Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 1468

Familie şi inteligenţă emoţională (1) - articol program

Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă
Tags: familie; inteligența emoțională;

Introducere metodologică

         Familia este o realitate interpersonală imună la ideologizare. Tocmai pentru firescul ei. Aşa cum nici un om nu poate merge în mâini decât numai în mod excepţional, tot astfel, atacul asupra familiei, de orice tip ar fi, nu poate reprezenta decât excepţia care întăreşte regula firescului. Familia este mai presus de apărare şi de justificare. Oare mai poate pune cineva la îndoială pe “a mânca”, “a gândi”, “a comunica”, “a simţi”, “a iubi”? A face apologia firescului mi se pare cel puţin dovada nesiguranţei, a incertitudinii. Cu un anumit exces de zel însăşi apologia poate aluneca în ideologie. Când se justifică dreptul la existenţă al firescului comunicarea devine defensivă şi, în consecinţă, neproductivă.

Oare Hristos Domnul S-a apărat vreodată? S-a justificat El pe Sine? Şi-a argumentat zelos spusele şi faptele? „Dacă e rău dovedeşte că este rău iar dacă e bine, de ce mă baţi”. Ceea ce e firesc pentru El n-are nevoie de justificări şi argumente. Din contră, ceea ce este nefiresc trebuie să-şi dovedească poziţia. Hristos nu Şi-a plâns niciodată de milă.

În Biserica primelor secole creştinii procedau la fel. Acuzaţia că îşi mănâncă ritualic proprii copii nu i-a făcut pe creştini să raţionalizeze justificativ misterul euharistic. Erau doar contrariaţi că, în lipsa dovezilor, păgânii îi acuzau doar „pentru numele de creştin” în sine.

Revenim cu câteva întrebări privind exemple actuale de război direct sau indirect asupra familiei: criza familiilor refugiaţilor, criza familiilor de români deposedaţi de copii din Norvegia şi iniţiativa societăţii româneşti pentru menţionarea corectă şi firească a familiei la nivel constituţional. În ce măsură e afectată esenţa familiilor de refugiaţi de faptul că sunt izgonite din ţările şi culturile lor tradiţionale? În ce măsură a fost afectată esenţa Familiei Sfinte prin fuga în Egipt? S-a schimbat cumva ceva în esenţa iubirii pe care familiile Bodnariu şi Nan din Norvegia o experimentează în aceste clipe? Sau Fiul răstignit S-a despărţit vreun moment de inima Maicii Sale? Sau poate fi afectată în vreun fel coeziunea de profunzime şi de iubire a familiilor de români care au votat pentru drepturile constituţionale ale instituţiei familiei de opţiunea particulară a unora?

         Ceea ce vreau să subliniez e tocmai că proporţional cu creşterea presiunii pe care exteriorul globalitar şi secularizat o pune pe umerii familiei, poate creşte şi gradul de coeziune internă a iubirii intrafamiliale. Asta nu înseamnă nicidecum că efortul luptei împotriva globalizării şi secularismului  care afectează familia românească şi nu numai e în vreun fel bagatelizat. E vorba doar de focusarea şi pe alte aspecte. Pericolul cel mai mare vine însă din interior. Aşa cum specifică şi Sfântul Ciprian al Cartaginei, diavolul secularizării acţionează „violent în persecuţii şi viclean pe timp de pace” (Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre gelozie…, p. 496).

         Nu ştim în ce grad opţiunile umaniste pro-homosexualitate au determinat creşterea ratei divorţurilor, însă suntem convinşi statistic de implozia emoţională a familiilor care s-au destrămat. Interesul acestui studiu merge tocmai spre evidenţierea barometrului familial interior şi spre reglajul temperaturii emoţionale în cadrul familiei. Familia nu trebuie apărată doar de constrângerile exterioare care o deturnează totuşi de la sensul traseului ei, ci şi de cei care o compun şi care pot fi deficitari la nivelul exprimării şi înţelegerii emoţionale. Vom ieşi astfel din zona scolasticii apologetice a abordării familiei şi vom intra în zona particularizărilor concrete a dinamicii interioare a ei.  

