Cum să participăm cu folos la Sfânta Liturghie - cateheză

- despre spălarea pe mâini a preoților liturghisitori -

Ați văzut pe diacon că le dă preotului liturghisitor și celorlați preoți care stau în jurul altarului lui Dumnezeu să se spele. Negreșit le dă să se spele nu pentru că ar avea cumva vreo murdărie trupească. Nu din pricina asta! Căci n-am intra în biserică vreodată având vreo murdărie trupească. Spălarea arată că trebuie să vă curățiți de toate păcatele și fărădelegile. Și pentru că mâinile sunt simbolul faptelor noastre, este lămurit că prin spălarea mâinilor facem aluzie la curăția și neprihănirea faptelor noastre. N-ai auzit pe fericitul David, că ne-a făcut cunoscută această taină prin cuvintele: "Spăla-voi întru cele nevinovate mâinile mele și voi înconjura jerfelnicul Tău, Doamne"? Prin urmare, spălarea mâinilor înseamnă că suntem curați de păcate.

- despre sărutarea păcii -

Apoi diaconul strigă: "Primiți-vă unul pe altul și să ne sărutăm unul pe altul". Să nu-ți închipui că sărutarea aceasta este o sărutare obișnuită, din acelea ce-și dau prietenii pe stradă sau în piață. Sărutarea aceasta nu este ca acelea. Sărutarea aceasta unește sufletele unele cu altele și îndepărtează din ele orice vrăjmășie. Sărutarea aceasta este deci semn al unirii sufletelor și al izgonirii oricărei vrăjmășii. Pentru aceasta Hristos spune: "De-ți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău la altar și mergi mai întâi și te împacă cu fratele tău, și atunci, venind, adu darul tău" (Matei 5, 23-24). Sărutarea este deci împăcare; pentru aceasta este sfântă. În altă parte, fericitul Pavel strigă zicând: "Îmbrățișați-vă unul pe altul cu sărutare sfântă" (I Cor. 16, 20); iar Petru: "Cu sărutarea dragostei" (I Petru 5, 14).

- despre cântarea "Sus inimile!" -

După aceasta preotul liturghisitor strigă: "Sus inimile!". Într-adevăr, în acel ceas înfricoșător trebuie să avem inima sus, către Dumnezeu, și nu îndreptată în jos, spre pământ și spre lucrurile pământești. Prin urmare preotul liturghisitor poruncește cu tărie să lepădăm în ceasul acela toate grijile lumești, toată grija ce-o avem de casa noastră și să avem inima la cer, spre Dumnezeu cel iubitor de oameni. Apoi voi răspundeți: "Avem către Domnul". Prin aceste cuvinte mărturisim că ne învoim cu cele spuse de preotul liturghisitor. Nimeni să nu stea în biserică în așa chip în cât să spună "Avem către Domnul", iar cu minea să rămână la grijile cele lumești. Totdeauna trebuie să ne gândim numai la Dumnezeu. Dacă lucrul acesta nu este cu putință să-l facem în tot timpul din pricina slăbiciunii noastre omenești, cel puțin în ceasul acela să ne dăm silința să îl împlinim.

- "Să mulțumim Domnului" -

Apoi preotul liturghisitor spune: "Să mulțumim Domnului". Într-adevăr, suntem datori să mulțumim pentru că ne-a chemat la un har atât de mare, deși eram nevrednici, pentru că S-a împăcat cu noi deși-I eram vrăjmași, pentru că am fost învredniciți de înfierea Duhului. Apoi voi spuneți: "Cu vrednicie și cu dreptate". Prin faptul că mulțumim noi facem un lucru vrednic și drept. Dumnezeu, în schimb, n-a făcut numai ce era drept, ci ceva mai presus de dreptate, când ne-afăcut atâta bine și ne-a învrednicit de atâtea bunătăți.

Apoi, după ce ne-am sfințit prin aceste imne duhovnicești, rugăm pe Iubitorul de oameni Dumnezeu să trimită Duhul cel Sfânt peste cele puse înainte, spre a face pâinea trup al lui Hristos, iar vinul, sânge al lui Hristos. În adevăr acelea de care S-a atins Sfântul Duh s-au sfințit și s-au prefăcut.

- pomenirea celor vii -

Apoi, după săvârșirea jerfei duhovnicești, slujba cea fără de sânge, rugăm, asupra acestei jerfe de ispășire, pe Dumnezeu: pentru pacea de obște a Bisericilor, pentru buna rânduială a lumii, pentru conducători, pentru ostași și cei care ne ajută în lupte, pentru cei care sunt bolnavi, pentru cei care se trudesc, și, în general, noi toți ne rugăm și aducem această jertfă pentru toți care au nevoie de ajutor.

- pomenirea celor adormiți -

Apoi facem pomenire de cei mai înainte adormiți, mai întâi de patriarhi, de profeți, de apostoli, de mucenici, pentru ca Dumnezeu, prin rugăciunile și mijlocirile lor, să primească cererea noastră; apoi ne rugăm și pentru cei mai înainte adormiți sfinți părinți și episcopi și, scurt vorbind, pentru toți cei adormiți înainte de noi. Credem că vor dobândi mare folos sufletele pentru care facem rugăciune la jertfa sfântă și prea înfricoșătoare ce este pusă înainte.

