Cum a fost instituită Sfânta Împărtășanie și de ce ortodocșii folosesc pâine, iar nu azimă

Cum a luat ființă Taina Sfintei Împărtășanii

(...) Mântuitorul nostru Iisus Hristos, voind să înființeze această Sfântă și dumnezeiască Taină, mai înainte a pregătit mințile omenești cu Sfânta Sa învățătură, pentru ca aceștia să o poată înțelege și primi. În acest scop, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săturat mulțime de noroade în chip minunat, și apoi le-a ținut o cuvântare despre Pâinea cea Cerească, arătând luminat despre nevoia cea mare pe care o au oamenii de a se împărtăși cu Trupul și Sângele Său, pentru a dobândi viața cea veșnică.

Și le-a zis lor: "Eu sunt Pâinea Vieții, cine vine la Mine, nu va flămânzi, și cine crede în mine nu va înseta niciodată!Amin, amin grăiesc vouă: cel ce crede în Mine, are viață veșnică. Eu sunt Pâinea Vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Pâinea ce  se pogoară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu mai moare! (...) Eu sunt Pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta, va fi viu în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da, este Trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii. Amin, amin grăiesc vouă, de nu veți mânca Trupul Fiului Omului și de nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viață veșnică, și Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi. Căci Trupul Meu este adevărata mâncare și Sângele Meu este adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru El" (Ioan 6, 35-56).

Acestea sunt cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, prin care El a binevoit să vestească oamenilor întemeierea Tainei Sfinte a Împărtășaniei. Prin aceste luminate cuvinte, El ne-a descoperit că este Pâinea Vieții, care s-a pogorât din cer, că Trupul Său este adevărata mâncare și Sângele Său este adevărata băutură, că cel ce mănâncă Trupul Său are viață veșnică și că El îl va învia în ziua cea de apoi. Mântuitorul nostru a descoprit aceste mari taine oamenilor, pentru ca ei să-și poată da seama cât de mare este această Taină prin care omul se unește cu Dumnezeu și Dumnezeu se unește cu omul.

Cum s-a făcut instituirea acestei Sfinte și dumnezeiești Taine

Instituirea acestei Sfinte Taine a făcut-o Mântuitorul nostru la Cina cea de Taină, cu o zi mai înainte de Paștile iudeilor și înaintea Sfintelor Sale Patimi. Despre această instituire, Evangheliștii sinoptici vorbesc așa: "Iar pe când mâncau ucenicii, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: beți dintru acesta toț, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor" (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 17-20).

Iar Sfântul Apostol Pavel spune Corintenilor, zicând: "De la Domnul am primit ceea ce v-am dat vouă: Domnul Iisus, în noaptea în care a fost prins, a luat pâine, și după ce a mulțumit, a frânt și a zis: Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi: Asemenea și paharul pentru Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu. Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea. Pentru că ori de câte ori mâncați această Pâine și beți acest Pahar, moartea Domnului vestiți, până la venirea Lui" (I Cor. 11, 23-26).

Așadar, atât dumnezeieștii Evangheliști, cât și marele Apostol Pavel, au arătat că Sfânta Euharistie a fost instituită pentru totdeauna spre a se săvârși întru pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos și spre iertarea păcatelor, până la a doua Venire a Lui. Această instituire este atât de limpede și precisă, încât și protestanții, care au lepădat aprape toate Tainele, s-au văzut nevoiți să recunoască Sfânta Euharistie ca Taină așezată de Însuși Domnul Iisus Hristos.

Cum a fost săvârșită această Sfântă Taină în Biserica lui Hristos după instituirea ei

Chipul prăznuirii Paștelui de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos întărește temeiul dogmatic al practicii ecumenice Ortodoxe, de a sluji dumnezeiasca Litughie, cu pâine dospită, nu cu azimă, cum fac romano-catolicii. (...) Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos nu a sărbătorit Paștele iudaic la Cină pentru că încă nu era vremea lui, ci El a făcut un Paști deosebit, la care a mâncat pâine și nu azimă. Romano-catolicii își sprijină părerea și practica lor pe Evanghelile sinoptice, după care s-ar părea că Mântuitorul, la Cina cea de Taină, ar fi sărbătorit Paștele iudaic.

Evanghelistul Ioan, însă, spune precis că Iisus Hristos a fost judecat și răstignit înainte de Paștele iudaic. Contrazicerea dintre sinoptici și Ioan este numai aparentă și dispare printr-o atentă luare-aminte (Exod 12, 5; Lev. 22, 5; Num. 9, 1; Deut. 16,1); serbarea Paștelui, adică junghierea mielului pascal se făcea în seara zilei de 14 Nisan și ținea 7 zile, adică până la 21 Nisan. Evangheliștii sinoptici (Mt.26, 17-19; Mc.14, 12-26; Luca 22, 7-13), numără cu totul opt zile de azimă, socotind printre acestea și ziua de 14 Nisan, în seara căreia se prăznuiau Paștile.

