Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 4721

(In)cultura familiei şi (des)creşterea copiilor astăzi

Tags: familie; societate; educaţie; criză;
(In)cultura familiei şi (des)creşterea copiilor astăzi

Când bărbaţii nu mai sunt bărbaţi şi femeile nu mai sunt femei…

Familia cel mai mare duşman al consumerismului. 

Scopul societăţii este distrugerea familiei!


Pe parcursul lunii noiembrie 2013, în câteva mari oraşe ale ţării, între care Sibiu şi Cluj-Napoca, biofizicianul Dr. Virgiliu Gheorghe este invitat să susţină conferinţe pe teme foarte actuale ce vizează cultura familiei şi principalele ameninţări contemporane la adresa acesteia, creşterea copiilor şi influenţa negativă a televizorului şi computerului asupra dezvoltării complete, corecte şi armonioase a creierului la copii şi adolescenţi etc.

Cultura familiei a dispărut din cultura societăţii, o dată cu revoluţia sexuală, feministă şi mediatică. Principalii factori de risc pentru o căsătorie de lungă durată sunt: erotismul, egoismul, comunicarea defectuoasă între soţ, soţie şi copii, falsa imagine pe care ne-o construim despre dragoste şi familie. Stabilitatea, echilibrul familiei sunt afectate astăzi şi de aceea foarte multe căsătorii se destramă. Statisticile arată faptul că, la ora actuală, 60% din persoanele care se căsătoresc divorţează, iar la a doua căsătorie rata de divorţ e mult mai mare. Rata divorţurilor a crescut cu aproximativ 10 % în fiecare deceniu şi va creşte în continuare. Cu cât căsătoria se face la peste 21 de ani, cu atât creşte rata divorţului. Divorţul afectează viaţa copiilor, şansele ca un tată adoptiv să-şi agreseze copilul sunt de 200 de ori mai mari decât ca un tată natural să facă acest lucru. În cadrul confirinţelor s-au discutat măsurile care ar trebui luate pentru a evita ajungerea în această situaţie.

Puteţi audia în linkul care urmează o astfel de conferinţă a biofizicianului Virgiliul Gheorghe, iar mai jos vă punem la dispoziţie o transcriere parţială, dar edificatoare, a principalelor idei şi concluzii enunţate. Inter-titlurile şi sublinierile aparţin redacţiei.

Conferinţă video

Concubinajul, ca exerciţiu de egoism

Problema este că noile generaţii nici nu se mai căsătoresc. În SUA tinerii se căsătoresc tot mai puţin, iar căsătoriile sunt precedate în 60% din cazuri de concubinaj. Cultura concubinajului, probabil, va înghiţi şi România dacă nu se face ceva. Cultura, care presupune căsătorie de probă ce durează de la câteva luni de zile până la câţiva ani, care presupune schimbarea partenerului în funcţie de priorităţi, în funcţie de capricii, s.a.m.d. Se spune căsătorie de probă, dar începătorii demonstrează că de fapt e tot un exerciţiu de individualism. Deci până la urmă, prin căsătoria de probă, prin concubinaj, se cultivă egoismul sau individualismul.

Revoluţia sexuală şi feminismul

De ce familia trece prin criză? Vă mărturisesc că am ajuns la concluzia, şi am ascultat de curând o conferinţă susţinută de Pr. Constantin Coman, şi mi s-a părut că şi el are aceeaşi concluzie, că principala problemă este problema identităţii de gen, adică bărbaţii nu mai sunt bărbaţi, cu adevărat bărbaţi, până la capăt, dintr-un motiv sau altul au scăderi, şi femeile ajung să fie tot mai puţin femei aşa cum au fost ele lăsate de Dumnezeu, sau cum le este definită firea până la ultima celulă. [...]

Odata cu revoluţia sexuală a crescut şi feminismul. Marile feministe promovau şi revoluţia sexuală, şi cei care urmau revoluţia sexuală urmau şi feminismul, şi împreună cu toţii comunismul. Directorul şcolii lui Freud, Wilhelm Reich, spune pe faţă ce trebuie să se întâmple cu familia şi cu individul, pentru a putea fi controlată şi atomizată societatea şi controlat omul şi individul în societatea actuală.

Voi începe cu un citat din lucrările lui, pentru că sunt foarte relevante, să ne dam seama că ce se întâmplă cu familia astăzi nu este o întâmplare, nu este un produs pur al modernităţii, ci este şi o construcţie ideologică, care doreşte prin aceste mijloace să controleze populaţia, adică creşterea numărului [de oameni] şi sa controleze individul. 

Reich declara că “educaţia în familia tradiţională creştina de tip patriarhal - patriarhal înseamnă că se centrează pe ideea de tată, tatăl este cel care susţine familia, care are autoritatea deplină – este baza mentalităţii de tip căsătorie, familie“. Dar ce susţine el, aici este o chestie falsă: “de aceea sunt accentuate funcţiile vitale de hrănire, în timp ce funcţiile secundare precum activitatea genitală sunt estompate. De aceea fiind stringentă necesitatea reprimării întreruperii activităţii sexuale a copiilor şi tinerilor din partea părinţilor“. Adică este stringentă revoluţia sexuală, liberalizarea lor sexuală.

