Secularizarea, între confiscarea bunurilor bisericeşti şi adormirea conştiinţei sociale

Context istorico-politic

La finele anului 2013 se împlinesc 150 de ani de la adoptarea, în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstireşti, din decembrie 1863, act legislativ semnificativ prin sorgintea şi conţinutul său propriu-zis, dar şi controversat prin urmările sale atât imediate, cât şi pe termen lung, în cadrul procesului de transformare statală din perioada modernă a istoriei României.

În timp ce Patriarhia Română a organizat la jumătatea lunii noiembrie Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Secularizarea averilor bisericeşti (1863). Motivaţii şi consecinţe”, ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă din România) continuă să atace Biserica lansând în aceeaşi perioadă un apel către Guvern și Parlament să stopeze programele de finanţare bugetară a cultelor religioase.

Punctul de vedere al Patriarhiei Române prezentat la Sesiunea de comunicări prezintă concis şi clar contextul politico-istoric în care Legea Secularizării averilor mănăstireşti a fost adoptată. Varianta integrală a cuvântului Patriarhului Daniel este disponibil pe site-ul BOR, iar din cuprinsul acestuia spicuim:

„Trebuie precizat că în anul 1863, prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti… Biserica Ortodoxă Română a rămas lipsită de mijloacele sale proprii de întreţinere, cu atât mai mult cu cât preluarea proprietăţilor bisericeşti neînchinate s-a făcut fără a se prevedea în textul legii niciun fel de despăgubire. În situaţia nou creată prin secularizarea averilor sale, Biserica poporului român, din susţinătoare a operei educaţionale şi filantropice, a devenit dependentă de sprijinul Statului, care s-a dovedit fie insuficient, fie chiar total absent, în multe cazuri…

Totuși, o mare parte a terenurilor bisericești secularizate au fost folosite pentru împroprietărirea țăranilor, iar unele edificii bisericești au devenit școli, spitale, sedii administrative, arhive sau penitenciare (ex. Mănăstirea Văcărești). Fostele biserici ale multor mănăstiri secularizate au devenit biserici de mir (de parohie), altele au fost închise sau transformate în depozite. Oricum, organizarea statului modern România s-a făcut în mare parte pe bunurile confiscate de la Biserică.

În ceea ce priveşte salarizarea preoţilor de mir şi a celorlalţi slujitori ai bisericilor, aceasta a fost lăsată, prin Legea comunală din 1 aprilie 1864, pe seama comunelor, deci a primăriilor, iar apoi, prin Legea pentru reglementarea proprietăţii rurale din 14/26 august 1864 s-a prevăzut acordarea către parohii a unei suprafeţe cultivabile de 17 pogoane în Muntenia şi de 8 fălci şi jumătate în Moldova (respectiv 8,5ha). Aceste prevederi, dincolo de faptul că ofereau un sprijin insuficient în raport cu necesităţile, ele n-au fost aplicate decât parţial, astfel încât situaţia Bisericii şi a slujitorilor ei s-a înrăutățit foarte mult. S-a sperat ca situaţia să se îmbunătăţească printr-o nouă lege specială, care a şi fost promulgată în data de 29 mai 1893, sub titlul Legea clerului mirean şi a seminariilor. Aceasta prevedea preluarea salarizării preoţilor de la comune de către bugetul de stat, continuată, oarecum, până astăzi.

(…) relaţiile actuale între Statul Român şi culte reflectă în mare parte moştenirea ultimilor 150 de ani de istorie naţională, având originea în reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care au vizat modernizarea României, iar apoi și asumarea de către Stat a compensării în parte a pierderilor suferite de Biserică prin secularizarea averilor ei. Regimul comunist a deposedat Biserica de tot ce mai avea în proprietate, cu excepția locașurilor de cult, dar a menţinut forme de sprijin financiar din partea Statului pentru toate cultele religioase, atât în ceea ce priveşte salarizarea personalului bisericesc, cât şi în ceea ce priveşte restaurarea, conservarea şi întreţinerea locaşurilor de cult, cu precădere a monumentelor istorice.

