Sfinți ai închisorilor, cetățeni de onoare post-mortem la Aiud

Pe data de 17 februarie 2014, la Primăria Municipiului Aiud a avut loc ceremonia de decernare post-mortem a titlurilor de cetăţean de onoare Arhimandritului Justin Pârvu, preotului Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu, acordate la iniţiativa cotidianului Gazeta de Maramureş. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a participat la acest eveniment onorând memoria celor care şi-au jertfit viaţa, libertatea şi sănătatea în temniţele comuniste, luptând pentru credinţă, pentru ţară, libertate şi unitate. Acordarea titlului de cetăţean de onoare post mortem pentru cele trei personalităţi este un gest simbolic, un gest de recunoştinţă pentru toţi cei care au suferit în temniţele comuniste.

Părintele Justin s-a născut la data de 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni, judeţul Neamţ. În 1936, tânărul râvnitor de doar 17 ani intră frate la Mănăstirea Durău. După numai un an, în anul 1937, merge la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, pentru a-şi continua apoi studiile la Râmnicu Vâlcea şi Roman. În 1940, la 20 de ani, este tuns în monahism şi peste numai doi ani hirotonit întru preot. Devine apoi preot misionar pe Frontul de Est, din Neamţ, până la Odesa. După război, începe prigoana comunistă. În anul în care va absolvi seminarul, în 1948, va fi arestat şi condamnat la 12 ani de închisoare politică. Trece prin închisorile Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud şi minele de la Baia Sprie. În 1960, este condamnat la încă patru ani de temniţă pentru că nu s-a lepădat de credinţă. După eliberare, a slujit în Mănăstirile Secu şi Bistriţa. După 1989, Părintele Justin ctitoreşte în satul natal din Neamţ Mănăstirea Petru Vodă, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste. Părintele Justin Pârvu a trecut la Domnul pe 16 iunie 2013, dar învăţăturile sale în care caută să facă cunoscută jertfa unei generaţii continuă şi azi lupta lui pentru credinţă, adevăr şi mântuirea neamului românesc.

Mircea Vulcănescu – S-a născut pe 3 martie 1904, la Bucureşti. Clasele primare le-a făcut în Bucureşti, iar gimnaziul la Iaşi şi Tecuci, familia sa refugiindu-se din Capitală după ce aceasta a fost ocupată de armată germană. Deşi era doar elev, se înscrie ca şi curier sanitar pe front din sentimentul de datorie pentru ţară şi pentru a-i ajuta pe cei răniţi. În 1921 se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere şi la Facultatea de Drept din Bucureşti pe care le termină în 1925. A fost profund impresionat de Nae Ionescu şi Dimitrie Gusti pe care i-a avut profesori. Vulcănescu a plecat în 1925 la Paris pentru studii, dorind să-şi dea un doctorat în drept şi altul în sociologie, lucru nerealizat în final. Din iunie 1935 a deţinut funcţia de director general al Vămilor până în septembrie 1937, când a fost demis, după ce a descoperit contrabanda cu băuturi şi ţigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicaţiilor. În ianuarie 1941 va accepta, după mari insistenţe, să facă parte din guvernul lui Ion Antonescu, în funcţia de subsecretar de stat la Finanţe. Miniştrii îl recomandaseră pe Vulcănescu pe motiv că era cel mai capabil tehnician dintre funcţionarii Ministerului de Finanţe pentru a îndeplini această însărcinare. Motivaţia sa interioară de a face binele pentru ţara să l-a îndemnat să accepte această poziţie, asumându-şi toate consecinţele care ar fi urmat. Calităţile sale şi priceperea deosebită de economist au atenuat foarte mult situaţia economică a ţării la sfârşitul războiului.

După lovitura de stat din 23 august 1944, a revenit pe postul de şef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august 1948, când a fost arestat în cel de-al doilea lot al foştilor membri ai guvernului Antonescu, calificaţi drept criminali de război. La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniţă grea. Mircea Vulcănescu a fost considerat de conducerea penitenciarului Aiud drept unul din stâlpii rezistenţei din închisoare şi, prin urmare, i-au aplicat cele mai grele torturi la Zarcă, o secţie specială în cadrul închisorii, unde erau supuşi unui regim de exterminare personalităţile şi deţinuţii consideraţi cei mai periculoşi pentru regim. De acelaşi tratament a avut parte şi la închisoarea Jilava, unde se afla transferat temporar în 1951, într-o astfel de izolare la Neagra, o celulă de pedeapsă renumită pentru întunericul şi frigul ei. Aici un tânăr deţinut nu a mai rezistat şi s-a prăbuşit din picioare, iar asistenţa medicală i-a fost refuzată. Încă o noapte de dormit direct pe ciment i-ar fi adus cu siguranţă moartea. Atunci Mircea Vulcănescu a făcut o faptă demnă de Pateric. Filozoful s-a aşezat pe pământul îngheţat şi l-a culcat pe deţinutul bolnav peste el. De aici i se trage boala şi mai apoi moartea în 28 octombrie 1952. Trecute prin amintirile celor închişi, de la Mircea Vulcănescu ne-au rămas patru cuvinte drept testament, un adevărat testament de mucenic: Să nu ne răzbunaţi!

Părintele Ilarion Felea este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul cu teza: Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică. Profesor şi rector al Academiei Teologice din Arad, misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon, Părintele Ilarion Felea este un alt mare necunoscut mărturisitor al Bisericii noastre, pe care a slujit-o cu râvnă prin cuvânt şi mai apoi cu însăşi viaţa sa, fiind unul din cei care şi-au lăsat trupul de mucenic în antimisul neamului românesc, Aiudul. Vina pentru care Părintele Felea a fost condamnat la 20 de ani de temniţă grea o aflăm de la părintele Tudor Demian, care ne relatează principală acuză adusă în proces: “Ai ştiut că în 1948 Biserica a fost desprinsă de Stat, şi totuşi ai continuat să faci religie cu tineretul în biserică”. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că părintele Felea l-a depăşit în trăirea duhovnicească: “Eu am tradus Filocalia, dar el a trăit-o”. Părintele Felea a avut o bogată activitate pastorală, pedagogică şi publicistică şi prin toată lucrarea lui a încercat să arate necesitatea, universalitatea şi demnitatea credinţei. În închisoare Părintele Felea a fost, alături de Părintele Dumitru Stăniloae, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi patimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Şi Însuşi Domnul l-a iubit şi l-a chemat la El, îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, căci pe 18 septembrie 1961, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare din Aiud în cea triumfătoare din ceruri. Moştenirea teologică a părintelui Felea s-a păstrat în cea mai însemnată lucrare a sa, Spre Tabor, pe care Părintele Justin o consideră a doua după Filocalie, fiind o tâlcuire desăvârşită a acesteia.

Sursa: Radio Reîntregirea 

Sursa foto:site-ul Manastirii Petru Voda