Colecta Patriarhiei pentru Siria, între milostenie și încrâncenare

Reamintim că Patriarhia Română a organizat în primele trei duminici după Sărbătoarea Sfintelor Paști 2014 o colectă pentru ajutorarea creștinilor prigoniți în Siria. Redăm în continuare comunicatul de presă al BOR: “Patriarhia Română îşi reafirmă solidaritatea cu Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient şi Patriarhia Siriană a Antiohiei şi a Întregului Orient şi îndeamnă ierarhii, preoţii, monahii, monahiile şi credincioşii să continue să se roage pentru creştinii din Siria şi alte zone din Orientul Mijlociu, mulţi dintre ei victime ale prigoanei şi violenţei.  Urmare hotărârii Sfântului Sinod din 13 februarie 2014, în semn de compasiune şi solidaritate cu creştinii sirieni aflaţi în suferinţă şi pentru ajutorarea lor, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din Patriarhia Română va fi organizată o colectă în primele trei duminici după sărbătoarea Sfintelor Paşti, respectiv în zilele de 27 aprilie, 4 şi 11 mai 2014.

În anul 2013, potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, în Siria, 1 213 creştini au murit pentru credinţa lor, peste 60 de biserici creştine au fost distruse şi aproape 500 000 de creştini au părăsit această ţară. Doi ierarhi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit PAUL de Aleppo şi Alexandretta din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient, precum şi Înaltpreasfinţitul Părinte Greggorios Yohanna Ibrahim de Aleppo din Patriarhia Siriană a Antiohiei şi a Întregului Orient, au fost răpiţi în data de 22 aprilie 2013, în timp ce acordau asistenţă spirituală comunităţii creştine de limbă arabă din zona de graniţă a Siriei cu Turcia şi nu au fost eliberaţi nici până acum. Patriarhia Română îşi exprimă speranţa că în această parte a Orientului Mijlociu vor fi restabilite cât mai curând pacea şi buna-înţelegere între oameni de credinţe şi culturi diferite.”

Știri despre persecutarea creștinilor în Orient ne vin zilnic nu doar din Siria, ci și din Liban, Irak și chiar din Israel. La numai câteva zile după vizita istorică a Patriarhului Teofil al Ierusalimului la Biserica Așezământului Românesc Sf. Gheorghe din Ierusalim și slujirea Sfintei Liturghii, locașul de cult românesc a fost profanat. Mai multe însemnări anti-creștine cu graffiti, scrise în limba ebraică, au fost descoperite de măicuțe românce în dimineața zilei de 9 mai pe exteriorul unui zid al bisericii noastre românești. Ele reprezentau mesaje ofensatoare la adresa Mântuitorului Hristos și au fost șterse prin vopsire. Poliția locală anunțase sporirea securității înaintea vizitei Papei Francisc în Israel, pentru a preveni efectuarea de acte ostile din partea extremiștilor evrei, față de comunitatea creștină. Într-un interviu acordat unui radio al Armatei, citat de Ansa, Ministrul israelian al Justiției a denunțat escaladarea actelor de intoleranță ale extremiștilor evrei împotriva creștinilor și musulmanilor.

O mărturie concludentă asupra realității prigoanei din Siria ne-o dă preotul românilor ortodocși din Siria și Liban, Pr. Gheorghe Costea, într-un interviu pentru Ziarul Lumina:

“Siria, considerată una dintre ţările musulmane care ofereau siguranţă creştinilor, a devenit, în urma conflictului dintre regimul lui Bashar al-Assad şi rebelii islamici fanatici, „un altar de jertfă“ al creştinilor. Musulmanii dintre rebelii fanatici îi obligă pe creştini să treacă la islamism, îi răpesc sau chiar îi omoară… Teama creştinilor de acolo este că dacă regimul lui al-Assad va cădea, se va ajunge la o islamizare a ţării, ca în Irak, unde mulţi au părăsit ţara, iar alţii au fost chiar omorâţi, martirizaţi… După izbucnirea conflictului, chiar şi unii dintre creştini îmi spuneau că acum ar fi bine să merg mai mult în civil. Opoziţia, chiar dacă la început era formată din islamişti moderaţi, încetul cu încetul a fost acaparată de islamişti fanatici, încât acum putem spune că o mare parte din opoziţie este dominată de aceştia. Trebuie să spunem că din datele pe care le avem acum, din cei 1,1 milioane de creştini ortodocşi din Siria, cam 300-400 de mii au părăsit ţara. Şi sunt unii care au fost omorâţi chiar pentru faptul că au mărturisit că sunt creştini şi nu au dorit să se convertească. Eu cred că aceştia pot fi socotiţi martiri. Perioada persecuţiilor nu s-a încheiat, există martiri şi în zilele noastre!”

Din păcate, chiar în acest tragic context internațional pentru creștinătate, inițiativa BOR nu a întâmpinat doar susținere și apreciere, ci există voci în mass media care insistă că „Avem și noi săracii noștri! La mai toate colțurile, cineva te roagă să îl ajuți! Mai mult, au fost inundații în sudul țării și multe sate sunt devastate. Au nevoie urgentă de ajutor material. Pe cei din Siria sa-i ajute organizațiile mondiale de binefacere, noi să ne vedem de ai noștri!”…  După cum cunoaştem cu toţii, a fi credincios astăzi nu este foarte simplu. În ţările occidentale te judecă societatea, prietenii, colegii de la muncă, de multe ori chiar şi familia. În ţările din Orientul Mijlociu, a fi credincios poate însemna calea spre sinaxarul nerostit al Bisericii. Ultimele zile vin cu un exemplu care a mai născut un martir al Sfintei Cruci.

Jurnalistul sirian Raymond Ibrahim a postat, pe un cunoscut canal de socializare, o informaţie legată de răpirea a doi tineri creştini în zona oraşului sirian Homs. Conform Aleteia.org, în ziua de 8 ianuarie 2014, Fadi şi Firas, creştini aparţinând Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei, călătoreau din Homs spre satul natal, Marmarita. La intrare în localitate, au fost opriţi de un post de control, care s-a dovedit a fi unul fals. Cinci bărbaţi îmbrăcaţi în hainele armatei siriene au deschis focul asupra maşinii. Tinerii au fost scoşi din vehicul şi aşezaţi pe pământ. Jihadiştii, observând că Fadi avea la gât Crucea Mântuitorului Hristos, „i-au înfipt crucea în piept apoi, ducându-l la marginea drumului, l-au decapitat”. Firas, celălalt tânăr, a fost bătut şi lăsat lângă maşină, pentru că nu mai dădea semne de viaţă. După câteva ore, el şi-a revenit şi a reuşit să parcurgă pe jos mai mulţi kilometri, până în satul Al Mushtaya. Acolo, a fost internat într-un spital şi a povestit cele întâmplate.

Fadi a fost un tânăr ce se putea lepăda: „Nu îl cunosc pe Acesta”, aşa cum a făcut, odinioară, şi Sfântul Apostol Petru, care a plâns cu amar mai târziu. Însă, Fadi nu a renunţat la Crucea sa. Era un tânăr, ca şi noi. Absolvent al unei facultăţi, avea o prietenă cu care îşi făcuse unele planuri. Avea chiar şi un cont de Facebook şi nimic din ceea ce ar putea să ne spună că se îndreaptă spre sinaxar. Nu este un personaj din prăfuitele cărţi de cult. Este un tânăr din anul 2014. Ce a fost în mintea lui, în acele momente? Ce am fi făcut noi în acele momente? Sunt întrebări la care ar trebui să ne răspundem, în liniştea sufletului nostru. Astfel, vom şti dacă suntem doar creştini sau credincioşii din acel „Toţi suntem credincioşi!”.

Zilele acestea, sursele media prezentau niște fotografii ce păreau sustrase din filmul lui Mel Gibson. Erau creștini răstigniți, întocmai ca și Mântuitorul nostru! Cu lejeritate, Statul Islamic al Irakului și Levantului, un grup jihadist fundamentalist, a revendicat răstignirea a doi creștini sirieni. Pe una dintre Cruci era pusă și vina: „Acest om a fost potrivnic musulmanilor”. Adică, a urmat până la capăt lui Hristos! Situația prin care trec acești frați ai noștri este critică. În doar doi ani de război civil, 100.000 de oameni au fost uciși, conform statisticilor ONU. În realitate, cifra aproape se dublează.  Alți aproximativ 6,5 milioane de cetățeni sirieni au luat calea exilului spre Liban, Iordania, Cipru, Rusia și Turcia. În țările de adopție sunt înregimentați în tabere de refugiați, în condiții neprielnice vieții. Acum câteva luni, un copil din Yarmuk mărturisea următoarele: „Ca să supravieţuim, tata tăia iarbă de lângă gard şi o punea în mâncarea puţină pe care ne-o dădeau soldaţii. Am mâncat iarbă că să trăiesc!”.

Toate aceste sunt doar o fărâmă din ceea ce se petrece sub ochii noștri, în anul 2014, într-o lume care acordă asistență juridică și socială până și animalelor de companie. Frații din Siria nu speră la o viață mai bună, ci doar la dreptul la viață – un sentiment pe care noi, occidentalii, l-am uitat de mult timp. - Pr. Nicolae Pintilie