Ignatul sau tăierea porcului?

„Grâu al lui Dumnezeu sunt şi mă macin prin dinții fiarelor, ca să mă fac pâine curată lui Dumnezeu. Şi mai ales adulați fiarele care-mi gătesc mormântul şi niciun os din trupul meu să nu rămână, ca să mă aflu murind îngreunat. Arunci voi fi ucenic adevărat al lui Iisus Hristos, când lumea nu va mai privi trupul meu.” (Sf. Ignatie Teoforul )

Sfântul Ignatie Teoforul este sărbătorit în Biserica ortodoxă pe 20 decembrie, dată care în tradiția populară este asociată cu obiceiul tăierii porcului pentru masa de Crăciun. Nu există nicio legătură directă între viața și martiriul Sf. Ignatie Teoforul și acest obicei românesc, despre care se crede că are origini păgâne. La baza redenumirii tăierii porcului drept Ignat stă coincidența pomenirii Sf. Ignatie la o dată apropiată de Sărbătoarea Crăciunului, când din motive practice (bucatele să fie proaspete și sa nu se altereze, feluritele moduri de valorificare a cărnii să fie finalizate înainte de Ajun) românii taie porcul. Au fost și încă mai există comunități românești unde tăierea porcului are loc între Crăciun și Anul Nou, astfel încât oamenii să nu fie tentați a gusta din cele de dulce în perioada postului Crăciunului.

“Tăierea porcilor avea loc intr-o anumită zi, la Ignat (20 decembrie), și într-un anumit moment al zilei, de obicei în zori sau dimineața. Credința că porcul își visează moartea în noaptea de Ignat, prinderea și înjunghierea animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe corpul neînsuflețit, jumulirea părului pentru confecționarea bidinelelor, pârlirea sau jupuirea pielii pentru opinci, tăierea corpului în bucăți etc. ofereau suficiente momente pentru săvârșirea practicilor rituale menite să preîntâmpine stingerea "seminței" porcilor, să asigure sănătatea gazdei în noul an, să alunge spiritele rele, să prezică vremea pe o perioada mai îndelungata de timp, să fertilizeze ogoarele pentru a obține roade bogate. De altfel, funcția rituală a sacrificiului este bine evidențiata de informațiile etnografice: "La taiere nu trebuie să stea nimeni primprejur dintre cei care sunt miloși din fire, căci se crede că porcul moare cu mare greutate; carnea unui astfel de porc nu va fi bună. Pe porc să nu-l vaite nimeni" (Pamfile, 1914, p. 118) și altele.” (Sursa)

Sfântul Ignatie este un model de martir pentru Hristos. Pentru că nu a lepădat credința în Mântuitorul Hristos, a fost aruncat în arenă și sfâșiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian (98-117).  Se crede ca a fost chiar pruncul luat în brațe de către Domnul Iisus Hristos și dat ca exemplu de smerenie ucenicilor. În Evanghelia Sf. Apostol Matei,  Iisus a luat un copil în braţe şi a spus: „De nu vă veți întoarce și nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împărăţia Cerurilor”. De aceea, Sf. Ignatie se mai numește și Teoforul, adică „purtător de Dumnezeu sau purtat de Dumnezeu.

Conform mărturiilor lui Eusebiu, Origen și Ieronim, Ignatie a fost episcop de Antiohia, unde era mare conducător sufletesc al creștinilor când începuse din nou prigoana împotriva lor. Împăratului Traian i s-a spus despre episcopul Ignatie cum că e un lider creştin care întoarce lumea de la zei la Dumnezeu Iisus Hristos. Traian a dat un decret ca Ignatie să fie arestat, să fie dus la Roma şi acolo să fie executat. Însă nu oricum, ci dus în circul din Roma, și dat pradă leilor în văzul unui public larg. Se spune că în inima sfântului Ignatie era, cu litere de foc sau de aur, scris: Iisus Hristos. Teoforul îl purta pe Dumnezeu în inima lui. Părticele din moaștele sale se află în Catedrala episcopală din Galați, la Schitul Darvari din Capitală și la Mănăstirea Tismana.

