microfilmele unei părţi, relativ mici, dintre ele ne-au fost dăruite de Papa Ioan Paul al II-lea şi astăzi sunt obiect de păstrare şi de studiu în Centrul Naţional al Manuscriselor „Korneli Kekelidze”.

N-aş vrea să uit meritul avut de catolicii georgieni în lupta pentru independenţa politică a Georgiei şi în dezvoltarea culturală a ţării noastre. De asemenea aş vrea să amintesc ajutorul, oferit de Biserica din Roma, pentru formarea clerului georgian în Europa.

Noi participăm la dialogul teologic dintre ortodocşi şi catolici. La Patriarhia din Georgia s-au demarat deja lucrările de întocmire a unei opere voluminoase, care va ilustra drumul istoric al Bisericii creştine nedespărţite (adică până în secolul al XI-lea) şi Vaticanul deja a exprimat propria disponibilitate de a susţine această iniţiativă.

Împreună cu Biserica catolică din Georgia am organizat câteva întâlniri despre teme de bioetică şi considerăm că această direcţie de cercetare poate să creeze o bună perspectivă de colaborare.

De asemenea, considerăm foarte importantă colaborarea pe care o putem desfăşura pentru apărarea instituţiei familiei.

Suntem cu toţii foarte conştienţi că o familie puternică şi stabilă este garant al forţei şi stabilităţii oricărei naţiuni şi stat; aşadar este de datoria noastră a tuturor să ne îngrijim de apărarea sa.

Sanctitate, vă reînnoiesc salutul meu de bun-venit! Cu mijlocirea sfântului Andrei cel întâi chemat şi a sfântului Petru, Dumnezeu să binecuvânteze ţările noastre şi să dăruiască întregii creaţii pacea şi progresul duhovnicesc!

Discursul Papei Francisc

Mulţumesc Sanctităţii Voastre. Sunt profund emoţionat să aud „Ave Maria” pe care chiar Sanctitatea Voastră l-aţi compus. Numai dintr-o inimă care o iubeşte atât de mult pe Sfânta Maică a lui Dumnezeu, inimă de fiu dar şi de copil, poate să iasă un lucru atât de frumos.

Este pentru mine o mare bucurie şi un har deosebit să vă pot întâlni pe Sanctitatea şi Preafericirea Voastră şi pe venerabilii mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi, membri ai Sfântului Sinod. Îl salut pe domnul prim-ministru şi pe voi, iluştri reprezentanţi ai lumii academice şi ai culturii.

Sanctitatea Voastră aţi inaugurat o pagină nouă în relaţiile dintre Biserica Ortodoxă din Georgia şi Biserica catolică, făcând prima vizită istorică în Vatican a unui patriarh georgian. Cu acea ocazie aţi schimbat cu Episcopul de Roma sărutarea păcii şi promisiunea de a vă ruga unul pentru altul. Astfel s-au putut întări legăturile semnificative, prezente între noi încă din primele secole ale creştinismului. Ele s-au dezvoltat şi se menţin respectuoase şi cordiale, aşa cum manifestă şi primirea călduroasă rezervată aici trimişilor şi reprezentanţilor mei, activităţile de studiu şi cercetare la Arhivele Vaticane şi la Universităţile Pontificale din partea credincioşilor ortodocşi georgieni, prezenţa la Roma a unei comunităţi a voastre, găzduită într-o biserică din dieceza mea, şi colaborarea cu comunitatea catolică locală, mai ales cu caracter cultural. Ca pelerin şi prieten, am ajuns în această ţară binecuvântată, în timp ce se îndreaptă spre apogeu pentru catolici Anul jubiliar al Milostivirii. Şi Papa Ioan Paul al II-lea a venit aici, în pragul Jubileului anului 2000: a venit ca să întărească „legăturile profunde şi puternice” cu Scaunul din Roma (Discurs la ceremonia de bun-venit, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 843) şi să amintească ce necesară era, în pragul celui de-al treilea mileniu, „contribuţia Georgiei, răscruce antică de culturi şi tradiţii, pentru edificarea […] unei civilizaţii a iubirii” (Discurs în Palatul Patriarhal, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 848).

Acum, Providenţa divină face să ne întâlnim din nou şi, în faţa unei lumi însetate de milostivire, de unitate şi de pace, ne cere ca acele legături dintre noi să primească nou elan, reînnoită fervoare, pentru care sărutul păcii şi îmbrăţişarea noastră fraternă sunt deja un semn elocvent. Biserica Ortodoxă din Georgia, înrădăcinată în predica apostolică, îndeosebi în figura apostolului Andrei, şi Biserica din Roma, întemeiată pe martiriul apostolului Petru, au astfel harul de a reînnoi astăzi, în numele lui Hristos şi spre slava sa, frumuseţea fraternităţii apostolice. De fapt, Petru şi Andrei erau fraţi: Iisus i-a chemat să părăsească năvoadele şi să devină, împreună, pescari de oameni (cf. Mc 1,16-17). Frate preaiubit, să ne lăsăm priviţi din nou de Domnul Iisus, să ne lăsăm atraşi iarăşi de invitaţia sa de a părăsi ceea ce ne reţine să fim împreună vestitori ai prezenţei sale.