“Deoarece – spune el - această fixaţie parentală a copilului în interiorul triunghiului familial, mamă-tată-copil, face dificilă, şi dacă nu imposibilă revolta socială şi sexuală la vârsta adolescenţei. De aceea propun scoaterea copiilor din sânul familiei şi încredinţarea lor colectivităţii“. Tot el propune şi măsuri pentru a se realiza această revoluţie sexuală, spunând următoarele: “Inhibarea sexuală la vârste mici are ca principal efect predispoziţia tânărului spre relaţii monogame, pe câtă vreme eliberarea sexuală îi face incapabili de a se angaja în căsătorii durabile“.

Asta o spunea în anii ’60. Cu cât oamenii încep mai devreme relaţiile sexuale cu atât vor fi mai puţini fideli în cazul relaţiilor maritale şi cu atît vor fi mai dispuşi spre o relaţie sexuală în afara căsătoriei. Cei care îşi încep viaţa sexuală mai devreme au o viaţă sexuală mai dezordonată ulterior. Viaţa sexuală începută prea devreme îi face pe oameni incapabili în căsătorie în sensul unui singur partener pe viaţă. Pe urmaă susţine cum trebuie despărţit copilul de mamă, cum trebuie lucrat asupra mentalităţii mamei, pentru că mama se va opune, ea ţinând foarte mult la copil şi la relaţia cu el. Şi spune aşa: “Îndepărtarea copilului de mamă trebuie să fie realizată discret, prin abordarea şi schimbarea mentalului feminin. Astfel, profitând de nevoia de forţă de muncă datorită războiului, femeii i se propune să facă şi altceva, adică pur şi simplu să muncească, să iasă în câmpul muncii“.

Îăca o dată vin studiile din spate, studiile realizate în ultimii ani, care arată că Reich are dreptate. Privitor la femeie, fetele care încep relaţiile sexuale la 12-13 ani, au în medie, în SUA, în jur de 22 de bărbaţi până la sfârşitul vieţii, iar cele care încep relaţiile după 21 de ani, au cel mult 2 bărbaţi până la sfârşitul vieţii. Deci vârsta fragedă a începerii vieţii sexuale  afecteaza femeia şi o provoacă să aibe relaţii sexuale cu tot mai mulţi bărbaţi. O altă statistică arată următorul lucru, exact ce spune Reich, că dacă o femeie are relaţii sexuale cu un singur bărbat, cel care îi este soţ, are 90% şanse să aibe o familie fericită şi de lungă durată. Dacă are relaţii cu 2 bărbaţi are doar 70% şanse de a avea o relaţie de durată. Cu 3 bărbaţi 60%, cu 4 bărbaţi 40% şi cu 5 bărbaţi 30%. Din punct de vedere statistic lucrurile sunt clare: proporţional cu cât numărul de bărbaţi pe care-l are o femeie, scade durata casniciei. Bineînţeles că aceste lucruri din păcate nu sunt mediatizate, pentru că ar problematiza şi pe părinţi, care am înţeles că astăzi chiar sunt de acord ca fata să se mute cu prietenul ei, chiar din timpul liceului. Însă realitatea este că, cu cât sunt mai multe relaţiile sexuale înainte de căsătorie, cu atât şansa viitoarei căsătorii scade. De ce? Poate că vom răspunde pe parcurs.

Bărbaţii nu mai sunt bărbaţi şi femeile femei

Care este problema familiei dincolo de această introducere? Problema este că ideologiile noi şi mijloacele noi afectează major modul de realizare a bărbatului ca bărbat, şi a femeii ca femeie. În general, stiţi că omul îşi creează nişte modele identitare pe care le urmează. Identitatea este o mare taină. Se trece uşor peste ea, dar în societatea trecută se punea mare accent pe identitate, adică fiecare avea o identitate foarte clară, şi era mulţumit cu ea, şi şi-o asuma până la capăt.  Ţăranul era ţăran, bărbatul era bărbat, femeia era femeie, copilul era copil, boierul era boier, românul era român, şi aşa mai departe. Deci acestea sunt date identitare.

In fond, ce este omul şi cum se identifică el? Până la urmă în procesul de creare a identităţii este vorba şi de imagini, imagini pe care noi le formăm şi la care aderăm psihic cu toată viaţa noastră, şi aceasta se face prin modelare. Adică copilul înainte îşi vedea părinţii, şi urmărind părinţii, modul lor de a merge prin viaţă, aşa îşi creea modelul identitar şi potrivit lui încerca şi el să fie aşa. De aceea cand se căsătoreau soţia vroia sa fie precum mama sau soţul să fie precum tatăl, pentru că acel model era. Modelul era experimentat în viaţa copilului pe parcursul întregii lui vieţi. Pe urmă erau modelele comunitare, în care tot aşa, situaţiile identitare erau foarte stabile, clare, era o structură, o ierarhie de valori. Şi apoi era Biserica, care fixează undeva foarte, foarte bine rolul bărbatului şi al femeii, şi al fiecăruia în lume.