Astăzi, Statul Român susține financiar numai o parte din salariile personalului bisericesc, iar întreţinerea, consolidarea, restaurarea şi repararea locaşurilor de cult şi a altor edificii bisericeşti, care asigură prezenţa activă a Bisericii în societate şi a lui Dumnezeu în sufletele oamenilor, revin în cea mai mare parte în responsabilitatea comunităţilor de credincioşi, afectați şi ei, la rândul lor, de criza economico-financiară cu care se confruntă societatea contemporană. În acest sens, pentru a ajuta Biserica în multiplele ei activități, este imperios necesară restituirea completă a bunurilor bisericeşti (terenuri și clădiri) confiscate de regimul comunist. (…)

Deformarea realităţii de către ASUR

Ignorând atât istoria, cât şi realitatea contemporană, ASUR insistă să compare numărul bisericilor cu cel al spitalelor şi şcolilor printr-un tipar de comunicare menit să sensibilizeze opinia publică, întorcând-o împotriva Bisericii. ASUR se foloseşte de efectele negative ale crizei economico-financiare, între care secătuirea răbdării şi speranţei într-un viitor mai sigur şi doreşte să convingă publicul că soluţia unei vieţi mai bune trebuie să excludă întoarcerea la credinţă şi la Dumnezeu, şi se rezumă pur şi simplu la mutarea alocării bugetare a cultelor religioase în bugetul pentru educaţie şi sănătate. Desigur, atât sănătatea cât şi educaţia sunt subfinaţate, tocmai de aceea Biserica foloseşte bani proprii atât pentru înfiinţarea şi întreţinerea unor centre medicale, cât şi a unor grădiniţe şi şcoli. Prin activitatea social-filantropică Biserica ajută statul. Şi face cu dragoste acest lucru, căci Dumnezeu ne-a dat Porunca Iubirii! Să ne amintim că spre deosebire de un spital sau de o şcoală, Biserica se adresează deopotrivă tuturor categoriilor socio-profesionale şi de vârstă, în egală măsură celor bolnavi şi celor sănătoşi.

Din comunicatul postat pe site-ul ASUR, cităm:

„Paradoxal, în timp ce domenii vitale pentru viitorul societății românești - Educaţia, Cercetarea, Sănătatea - suferă de subfinanțare cronică, cultele religioase primesc în mod constant din fonduri publice sute de milioane de euro anual… În timp ce se desființează școli și spitale din motive de eficiență, construcția de biserici se face pe bandă rulantă!”

Scopul real al ASUR, defăimarea Bisericii lui Hristos

Campania ASUR nu se opreşte la discuţia despre buget. După cum informam în articole anterioare, secular-umaniştii contestă concomitent şi prezenţa icoanelor în şcoli şi instituţii publice, atacă manualele de religie şi cer eliminarea predării religiei în şcoală ori interzicerea clopotelor bisericilor din cartierele de locuinţe pe motiv de poluare fonică. Ori, nici icoanele, nici manualele, nici clopotele nu privesc alocări financiare, în schimb ele sunt mărturii de credinţă creştină.

Dacă cei direct afectaţi de modul defectuos de administrare a sănătăţii şi educaţiei ar putea să cadă mai uşor în capcana ASUR, la o analiză mai atentă, oricine poate constata că ASUR atacă Biserica, punct. Nu finanţarea cultelor religioase în sine este preocuparea umaniştilor, ci a îi determina pe români să se lepede de Biserică, să nu mai caute răspunsuri, sprijin şi îndrumare prin frecventarea slujbelor şi ajutarea locaşurilor de cult.

Ca reacţie la dezinformarea ASUR, Patriarhia Română a formulat un comunicat de presă. În acesta se arată că: „Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că din anul 2009 nu au mai fost aprobate contribuţii suplimentare de la bugetul de stat pentru personalul clerical. Aşadar, informaţia ASUR potrivit căreia numărul preoţilor plătiţi de Stat ar urma să se mărească cu câte 1000 de persoane anual este falsă.

În ceea ce priveşte «programul guvernamental de finalizare a construcţiei a aproape 250 de noi biserici pe an, de reparare a peste 400 de biserici şi de finalizare a picturii la peste 200 de biserici pe an», aşa cum pretinde ASUR, este în mod evident vorba despre o altă dezinformare flagrantă. În acest sens, menţionăm faptul că bisericile nu se construiesc, nu se repară şi nici nu se pictează prin programe guvernamentale, ci la iniţiativa şi cu sprijinul comunităţilor de credincioşi care sunt beneficiarii şi principalii susţinători financiari ai acestora. Astfel, la nivel naţional, peste 80% din fondurile folosite pentru construirea, repararea şi pictarea bisericilor provin din donaţiile credincioşilor şi ale unor sponsori. Ajutorul primit de la Stat completează acest efort, mai ales în cazul parohiilor sărace”.

