Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Misiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorNr. vizualizari: 30

SFINTII CARE AU FOST MARTIRIZATI DE PASTI

Tags: Optina; martiri; Sfintele Pasti;
 

Trei Martiri ai Învierii, pe care Domnul i-a ales ca niște mielușei, ce mai înainte aveau inimile pregătite pentru înviere. Un articol de Monahia Dometiana. SFINȚII CARE AU FOST OMORÂȚI DE PAȘTI

SFINȚII TREI NOI MUCENICI DE LA OPTINA, UCIȘI ÎN ZIUA DE PAȘTI

Moto: ,,S-a întunecat întru mine Soarele Dreptății și-a venit asupra mea frigul pământului. Mă încălzesc de la focul patimilor mele și pribegesc ticălos prin pridvoare străine. Răsari, Doamne, pe cerul inimii mele și ziua mântuirii mi-o vestește!” (din Canonul de pocăință al Ierom. Vasile Roslyakov).

SFINȚII MUCENICI DE LA OPTINA – VASILE, TROFIN ȘI TERAPONT

De fiecare dată când citești despre mucenicia călugărilor de la Optina, din ziua de Paști a anului 1993, te gândești ce minunat i-a ales Dumnezeu! În ziua de 18 aprilie, în dimineaţa Învierii Domnului, după Sfânta Liturghie, călugării Trofin şi Terapont au primit binecuvântare să tragă clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toţi pelerinii plecaseră. Acesta a fost momentul în care ucigaşul, un satanist, i-a înjunghiat pe la spate pe cei doi monahi. În acele momente, ieromonahul Vasile se îndrepta către porţile care deschid drumul către schitul Optina, ca să spovedească.

Probabil, auzind că bătăile clopotului s-au întrerupt brusc, s-a îndreptat către clopotniţă şi, la scurtă vreme, a fost de asemenea înjunghiat pe la spate. Ucigaşul a fugit apoi, aruncând mantaua soldățească cu acte străine şi cuţitul făcut cu mâna sa, lung de 60 cm şi pe care gravase numerele 666 şi inscripţia „satana”. Cei trei călugări fuseseră ucişi doar pentru faptul că aleseseră să Îl slujească pe Hristos, pe cale monahală. Adevărați atleți ai Ortodoxiei, părinții Vasile, Trofin și Terapont erau tineri care, în mod normal, ar fi putut lupta pentru viața lor. L-ar fi doborât imediat pe satanistul căruia diavolul îi luase mințile. Dar nu, Sfinții de la Optina s-au răstignit pe ei înșiși cu viața lor. Să urmărim pe scurt, cum au răspuns cei trei la chemarea absolută a lui Dumnezeu.

SFÂNTUL MUCENIC VASILE

Igor Rosliakov, pe numele lui de mirean, părintele Vasile, a terminat în 1985 Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Moscova. În ultimul an de Facultate, devenise membru al echipei naționale a URSS. Cunoscuții lui de-atunci, profesorii, colegii spuneau despre Igor că era un om neobișnuit pentru mediul în care trăia. L-a avut duhovnic în acea perioadă pe părintele Ioan Krestiankin de la Mănăstirea Pecerska.

Cu binecuvântarea acestuia, între 1986-1987 a adaptat în versuri Psaltirea lui David, ca o pregătire a operei duhovnicești de mai târziu. Mergea des la biserică și se ruga. Medita la Dumnezeiască Liturghie și nota în Jurnal: ,,Cuvântul este mai puternic decât sunetul și culoarea… Cuvântul este avuția omului și manifestarea esenței lui dumnezeiești. Dumnezeu era Cuvântul! Nu sunetul nici culoarea, ci Cuvântul! Astfel, evangheliștii ar fi trebuit să compună simfonii sau să picteze tablouri pentru a-L vesti pe Hristos… Cuvântul lui Dumnezeu este criteriul veridicității tuturor lucrurilor”.

În zile de post, chiar dacă trebuia să susțină meciuri importante cu echipa de polo, Igor nu renunța la post, spunând: ,,Important e să avem puteri duhovnicești, iar cele fizice vor veni după aceea. Puterile ni le da duhul, nu trupul”. După competiții, jucătorii erau trimiși la mare pentru odihnă, dar Igor mergea la mănăstirea Pecerska unde se nevoia la diferite ascultări.

