Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 3335

Să ne bucurăm de viață și de miracolul de a fi părinți!

Anca-Codruța Varga
Tags: copii; familie;
Să ne bucurăm de viață și de miracolul de a fi părinți!

Mă numesc “cea mai fericită mămică de pe pământ” deoarece eu și șotul meu, Lucian am primit cel mai frumos dar de la viață: un baiețel, Emanuel și o fetiță, Maria.

Eram căsătoriți de doi ani și ne doream din tot sufletul un copilaș al nostru. În luna iunie 2007 am decis să merg la medic pentru un control. În urma acestui control diagnosticul a fost: ovare micropolichistice iar dacă nu o sa merg la operație nu o să rămân însărcinată niciodată. Când am auzit de operație știam cu siguranță că nu sunt pregătită.

Îngerul păzitor ne-a călăuzit și am decis cu soțul meu să ne tratăm mai întâi spiritual, adică să mergem să ne spovedim și să ne împărtășim mai des, să participăm la Taina Sfântului Maslu, să mergem în fiecare duminică la biserică și să ținem post și doar în cele din urmă dacă într-un an nu rămân însărcinată, doar atunci să merg la operație.

De Părintele Iustin Pârvu citisem în Formula AS și am trimis pomelnic la Mănăstirea Petru-Vodă din județul Neamț și i-am scris părintelui Iustin despre problemele noastre. A urmat așteptarea, adică răspunsul Părintelui Iustin iar această așteptare ne-a fost de mare folos, pentru că Părintele Iustin, în vârstă atunci de 92 de ani, ne-a trimis pe un bilețel răspunsul: “Dragii mei, spovediți-vă, țineti posturile de peste an, citiți cât mai des din Viețile Sfinților și scrierile Sfinților Părinți și rugați-vă stăruitor. Faceți, zilnic Acatistul Buneivestiri sau al Sfinților Ioachim și Ana. ”

Pe 1 august 2007 am început să ținem tot postul Adormirii Maicii Domnului, care s-a încheiat pe data de 15 august.

În septembrie am hotărât să ne facem concediul în Maramureș și să mergem la mănăstirile de acolo. Prima Mănăstire în care am intrat a fost a Sfântului Anton din Gherla, apoi Mănăstirea Sfânta Ana Rohia, Mănăstirea Bârsana, Mănăstirea Săpânța, Cimitirul vesel, Mănăstirea din Certeze, Mănăstirea Portărița, Mănăstirea Buna-Vestire și a Sfintei Cruci din Oradea. A fost un concediu minunat doar pentru sufletul nostru.

Următorul concediu l-am avut în octombrie, iar eu nu mă simțeam în stare de nimic. Îmi era rău de la stomac, nu aveam nici chef să vorbesc, eu care sunt o vorbăreață.

A venit și ziua de luni, 15 octombrie și trebuia să merg la serviciu, dar nu mă puteam ridica din pat, îmi era frig, greață, așa că am decis să rămân acasă și să-mi fac un test de sarcină. Pe la ora 12 mi-am făcut testul și... surpriză: testul era pozitiv. Simțeam o revărsare divină asupra mea și toate stările de rău dispăruseră brusc, ca prin miracol. Plângeam de fericire, l-am sunat pe soțul meu, care era ”înnebunit” de fericire la primirea veștii. Din acel moment parcă eram alta, nu mai aveam nici o stare de rău, iar următoarea zi am mers la serviciu super fericită, povestind tuturor despre minunea din burtica mea.

În data de 8 noiembrie, ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, am avut programare la medicul ginecolog dr. Voicu Simedrea (tot la dânsul am fost și în luna iunie când mi-a zis că nu pot rămâne însărcinată fără operație) dar de data aceasta a rămas șocat, ne-a felicitat pe amândoi și ne-a dat vestea cea mare: eram însărcinată de 10 săptămâni. Radiam amândoi de bucurie.

Sarcina a decurs normal, eu mă simțeam foarte bine, nu aveam grețuri, nu aveam pofte, la serviciu mergeam zi de zi și făceam multă mișcare.