George Gerbner constata că în societatea modernă, această imagine a omului despre lume, şi modul în care îşi defineşte identitatea nu se mai reflectă în viaţa de familie, în comunitate şi în viaţa Bisericii, ci eminamente în mass-media. John Thompson, profesor în Anglia de teoria comunicării spune că marea problemă, drama omului modern, este că îşi construieşte identitatea pe baza modelelor mediatice care sunt fluide, identităţi care nu sunt fixe, nu au stabilitate în timp. Adică Madonna şi-a schimbat identitatea de “n” ori pe parcursul vieţii ei, identitatea cu care se prezenta lumii. De la femeie vampă până la mama iubitoare, de la lesbiană pâna la… toate a avut 9 identităţi. De ce schimba identităţile? Ea lucra direct cu creatorii de modă. Ca să vândă alte şi alte îmbrăcăminţă, alte şi alte registre de vestimentaţie, să spunem. Problema care era? Atunci când o fetiţă crescută cu modelul Madonna îşi însuşea acel model, se trezea peste câţiva ani că acel model nu mai exista, nu mai era la modă. Şi ce faci când modelul tău de identitate nu mai e la modă? Deci tu ai invesit, tu ai devenit ceva asemănător. Eşti în aer. Şi apăreau probleme de identitate, în care tinerii nu mai ştiu ce sunt şi cine sunt. În general consumatorii mari de mass-media ajung să aibe probleme de identificare cu un model sau cu un alt model. Ei nu ştiu exact cine sunt. Eu când mă prezint cuiva, mă prezint cu persoana mea, mă prezint cu o anumită identitate. Necazul este că tot mai mulţi din tinerii de astăzi nu reuşesc să-şi definească această identitate.

Douglas Kellner, autor în domeniul studiilor culturale în SUA, observa că psihiatrii se plâng că tot mai mulţi tineri vin la doctor să-i întrebe dacă sunt bărbaţi sau femei. Ei nu ştiu care este identitatea lor de gen. Deci s-a ajuns la chipul aberant în care nu că nu mai ştii cum trebuie să fii ca să fii bărbat, ci nu mai sşii dacă eşti bărbat. Adică natura omului nu mai este suficientă pentru a-i da, a-i asigura, a-i fabrica cumva comportamentul bărbatesc. Şi asta spune el, pentru că tinerii au crescut cu modele mediatice care sunt hermafrodite, sunt şi bărbati şi femei, nu au identitatea clară bărbăteasca şi nici o identitate feminină clară. Putem să dăm exemplu cu Michael Jackson, cu Madonna care joacă rolurile acestea teribile şi atunci, tinerii crescând în atmosfera aceasta, nu-şi mai poti defini cu adevărat identitatea. (…)

Deci în mod cert cei care modelează eroii identitari de pe micul ecran ştiu, conform studiilor de psihologie socială, că pot să modeleze identitatea populaţiei în ansamblul ei. Pentru că, la ora aceasta, mass-media deţine hegemonic controlul imaginii.Copiii nu mai au perspectiva nici a unei familii puternice - o familie care trăieşte mai mult în afara casei, şi în care relaţiile nu sunt nici ele bine definite -, nici a comunităţii care aproape că a disparut în spatele ecranelor, comunitatea nu mai există pentru copil, poate în poveşti de la şcoală în care toţi se împărtăşesc din aceleaşi modele, şi Biserica, până la urmă are o relaţie foarte slabă cu copilul, atâta timp cât întâlnirea este episodică şi de scurtă durată. Deci copiii săracii, şi tinerii sunt pradă fenomenului mediatic şi tuturor celor care manipulează aceste modele identitare.

Criza familiei

Ce se întamplă cu familia? Vine, cum v-am spus şi în altă întâlnire, formandu-şi perspectivele şi percepţiile din interiorul mediei, bărbatul şi femeia aşteaptă lucruri nepotrivite de la soţul şi [respectiv] soţia lor, pentru că ei şi-au construit imagistica, modul după care percep pe femeie sau pe bărbat după modelul în care apar personajele în media. Nici nu vă daţi seama ce forţă au eroii. De exemplu, toate studiile lui Mircea Eliade şi ale lui Culianu demonstrează că individul se mişcă dupa mituri. Miturile fundamentează orice comportament uman de când e lumea până astăzi şi până la sfârşitul ei. Omul nu face nimic altceva decât să mitologizeze, şi să-şi construiască comportamentul pe baza acestor modele. Dar şi psihologii constată acest lucru. Dar şi sociologii comunicării, cum este Gerbner constată acest lucru. Ce spune Gerbner? Copii şi oamenii asimilează, interiorizează naraţiunea. Individul răspunde naraţiunii. Aceasta este colecţia culturală. Ce este o naraţiune? Este o poveste, o poveste despre cum se desfăşoară lucrurile, poveste în care sunt eroi. Ei, noi reţinem aceste poveşti  pe care le interiorizăm, şi încet-încet începem să ne mişcăm potrivit acestor poveşti, care, consolidate în mintea noastră încep să se încâlcească, să se împletească cu modul nostru de a fi de-a lungul vieţii încât încet-încet ele devin noi, devin sinele nostru, ne verificăm cu acele modele fantasmatice.

Cam asta se întâmplă cu tinerii care privesc la televizor, şi care de mici cresc cu un model mediatic, fetiţe şi băieţi. Şi atuncea fata aşteaptă ca băiatul să fie foart atractiv, foarte puternic, foarte tandru şamd. Şi băiatul asteapta ca fata să fie frumoasă, slăbuţă, permanent zâmbitoare şi femeia nu poate să fie aşa, pentru că un om normal trece prin greutăţile inerente vieţii cotidiene şi inevitabil se va întampla ceva încat să fie obosită, stresată, nervoasă, se îngraşă din varii motive: hormonale, stresul ş.a.m.d. Bărbatul vine nervos şi el. Sigur că dacă ar fi înţelegere unul şi altul ar găsi mai mult. Problema este că nu mai este nici dispoziţia, şi ei sunt deziluzionaţi, apar conflictele şi conflictele sunt chiar rodul acestor aşteptări false. Că dacă ne-am aşteptat ca soţia noastră să fie aşa cum este mama noastră şi cum a fost o femeie reală, normală, totul ar fi bine, şi ca soţul nostru să fie un om precum tatăl. Ce spune Reich? Să-i împingem la divorţ, să-i împingem pe copii să trăiască fără unii din părinţi, pentru că, zice el, copii care trăiesc fără unul dintre părinţi au tendinţe mai mari la divorţ şi la poligamie. De ce? Pentru că tocmai asta, ei n-au avut modelul acesta familial coerent şi armonios pe baza caruia să-şi construiască viziunea privind familia, şi mai târziu  nu şi-o pot construi.Ce ar fi dacă am înţelege că familia este în criză din cauza acestor modele?!

Identitatea de gen

Însă o altă problemă este că bărbatul nu mai este bărbat, cum am spus, şi femeia nu mai este femeie. Asa o vedem încă de la ideea de concubinaj. Concubinajul apare pentru că în societatea modernă femeii i se spune că ea trebuie să facă şi carieră. Şi ea atunci începe să amâne căsnicia, dar totuşi, viaţa intimă şi relaţiile afective nu le poate amâna la nesfârşit, şi atuncea încearcă să le împace, şi acceptă concubinajul, şi spune: “copiii o să-i fac mai târziu“. Chiar îmi spunea ieri un prieten că o mare vedetă la modă în America a sfătuit fetele şi femeile să-şi pună în frigider ovulele pentru atunci când vor să nască peste patruzeci de ani, şi unele răspundeau, şi au spus că le-a schimbat viziunea privind viaţa, si că ce important a fost să fie sfătuite să-şi congeleze ovulele. Deci cam asta este viziunea care se promoveaza privind familia.

Femeia, motor al realizării familiei

Problema este că atunci când ea, femeia nu mai doreşte, şi se constată din studii lucrul acesta, familia nu se mai realizează. Ea este principalul motor al realizării. Dar nici bărbatul nu mai doreşte. Şi unele studii spun aşa, că înainte când o femeie trăia cu un barbat fără să-i fie soţie se considera că e proastă, acuma se consideră că e educată şi profesată. Iar bărbatul nu are de ce să nu profite de acest această situaţie. Problema concubinajului este că nici unul, nici celălalt, nu-şi asumă în mod responsabil căsnicia.  Adică: “staăm împreuăa, convieţuim, tu faci menajul pentru o vreme, şi când nu-ţi mai place ne despărţim“. Necazul care este? Necazul este că creierul uman se obişnuieste cu această situaţie. Omul se obişnuieşte cu situaţia aceasta şi când trebuie să se căsătorească i se pare mult prea greu să îl asume pe celălalt, pentru că abia în căsătorie începe să se nască familia, în sensul că atunci omul înţelege că trebuie să şi-l asume pe celălat până la capăt.

Bărbăţia înseamnă stăpânire de sine şi responsabilitate

Deci problema pe care o pun specialiştii în discuţii este aceea a responsabilităţii. Mai cu seamă bărbaţii nu mai doresc să-şi asume o responsabilitate, deci să fie bărbaţi. Acuma, dacă e să ne oprim puţin asupra definiţiei bărbatului, şi asupra faptului că există o natură bărbateascaă şi una femeiască, şi nu cred că există în sală acuma cineva care să conteste acest lucru, crezând precum în ideile feministe că trebuie să fim egali şi la fel: în timp ce din punct de vedere al cromozomilor, al activităţii hormonale, al naturii organelor, al modului de funcţionare a creierului, al percepţiilor atitudinilor ş.a.m.d. bărbatul este diferit de femeie, există o presiune mediatică a negării lor.  Şi astfel că bărbaţii sunt tot mai mult mai feminini.  Ei aşteaptă o noua iniţiativă şi responsabilitate, însă mulţi cercetători spun că ceea ce defineşte în primul rând bărbăţia este stăpânirea de sine şi responsabilitatea. Când un bărbat nu mai este stăpân de sine şi responsabil nu poate să-şi asume o familie şi nu poate fi recunoscut de femeie ca propriul bărbat.

Femeia caută un bărbat mai deştept, dar apoi vrea să-l domine

Necazul este că sub presiunea ideilor feminsite, se întâmplă astăzi că femeia se căsătoreşte cu un bărbat puternic şi deştept, întotdeauna mai deştept ca ea, pentru că întotdeauna aşa caută ea un bărbat mai puternc, după care uită lucrul acesta, şi vrea să-l domine şi să-l stăpânească. Dacă-l domină şi-l stăpâneşte e dramatic, e total nefericit. Dacă nu-i reuşeşte mai are o şansă, însă oricum presiunea ideologică o convinge de faptul că trebuie să se impună. Aşa se întamplă cu noua generaţie şi cu multe din fete, şi mămicile moderne le-au crescut aşa: să facă o carieră, să pună piciorul în prag, să nu fie sluga bărbatului, să nu pună masa ş.a.m.d. Am o prietena în Biserică, ăi i-am explicat nişte lucruri privind ascultarea şi mi-a zis: “Mai Virgile, înteleg, dar mama l-a dominat pe tata întotdeauna şi a făcut ce a vrut ea şi eu nu pot face altfel“. În condiţiile astea discuţia s-a închis. Deci practic, dacă modelul ei i-a fost o mamă dominatoare şi impulsivă, cu un caracter bărbătesc, ea nu poate să-şi asume caracterul ăsta, chiar dacă mintea ei înţelege că ceea ce caută aşa trebuie. Aşa este din fire că bărbatul îşi doreşte o femeie sfioasă, şi care să asculte, şi care să intre într-o relaţie de sfat,  nu o femeie dominatoare, iar femeia caută un bărbat care să aibe o autoritate şi care să-şi asume cu responsabilite şi jertfa până la capăt. Din păcate lucrurile acestea se întâmplă tot mai puţin. Se întâmplă datorită mutaţiilor produse în mentalităţile noastre, ale tuturora, luate din mass-media. Vestimentaţia, comportamentele, stereotipiile verbale, aproape totul este dominat de o viziune reieşită privind bărbăţia şi feminiatea. Nu se va putea, nu mai poate rezista familia atâta timp cât nu-şi mai înţelege fiecare rostul şi locul în familie. 

Primii ani din viaţa copiilor. Urmările folosirii excesive a internetului, jocurilor video şi pornografiei

Voi prezenta în continuare doua-trei fenomene care spun cum afectează astăzi copiii ăi tinerii încă din primii ani de viaţă. Este vorba în primul rând de o declaraţie a fostului preşedinete, al unei asociaţii din SUA, Paul Zimbardo,  care spune că băieţii au şanse cu 30% mai mari ca să-şi abandoneze studiile, în Canada raportul e de 5 băieţi la 3 fete. Fetele sunt mai bune la orice nivel decât băieţii, de la şcoala primară până la facultate. Cu 10% mai multe fete îşi iau licenţa şi termină alte studii. Două treimi din cei care au nevoie de asistenţă şcolară sunt băieţii. Băieţii au de 5 ori mai mari şanse să facă ADHD – deficienţă a atenţiei sau hiperactivitate –, le e frică de relaţii intime, care presupun o relaţie emoţională. Băieţii sunt continuu mai timizi, stângaci social, nu ştiu ce să spună şi ce să facă, nu cunosc limbajul faţă către faţă, regulile verbale şi nonverbale. Asta în America, nu ştiu dacă se aplică şi în România.

Ideea pe care o gasesc psihologii americani este folosirea excesivă a internetului, a jocurilor video şi a pornografiei, care le-au dat dependenţă. Creierul lor este format altfel. Deci vorbim despre conexiuni care sunt complet modificate şi depind de noutate, schimbare şi excitaţie. Dacă nu se schimbă ceva, dacă nu este o noutate, creierul nu se poate concentra. Şi atuncea evident  că băieţii care au acumulat, după cum spune Paul Zimbardo, peste 10.000 de ore de jocuri pe calculator şi pornografie până la 21 de ani, sunt incapabili să-şi mai construiască viaţa, pentru că, uitaţi, un asemenea profil nu este nicidecum bărbătesc: frica de relaţii intime, care presupun relaţii emoţionale, stângăcii sociale, nu cunosc limbajul faţă către faţă. 

Dependenţa de reţele de socializare şi depresia

Ei sunt obişnuiţi tot mai mult cu lumea virtuală, cu raporturile virtuale, în care nu întâlneşti omul în faţa ta, şi nu ţi-l asumi în niciun fel, iar asta este o problemă mare a internetului, a facebook-ului, ca şi a altor reţele de socializare, nu este o asumare a omului. Toate actele umane, care presupun învecinarea cu omul de lângă noi implică asumarea acestuia. Şi faptul că vorbim cu el înseamna că ni-l asumăm. E un lucru extraordinar să stai să asculţi pe cineva, şi oamenii nu mai au timp să se asculte, dar pe internet trimit mesaje. Trimit mesaje şi alţii îi răspund la aceste mesaje, şi omul se minte, se amăgeşte că este într-o comunicare, într-o comunitate.

Însă s-au întâmplat mai multe drame cu astfel de tineri, pentru că lipsa unei prezenţe umane poate conduce la depresie. Facebookul poate conduce la depresie şi multi tineri ajung să ameninţe că se vor sinucide dacă nu va putea cineva, omeneşte, să-i oprească de la acest lucru. Şi pe facebook nu au găsit pe nimeni să-i sprijine şi s-au sinucis. Facebookul este cea mai mare putere poate, sau prima ori a doua la nivel mondial. De ce? Pentru că el acumulează toate referinţele, profile psihologice şi le vinde, le vinde celor care au nevoie să le manipuleze, şi care vor să ştie totul despre cum gândim, cum ne mişcam. Pe de altă parte, manipulează lumea la nivel de comunitate. Ei au creat o comunitate virtuală de sute şi sute de milioane de oameni, ceea ce nu s-a întamplat în lume până în momentul acesta. În urmă cu 10-15 ani dacă spuneam aşa ceva într-o conferinţă mă luau în râs. Dar astăzi fenomenul globalizării este unul foarte real. Gândiţi-vă că sunt copii care se scoală la 5.30-6.00 dimineaţa ca să intre pe facebook, până pleacă la şcoală să intre puţin să se joace pe facebook. Zilele trecute spunea cineva că copiii ei fac înnot profesionist, merg la şcoală şi totuşi copiii ei se scoală la 5.30 dimineaţa să intre pe facebook. Deci asta arată că într-adevăr copilul ăla are o dependenţă.

Limitarea comunicării la numai 7%

Între orice comunicare interpersonală noi comunicăm 7% pe baza cuvintelor, 38% pe baza tonalităţii şi 55% pe baza limbajului trupului. Gândiţi-vă că atunci când noi suntem pe internet noi nu comunicăm decât cu cei 7%. Aceasta este o comunicare incompletă şi frustrantă pentru creier şi fiinţa umană, şi atuncea omul are tendinţa să completeze ceilalţi 93% din imaginaţie. Şi aicea este problema căci cunoaşterea şi comunicarea devine una imaginativă şi nu se bazează pe realitatea celui din faţa ta. Şi dacă astăzi facem aşa, mâine la fel, la un moment dat nu mai ştim să comunicăm inter-personal şi intrăm foarte mult în imaginaţie. Sunt situaţii în care unii umblă cu ochii deschişi şi care au altă lume în faţa ochilor, forme de schizofrenie, cel puţin la nivel psihologic. Nu vorbim de patologie, ci vorbim de mutaţii mai fine, nuanţate, în psihologia omului modern. De aceea copii aceştia nu răspund la stimuli normali sociali, de aceea nu mai pot comunica normal.

Zonă tranzitorie între copilărie şi maturitate. Gay-landul

O altă problemă pe care o observă psihologii americani este aceea a apariţiei unei zone tranzitorii între copilarie şi maturitate. Băieţii nu se maturizează. Se numeşte gayland. Vă citesc tot aşa un textulet relevant, extras din cartea unuia dintre cei mai mari psihologi americani, specialist în problema aceasta. “În alte vremuri tineri care astăzi părăsesc băncile facultăţilor ar fi fost sârguincioşi să-şi întemeieze o familie imediat după absolvirea facultăţii, o afacere, să-şi găseasca un loc de muncă, să devină liber-profesionişti, să-şi găsească un rost în viaţă şi în societate. Cu alte cuvinte să devina viitorul societăţii, liderii de mâine, oameni de încredere, respectabili, şi care respectă semenii lor. Studiile sociologilor americani însă reflectă o schimbare radicală la nivelul  ultimelor două generaţii. În 1970, 77% dintre femei şi 65% dintre bărbaţii americani sub 30 de ani, deşi aveau un rost în viaţă, părăsiseră căminul părintesc, şi-au terminat educaţia, începuseră să muncească, s-au căsătorit şi au devenit părinţi. Până în 2000 aceste procente au scăzut la 46% pentru femei şi la 31% pentru bărbaţi. În 2000, 20% dintre tinerii americani sub 25 de ani încă locuiau cu părinţii lor.”

Portretul tânărului imatur

Cum este astazi? Lucrurile stau total diferit faţă de trecut. Prinşi între adolescenţă şi maturitate, ca într-o menghină, oamenii aceştia nu se grăbesc să se maturizeze. Viitorul nu îi interesează şi aceasta tocmai pentru că modelele identitare pe care le promovează mass-media nu privesc evoluţia omului. Mass-media se opreşte doar la individul tânăr care trăieşte pentru plăceri, pentru divertisment. Şi dovada că tinerii care au acest model, nu mai doresc să depăşească aceasta şi nu mai pot până la urmă. Vor să oprească timpul, să savureze la nesfârşit viaţa fără griji în universitate, la care nu sunt buni. Avem acuma universitate pentru că asta este la modă sau pentru că-i împing părinţii din spate.  Trec prin studiile universităţilor ca peştele prin apă fără ca să se prindă mai nimic de ei. Dispreţuiesc studenţii sârguincioşi. upă absolvire sar dintr-un loc de muncă la altul şi fără scop, fără intenţia de a prinde rădăcini niciunde. Fără ambiţii profesionale petrec mai mult timp jucându-se jocuri copilăreşti la computere, fiind obosiţi la locurile de munca. Pierd serile, nopţile şi WE, le petrec în baruri, beau, fumează, joacă biliard, inventează sau spun bancuri despre cei care lucrează din greu şi sunt flegmatici. La ziua de mâine nici nu se gândesc nici la semenii lor, le place sportul şi îşi cheltuiesc banii şi energia participând la evenimente sportive. Câştigă bani puţini pe care însă îi cheltuiesc aiurea. Puţini dintre ei se gândesc la viitor, visează la ambiţii grandioase dar nu fac planuri serioase pentru a le realiza. Constituie un grup compact, un fel de haită în care intră doar cei care gândesc sau se comportă ca ei. Se duc pe stradă în grupuri  ca şi lupii în haită pentru că le lipseşte confidenţa de sine sau autostima de sine. Desi incep facultatea imaturitatea acestor tineri persista multi ani.

Copilaria şi adolescenţa persistă după anii 20 ai vieţii, sau derutaţi după 30 de ani. Suferă de o agonie, o incapacitate cronică de a lua decizii. Şi într-adevăr, Thomson observa că una din problemele tinerilor de astăzi care nu îşi definesc identitatea este agonia, pentru că orice decizie şi orice lucru pe care-l face omul îl face într-un raport identiatar, adică ştie cine este, se raportează într-un fel la oamenii din afară… Potrivit concluziilor psihologului, se arată că tinerii de 20 de ani experimentează un sens al posibilităţilor, adică cred ei că se poate, întrucât niciunul dintre cei care a participat la studiu nu şi-a putut imagina că viitorul ar putea să le aducă un job istovitor, un divorţ, sau copii pe care îi vor trata cu dispreţ sau îi vor dezamăgi. Totuşi Arnet a observat că majoritatea se confruntă în acelasi timp cu sentimente de nesiguranţă, cu tristeţe dar şi frustrare, dar şi cu impresia că nu înţeleg foarte bine regulile jocului. Şi bineinteles, nu înteleg regulile jocului pentru că acestea sunt făcute de alţii şi sunt făcute ca ei să nu mai ajungă niciodată bărbaţi.

