Dragi tineri, aveţi nevoie de Hristos şi de Biserică!
Părintele Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada- Preacuvioase Părinte Arhimandrit Teofan Mada, ne aflăm acum în anul jubiliar consacrat de către conducerea (Sfântul Sinod) Bisericii Ortodoxe Române Educaţiei Tineretului Creştin Ortodox. Dacă aţi fi rugat sau provocat de către ei, cum le-aţi argumenta tinerilor motivul sau raţiunea pentru care Biserica noastră a hotărât şi, prin urmare, le-a dedicat acest an – 2016 educaţiei morale şi formării lor spirituale?
- Perioada tinereții este una care îmbogățește adânca bogăție afectivă prezentă în inimile voastre, dorința profundă a unei iubiri adevărate, frumoase și mari.
Câtă tărie există în această capacitate de a iubi și de a fi iubiți! Nu permiteți ca această valoare prețioasă să fie falsificată sau desfigurată.
Acest lucru se întâmplă atunci când în relațiile noastre intră instrumentalizarea aproapelui pentru propriile scopuri subiectivist - egoiste, uneori ca simplu obiect de plăcere.
Inima rămâne rănită și tristă ca urmare a acestor experiențe negative…
În Iisus Hristos, dragi tineri, se află împlinirea deplină a aspirațiilor voastre de bunătate și fericire.
Iisus Hristos este frumusețea care atât de mult vă atrage, Iisus Hristos este cel care vă citește în inimă aspirațiile cele mai adevărate pe care alții ar vrea să le stingă.
Iisus Hristos este cel care trezește în voi dorința de a face din viața voastră ceva nobil, pentru că ați fost făcuți nu pentru comoditate, ci pentru măreție.
- Adresându-vă, deci, lor, direct şi personal, cu un cuvânt duhovnicesc şi sfat pastoral, practic ce le-aţi transmite, în contextul vremurilor şi a lumii în care trăim?
- Să nu vă fie frică de o iubire adevărată, ceea ce ne învață Iisus Hristos și ceea ce sfântul apostol Pavel a descris în Epistola către I Corinteni (13,4-8).
Și voi sunteți chemați să vorbiți despre Iisus Hristos celor de vârsta voastră, nu numai în cadrul comunității parohiale, ci mai ales în societate.
Aceasta este o angajare rezervată și vouă, pentru că voi cu curajul, entuziasmul, spontaneitatea și ușurința de socializare puteți ajunge mai ușor la mintea și la inima celor de vârsta voastră.
Mulți tineri au o imensă nevoie de cineva care să le spună că Iisus Hristos ne cunoaște, ne iubește, ne iartă și împărtășește dificultățile noastre și ne susține cu harul Său atotmilostiv...
Vă dau un sfat: Evanghelia pe care o ascultați în Sfânta Liturghie, recitiți-o personal, în taină, și aplicați-o fiecare personal cu iubirea lui Iisus Hristos, primit în sfânta Împărtășanie.
Domnul vă cheamă pe fiecare dintre voi să lucreze după darul său acolo unde se afă, vă cheamă să fiți prezențe bucuroase în Biserica Sa, gata să comunicați prietenilor voștri ceea ce El v-a comunicat, în special iubirea...
- Dacă ar fi să vorbim puţin despre mişcarea/viţuirea tinerilor contemporani între libertate şi libertinaj, cum aţi încerca să-i diagnosticaţi şi, chiar să şi reuşiţi, să-i vindecaţi, scoţându-i din această ipostază ori stare?
- Viața noastră este făcută din timp și timpul este dar al lui Dumnezeu, de aceea trebuie folosit pentru fapte bune și folositoare. Printre multele lucruri care trebuie făcute în viața zilnică, una dintre priorități ar trebui să fie aceea de a ne aminti de Iisus Hristos, Domnul nostru, care ne iubește, care ne însoțește personal în devenirea noastră. Tocmai pentru că Dumnezeu ne-a creat după chipul Său, am primit de la El și acel mare dar care este libertatea.
Însă dacă nu este exercitată bine, responsabil, libertatea ne poate conduce departe de Dumnezeu, poate să ne facă să pierdem demnitatea cu care El ne-a îmbrăcat. Când nu este plăsmuită de duhul Evangheliei, libertatea se poate transforma în sclavie: sclavia păcatului…
Dacă îl veți urma pe Iisus Hristos și Evanghelia Sa, libertatea voastră va înflori și va aduce roade bune și îmbelșugate! Veți găsi bucuria autentică, pentru că Iisus Hristos ne vrea persoane pe deplin fericite și împlinite.
Numai aderând la adevărul lui Dumnezeu putem să facem binele și să fim lumină a lumii și sare a pământului!
- Iată, am reuşit să realizăm acest interviu/dialog spiritual – duhovnicesc în jurul zilei de 1 Iunie – Ziua Internaţioanlă a Copilului. Despre ei ce ne-aţi putea spune?
- Copiii sunt bucuria familiei, a comunității bisericeşti, parohiale, a neamului/poporului și a societății în care trăim.