Ne susţine în aceasta iubirea care a transformat viaţa apostolilor. Este iubirea fără egal, pe care Domnul a întrupat-o: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13); şi pe care ne-a dăruit-o, pentru ca să ne iubim unii pe alţii aşa cum El ne-a iubit (cf. In 15,12). În această privinţă, marele poet al acestei ţări pare să ne adreseze şi nouă câteva cuvinte celebre ale sale: „Ai citit cum scriu apostolii despre iubire, cum spun, cum o laudă? Cunoaşte asta, îndreaptă mintea ta spre aceste cuvinte: iubirea ne înalţă” (S. Rustaveli, Cavalerul în pielea de tigru, Tbilisi 1988, camera 785). Într-adevăr iubirea Domnului ne înalţă, pentru că ne permite să ne ridicăm mai presus de neînţelegerile din trecut, de calculele din prezent şi de temerile pentru viitor.

Poporul georgian a mărturisit de-a lungul secolelor măreţia acestei iubiri. În ea a găsit forţa de a se ridica din nou după nenumărate încercări; în ea s-a ridicat până la piscurile unei frumuseţi artistice extraordinare. De fapt, fără iubire, aşa cum a scris un alt mare poet, „nu domneşte soarele în cupola cerului” şi pentru oameni „nu există nici frumuseţe, nici nemurire” (G. Tabidze, „Fără iubire”, în: Galaktion Tabidze, Tbilisi 1982, 25). În iubire îşi are motivaţia de a fi frumuseţea nemuritoare a patrimoniului vostru cultural, care se exprimă în multiple forme, ca de exemplu muzica, pictura, arhitectura şi dansul. Preafericirea Voastră, Frate preaiubit, aţi dat o expresie demnă despre asta, în mod special compunând imnuri sacre preţioase, unele şi în limba latină şi deosebit de îndrăgite de tradiţia catolică. Ele îmbogăţesc comoara voastră de credinţă şi cultură, dar unic oferit creştinătăţii şi umanităţii, care merită să fie cunoscută şi apreciată de toţi.

Istoria glorioasă a Evangheliei în această ţară se datorează în mod special sfintei Nina, care este echivalată cu apostolii: ea a răspândit credinţa sub semnul special al crucii făcute din lemn de viţă de vie. Nu e vorba despre o cruce dezgolită, pentru că imaginea viţei de vie, în afară de rodul care excelează pe acest pământ, îl reprezintă pe Domnul Iisus. De fapt, El este „viţa cea adevărată” şi a cerut apostolilor săi să rămână puternic altoiţi în El, ca mlădiţe, pentru a aduce rod (cf.In 15,1-8). Pentru ca Evanghelia să aducă rod şi astăzi ni se cere, Frate preaiubit, să rămânem şi mai trainic în Domnul şi uniţi între noi. Mulţimea de sfinţi pe care această ţară îi are să ne încurajeze să punem Evanghelia înainte de toate şi să evanghelizăm ca în trecut, mai mult decât în trecut, liberi de laţurile prejudecăţilor şi deschişi la noutatea perenă a lui Dumnezeu. Dificultăţile să nu fie impedimente, ci stimulenţi ca să ne cunoaştem mai bine, să împărtăşim limfa vitală a credinţei, să intensificăm rugăciunea unii pentru alţii şi să colaborăm cu dragoste apostolică în mărturia comună, spre slava lui Dumnezeu în ceruri şi spre slujirea păcii pe pământ.

Poporului georgian îi place să celebreze, ciocnind cu rodul viţei, valorile cele mai dragi. Împreună cu iubirea care înalţă, un rol deosebit este rezervat prieteniei. „Cine nu caută un prieten, este duşman al său însuşi”, mai aminteşte poetul (S. Rustaveli, Cavalerul în pielea de tigru, Tbilisi 1988, camera 847). Doresc să fiu prieten sincer al acestei ţări şi ale acestei iubite populaţii, care nu uită binele primit şi a cărei trăsătură ospitalieră se uneşte cu un stil de viaţă în mod real plin de speranţă, chiar în mijlocul dificultăţilor care nu lipsesc niciodată. Şi acest aspect pozitiv îşi are propriile rădăcini în credinţă, care-i face pe georgieni să invoce, în jurul propriei mese, pacea pentru toţi şi să-i amintească până şi pe duşmani.

Cu pacea şi iertarea suntem chemaţi să-i învingem pe adevăraţii noştri duşmani, care nu sunt de carne şi de sânge, ci sunt duhurile răutăţii din afara şi dinlăuntrul nostru (cf. Ef 6,12). Această ţară binecuvântată este bogată în eroi valoroşi conform Evangheliei, care ca sfântul Gheorghe au ştiut să învingă răul. Mă gândesc la atâţia monahi şi în mod deosebit la numeroşii martiri, a căror viaţă a triumfat „cu credinţa şi răbdarea” (Ioane Sabanisze, Martiriul lui Abo, III): a trecut în teascul durerii rămânând unită cu Domnul şi astfel a adus un rod pascal, irigând solul georgian cu sânge vărsat din iubire. Mijlocirea lor să dea alinare atâtor creştini care şi astăzi în lume suferă persecuţii şi samavolnicii, şi să întărească în noi dorinţa bună de a fi uniţi fratern pentru a vesti Evanghelia păcii. - Sursa: ercis

 

12-10-2016
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu