Sfantul Sofronie mi-a dat binecuvantarea sa-mi dedic duminicile copiilor

Maica Magdalena de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex a lucrat, timp de decenii, cu copii, tineri, părinți și mame, cu binecuvântarea și îndrumarea Sfântului Sofronie Saharov. Din această experiență s-au născut dialoguri, conferințe și s-au publicat cărți.

În interviul acordat rubricii #vinereapentruviață, Maica Magdalena vorbește despre copil ca persoană unică creată de Dumnezeu, despre maternitate ca școală a iubirii jertfelnice și despre rănile adânci ale unei culturi care a uitat să vadă viața ca dar.

Alexandra Nadane: Maica Magdalena, vă mulțumesc mult pentru acest interviu. Puteți spune câteva cuvinte despre experiența din mănăstirea Essex și despre legătura cu Sfântul Sofronie?

Maica Magdalena: Poate pare ciudat că o monahie vorbește despre copii. Nu sunt psiholog, nu sunt pedagog. Doar că, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, am ajuns să întâlnesc mulți copii duminica și să vorbesc cu ei. Asta s-a întâmplat la începutul vieții mele monahale, iar Sfântul Sofronie mi-a dat binecuvântarea să-mi dedic duminicile copiilor. M-a sfătuit mereu în legătură cu întrebările lor, cu întrebările mele, cu ale părinților. În timp, părinții au început să-mi ceară să țin și conferințe și dialoguri, și așa s-a dezvoltat firesc. 18 ani am avut sfaturile lui concrete, practice și pline de rugăciune. Din ele am adunat ceea ce am scris în cărți. De aceea sunt cunoscută ca persoana care lucrează cu copiii. Nu e activitatea mea de zi cu zi, dar duminicile și când vin grupuri sau când sunt invitată undeva, atunci vorbesc cu copiii.

AN: Ați avut un rol important în formarea duhovnicească a copiilor și tinerilor, atât când vin în mănăstire, cât și în afara ei. Ce aduce copilul în viața lumii și în viața duhovnicească a celor din jurul lui?

MM: Când Hristos a vorbit despre suferință, a dat exemplul mamei care trece prin durerile nașterii, dar după ce naște uită durerea pentru că se bucură că un om a venit pe lume. Asta arată că, pentru Dumnezeu, nașterea fiecărui copil este un eveniment mare – apare o persoană nouă, unică, alta decât Dumnezeu, deși Dumnezeu a creat copilul și a rânduit, prin purtarea Sa de grijă, venirea lui pe lume. Ce aduce copilul? Aduce o persoană nouă. Ce aduce în viața duhovnicească a celor din jur? Încă o persoană pe care să o iubești, în care să exersezi poruncile și prin care să te apropii de Hristos.

AN: Ați scris și vorbit mult despre nevoia unor răspunsuri duhovnicești pentru luptele copiilor și adolescenților. În ce fel credeți că lipsa unei educații care pune preț pe darul vieții îi afectează pe cei tineri?

MM: Îi afectează profund. În lumea de azi nu se mai vorbește despre viața duhovnicească. Ba chiar este luată în râs, în majoritatea școlilor cu ethos secular. Sunt oameni care cresc fără nicio rugăciune. Iar asta îi rănește în adânc, pentru că știm din tradiția Bisericii noastre că viața de rugăciune începe din copilărie, din primii ani, chiar dinainte.

Așa rugăciunea și relația cu Hristos devin ceva firesc pentru copil. Cei care nu au această creștere ajung să-L descopere pe Dumnezeu când deja sunt plini de propaganda lumii. Asta e o problemă foarte serioasă. Și da, educația cea mai puternică este în familie. Vedem că familiile ortodoxe au reușit să crească copii credincioși, chiar și în societăți unde educația creștină era interzisă – unde e o dominație musulmană sau atee. Influența familiei este cea mai mare, în bine sau în rău.

AN: Trăim un timp în care mulți nu mai văd copilul ca pe o binecuvântare, ci ca pe o povară. Cum putem reaprinde în inimile oamenilor bucuria venirii copiilor pe lume?

MM: Lumea a ajuns ca un supermarket. Datorită unor progrese tehnologice, oamenii cred că pot alege ce copil să aibă, când să aibă, ca și cum fac o cumpărătură – totul centrat pe confortul părinților. Este o atitudine tristă față de copii. Cum schimbăm această mentalitate? Nu știu. Dar sigur trebuie să încurajăm din nou convingerea că fiecare copil este un dar de la Dumnezeu.