 

Definiţie şi aspecte ale inteligenţei emoţionale (QE) în legătură cu familia

Inteligenţa emoţională – capacitatea unei persoane de a-şi recunoaşte emoţiile şi sentimentele, precum şi pe ale celorlalţi, de a se motiva şi de a avea un bun management a propriilor impulsuri spontane ca şi a celor apărute în relaţiile interpersonale (GOLEMAN, D., 1995, 1998). 

În consecinţă, QE –ul este compus din următoarele macroelemente:
                   ● conştiinţa de sine
                   ● stăpânirea de sine
                   ● motivaţia
                   ● empatia
                   ● sociabilitatea   

Deloc întâmplător, adică prin efort ascetic şi perseverenţă volitivă, toate aceste componente pot deveni abilităţi practice sau strategii de viaţă prin care sunt preîntâmpinate ori, dacă este cazul, rezolvate problemele vieţii de familie.

În repetate rânduri, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a atras atenţia asupra multiplelor probleme cu care se confruntă familia zilelor noastre: violenţa domestică, divorţul, avortul, abandonul părinţilor vârstnici şi bolnavi de către copii şi al copiilor de către părinţi, delincvenţa juvenilă, indiferenţa faţă de suferinţa altora, suicidul, dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile, concubinajul etc (Vestitorul Ortodoxiei, Nr. 3 – 4/2016, p. 22).

 Fără prea mare combustie cerebrală, observăm că problemele şi provocările actuale ale familiei şi cele cinci componente ale QE-ului descriu împreună un puzzle coerent şi înlănţuit. Aceasta deoarece n-am putea spune niciodată că relaţiile problematice ale părinţilor unii cu alţii sau ale părinţilor cu proprii copii n-au nici o legătură cu fenomenul relaţional al empatiei. Sau cum am putea afirma că indiferenţa faţă de suferinţa altora şi dorinţa de înavuţire cu orice preţ nu este în legătură cauzală directă sau încrucişată cu dimensiunea sociabilităţii. Tot aşa, am putea pune semnul egalităţii între motivaţia de a trăi şi a-şi realiza sensul vieţii şi diferite tipuri de dependenţă. Sau cum să nu vedem că între autoreglarea emoţională şi acţională a soţilor şi violenţa domestică există un pod extrem de solid.

În continuare, vom evidenţia mai acurat rolul şi sensul pe care îl are cultivarea QE-ului în cadrul relaţiilor familiale, urmând totuşi o prezentare mai generală, după care, în articolele următoare, vom face încă un pas spre CUM-ul concret al optimizării relaţiilor familiale, oferind chiar câteva modele de instrumente şi exerciţii practice.

 

Conştiinţa de sine

Pare simplu la prima vedere. Normal că sunt conştient de mine însumi. Şi totuşi, atunci când spun că mă cunosc pe mine şi că sunt conştient de mine însumi, rămân oarecum la un nivel cognitiv de autocunoaştere şi de autoconştienţă. Cogito ergo sum, cum ar zice Descartes. Şi, într-adevăr, lucrurile stau aşa până la un punct.

Ceea ce însă cunoaştem mai puţin despre noi înşine se referă la emoţiile noastre. Nu e vorba că nu le simţim. Mai departe însă nu prea ştim ce să facem cu ele. De exemplu, s-ar putea ca cineva să fie foarte bucuros că a luat o notă bună la un examen, iar atunci când este întrebat cum se simte el răspunde că este fericit. Ori fericirea reprezintă un lucru extrem de complex şi în împlinirea căreia probabil că acea notă bună obţinută nu are decât rolul picăturii de apă într-un ocean. Astfel că, o primă condiţie a conştientizării de sine ar fi să învăţăm să ne etichetăm sau să ne numim cât mai acurat propriile emoţii (ROCO, M., 2001, p. 142). Să nu confundăm gândurile despre emoţii cu emoţiile însele.