Văzul manipulează

Până la urmă acesta este modelul cultural în care suntem scufundaţi, acesta este mediul în care sunt scufundaşi tinerii astăzi. Mass-media nu face altceva decât să le cultive, şi tinerii pornesc pe acest drum. Nu este simplu să afli lucrurile acestea şi să vrei să fii altfel, pentru că toate mesajele pe care noi le primim vizual le decodificăm vrem – nu vrem în mod automat, şi mintea noastra şi le însuşeşte. De aceea tot spun peste tot: feriţi-vă de a vedea, feriţi-vă de a intra în incidenţă cu mesajele mediatice, pentru că văzul manipulează. Eu nu pot să mă detaşez, să mă depărtez foarte mult de cele pe care le văd. Deci ochiul are o capacitate automată de a-şi însuşi modelele văzute. El decodează imediat, şi stie mai bine decât mine, creierul, ce se spune acolo, chiar dacă nu ştie care sunt perspectivele, el ştie cum şi mintea, ce comportament [să aibă]. Când am fost anul trecut am arătat care este fundamentul neurologic al acestui fenomen. E vorba de neuronul-oglindă din neocortex care poate să imite foarte bine orice comportament văzut şi lucrul acesta nu se întâmplă prin controlul nostru conştient. În general neuroştiinţa şi marea parte a ştiintelor sociale astăzi nu lucrează pentru om, din păcate, ci lucrează pentru cei care plătesc mai mult. Şi plătesc mai mult companiile. Chiar observam azi dimineaţă că înainte spunea compania cutare, compania a doua, compania a treia, erau cele care acţionau într-o armată, sau în altă armată. Acuma companiile astea transnaţionale au şi ele armatele lor şi acţionează într-o ţară sau alta şi îşi impun propiile lor interese.

Atractivitatea fetelor

Nici fetele nu scapă foarte bine în această strânsoare sau din problema asta mediatică. Problema lor este una bazată pe atracţia lor. Vedeţi, băieţii petrec foarte mult timp cu jocuri pe calculator, pentru că băiatul, bărbatul, este atras prin firea lui de luptă. El ar fi vrut să fie un luptător, el trebuie să-şi apere familia, îi are acest lucru in el. Femeia nu este atrasă de fotbal, nu este atrasă de jocuri pe calculator. De aceea fetiţele scapă de ADHD, ele nu consumă jocuri pe calculator, [decît poate] foarte puţin. Bărbaţii, băieţii sunt atraşi mai ales de jocuri violente, tocmai pentru că acolo ei îşi epuizează, în spaţiul virtual, dorinţa de a se realiza ca bărbaţi, dar pe masură ce şi-o epuizează acolo, în lumea reală nu mai sunt capabili să facă lucrul acesta, devin infirmi.

Fetiţa este şi ea prinsă într-un model. Cei care controlează aceste mesaje ştiu foarte bine cum arată bărbatul, ce e bărbatul, cum arată femeia, ce trebuie să fie femeia, şi atuncea ne iau de acolo de unde suntem şi ne duc unde vor ei. Femeia este interesată de relaţia afectivă. Ea constituie, am mai zis-o şi o s-o zic, fondul, inima familiei. Femeia costituie inima familiei, ea este cea care ţine familia, să ştiţi. De aceea, marea parte a divorţurilor se datorează în primul rând femeii. Şi am constatat că sunt foarte multe femei care au divorţat şi au spus: “am greşit“. Unele au ajuns la a doua căsătorie şi mi-au spus: “nu era mai bine ca prima oară“, deşi ele credeau că o să fie mai bine. Nu pentru că era uşor la prima căsătorie, ci pentru că n-au putut să meargă mai departe, n-au avut răbdarea şi forţa să treacă peste unele conflicte pe care Dumnezeu, sau până la urmă pentru rabdarea noastră, se rezolva. Chiar vorbeam cu P. Ioan astăzi, un sens al unirii în familie este transgresarea, depăsirea egoismului. Eu aşa cred că este şi dragostea acest lucru face. Şi chair acolo unde îndragostirea aceea s-a dus, omul trebuie să facă efortul de a-şi depăşi egoismul. Numai aşa pot să devină din doi una, şi numai aşa poate supravieţui familia în timp. Dacă e un ego nu poate supravieţui în timp, dacă rămân două egouri nu pot supravieţui în timp.