Copiii sunt un dar, ce trebuie iubit. Fiecare copil este unic, irepetabil și, în același timp, este în mod inconfundabil legat de rădăcinile sale.
Atunci când copiii sunt primiți, iubiți, ocrotiți, familia este sănătoasă, societatea se îmbunătățește, lumea este mai frumoasă.
Vocația naturală a familiei este de a-i educa pe copii, pentru ca să crească în responsabilitate față de sine și față de alții.
Cea mai frumoasă moștenire pe care părinții o pot lăsa copiilor este credința în Iisus Hristos.
Noi trebuie să fim transmițători și mărturisitori ai credinței. Gândiți-vă la acest imperativ major, gândiți-vă mereu cum să transmiteți copiilor credința.
- Preacuvioase Părinte Vicar, potrivit opiniei dumneavoastră, ce credeţi că mai înţeleg tinerii de astăzi atunci când vine vorba de sentimentul iubirii şi al dragostei?...
- Astăzi trăim, din păcate, într-un context cultural care nu favorizează raporturile umane profunde şi dezinteresate, ci, dimpotrivă, induce deseori la închiderea în sine, la individualism, la a lăsa să prevaleze egoismul care este în om.
Dar inima omului este prin natura sa sensibilă la iubirea adevărată la care nu este ușor să ajungem, după cum nu este uşor să facem din viaţa noastră ceva frumos şi măreţ, este provocator, dar cu Iisus Hristos totul este cu putință.
Iubirea lui Iisus Hristos faţă de noi este o realitate esențială pentru viaţă, iar prin ea cunoaștem cine este Dumnezeu şi cine suntem noi.
Prin iubire cunoaștem cine este și cum este Dumnezeu: Dumnezeu este iubire, există ca iubire și se cunoaște ca iubire.
Iubirea este un cuvânt primordial, expresie a realităţii primordiale, ce nu se poate aborda simplu, astfel încât cuvântul iubire trebuie reluat, purificat şi readus la strălucirea sa originară, pentru ca să poată lumina viaţa umană şi să o ducă pe calea cea autentică.
Iubirea este o realitate complexă, dar care cuprinde totalitatea existenţei, în toate dimensiunile sale. Nu ar putea să fie altfel, deoarece ea promite ceva măreț și desăvârșit, iar conținutul ei este peren, iubirea vizează veșnicia.
- Preacuvioase Părinte Profesor, putem vorbi astăzi despre o primenire/purificare a tinerilor, în şi prin Iisus Hristos, în Biserică. Care consideraţi dumneavoastră că ar fi metodele cele mai adecvate/potrivite?
- Pedagogia eclezială orientează viața noastră, ne dă învățături pentru a merge bine, pentru a ne împlini ca persoane.
De exemplu, Pedagogia biblică, scripturistică, a celor zece porunci ne indică un drum care trebuie parcurs pentru a ne maturiza, pentru a avea niște puncte precise în modul nostru de a ne comporta față de Dumnezeu, față de noi înșine și față de ceilalți, exact ceea ce ne învață o mamă pentru a trăi bine.
Pedagogia eclezială ne invită să nu ne facem idoli materiali care apoi ne fac sclavi, să ne amintim de Dumnezeu, să avem respect față de părinți, să fim cinstiți, să îl respectăm pe celălalt.
Pedagogia eclezială ne învită să vedem și să considerăm poruncile lui Dumnezeu ca și cum ar fi cuvintele, învățăturile pe care le dă mama pentru a merge bine în viață.
O mamă nu învață niciodată ceea ce este rău, vrea numai binele copiilor, și tocmai așa face Biserica.
Biserica este o mamă milostivă, care înțelege, care încearcă mereu să ajute, să încurajeze chiar și în fața copiilor săi care au greșit și care greșesc; nu închide niciodată ușile casei, nu judecă, ci oferă iertarea lui Dumnezeu, oferă iubirea sa care îi invită la reluarea drumului chiar și pe acei copii ai ei care au uneori mari probleme.
Bisericii nu îi este frică să intre în această noapte a noastră când suntem în întunericul sufletului și al conștiinței, pentru a ne da nădejde mântuitoare.
Pentru că Biserica este mamă sau o îmbrățișare de mamă!...
Părinţii Bisericii au subliniat particularitatea cunoaşterii hristocentrice, drept o cunoaştere în şi prin iubire, adică o cunoaştere a iubirii între cel care cunoaşte şi cel care este cunoscut.
În iubire şi prin iubire cineva poate să descopere calea Adevărului şi a cunoaşterii adevărate.
În această cunoaştere iubirea se prezintă realmente ca fiind legătura desăvârşirii.
De asemenea, această caracterizare a iubirii, ca legătura desăvârşirii, se referă şi la plinătatea cunoaşterii prin iubire, în care cunoaşterea se transformă într-un eveniment sau fapt deschis şi participabil.