CRUCEA MONAHISMULUI

Pe 17 octombrie 1988, Igor a intrat la Mănăstirea Optina. În ziua aceea, a notat: ,,Am venit la mănăstire. Cuvioase părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine!”.

Din chilia stareților, viitorul ieromonah Vasile mergea la ascultări. Făcea gărzi de noapte ca paznic, descărca și cărămizi (mănăstirea Optina, abia fusese înapoiată Bisericii) pentru restaurare, lucra și la atelierul de icoane și la arhondaric.

Nefiind încă monah, fratele Igor gândea și se purta ca un monah. Iată ce scria în însemnările sale: ,,Monahismul este mucenicie fără de sânge. Chinul propriu-zis este să stai înaintea feței propriei neputințe și să vezi neîncetat că ești învăluit de puterea patimilor. Monahul își pune de bunăvoie pieptul sub sabia Cuvântului lui Dumnezeu și acesta pătrunde până la despărțirea sufletului de duh, dezvăluie și trezește cugetările inimii. Toate acestea se săvârșesc în plan duhovnicesc la fel de real și dureros și chinuitor, ca și în plan trupesc”.

PREVESTIRI MINUNATE

Multe pagini din Jurnalul Părintelui Vasile sunt o cronică duhovnicească a renașterii Mănăstirii Optina, la care pune umărul și părintele cu multă râvnă. Acesta compune și unsprezece tropare ale cuvioșilor stareți: Lev, Macarie, Moisei, Nectarie, Varsanufie, Antonie, Anatolie (Zerțalov), Isaachie I., Nicon, Anatolie (Petapov) și Iosif, precum și două canoane: unul optinean și unul de pocăință.

Cugetările duhovnicești găsite în Jurnal sunt de asemenea foarte profunde, precum următoarea: ,,Despre pocăință. Cu ce mă asemăn eu, cel ce doresc să-mi birui mândria?”, scrie părintele Vasile. „Mă asemăn cu omul care încearcă să doboare muntele cu mâinile. Îmi folosesc toate cunoștințele mele, depun toate eforturile. Văd zădărnicia eforturilor mele, plâng pentru neajutorarea mea, mă tânguiesc pentru neîmplinirea gândului meu. Tristețea întunecă mintea mea, lenea paralizează trupul meu, deznădejdea rănește inima mea. La ce sunt bune toate acestea? – mi se spune. Osteneala ta nu folosește la nimic. Folosește – răspund eu printre lacrimi – folosește, căci însuși Dumnezeu mă ajută în ea”.

PAGINI HARISMATICE. LUPTA CU PATIMILE

Pe 5 ianuarie 1990, Igor a fost tuns rasofor și numit Vasile, în cinstea Sfântului Vasile cel Mare. După rasoforie, se afla într-o stare deosebită de har și scria în Jurnal: ,,Esența viețuirii monahale constă în a vindeca voința ta vătămată, în a o uni cu voia lui Dumnezeu, în a o sfinți prin această unire”. În același an, de Intrarea Domnului în Ierusalim, a fost hirotonit diacon de către episcopul Kalugăi, Ilie. După câteva luni, după ce a fost hirotonit ieromonah (21 noiembrie 1990), a fost întrebat unde este mai ușor să ne rugăm, în biserică sau în chilie? A răspuns: ,,Nu știu. Depinde de fiecare. Dar, se spune că în biserică este ca în corabie: alții vâslesc. Iar în chilie este ca în barcă: te-ai așezat la vâsle, așadar fii bun și vâslește. Dacă te țin puterile”…

După moartea mucenicească a părintelui Vasile, călugării optineni și-au amintit lucruri uimitoare: nevoitorul se nevoia să ascundă totul de oameni. Era integru, inteligent, mărinimos, blând. Exigența față de sine era maximă: niciun compromis, nicio îndreptățire de sine. Ca un adevărat monah ascundea multe. Nu l-a văzut nimeni vorbind în deșert, vorbind de rău sau osândind pe cineva. Unul dintre frați i-a spus odată părintelui Vasile că a fost numit smochin neroditor și părintele i-a spus: ,,Iată, așa să și gândești despre tine!”. Și-apoi, după ce a stat puțin: ,,Să nu te superi pe mine, Mântuitorule!”.

Când se spovedea o făcea scurt, cu întregime, în esență, fără nicio rezervă, fără nicio explicație a împrejurărilor, care ar fi putut să scuze, să atenueze ceva, adică fără nicio cruțare față de omul lui cel vechi.