A venit ziua de 10 ianuarie 2008, când am mers din nou la control și am văzut băiețelul pe monitor. Am zis atunci hotărâți că se va chema EMANUEL. Am ales și numele pe măsură, adică Emanuel - din ebraică: cu noi este Dumnezeu, acest nume amintindu-ne miracolul pe care-l trăim în fiecare zi.

Vorbeam amândoi foarte mult cu el; cu toate că era în burtica el ne auzea și se mișca foarte tacticos. Mă credeam cea mai fericită femeie din lume simțindu-l mereu cu mine.

La următoarele controale totul a fost în regulă, doar că medicul îmi tot spunea că nu voi putea naște normal deoarece copilașul este destul de mare, iar eu am avut în anul 2004 operație la ambii ochi (era posibilă o dezlipire de retină). Eu mă tot rugam să nasc normal. Am intrat în concediu doar înainte cu zece zile de a naștere.

Data aproximativă a nașterii era 5 iunie, dar pe 26 mai mi-a zis medical să mă prezint la spital pentru operația cezariană. În seara de 25 mai am terminat bagajul, era duminică.

Începe surpriza și odată cu ea îndeplinirea visului: luni, 26 mai în jurul orei trei dimineața, mi s-a rupt apa, am stat liniștită încă o oră, pentru că nu aveam dureri mari, aveam senzația că mă deranjează ceva prin burta, doar atât. După o oră am trezit-o pe mama mea, apoi pe soțul meu și am pornit spre maternitatea Bega din Timișoara (este la 50 km de Arad). Nici măcar nu știam unde este maternitatea, atunci am mers pentru prima dată. La ora cinci am fost la maternitate. Domnul doctor Simedrea era de gardă și mi-a spus că nu mai trebuie să-mi facă cezariană deoarece copilașul imediat este afară, eram dilatată de tot. Eu, pe moment m-am blocat, dar nu prea aveam timp să mă gândesc pentru că trebuia să mă concentrez la ce îmi spunea medicul și moașa să fac. Mi-am spus rugăciunile în gând, am cerut ajutor Domnului Iisus și Maicii Lui și tuturor Sfinților, mai ales Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și Îngerului Păzitor, deoarece era o zi minunată de LUNI. Emanuel al meu a fost foarte harnic și rapid, încât la ora 5:40 l-am născut . Atunci m-am gândit că rugăciunile noastre au fost ascultate. Emanuel era așa de drăgălaș și foarte mare, cântărea 4070 grame și lungimea de 52 cm. Plângea tare și în momentul în care l-au pus la mine pe burtică s-a liniștit, apoi când l-au luat a început iar să urle.

Eu nu pot exprima în cuvinte ce simțeam în acele momente, dar sigur eram cea mai fericită mămică de pe acest pământ, nu mă simțeam obosită deloc, dimpotrivă, voiam să-l văd odată pe Lucian și pe mami și să le povestesc despre nașterea minunată pe care o trăisem. Când am ieșit din sală am sunat pe toată lumea să le povestesc despre Emanuel și minunata lui venire pe lume. Lucian a plecat apoi la Catedrala din Timișoara să lase un pomelnic de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate și mai ales pentru copilașul nostru minunat.

Singura problemă era că el nu vroia la sân deloc iar laptele nu vroia să vină. În rest era tare cuminte, ne-am obișnuit foarte repede cu el. De la două luni nu se mai trezea noaptea până dimineața, nu am știut ce sunt nopțile albe. Fiecare 26 a lunii era sărbătorită iar în fiecare zi de Luni mă gândeam la venirea lui pe lume, într-o zi de Luni-început de săptămână-început de viață.

Botezul a avut loc chiar în ziua de Rusalii, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog. A fost o zi frumoasă, dar cu dublu eveniment: soțul meu, de dimineață a avut licența la facultate, apoi a urmat Botezul lui Emanuel.