În programele de dezvoltare personală desfăşurate într-un format specializat şi securizat din punct de vedere emoţional, se fac eforturi constante pentru ca participanţii să înveţe cum să-şi deosebească adevăratele lor emoţii de descrierile lor. Cu alte cuvinte, harta nu e totuna cu teritoriul.

         Într-un studiu ulterior, vom vedea cum acest deficit de autoconştienţă la nivel emoţional poate afecta armonia spaţiului intrafamilial.

 

         Stăpânirea de sine

Să păstrăm, în continuare, exemplul cu persoana care a obţinut o notă bună la un examen oarecare. Să presupunem că e vorba despre un bărbat căsătorit. Dacă acest bărbat merge acasă şi-şi dă frâu liber entuziasmului pe care îl încearcă din plin, s-ar putea să nu nimerească tocmai momentul potrivit pentru aceasta, de vreme ce soţia lui este instalată pe un butoi cu pulbere gata să explodeze din pricina conflictului făţiş pe care l-a avut la serviciu cu şeful în acea zi.

Într-adevăr, ceea ce noi simţim este al nostru şi nu ne poate lua nimeni. Însă, a şti să ne exprimăm ecologic şi responsabil simţămintele reprezintă o adevărată artă a autocontrolului şi a relaţiilor interpersonale de orice tip.

Se pare că succesul în viaţă, de orice fel, inclusiv succesul marital, depinde de nivelul la care am ajuns în dobândirea abilităţilor practice presupuse de inteligenţa emoţională. E posibil ca tocmai acum să vă aduceţi aminte de adagiul conform căruia banii n-aduc fericirea, dar o întreţin. Este doar un mit. Legătura dintre bani şi fericire este la fel de robustă ca şi legătura, mai devreme consemnată, dintre nota bună de la examen şi fericire. Şi cred că fiecare poate aduce cel puţin câteva exemple de familii înstărite şi destrămate. Pentru că „bănuţii” adevăraţi ai căsătoriei sunt tocmai emoţiile şi gestionarea lor potrivit cu împrejurările.

Poate că până acum aţi auzit sfatul prietenesc al unora ca atunci când eşti nervos, înainte de a acţiona, să numeri până la zece. Vom vedea la momentul potrivit şi explicaţia ştiinţifică a acestui instrument de autocontrol şi ce efect benefic poate avea în liniştea căminului conjugal.

 

Motivaţia  

Aspectul motivaţiei se referă la perseverenţă, scopul sau sensul vieţii, amânarea impulsurilor, entuziasm, fericire. Motivaţia reprezintă autodeterminarea intrinsecă, deşi pot exista şi motivaţii externe, acel motor care dispune de forţă pentru drumuri ascendente şi chiar asumate pieptiş şi îşi autoreglează resursele atunci când este vorba de o rută confortabil-coborâtoare.

S-a făcut un test cu prăjiturica. Unor copii de patru şi cinci ani li s-a făgăduit o prăjitură pe loc, iar în cazul în care sunt dispuşi să aştepte o anumită perioadă li se ofereau două prăjituri. Unii au muşcat din prima, alţii şi-au amânat impulsul şi se pare că cei din a doua categorie au reuşit mai mult în viaţă decât oamenii clipei.             

E uşor să transferăm de aici semnificaţia pe care amânarea impulsurilor o are pentru crearea unui climat armonios în familie. Dacă omul e fericit şi ştie că se află pe drumul cel bun în viaţă şi îşi trăieşte dorinţa inimii sau îşi îndeplineşte obiectivele existenţiale, lucrul acesta îi va influenţa şi traiul în interiorul relaţiilor familiale. Desigur că dacă background-ul motivaţional al familiei este împărtăşirea iubirii – şi care inevitabil suferă transformări de-a lungul timpului şi datorită experienţelor cumulate împreună – atunci există o bază puternică pentru a consolida căminul pe baza aplicării consecvente a strategiilor de inteligenţă emoţională.

 

Empatia

Presupune decentrarea de sine. Ca să mă pot decentra de pe mine însumi trebuie să mă cunosc foarte bine. Să fiu conştient de mine holistic, adică să fiu conştient nu numai de gândurile mele, ci şi de sentimentele mele. După ce ştiu cu adevărat cine sunt eu şi ce simt, pot pretinde accesul la universul celuilalt şi la ce simte el.            

Empatia înseamnă să mă pot proiecta în celălalt şi să pot înţelege ce gândeşte, ce face şi ce simte celălalt (ROCO, M., 2001, p. 146). Se pare că empatia reprezintă premiza filantropiei. Deşi, după unii, empatia şi filantropia nu sunt decât nişte modalităţi de a reduce tensiunile interioare legate de disconfortul pe care îl simţim atunci când cineva suferă.

“A fi în mocasinii celuilalt” nu e întotdeauna uşor, mai ales atunci când persoana cu care trebuie să empatizăm este un neprieten.

În familie, capacitatea empatică e esenţială dacă vrem să identificăm soluţii flexibile, creative şi eficiente de a soluţiona conflictele atunci când acestea apar. Şi, poate mai semnificativ, atunci când datorită cultivării empatiei reuşim să prevenim conflictele. 

Conform unei anumite abordări, empatia şi generozitatea consecventă acesteia ar fi trăsături de personalitate şi, ca atare, nu se prea pot modifica şi cultiva. E vorba aici de vechea dispută dintre genetic şi dobândit. Şi totuşi…, în afara cultivării strategiei empatice la nivelul relaţiilor familiale, de multe ori banii şi, în general, liniştea materială, nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor marital-parentale.

 

Sociabilitatea

Se referă la capacitatea unei persoane de a crea şi a menţine relaţiile create. Văzând şi interpretând lucrurile dintr-o perspectivă ascendentă, putem considera că empatia, alături de conştienţa de sine, de stăpânirea de sine şi de motivaţie, constituie premizele sine qua non ale implementării abilităţilor sociale.

Independenţa emoţională şi deschiderea emoţională sanogenă spre relaţiile interpersonale,  dobândite în timp prin cultivarea şi exersarea strategiilor ce ţin de QE, oferă fundamentul înţelegerii de sine şi a celuilalt ca posibilitate de articulare a unei comunicări autentice, deci nemanipulatoare, şi asertive.  

Raportat la familie, dimensiunea sociabilităţii îmbracă două forme: forma dinamică a conţinuturilor relaţionale intrafamiliale şi, în al doilea rand, forma polivalenţei relaţionale pe care familia o are cu mediul social mai larg.

Toate aceste componente ale inteligenţei emoţionale pe care le-am prezentat până acum succint şi care sunt valabile în multiple situaţii de viaţă, dacă nu chiar în toate situaţiile, vor apărea desfăşurate prin raportare directă la mecanismele emoţionale conştiente şi inconştiente care reglează funcţionarea organismului familial. 

Bibliografie:  

  1. BRADBERRY, Travis şi GREAVES, Jean, (2016). Inteligenţa emoţională 2.0, Bucureşti: Litera.
  2. BUŞAGĂ, Ioan, (2016). Împreună pentru viaţă şi familie, Vestitorul Ortodoxiei, Nr. 3 – 4, 22 – 23.
  3. CIPRIAN AL CARTAGINEI, (1981). Despre gelozie şi invidie, în P.S.B.(3), Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R..
  4. GOLEMAN, Daniel, (2008). Inteligenţa emoţională, Bucureşti: Curtea Veche.
  5. ROCO, Mihaela, (2001). Creativitae şi inteligenţă emoţională, Iaşi: Polirom.  
27-09-2016
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu