Povestea unei familii arestate, povestea unei familii scoase din istorie…

Acum 75 de ani erau executaţi la Jilava membrii lotului Zăvoianu. Lotul Zăvoianu era compus din: colonel Ștefan Zăvoianu, Gheorghe Crețu, Octavian Marcu, Constantin Savu, Anghel Dumitru și Ion Tănăsescu. Cei şase fuseseră judecaţi de regimul Antonescu şi condamnaţi la moarte. În noaptea de 26/27 noiembrie 1940, cei şase intraseră în temniţa Jilava (alături de alte persoane între timp dispărute, neidentificate sau achitate în urma procesului) şi executaseră 65 de persoane. În paralel, aproape de temniţă, se lucra la deshumarea Căpitanului, a Decemvirilor şi Nicadorilor. La Jilava se aflau încarceraţi zeci de autori morali şi fizici ai asasinatelor şi prigoanelor prin care trecuse Mişcarea Legionară de la înfiinţare şi până la proclamarea Statului Naţional Legionar.

Am pornit de la acest fapt istoric pentru a vă spune o altă poveste adevarată. Între cei executaţi în 28 iulie 1941 se afla şi Gheorghe Creţu, comisar în Poliţia Legionară. După execuţie a fost predat familiei pentru înhumare trupul ciuruit de gloanţe. Ne putem imagina durerea părinţilor care a pierdut în asemenea context un fiu de nici 22 ani şi au rămas cu stigmatul de „familia asasinului Gheorghe Creţu”.

Deşi totul s-a desfăşurat în timpul regimului Antonescu, comuniştii nu au încheiat capitolul Gheorghe Creţu, deşi acesta fusese judecat, găsit vinovat, condamnat şi executat în 1941 pentru faptele sale.

În anul 1960 este arestată familia lui Gheorghe Creţu: Roza Creţu (67 ani, mamă), Gheorghe Creţu (67 ani, tată), Gherghina (Geta) Creţu (46 ani, soră). Cei trei au fost arestaţi în 30 iunie 1960 şi anchetaţi la Bucureşti. Erau acuzaţi de „ajutor legionar”... Mai concret erau acuzaţi că vizitează şi îngrijesc mormântul lui Gheorghe Creţu aflat în Cimitirul Izvorul Nou din Bucureşti! Cum se puteau apăra împotriva acestei aberaţii? Cum să nege o mamă că a îngrijit mormântul copilului ei! În ce mod ameninţa stabilitatea regimului comunist mormântul unui mort, îngropat cu aproape 20 de ani în urmă?

Ura şi ipocrizia comunistă nu cunoştea margini. Dacă Gheorghe Creţu nu ar fi curmat viaţa celor de la Jilava în noiembrie 1940, comuniştii ar fi făcut-o cu bucurie câţiva ani mai târziu! Întemniţaţii de la Jilava ar fi sfârşit la Sighet în temniţa demnitarilor, sau în cea de la Făgăraş destinată poliţiştilor!   

Familia Creţu a fost judecată de Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnată pentru „uneltire împotriva orânduirii sociale”. Roza a primit o condamnare de 15 ani temniţă grea şi a executat în fapt 3 ani la Jilava, Oradea, Arad şi Miercurea Ciuc; Gheorghe a primit o condamnare de 18 ani temniţă grea din care a executat 4 ani la Aiud şi Roman; Geta a primit o condamnare de 16 ani muncă silnică din care a executat 4 ani la Jilava, Văcăreşti, Arad, Oradea, Roman, Miercurea Ciuc.

Geta mai executase două condamnări politice pentru apartenenţa ei la Mişcarea Legionară. În timpul regimului Antonescu fusese condamnată de Curtea Marţială la 10 ani detenţie, în urma unui decret de graţiere a executat numai 2 ani, 1942-1944. Regimul comunist a arestat-o în 1948 condamnând-o la 8 ani detenţie, eliberarea a venit în 1956. În total Geta Creţu a executat 14 ani detenţie politică.

În temniţă atitudinea familiei Creţu lor a fost verticală. Roza şi Geta sunt evocate cu mare dragoste şi recunoştinţă de doctoriţa Ana Maria Marin, care le-a fost colegă de suferinţă. Mama şi fiica îşi trăiau condamnarea cu multă demnitate, mereu în rugăciune şi mereu în slujba aproapelui. Pentru spiritul liber, pentru glumele cu care întărea moralul deţinutelor, pentru pildele nostime pe care le împărtăşea celor din jur, Ana Maria Marin o botezase pe Roza, „Nastratina”. Un timp mama şi fiica au executat detenţia împreună, apoi au fost despărţite, Geta luând drumul Ciucului alături de Ana Maria. Dumnezeu le-a ajutat şi au ieşit toţi trei din închisoare – mama, tata şi sora.

După anul 2000 am avut bucuria să o cunosc pe Geta Creţu, căsătorită Angelescu. Emana demnitate şi curăţie sufletească prin toţi porii. Era mereu bucuroasă să se afle în jurul tinerilor, să participe la comemorări, să sprijine iniţiative şi să se implice în orice activitate închinată memoriei foştilor deţinuţi politici. Soţul ei o seconda cu aceeaşi dragoste şi râvnă. Doamna Geta era o apropiată a Fundaţiei noastre, de a cărui preşedinte, dl Mircea Nicolau, o lega o prietenie care dura de 70 de ani! Legături cimentate în dragostea de ideal şi sfinţite de suferinţa comună.

De multe ori doamna Geta povestea cu lacrimi în ochi despre execuţia fratelui ei. Ne povestea cum craniul lui Gheorghe Creţu era total zdrobit de la impactul gloanţelor. Oasele craniului erau desoperite în bună parte de carne şi piele, ochii nu se mai aflau în orbite. Maxilarul fusese distrus în totalitate, soldaţii trăseseră mai mult în zona capului, încercând să nimerească gura. Din mărturiile pe care Geta le adunase, reieşea că Gheorghe Creţu a murit strigând „Trăiască România”, „Trăiască Legiunea şi Căpitanul”. Aşa se explică ţintirea violentă şi repetată în zona feţei...

Am promis cu mulţi ani în urmă doamnei Geta că povestea familiei ei nu va rămâne pierdută între faldurile istoriei, condiţionată de corectitudinea politică dictată de stăpânirile vremelnice. Am promis că vom spune şi altora povestea familiei Creţu. Acum îmi împlinesc promisiunea, la 10 ani de moartea Getei şi la 75 de ani de la moartea lui Gheorghe.

Geta Creţu Angelescu a plecat la Domnul în februarie 2006 şi este înmormântată la Bucureşti în Cimitirul Izvorul Nou. Soţul ei, şi el legionar şi fost deţinut politic, Constantin Angelescu a plecat la Domnul în decembrie 2007. Acum toată familia odihneşte în acelaşi mormânt – mormântul lui Gheorghe Creţu, mormântul a cărui importanţă fusese vitală pentru orânduirea socialistă...

Dumnezeu să-i ierte şi odihnească pe robii săi: Gheorghe, Roza, Gheorghe, Gherghina şi Constantin, cu tot neamul lor cel adormit! Iar noi să-i scoatem din temniţele memoriei...