Reducerea relaţiei femeie-bărbat la nivel trupesc

Problema care este astăzi? Bombardaţi cu mesaje sexuale din primii ani de viaţă, tinerii au impresia c relaţia se epuizează eminamente la nivel trupesc. Pe când la nivel trupesc nu se hrăneşte decât, în primul rând egoismul. La nivel trupesc 70% este egoism şi doar 30% este dăruire, pentru că omul, inevitabil trăieşte o anumită plăcere care este plăcerea lui, o plăcere egoistă. Jertfa, şi celelalte ce ţin de familie se petrec în alt spaţiu, în spaţiul spiritual. În momentul în care tinerii se reduc la această percepţie, le vine tot mai greu să şi-l asume pe celălalt. În primul rând pentru că celălalt nu-l odihneşte. Dacă o femeie nu-şi odihneşte bărbatul printr-o sfioşenie şi printr-o ascultare, şi prin sfat, atuncea bărbatul va simţi o frustrare. Ce-i va rămâne lui? Îi va rămâne relaţia trupească, care să zic că-l ţine într-o constanţă, într-o legatură constantă pentru un anumit timp, mai cu seamă dacă intervin copiii, dar el nu se hrăneşte, deci nu-i o relaţie reală. Atunci când  se sexulaizează, când se depreciază relaţia dintre bărbat şi femeie, mai ales în căsătorie, în mod inevitabil toată ierarhia de valori pe care se bazează familia cade, se demolează, nu mai are valoare, însă, fără acele lucruri familia nu rezistă. Fara autoritatea şi fără jertfa bărbatului, fără responsabilitatea bărbatului, familia nu se poate ţine şi femeia nu e mulţumită şi ea poate chiar că încearcă bărbatul, îl provoacă prin demersurile ei să-şi asume rolul conducător, dar un rol conducător responsabil şi nu tiranic. Pentru că e o diferenţă foarte mare între tiranie şi responsabilitate şi jertfă. Autoritatea care se bazează pe jertfă este cea pe care o încurajează creştininismul şi în Biserică lucrurile aşa se gândesc.

Obiectificarea sexuală a trupului. Păpuşile Barbie

In 1997 s-a descoperit acest fenomen, se numeşte “obiectificarea sexuală a trupului“,  adică proporţional cu gradul în care o femeie îşi asumă acest model sexual din mass-media, ea începe să sufere de un sindrom. Pur şi simplu îşi vede trupul, înfăţişarea, cu un ochi exterior şi o evaluează, şi o obiectivează şi doreşte să provoace şi să fie tratată ca un obiect sexual. Este aproape o conştiinţă sinucigaşă la femeie.

Ei bine problema aceasta a obiectificării sexuale a trupului este foarte, foarte gravă. Se constată că femeia aceasta care este preocupată de imaginea sexulală a trupului dă rezultate tot mai proaste la teste. Cred că aceast lucru explică de ce sunt foarte multe blonde. Şi vă spun de ce. Blondele nu sunt mai proste ca brunetele, ar fi  o prostie să credem lucrul acesta, că blondele au mai puţină materie cenuşie. Dimpotrivă, nu este nicio dovadă în sensul ăsta, şi totuşi blondele sunt enorm de multe şi sunt la modă. Problema care este? Multe dintre vedetele hollywoodiene erau blonde şi nici nu puneau foarte mult accent pe inteligenţă. A început să se promoveze ideea de blondă care vrea să promoveze o imagine sexy şi nu are nimic în cap. Cred ca aceasta este una din principalele cauze a bancurilor cu blonde. Alta nu văd.

Noi avem impresia că problema aceasta e de când lumea, că femeia slabă e frumoasă. Nu este aşa. În trecut cu totul alta era mentalitatea. Gândiţi-vă la toate tablourile lui Rembrand, lui Renoir ş.a.m.d., toată arta veche şi pictura  arată cum erau [femeile] şi arată că nu erau slabe, erau grăsuţe. Eu nu cred că acum 50-70 de ani femeia era atât de preocupată de a slabi. Există o anumită presiune care se face asupra femeii ca femeia să fie slabă. Ori femeia, prin firea lucrurilor, mai ales după ce naşte se îngraşă pentru că se schimbă metabolismul hormonal.

O altă problemă a obiectificării sexuale a trupului este că femeia va accepta mult mai uşor relaţii cu barbaţii, întâmplătoare, pentru a-şi linişti conştiinţa. Şi aud fetiţe peste tot că-s stresate că ele nu-s plăcute. Se vorbeşte în şcoli şi-n licee despre băieţi, cum le văd.  O altă problemă este că-şi cumpără tot felul de lucruri pentru a se înfrumuseţa. Publicitatea spune următorul lucru: femeia nu este frumoasă în sine, ci frumuseţea se creează, iar pentru asta suntem noi şi vă oferim produsele noastre… Din păcate, asta este realitatea. Atât bărbaţii cât şi femeile astăzi sunt victimele unor strategii, unor inginerii sociale şi psihologice care ne fac să trăim tot mai puţin bărbăteşte şi să ne realizăm tot mai puţin ca femei.

Din studiille pe care le-am făcut, timpul proporţional petrecut de femeie în carieră scade succesul vieţii de familie. Nu-i compatibilă foarte mult cariera cu familia. O femeie poate să-şi facă o carieră, dar dacă devine o obsesie, dacă ea devine principalul scop în viaţă, nu mai poate să-şi facă familie. În general astăzi, mentalităţile din care ne împărtăşim nu favorizează familia, aceasta este problema. 

Deci vedeţi cât suntem de departe, că noi înşine suntem victimele acestor mentalităţi bolnave în care ne justificăm permanent şi căutăm să se împlinească şi să se realizeze numai propriul egoism, când de fapt toată bucuria şi toată satisfacţia omului vine tocmai din puterea de a se dărui. Să stiţi ca întotdeauna omul care se dăruieşte, se bucură mai mult şi se împlineşte mai mult decât cel care primeşte. Iar între bărbat şi femeie, când unul primeşte şi altul daă, asta nu înseamnă că se strică rapotul de egalitate.   

14-11-2013
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


Carti/produse despre:
Familie, Societate, Educaţie, Criză,