 VEDEREA CU DUHUL

În Postul Mare al anului 1993, mulți dintre frați au fost bolnavi, așa încât părintele Vasile a slujit aproape zilnic. În acele zile, mai ales din Săptămâna Patimilor, multe din faptele părintelui Vasile au fost bizare dar, s-a adeverit mai târziu, au fost pline de sens tainic. Și-a dat în dar o cruce de la Ierusalim dragă lui, l-a văzut în vedenie pe Starețul Ambrozie. Dar mai ales, la săvârșirea Proscomidiei de la a doua Liturghie de Paști de la Schit a încetinit mișcarea atunci când a tăiat prescura pentru Agneț și a spus: ,,Mi-e atât de greu, de parcă mă oțelesc!”.

Odată, cineva l-a întrebat: ,,Batiușca, aveți vreo dorință care vă este foarte dragă?”. El a răspuns: ,,Da. Aș vrea să mor de Paști, în răsunetul clopotelor”. Aceleași cuvinte le spusese de Paști, în lume, cu opt ani înainte. Așa, pronia dumnezeiască i-a pregătit cununa mucenicească. După lovitura ucigașului, părintele Vasile a mai trăit o oră, trecând la Domnul lângă mormântul Starețului iubit, Ambrozie.

SFÂNTUL MUCENIC TERAPONT

În vara anului 1990, când s-a hotărât să meargă la Optina, îngerul cu trâmbița, parcă l-a strigat pe Vladimir, viitorul părinte, Terapont: ,,Dacă nu mă vor primi la Optina, voi pleca în munți. Și pe acest pământ nu mă veți mai vedea”. Parcursese pe jos 75 de km de la Kaluga până la Kozelsk și seara târziu, a ajuns la porțile mănăstirii. De Paști, în anul 1991, Vladimir a fost îmbrăcat în rasă și făcea mai multe ascultări, printre care și cea de a sculpta cruci. Apoi, în luna octombrie a aceluiași an, în ziua Acoperământului Maicii Domnului, a fost tuns rasofor, cu numele Cuviosului Terapont din Belvezersk.

Părintele Terapont era un om blând și tăcut și precum spunea despre el un ieromonah: ,,În el se simțea viața intensă a duhului”. Se deprinsese cu tăcerea și dacă mâinile lui nu erau ocupate cu lucrul la ascultare, nu înceta în ele mișcarea metaniilor.

În Postul Mare al anului 1993, când voia să-și sculpteze crucea, în așteptarea tunderii în monahism s-a întâmplat să nu o poată sculpta. ,,Ciudat… pentru toată mănăstirea, am sculptat cruci de călugărie, iar mie nu știu, de ce nu-mi iese”. Atunci i-a făcut-o un alt părinte și aceea a fost crucea pentru mormântul lui. Încă înainte de Postul Mare, și-a împărțit toate lucrurile, iar mai aproape de Paști și uneltele, fără de care era cu neputință să lucreze.

CLOPOTE PENTRU ÎNVIERE

În Duminica Iertării, ochii albaștri ai părintelui Terapont străluceau de dragoste, încât a făcut pe un frate să gândească: ,,Doamne, printre noi viețuiesc îngeri”.

Fiind mai marele clopotarilor, părintele Trofim împreună cu părintele Terapont au tras clopotele pentru Înviere și la începutul Utreniei din Sâmbăta Mare.

În noaptea de Paști, a stat lângă sfeșnic. Când i s-a dat o lumânare spre a o pune în sfeșnic, el a cuprins-o, dar nu a pus-o imediat, ci a stat cu ea în mână, cu capul plecat, ascultând parcă cu evlavie, un glas nemaiauzit. După slujba Învierii, după ce norodul se împrăștiase și lumea s-a dus la masă, părinții Terapont și Trofim s-au dus din nou să tragă clopotele.

Din păcate, ei au fost primii uciși! Din îndepărtata regiune Kemerov, tatăl părintelui Terapont a trimis o scrisoare la mănăstire, foarte distrus că nu poate lua parte la înmormântare: ,,Unicul meu fiu, a scris el, a pierit de mâna diavolului, a lui antihrist… Însă, eu nu cred că el nu mai este. Nu mai există trupul, dar sufletul lui este viu”.

 

(Continuarea vieților lor o puteți afla în Revista Atitudini Nr. 85)

10-05-2024
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu