Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sobornicitatea Bisericii în Duhul Sfintei Treimi. O abordare din perspectiva teologiei Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae Sobornicitatea Bisericii în Duhul Sfintei Treimi. O abordare din perspectiva teologiei Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae (1001) Sfânta Tradiţie şi ereziile - Dr. Stelian Gomboş - 01-07-2017
Despre Sfânta Treime şi existenţa, misiunea şi sobornicitatea Bisericii Biserica este prezenţa Sfintei Treimi între credincioşi prin harul dumnezeiesc, căci în ea Tatăl este prezent prin Fiul şi Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt întrucât este în Tatăl şi în Fiul, îi ridică la o unire harică cu întreaga Sfânta Treime. Trup tainic al lui Iisus Hristos, Biserica apare ca o realitate divino-umană, teandrică, sacramentală, prin care plinătatea iubirii şi vieţii treimice este împărtăşită credincioşilor în comuniunea iubirii, în trăirea lor sobornicească, comunitară. Cu aceasta ajungem la înţelegerea sobornicităţii Bisericii &ici...citeste mai mult
Sfânta Treime ca existenţă desăvârşită. O abordare din perspectiva teologiei Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae Sfânta Treime ca existenţă desăvârşită. O abordare din perspectiva teologiei Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae (1198) Sfânta Tradiţie şi ereziile - Dr. Stelian Gomboş - 01-06-2017
  În introducerea acestui studiu vom sublinia faptul că teologia Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae este o teologie filocalică. Este frumoasă prin însăşi natura ei, dar conduce şi la o înfrumuseţare duhovnicească a celor ce se apleacă să o studieze. Oricine citeşte o scriere a Părintelui poate să-şi dea foarte repede seama că are de-a face cu altceva, cu ceva care nu se mai găseşte într-o asemenea consistenţă şi intensitate, la alţi teologi. Iar acest ceva este duhul Părinţilor Filocalici în care Părintele Dumitru Stăniloae a scris şi a trăit.             Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – „cel mai in...citeste mai mult
Prezenţa lui Dumnezeu. Domnul vine, ieşiţi întru întâmpinarea Lui! (5279) Predici. Cateheze. Pastoraţie - Pr. dr. Adrian Roman - 25-01-2014
Legătura omului cu Dumnezeu este unică şi personală. Duhul Sfânt locuieşte în cei sfinţi cu toate că Dumnezeu se dăruieşte fiecăruia şi toată făptura se împărtăşeşte de Duhul Sfânt. Locuirea nevăzută a lui Dumnezeu în suflet este o lucrare dumnezeiască ce judecă dacă acesta, sufletul, este demn de locuirea Duhului Sfânt pentru că prezenţa mai adevărată este raportată mereu la capacitatea omului de a-L primi pe Dumnezeu într-un mod mai desăvârşit. Adică pe lângă o comuniune fiinţială, prin care omul este „deschis” lui Dumnezeu vorbim şi de o comuniune particulară cu Dumnezeu care nu suferă păcatul, ci este condiţionată de inima curată. D...citeste mai mult
Meşteşugul bucuriei: catehisme vii... cu Maica Siluana si Picu Ocoleanu (4) - Despre Sfânta Treime... Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt! Meşteşugul bucuriei: catehisme vii... cu Maica Siluana si Picu Ocoleanu (4) - Despre Sfânta Treime... Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt! (4199) Viaţa duhovnicească. Milostenia - Monahia Siluana Vlad - 23-10-2012
„Ce înseamnă a fi tată?" Doamne ajută, oameni buni! Bun venit la o nouă ediţie a emisiunii noastre Meşteşugul credinţei. Avem bucuria de a sta din nou de vorbă cu maica Siluana şi de a căuta să lămurim întrebările acestea pe care le ridică credinţa noastră, pe care noi aparent o ştim. Pare că ne cunoaştem bine tradiţia, pare că ne cunoaştem bine învăţătura de credinţă şi totuşi, dacă e să sondăm mai în adâncuri, descoperim atâtea necunoscute. Am discutat în emisiunile trecute despre Sfânta Treime, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, am descoperit împreună cam cum stau lucrurile cu această de-o-finţiime a Tatălui, a Fiului şi a Sfânt...citeste mai mult