Conştiinţa creştină şi lumea contemporană

Interviu realizat de Tudor Petcu

 CreÅŸtinismul, Dumnezeu ÅŸi metafizica nu mai interesează societatea contemporană. Este posibilă întoarcerea lor?

Trăim în epoca „morÅ£ii lui Dumnezeu”. Cel puÅ£in în mod oficial. În realitate lucrurile nu sunt aÅŸa de simple. ForÅ£ele spiritului nu pot fi reprimate în acest fel. DeÅŸi L-a exclus oficial pe Dumnezeu, lumea contemporană din societăţile occidentale are o nostalgie a spiritualităţii. Drept dovadă, entuziasmul acestei lumi pentru întelepciunile orientale, artele marÅ£iale orientale sau discipline precum Taï Chi ÅŸi Chi Qong. Deseori, după ce au trecut prin aceste discipline, cei ÅŸi cele care le practică îÅŸi regăsesc rădăcinile creÅŸtine. Când Biserica vorbeÅŸte despre interior, lumea, interesată, ba chiar pasionată de cuvântul său, se întoarce spre ea. Biserica interioară are un viitor luminos în faţă. La fel ÅŸi Hristos, ca maestru al înÅ£elepciunii. Nimeni nu poate spune ce se va întâmpla, nimeni neÅŸtiind nimic. Dar putem presupune în mod rezonabil că acest entuziasm pentru viaÅ£a interioară va creÅŸte în lumea care va veni. Dintr-un motiv simplu. Numai religia trăită din interior dă un sens vieÅ£ii. Ceea ce lumea contemporană nu este capabilă să facă. Trăim agonia unei lumi în care viaÅ£a nu mai are sens sau are doar un sens subiectiv. A trecut timpul individualismului ÅŸi al absurdului.

CreÅŸtinismul a contribuit, împreună cu alÅ£ii, la construirea Europei în toate domeniile, fie cele ale cunoaÅŸterii, fie ale vieÅ£ii morale. Însă astăzi valorile sale sunt respinse. De ce?

În Occident, creÅŸtinismul plăteÅŸte preÅ£ul pentru două greÅŸeli care au fost comise. Prima este că a fost o biserică autoritară, moralizatoare, culpabilizantă, în care Dumnezeu este considerat doar ca un judecător ÅŸi viaÅ£a cerească doar ca un tribunal pe fondul obsesiei pentru rău, păcat ÅŸi vină. A doua greÅŸeală care a fost comisă este că a trecut fără tranziÅ£ie de la o biserică autoritară la o biserică modernistă sub pretextul de a fi în consonanţă cu societatea ÅŸi de a o readuce pe aceasta la biserică. În cele două cazuri, biserica a comis greÅŸeala de a fi politică în loc să fie spirituală, interioară, mistică. Când biserica este interioară în loc să fie politică, ea stârneÅŸte interes, aprinde pasiuni, entuziasmează. În Occident biserica L-a umanizat mult prea mult pe Dumnezeu, sub pretextul de a-L pune la nivelul de înÅ£elegere al tuturora. Confundându-se cu puterile acestei lumi sau cu curentele de opinie dominante, ea ÅŸi-a pierdut aura, misterul, legătura cu sacrul.

Mesajul creÅŸtinismului este absolut genial. Un astfel de mesaj este adesea foarte prost transmis, preocupările sociale prevalând asupra tuturor celorlalte. Este important, desigur, să-i privim cu dragoste frăţească pe săraci, precum ÅŸi de a-i iubi pe cei din jurul nostru, de a-i respecta ÅŸi de a le veni în ajutor. Dar creÅŸtinismul nu poate fi limitat la această dimensiune. VocaÅ£ia sa este de a-i face pe bărbaÅ£i ÅŸi pe femei să participe la contemplarea marilor mistere ÅŸi nu de a fi un centru de acÅ£iune socială. Nietzsche spunea că morala l-a ucis pe Dumnezeu. Nu este greÅŸit.

Care este legătura dintre biserică şi filosofie? Care poate fi aceasta?