- rugăciunea Tatăl nostru -

(...) Apoi zicem rugăciunea aceea pe care a dat-o Mântuitorul ucenicilor Lui (Matei 6, 5-13). Cu conștiința curată numim pe Dumnezeu Tată și zicem: "Tatăl nostru Care ești în ceruri". Cât de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Celor care s-au depărtat de El și au ajuns la cele mai mari răutăți, le-a dăruit atâta iertare de păcate și împărtășire de har, încât le-a îngăduit să-L numească Tată: "Tatăl nostru Care ești în ceruri". Prin "ceruri", pot să se înțeleagă și cei ce poartă chipul celui ceresc, în care locuiește și umblă Dumnezeu (II Cor. 6, 16).

"Sfințească-se numele Tău". Chiar de-o spunem, chiar de n-o spunem, numele lui Dumnezeu este prin fire sfânt. (...) "Vie Împărăția Ta!". Numai un suflet curat poate să spună cu îndrăzneală: "Vie Împărăția Ta!".  Cine a auzit pe Pavel spunând "Să nu mai împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor" (Rom. 6, 12), acela, curățindu-se pe sine însuși în faptă, în gând și în cuvânt, va spune lui Dumnezeu: "Vie Împărăția Ta!".  

"Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ". Dumnezeieștii și fericiții îngeri ai lui Dumnezeu fac voia Lui, după cum spune David în psalmi: "Binecuvntați pe Domnul toți îngerii Lui, cei puternici la virtute, care faceți voia Lui" (Ps. 102, 21)... "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi". Pâinea cea obișnuită nu este spre ființă. Dar pâinea aceasta sfântă este spre ființă. Cuvântul "spre ființă" înseamnă: ceea ce este rânduit spre ființarea sufletului. Această pâine nu intră în pântece, nici nu se aruncă afară, ci se răspândește în toată ființa ta spre folosul trupului și al sufletului. Cuvântul "astăzi" înseamnă fiecare zi.

"Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri". Într-adevăr, avem multe păcate. Păcătuim și cu cuvântul și cu gândul și facem multe fapte vrenice de osândă... Așadar, gândindu-ne ce primim în schimbul iertării noastre, să nu mai zăbovim în a-i ierta pe alții. Greșelile pe care le fac alții față de noi sunt mici, neînsemnate și ușor de trecut cu vederea; dar greșelile ce le facem noi în fața lui Dumnezeu sunt mari și numai marea Lui iubire de oameni poate să le ierte...

"Și nu ne duce pe noi în ispită, Doamne". Oare prin aceste cuvinte ne învață Domnul ca noi să ne rugăm ca să nu fim ispitiți deloc?... Oare nu cumva ele au sensul de a nu ne afunda în ispită?... De pildă, Iuda a căzut în ispita iubirii de arginți; n-a trecut peste ea ci, afundându-se, s-a înecat și trupește și sufletește. Petru a căzut și el în ispita tăgăduirii lui Hristos; dar, cu toate că a căzut, totuși nu s-a afundat, ci, trecând cu vitejie, a fost izbăvit de ispită. (...)

"Ci ne izbăvește de cel viclean!"... Cel viclean este diavolul potrivnic; ne rugăm deci ca Domnul să ne izbăvească de diavol. Apoi, după terminarea rugăciunii, spui: "Amin". Prin acest cuvânt care înseamnă așa să fie, pecetluiești cele ce ai spus în rugăciunea pe care am primit-o de la Dumnezeu.

- ce înseamnă cântarea "Sfintele Sfinților" -

După acestea, preotul liturghisitor spune: "Sfintele Sfinților". Cele ce stau înainte sunt sfinte pentru că au primit pogorârea Duhului Sfânt. Sfinți sunteți și voi, pentru că ați fost învredniciți de Duhul Sfânt. Apoi spuneți: "Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos". Cu adevărat Unul singur este sfânt, Cel care este prin fire sfânt; și noi suntem sfinți, dar nu prin fire, ci prin participare, prin nevoință și rugăciune.

După ce auziți psaltul care, cu dumnezeiască cântare, vă îndeamnă să vă împărtășiți cu Sfintele Taine și zice: "Gustați și vedeți că bun este Domnul" (Ps. 33, 8.24, Ps. 33, 8). Nu îngăduiți gâtlejului celui trupesc să judece cele gustate, ci credinței celei neîndoielnice! Noi gustăm, dar suntem chemați să gustăm pâine și vin, ci Trupul și Sângele lui Hristos.

(...) Păstrați, deci aceste predaniii neîntinate și păziți-vă să nu vă poticniți. Să nu vă despărțiți de Împărtășire. Ca nu cumva, din pricina întinăciunii păcatelor, să nu vă lipsiți de aceste sfinte și duhovnicești Taine. Iar "Dumnezeul păcii să vă sfințească pe voi desăvârșit, și tot trupul și sufletul și duhul vostru să se păzească fără prihană întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos", Căruia, cinstea și puterea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze - Cateheza a V-a mistagogică/Despre Zidirea Duhovnicească, Ed. IBMBOR, București