AN: Cărțile și conferințele dvs. au adus multă încurajare mamelor. Ce puteți împărtăși din experiența dvs. cu femeile care au purtat dureri adânci – fie după avort, fie după ce au născut singure, fără sprijin?

MM: Cred că trebuie să facem o diferență clară între cele două situații. Durerea avortului nu e la fel cu durerea nașterii în singurătate.

Avortul înseamnă oprirea vieții unui om. Se întâmplă în contexte diferite, iar responsabilitatea mamei poate varia mult, nu intru acum în detalii. Nu toate mamele poartă aceeași responsabilitate. Dar toate ar trebui încurajate să evite avortul. Dacă nu pot crește copilul, să existe sprijin pentru adopție. Și apoi, e nevoie de pocăință. În fiecare an mor milioane de copii. Toți știm că în al Doilea Război Mondial au murit milioane de evrei – un mare rău. Și totuși, în fiecare an ucidem mai mulți, în spitale elegante, cu doctori și asistente. Este un scandal. Păcatul e mare, dar orice păcat poate fi iertat prin pocăință.

Pentru mamele care au născut în singurătate, fără sprijin – chiar și așa, ele pot dărui dragoste copilului, iar asta le dă putere și de obicei le aduce și o lumină în viață. Dar asta ne arată cât de mult contează gândirea și rugăciunea înainte ca un copil să vină pe lume – încă din momentul în care un cuplu se gândește să se logodească sau să fie împreună.

Astăzi, relațiile sunt tratate cu o ușurință dureroasă. Mass-media le reduce la ceva ieftin, când, de fapt, sunt dar de la Dumnezeu pentru bărbat și femeie, uniți în căsătorie pentru toată viața. Educația ar trebui să lucreze tocmai împotriva acestei superficialități. Trăim într-o lume plină de patimi; noi trebuie să punem înainte iubirea poruncită de Dumnezeu.

AN: Cum poate fi ajutată o tânără să înțeleagă că a fi mamă nu este sfârșitul vieții ei, ci un început nou, o împreună-lucrare cu Dumnezeu?

MM: Mai întâi, trebuie să înțeleagă că e mamă din clipa concepției. O femeie însărcinată nu e „viitoare mamă”, ci mamă deja. Tot ce gândește și face îl influențează pe copil. Dacă are gânduri negative față de copil, copilul suferă – și este documentat medical că depresia în timpul sarcinii poate afecta anumite etape ale dezvoltării.

Ca mamă, nu mai trăiești doar pentru tine. Trăiești și pentru copil, pentru care ești responsabilă. Copilul este nevinovat și nu știe cum funcționează lumea. Nu contează cât de greu îți este, e important să continui. Altfel, egoismul îți va sabota relația cu copilul.

Dacă ai o relație iubitoare cu copilul tău, e o bucurie de la început până la sfârșit. Dumnezeu ți-a încredințat un copil. Trebuie să te întorci la El și să-I spui că vrei să-I fii partener în crearea unei persoane noi. Unii vor spune că ți-ai „sacrificat” viața sau cariera. Nu – ai intrat într-o școală a iubirii jertfelnice, pe care nu o poți învăța în nicio profesie și nici în viața centrată pe tine.

AN: Ce le-ați spune celor care lucrează în asociații și centre de sprijin, dar se tem să-și deschidă inima față de oamenii pe care îi ajută?

MM: E firesc. Oricine lucrează în domenii de îngrijire nu poate purta singur toată durerea celor pe care îi ajută. Este normal să existe un echilibru. Asociațiile trebuie să-și pregătească oamenii: întâlniri unde își împărtășesc grijile, unde cei cu experiență îi susțin pe cei noi, timp de odihnă când e nevoie.

Nu trebuie să îți fie teamă. Dacă inima obosește, ai nevoie de repaus. Profesional, poți învăța să nu duci problemele acasă, ca să fii pregătit pentru ziua următoare. Asta nu înseamnă răceală. Îi încredințezi pe cei pe care îi ajuți în grija lui Dumnezeu și apoi îți dai ție timp să te refaci.

E ca un grădinar cu uneltele lui: trebuie să ai grijă de ele, să le întreții, să mănânci, să te întărești. Așa e și cu sufletul nostru. Trebuie să fim atenți când ne apropiem de epuizare. Rugăciunea pentru cei pe care îi ajutăm este cea mai mare ușurare. „Sfinte Nicolae, ajut-o pe roaba Ta, Maria, e prea greu pentru mine.” Dar tu îți faci partea pentru Maria.

basilica.ro