În continuare, Patrarhia reaminteşte care sunt sumele reale primite de la stat, precum şi cheltuielile proprii în domeniile social-filantropic, educaţional, de sănătate şi cultural, informaţii care se regăsesc mai jos în articolul nostru. Comunicatul BOR se încheie cu concluzia că: „După difuzarea sistematică în presă în ultimii ani a unor informaţii eronate referitoare la finanţarea Cultelor de la bugetul de Stat, dezinformarea părinţilor, intimidarea directorilor de şcoli şi a profesorilor în ceea ce priveşte ora de religie în învăţământul public, ASUR încearcă o nouă diversiune prezentată presei cu pretinse surse de documentare, probabil, din dorinţa justificării activităţii sale în faţa celor care finanţează activitatea ASUR, conform informaţiilor apărute în presa din România. Asemenea activiştilor ideologiei ateist-comuniste din România, ASUR încearcă din nou prin orice mijloace învrăjbirea opiniei publice împotriva cultelor din România, într-o perioadă în care majoritatea cetăţenilor fac faţă tot mai greu crizei economice prelungite.”

Date statistice

Pentru cei care au timpul şi dorinţa de a face comparaţii între bugete şi investiţii, iată câteva date statistice disponibile în mediul online:

Sumele primite de cultele religioase la stat pentru salarii reprezintă doar 0,2% din bugetul de stat. Subliniem că aici intră toate cultele recunoscute în România şi nu doar Biserica ortodoxă. Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, în anul 2013 celor 18 Culte recunoscute din România le sunt alocate de la bugetul de stat 487, 4 milioane lei din care 276,9 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical, 174,1 milioane lei pentru salarizarea personalului neclerical şi 36,4 milioane lei sprijin pentru construcţii, restaurări etc. Suma de 487, 4 milioane lei reprezintă 0,2% din bugetul de stat pe anul 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul României pe anul 2013. De pildă, contribuţia pentru culte de la bugetul de stat este de aproximativ 10 ori mai mică decât bugetul pentru Educaţie (4, 4 miliarde lei).   Concret, sprijinul financiar pentru salariile preoţilor ortodocşi în 2012 a fost de 6.959.169 lei. În acelaşi timp, contribuţiile sociale plătite de Biserică pentru Stat au fost de 13.332.917, adică aproape dublu.

Precizare: Statul român nu plăteşte integral salariile personalului clerical şi neclerical, ci asigură doar o contribuţie de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele ale profesorilor din învăţământul preuniversitar), sunt plătite pentru fiecare preot de parohia în care slujeşte. Această întregire se numeşte „completare din fonduri proprii”. În realitate, mai ales în parohiile puţin numeroase şi îmbătrânite din mediul rural, preoţii nu mai reuşesc să-şi completeze salariile din fonduri proprii.

Sprijinul financiar al Bisericii pentru societate. În anul 2012, suma cuantificată destinată sprijinului social s-a ridicat la aproximativ 70 de milioane de lei, concretizată în ajutorarea a circa 900.000 de beneficiari ai serviciilor celor 679 instituţii sociale şi 767 de proiecte şi programe sociale. În anul 2012, un număr de 3.355 de copii au participat gratuit în tabere de creaţie din cadrul proiectului „Alege şcoala!”.  28.000 de copii au fost premiaţi de proiect.

Conform Institutului Naţional de Statistică, în 2012, România a cheltuit 2872,7 milioane lei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare. Cheltuielile de cercetare-dezvoltare au reprezentat 0,49% din PIB, în creştere cu 0,01  puncte procentuale faţă de anul 2011 şi de mai bine de două ori mai mari decât procentul acordat cultelor. La sfârşitul anului 2012, îşi desfăşurau activitatea în cercetare-dezvoltare 42.674 de salariaţi, număr aproximativ la acelaşi nivel  faţă de cel înregistrat la sfârşitul anului 2011.

Numărul real al şcolilor din România este de circa 20.000, de 4 ori mai mare decât afirmă ASUR. "In România, potrivit statisticilor oficiale, sunt 20.240 de şcoli cu personalitate juridică şi arondate, iar nu 4.700 de şcoli aşa cum dezinformează reprezentanţii asociaţiei seculare, adică de peste 4 ori mai multe instituţii de învăţământ. Dacă astazi în România se închid spitale şi şcoli, aceasta se întâmplă nu din cauza Bisericii Ortodoxe Române, ci ca urmare a scăderii numărului populaţiei, inclusiv a celei şcolare". (a consemnat Cristina Roman)