Deci Evangheliștii sinoptici pun Paștile în prima zi a azimelor. După ei, în ziua de 14 Nisan, fiind zi de azimă (iar după obiceiul iudaic, începând cu seara zilei din ajun, adică din seara zilei de 13 Nisan) înseamnă că Paștile care se serba în seara zilei de 14 Nisan nu era începutul zilelor azimelor, ci se afla în cursul lor. Astfel, întâia zi de azime în care, cum spun Evangheliștii sinoptici, a avut loc Cina cea de Taină și instituirea Euharistiei, nu era ziua de Paști, ci înaintea Paștilor, exact ceea ce arăta Sfântul Evanghelist Ioan, când spune Cina cea de Taină cu o zi înainte de Paști (Ioan 13,1).

Așadar, Mântuitorul nu a serbat Paștile iudaic și nu a mâncat azime la Cină. Iată că istorisirea Evangheliștilor sinoptici se armonizează întru totul cu aceea a Evanghelistului Ioan, care spune limpede, că a doua zi după ce a fost prins Iisus, a fost adus dis-de-dimineață la Pilat, iar iudeii nu au intrat în pretoriu, care era loc păgânesc, ca să nu se spurce, căci trebuiau să mănânce paștile (Ioan 13, 28).

Deci, a doua zi după Cina cea de Taină, iudeii încă nu mâncaseră paștile, deci nu sosise sărbătoarea la care se mânâncă azime... De altfel, dacă Mântuitorul ar fi serbat la Cina cea de Taină Paștile iudaic, masa aceasta ar fi trebuit numită Paști, iar nu Cină, la care s-a mâncat pâine dospită, nu azime. (Ioan 13,28).

Cum se săvârșea această Sfântă Taină după Înălțarea Mântuitorului la cer

După Înălțarea Mântuitorului la cer, Sfinții și dumnezeieștii Săi ucenici și Apostoli au urmat neschimbat practica dumnezeieștii Euharistii, după Predania cea sfântă pe care o moșteniseră de la Învățătorul lor, Iisus Hristos, folosind la această Sfântă Taină pâine și vin, nu azimă. Aceasa se vede limpede din cartea Faptelor Apostolilor, unde citim așa: "Și erau neobosiți în ascultarea învățăturii Apostolilor și în frângerea pâinii și în rugăciuni" (Fapte 2, 43). Și puțin mai jos zice: "În fiecare zi, cercetând cu râvna Biserica, iar în casă frângând pâinea, primeau împreună hrana cu inima curată și veselă" (Fapte 2, 46). Tot așa și marele Apostol Pavel, când vorbește Corintenilor despre Cuminecătură, numește Pâinea Euharistică – ARTOS – pâine dospită, nu azimă (I Cor. 9,16). Afăm și din istoriile cele vechi, că în Biserica primară, pentru săvârșirea Sfintei Euharistii, se folosea pâine dospită adusă de creștini ca prinos la biserică și care era pâine obișnuită în casele lor, adică pâine de grâu dospită, iar nu azimă.

Sfânta Euharistie are un caracter dublu: de Taină și de Jertfă

Din această cauză a stat totdeauna în legătură cu Sfânta Liturghie. (...) Când se adunau creștinii în casele lor la rugăciune, pentru a săvârși Sfânta Liturghie, mai întâi înălțau rugăciuni, pentru a săvârși Sfânta Liturghie, iar acestea erau imnuri și psalmi, apoi se făceau citiri din Vechiul Testament, iar mai apoi din Epistolele Sfinților Apostoli, precum și din Evanghelii, așa după cum arată lămurit despre acestea istoricul Eusebiu. După Evanghelie se citea o rugăciune pentru toți oamenii, pentru împărați, pentru cei din dregătorii, ca să petreacă viața lor lină și cu odihnă în toată evlavia și curăția (I Tim. 2, 2-3), pe urmă se făcea sărutarea păcii, simbolul frăției (Rom. 16, 16), apoi se aduceau darurile prinoaselor (I Cor. 10,22), care constau în pâine, vin, poame și alte roade ale pământului. La aceasta se adaugă predica, pecum vedem la Sfântul Apostol Pavel, care fiind în Troada, unde erau adunați ucenicii ca să frângă pâinea, a prelungit cuvântul până la miezul nopții (Fapte 20,7).

După toate acestea, venea la rând actul cel mai însemnat, adică plinirea Jertfei Euharistice, care în Sfânta Scriptură este numită Frângerea Pâinii (Fapte 2,42). Aceasta se făcea după pilda Mântuitorului: se rostea o rugăciune de mulțumire, la care poporul răspundea Amin (I Cor. 10,16). Urmau pomenirile celor vii și celor morți (Evr.13, 7), se rostea Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru) și apoi se făcea Împărtășirea cu Sfintele și Prea Curatele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos și după mulțumirea și rugăciunea de la sfârșit se elibera poporul să meargă în pace la casele lor (Fapte 2, 42).

Sursa: fragmente din Arh. Ilie Cleopa, Despre Vise și Vedenii, Ed. Bunavestire, Bacău

Note:

• Expresia evangheliile sinoptice se referă la trei dintre evangheliile canonice: Matei, Marcu și Luca. Denumirea vine de la faptul că aceste trei evanghelii pot fi aranjate într-un sinopsis, adică așezate în coloane paralele pentru a se observa asemănările și diferențele dintre ele în relatarea acelorași evenimente.
• 14 Nisan – Ziua sărbătoririi Paștelui la evrei, totodată și prima lună după echinocțiul de primăvară după calendarul evreiesc.