În acest mod, cunoaşterea devine o realitate dinamică, deschisă şi relaţională, şi nu un proces închis, numai spre sine sau unul exterior omului. Desigur, ea nu este nici strict umană şi nici în exclusivitate divină, ci este realitate divino - umană.
Sf. Ioan Evanghelistul formulează principiul cunoaşterii creştine: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (In. 17,3).
Această frază arată că esenţa cunoaşterii este un fapt duhovnicesc, relaţional divino - uman, ce se identifică cu viaţa şi afirmă viaţa, pentru a se uni ambele cu iubirea lui Dumnezeu, în Iisus Hristos.
Caracteristica fundamentală a cunoaşterii neo - testamentare este coincidenţa dintre cunoştinţă şi iubire.
- Credeţi cumva că tinerilor de astăzi le lipseşte sau le-a scăzut gândirea pozitivă, optimismul, încrederea, speranţa în sau de viaţă?
- Trecem printr-o perioadă istorică foarte specială: progresul tehnic ne-a oferit posibilităţi inedite de interacţiune între oameni şi între populaţii, însă globalizarea acestor relaţii va fi pozitivă şi va face să crească lumea în umanitate numai dacă va fi întemeiată nu pe materialism ci pe iubire, singura realitate capabilă să umple inima fiecăruia şi să unească persoanele.
Dumnezeu este iubire. Omul care-l uită pe Dumnezeu este fără nădejde şi devine incapabil să-l iubească pe semenul său.
Pentru aceasta este o nevoie să se dea mărturie despre prezenţa lui Dumnezeu pentru ca fiecare s-o poată experimenta: pentru mântuirea omenirii şi mântuirea fiecăruia dintre noi.
- În altă ordine de idei, Precuvioase Părinte Teofan, putem vorbi, acum, de un sentiment accentuat/pronunţat al dezoientării/debusolării instaurat în vieţile, sufletele şi inimile lor?...
- Astăzi nu puţini tineri se îndoiesc profund că viaţa este un bine şi nu văd claritate în drumul lor. Mai în general, în faţa dificultăţilor din lumea contemporană mulţi se întreabă: eu ce pot să fac?
Lumina credinţei luminează acest întuneric, ne face să înţelegem că orice existenţă are o valoare inestimabilă, pentru că este rod al iubirii lui Dumnezeu.
El îl iubeşte şi pe cel care s-a îndepărtat de El sau l-a uitat: are răbdare şi aşteaptă; ba chiar l-a dăruit pe Fiul său, mort şi înviat, pentru a ne elibera desăvârșit de rău.
Şi Iisus Hristos i-a trimis pe ucenicii săi pentru a duce la toate popoarele această veste bucuroasă de mântuire sfântă şi de viaţă nouă.
- Preacuvioase Părinte, cum v-aţi adresa, sau, atunci când aţi avut fericitul prilej şi binecuvântata ocazie, cum v-aţi adresat tinerilor dacă ar trebui sau ar fi să le vorbiţi despre credinţă ca virtute şi Biserică drept comuniune/comunitate, realitate sau entitate eclezială?
- Dragi tineri, pentru a rămâne tari în mărturisirea credinţei creştine acolo unde sunteţi, aveţi nevoie de Biserică. Nimeni nu poate fi creștin sau mărturisitor al Evangheliei de unul singur.
Aşadar, noi oferim identitatea sau mărturia noastră mereu ca membri ai comunităţii creştine şi vocația noastră este făcută rodnică de comuniunea pe care o trăim în Biserică: din unitatea şi din iubirea pe care o avem unii faţă de alţii ne vor recunoaşte ceilalți ca ucenici ai lui Iisus Hristos.
- Acum, în încheierea acestui dialog ziditor, ce cuvânt folositor aţi dori să le adresaţi lor, tinerilor noştri contemporani?
- Biserica se îndreaptă spre voi: pentru voi, tinerilor, mai ales pentru voi ea a aprins continuu în istorie o lumină, aceea care luminează prezentul și viitorul, viitorul vostru profesional, social și familial.
Biserica este doritoare ca comunitatea pe care voi vă pregătiţi s-o construiţi printr-o cultură a relației responsabile să respecte demnitatea, libertatea, dreptul persoanelor: şi aceste persoane sunteţi voi.
Biserica are încredere că voi veţi găsi o astfel de tărie şi o astfel de bucurie încât voi nu veţi fi tentaţi să cedaţi seducţiei filosofiilor egoismului şi plăcerii, sau celor ale disperării şi nihilismului; şi că în faţa ateismului voi veţi ştii să afirmaţi credinţa voastră în viaţă, care dă un sens adevărat vieţii: certitudinea existenţei unui Dumnezeu iubitor...
- Preacuvioase Părinte Teofan Mada, vă mulţumesc foarte mult pentru tot, dorindu-vă să vă ajute Dumnezeu, în continuare, în tot lucrul cel bun! Amin!...
- Doamne ajută!...
Interviu realizat de Stelian Gomboş
https://steliangombos.wordpress.com/
02-06-2016
Adaugati un comentariu:
Tineri, Copii,