În aprilie 2009, Emanuel a fost deja în prima excursie: la Mănăstirea Prislop la Mormântul Părintelui Arsenie Boca și la peștera Sfântului Ioan de la Prislop. I-a plăcut foarte mult acolo, aerul era foarte curat, a băut apă de la izvor, a dormit câteva ore pe afară, iar în mașină a fost foarte cuminte.

Timpul a trecut iar noi știam că ne dorim al doilea copil dar tot nu apărea. La grădiniță, Emanuel avea colegi care aveau surioare și frățiori și ne-a spus într-o seară că vrea și el un fraților pe nume Sergiu. În vara anului 2012 am mers la nunta verișoarei mele iar Emanuel ne-a spus să-l ducem acasă la sora mea că numai el nu are frățiori și nu are cu cine să se joace la nuntă. Atunci am simțit o mare durere în suflet și i-am promis că și el va avea pe cineva, dar pentru asta trebuie să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu.

În dimineața zilei de 6 iunie 2013 nu am mers la serviciu că nu mă simțeam bine și mi-am făcut testul de sarcină și surpriză... eram însărcinată. Din nou o veste minunată și tot la fel ca și prima dată, simțeam o revărsare divină asupra mea și toate stările de rău dispăruseră brusc, ca prin miracol, doar mai tușeam din când în când. Plângeam, din nou, de fericire, l-am sunat pe soțul meu să-l informez că din nou va fi tătic și am simțit din prima clipă că va fi o fetită pe care o vom numi Maria.

Am mers la medic care mi-a confirmat că port un bebe în burtică de 4 săptămâni iar când m-am întors spre casă am intrat la libraria ortodoxă și mi-am cumpărat cartea “Minuni cu copii născuți și nenăscuți-Noi minuni ale Sfântului Efrem” (despre care citisem în revista Familia Ortodoxă din iunie 2013) pe care nu am mai putut să o las din mână până nu am citit-o toată și pe care o recomand cu mare drag.

La următorul control, doamna doctor mi-a spus că crede că sarcina este oprită din evoluție. Eu am rămas fără cuvinte dar imediat m-am consolat cu gândul că Dumnezeu e mai presus de toate. Era joi după masă când am primit această veste și m-am hotărât ca să mă pregătesc pentru Spovedanie și Împărtășanie. Așa mi-a și ajutat Dumnezeu că duminică am reușit să ajung la duhovnicul meu să mă Spovedesc și Împărtășesc iar luni când am făcut din nou analiza BHCG a ieșit totul bine și eram foarte bucuroasă că și de data aceasta Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile.

Peste câteva zile am fost sunată de asistenta doamnei doctor la care am fost la control și mi-a spus că testul PAP mi-a ieșit de tip III. Din nou veste rea și am plecat de la serviciu direct la cabinet unde mi-au făcut colposcopie și am leșinat când am coborât jos de pe masă. Mi-am sunat urmatoarea zi medicul cu care născusem prima dată (dânsul este la un spital privat din Timișoara și nu îmi permiteam să merg acolo să nasc) iar dânsul mi-a spus că nu era normal să-mi facă colposcopia acum când sunt însărcinată. Am decis să merg la alt medic ginecolog și totul a fost, cu ajutorul lui Dumnezeu, bine în continuare.

Emanuel era foarte bucuros că va avea și el cu cine să se joace și mi-a spus că majoritatea prietenilor de la grădiniță au surioare și că ar fi bine dacă bebe ar fi fetiță, iar eu l-am întrebat că e bine dacă o va chema MARIA iar el a fost foarte încântat. Deci de la un Sergiu am ajuns la MARIA.

În 17 septembrie am mers la ecograf să vedem ce am în burtică fetiță sau baiat, iar Emanuel a zis că nu mai are rost sa ne ducem că el știe că am o fetiță. Aveam deja 22 de săptămâni dar nu m-am grăbit să merg la ecograf că eram sigură că este o Maria. Așa și a fost, domnul doctor ne-a confirmat că este o MARIA.