Biserica este fondată pe o mare idee. Prin idee se înÅ£elege o stare a conÅŸtiinÅ£ei care duce la vederea realităţii mergând de la vizibil la invizibil ÅŸi de la invizibil la vizibil. În acest sens, biserica este locul gândirii veritabile care constă dintr-o cunoaÅŸtere vizionară. În fiecare epocă geniul bisericii constă în a se ocupa de lucrările care se fac în toate domeniile pentru a realiza dialogul care merge de la vizibil la invizibil ÅŸi de la invizibil la vizibil. Prin urmare, nu este un dialog între biserică ÅŸi filosofie la care trebuie să reflectăm, ci un dialog între vizibil ÅŸi invizibil, dialogul dintre biserică ÅŸi filosofie având loc atunci când se întâmplă acest dialog. Adevărata cunoaÅŸtere este vizionară. Aceasta arată cum fiecare atom din univers este legat de Dumnezeu, sursă inefabilă a vieÅ£ii. De asemenea, arată cum lumina divină se încarnează în fiecare punct din univers. De fapt, adevărata cunoaÅŸtere care merge de la vizibil la invizibil ÅŸi invers întăreÅŸte acest punct de vedere. Biserica a încurajat întotdeauna această concepÅ£ie genială ÅŸi vizionară.
 

Lumea contemporană a optat pentru o viziune pragmatică, fără ezitare, subjugată de emoÅ£ii violente, departe de valorile inocenÅ£ei, prezentă în inima creÅŸtinismului. A fi creÅŸtin înseamnă a avea curaj de a rezista acestui pragmatism?

Nu. Dintr-un motiv simplu. Caracteristica creÅŸtinismului nu este a fi contra, ci pentru. Nu trebuie să rezistăm pragmatismului cinic al epocii noastre. Gol de tot conÅ£inutul, acesta se va prăbuÅŸi mai devreme sau mai târziu. Dacă nu s-a făcut deja, într-atât este de gol. Este mult mai interesant să ne preocupe ceea ce merge, decât ceea ce nu merge. Sunt mari mistere la sursa realităţii. Este important să ne întoarcem spre ele utilizând pentru aceasta toată energia de care dispunem. Nu trebuie să judecăm pragmatismul cinic. Acesta s-a judecat deja pe sine însuÅŸi. Ceea ce este în acest pragmatism este în general trist ÅŸi deziluzionat. AÅŸa cum este trist ÅŸi deziluzionat deoarece este trist pentru că este trist ÅŸi deziluzionat pentru că este deziluzionat. Să lăsăm morÅ£ii să-ÅŸi îngroape morÅ£ii. Åži să ne interesăm de ceea ce este viu. AÅŸadar, să rezistăm tentaÅ£iei de a rezista împotriva epocii. Åži, pentru aceasta, să nu rezistăm chemării lui Dumnezeu din noi.

Istoria secolului al XX-lea a fost marcată de dramele teribile ale Holocaustului şi Gulagului. Nu avem tendinţa de a le uita? Nu ar trebui să vorbim mai mult pentru a sensibiliza conştiinţele?

  În FranÅ£a, se vorbeÅŸte mult despre Holocaust. Se vorbeÅŸte mai puÅ£in sau deloc despre Gulag. Desigur, nu trebuie să uităm aceste drame teribile. Dar este important să le utilizăm în mod constructiv (corespunzător). Åži pentru aceasta, nu este rău că trebuie să vorbim, dar trebuie să vorbim de bine. Să nu uităm că tot ceea ce face rău în lume este obsedat de rău. În numele luptei contra răului s-au făcut cele mai grave crime. NaziÅŸtii doreau să purifice lumea de evrei, consideraÅ£i ca fiind răul pe pământ ÅŸi comuniÅŸtii doreau să purifice lumea de burghezi ÅŸi de capitaliÅŸti, consideraÅ£i ca fiind răul pe pământ. Toate totalitarismele doresc să purifice lumea. Toate sunt îndrăgostite de puritate ÅŸi de lupta contra răului. În Cambodgia, în numele purificării societăţii Pol Pot ÅŸi-a masacrat jumătate din popor. Deci atenÅ£ie, să nu provocăm acelaÅŸi fenomen dorind să purificăm lumea de totalitarism. Astăzi, în FranÅ£a, în numele luptei contra totalitarismului, în numele pluralismului ÅŸi al toleranÅ£ei, domneÅŸte un climat de vânătoare de vrăjitoare. Sunt urmărite cuvintele, micile propoziÅ£ii în care se crede că este detectată o intenÅ£ie rasistă. Se creează un climat de teroare ÅŸi de cenzură. Trăirea în Hristos nu constă în a purta un război cu răul, ci în a iubi binele, frumosul, prin contemplarea marilor mistere ale existenÅ£ei. Hristos este un soare, soarele justiÅ£iei. De îndată ce acesta apare, Satana este confuz ÅŸi se prăbuÅŸeÅŸte. Nu este răul cel care trebuie eliminat. Ci binele, sub forma soarelui justiÅ£iei, este cel pe care trebuie să-l facem să apară, răul dispărând nu pentru că luptăm împotriva lui, ci pentru că facem să apară binele, care este splendoarea vieÅ£ii.