Din învățăturile Sf. Ignatie, luăm aminte:

Despre Nașterea Domnului. „Stăpânitorul veacului acestuia n-a cunoscut fecioria Mariei, naşterea lui Hristos din ea şi moartea Domnului. Trei taine răsunătoare, care s-au săvârşit în tăcerea lui Dumnezeu. Dar cum s-au descoperit veacurilor? O stea a strălucit pe cer mai mult decât toate stelele; lumina ei era nespusă şi noutatea ei minuna; toate celelalte stele, împreună cu soarele şi luna, horă făceau în jurul stelei, care covârşea cu lumina ei pe toate.” Şi nu uitaţi că aceste cuvinte sunt scrise cu vreo şaptezeci de ani după venirea lui Iisus Hristos în lume. „Atunci orice magie s-a nimicit şi orice legătură a răutăţii a pierit; neştiinţa s-a risipit; iar vechea împărăţie a căzut, când Dumnezeu s-a arătat în trup omenesc spre înnoirea vieţii veşnice. A luat început ceea ce fusese hotărât de Dumnezeu şi prin aceasta toate se puneau în mişcare, pentru că se pregătea nimicirea morţii.”

Despre înțelepciune. „Mai bine este să taci şi să fii, decât să vorbeşti şi să nu fii. Bine este a învăţa, dacă cel ce învaţă face. Unul este învăţătorul, Cel care «a zis şi s-au făcut»; iar cele pe care le-a făcut tăcând, sunt vrednice de Tatăl Lui. Cel ce are cu adevărat cuvântul lui Iisus, acela poate să audă chiar tăcerea Lui, ca să fie desăvârşit, pentru ca să facă prin cele ce spune şi să se cunoască prin cele ce tace. Nimic nu-i ascuns Domnului, ci chiar cele ascunse ale noastre sunt aproape de El. Pe toate, dar, să le facem ca şi cum Domnul ar locui în noi, ca să fim temple ale Lui; că El este în noi, Dumnezeul nostru, precum şi este şi Se va arăta înaintea feţei noastre, dacă Îl iubim cu dreptate.”

Despre mărturisirea lui Hristos. „La nimic nu-mi vor folosi desfătările lumii, nici împărăţiile veacului acestuia. «Mai bine-mi este să mor» în Hristos Iisus, decât să împărătesc marginile pământului. Pe Acela Îl caut, Care a murit pentru noi; pe Acela Îl vreau, Care a înviat pentru noi. Naşterea mea mi-i aproape. Iertaţi-mă fraţilor, să nu mă împiedicaţi să trăiesc, să nu voiţi să mor! Nu-l daţi lumii pe cel care voieşte să fie al lui Dumnezeu, nici nu-l amăgiţi cu materia! Lăsaţi-mă să primesc lumină curată! Ajungând acolo, voi fi om! Îngăduiţi-mi să fiu următor al patimilor Dumnezeului meu! Dacă-L are cineva în el, să se gândească ce vreau şi să aibă milă de mine, pentru că ştie cele care mă apasă.”

Despre căderea în ispite. „«Stăpânitorul veacului acestuia» vrea să mă răpească şi să strice gândurile mele despre Dumnezeu. Nimeni, dar, dintre cei de faţă să nu-l ajute! Mai bine fiţi cu mine, adică cu Dumnezeu! Să nu căutaţi să vorbiţi de Iisus Hristos, dar să doriţi lumea”.

Despre invidie. „Invidia să nu se sălăşluiască în voi. Nici dacă v-aş ruga, când aş fi lângă voi, să nu mă ascultaţi, ci ascultaţi cele ce vă scriu. Vă scriu fiind viu şi dorind să mor. Dorinţa mea a fost răstignită şi nu este în mine foc, care să iubească materia, ci «apă vie» care grăieşte în mine şi-mi spune dinăuntrul meu: «Vino la Tatăl!»” Un glas lăuntric îi spune acest cuvânt. „Nu mă bucur de hrana cea stricăcioasă, nici de plăcerile vieţii acesteia. Vreau pâinea lui Dumnezeu, care este trupul lui Iisus Hristos, Cel din sămânţa lui David, iar băutură vreau sângele Lui, care este dragoste nestricăcioasă.” (Din Epistolele Sfântului Ignatie Teoforul,  “Scrierile Părinților Apostolici”, ed. EIDMBOR, 1979.)