Era într-o sâmbătă minunată, adică sărbătoarea Sfântului Dimitrie, când noi trei și bebe în burtică ne rugam la Crucea Părintelui Arsenie Boca de la Prislop să vină în pace și sănătoasă fetița noastră și să ne ajute Bunul Dumnezeu să îi creștem plăcuți Lui.

În apropierea Crăciunului am mers la Mănăstirea Hodoș-Bodrog unde l-am rugat pe starețul Nestor să se roage pentru mine să am parte de o naștere ușoară și copilașul să fie bine.

Eram foarte bucuroasă că m-a ajutat Dumnezeu să merg și la serviciu până la încheierea anului, să las totul în ordine așa cum mi-am propus. Am așteptat Nașterea Domnului Iisus spovediți și împărtășiți, apoi intrarea în anul 2014 și iată că a sosit și momentul mult așteptat: în dimineața zilei de Vineri, 17 Ianuarie 2014 (pomenirea Cuviosului Antonie cel Mare), am pornit spre spital la control (joi noaptea nu dormisem aproape nimic simțeam că bebelușa vrea afară ). Domnul doctor Dascău Voicu, în urma controlului mi-a recomandat să rămân în spital pentru că eram dilatată 3 cm iar eu am refuzat pentru că nu aveam dureri. Am venit acasă și mi-am pregătit bagajul, eu speram că și de data aceasta să nasc normal, așa că am mai prelungit momentul până seara la 19 când am plecat la spital. Eram dilatată 7 cm fără dureri mari, dar au început să mă pregătească pentru operație pentru că le era frică să nu fac dezlipire de retină. Totul a decurs bine: la ora 21: 15 Maria a fost adusă pe lume.

Eu plângeam de fericită, ea urla de speriată dar când au pus-o pe burtica mea s-a liniștit imediat. Au urmat clipe minunate, duminică la amiază a fost prima ei masă de la sânul mamei (la prima naștere nu am avut lapte deloc).

Zilele au trecut repede, am ajuns și noi acasă cu Maria iar Emanuel era cel mai fericit frățior din lume iar noi cei mai binecuvântați părinți.

Duminică, 23 februarie 2014, a avut loc Botezul micuței noastre Maria la biserica noastră din cartier.

La 1 anișor, de ziua ei a primit cel mai frumos cadou de la frățiorul ei, o Cruce minunată, iar de la noi icoana Sfântului Antonie cel Mare, iar acum, când scriu aceste rânduri, ea are deja 1 an și 1 lună și crește minunat în preajma lui Emanuel, a noastră dar și a bunicilor pe care îi vizităm la sfârșit de săptămână.

Un sfat de urmat pentru viitoarele mămici: nu alegeți nașterea prin cezariană, este ușor pe moment dar zilele, lunile care urmează vor fii destul de grele. Eu am avut parte de ambele dar nașterea normală este cea mai sănătoasă.

Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Noi nu ar trebui să-i tratăm ca și cum ar fi proprietatea noastră, să ne purtăm cu ei așa cum ne dictează ideile, sentimentele sau frustrările noastre, ci noi trebuie să-I iubim, să-I învățăm și să-I disciplinăm.

Din învățăturile Părintelui Iustin Pârvu, extrase din cartea “Daruri duhovnicești”: O mamă care crește un copil trebuie să fie echilibrată, să aibă chipul icoanei în inimă, chipul Sfintei Cruci în minte, să știe drumul Bisericii ca să poată pregăti un prunc pentru viață (…. . ). Rugăciunea mamei pentru pruncii ei este mai puternică și mai ascultată decât rugăciunea preotului.

Haideți să facem din căminele noastre mici colțuri de cer pe pământ și să ne bucurăm de viață și de miracolul de a fi părinți!

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Anca – Codruța Varga,

Loc. Șimand, jud. Arad

 

 

 

 

  

 

03-03-2015
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
VARGA CODRUTA - 04-03-2015:

Ne bucuram ca v-a placut povestea noastra!