În a doua jumătate a lunii august, după închiderea săptămânii de rugăciune islamică, Frăţia Musulmană din Egipt a emis o solicitare către toţi musulmanii, să iasă în stradă şi să ceară „islam sau moarte”, consemnează publicaţia „Christian Post”. În patria de adopţie a Mântuitorului Hristos din vremea prunciei, în ţara propovăduirii Sfântului Evanghelist Marcu, a marelui Athanasie şi a înflăcăratului Chiril, a părinţilor pustiei Antonie şi Pahomie, Eftimie şi Teodosie, în spaţiul teologiei alexandrine, creştinii au fost ameninţaţi cu moartea martirică.
Vineri, pe 16 august, la orele vecerniei, membrii Frăţiei Musulmane au intrat în biserica coptă din Assuan şi au lăsat în urmă loc liber pentru construcţia unei moschei – în timp ce preotul şi comunitatea au asistat neputincioşi la dărâmarea locaşului sfânt. În Cairo, la lăsarea serii, bărbatul Mina Fares Hanna a primit cununa mărturisirii, apărând biserica Sfântului Gheorghe, aşa cum consemnează acelaşi „Christian Post”. În zilele următoare au fost însemnate cu graffiti roşu şi stropite cu sânge bisericile creştine, casele şi magazinele creştinilor. Un raport „Human Rights Watch” descoperă o parte din adevărul vărsării de sânge împotriva creştinilor din Egipt. 47 biserici au fost distruse sau grav avariate, mai multe persoane au fost atacate şi au rezultat cel puţin patru morţi. În plus, zeci de magazine, reşedinţe, sedii de firme şi şcoli ale creştinilor au fost jefuite, vandalizate şi incendiate.„Acum, zeci de biserici ard mocnit şi sunt ruine, creştinii din întreaga ţară se ascund în casele lor, temându-se pentru vieţile lor”, a declarat Joe Stork, agentul pentru Orientul Mijlociu al„Human Rights Watch”.
Potrivit agenţiei de presă BosNewsLife „încălcările drepturilor creştinilor au devenit sistematice în toată lumea şi au luat diverse forme, de la utilizarea directă a forţei, precum în Egipt şi în alte ţări, până la interzicerea simbolurilor creştine şi a prezenţei în spaţiul public a religiei creştine”. Sameer al Minya, ziarist la „Christian Post”, a fost de faţă când „o mulţime vandaliza şi ardea o biserică coptă, urmând aproximativ 20 de magazine, alte trei biserici, complexul şcolar de fete, şcoala de băieţii Gunud Al-Maseeh, orfelinatul creştin şi centrul comunitar iezuit”. În acelaşi oraş, pentru prima dată în 1600 de ani a fost anulată săvârşirea dumnezeieştii Liturghii, pentru că nu mai exista nicio biserică, deşi cu o seară înainte erau în folosinţă catedrala şi încă trei locaşuri, aşa cum reletază într-un comunicat preotul Selwanes Lotfy. Acesta a adăugat că unul dintre atacatori a scris pe peretele catedralei creştine „donez această moschee martirilor musulmani”.
Puţine lucruri sunt în istoria omenirii mai zguduitoare decât suferinţele sfinţilor martiri. Aceştia ne dau perspectiva de a pune pe primul loc pe Hristos. Deşi lumea îi consideră „fanatici” şi „nebuni”, martirii au prelungit şi au continuat „iubirea nebună a lui Dumnezeu”. Curajul neclintit al acestora în confruntarea cu moartea, în cele mai teribile forme, ne face să credem că ei n-au fost simple făpturi omeneşti. Dar relatările despre vieţile lor ne încredinţează că au fost oameni, ca şi noi. S-au născut şi se nasc, în continuare. Căci... îi găsim, oare, pe martiri, doar în paginile prăfuite ale sinaxarelor şi „exilaţi” pe pereţii sfintelor biserici? Într-o lume ce ne învaţă, pe toate căile, că scopul vieţii noastre este confortul propriu – iar psihologia susţine teoria „spaţiului individual vital” - avem tendinţa să afirmăm că martirajul este un fenomen din trecut. Însă, dacă ascultăm cu atenţie freamătul în care se află poporul lui Dumnezeu, obsevăm că fenomenul martiric contemporan devine, de la an la an, o realitate. Urechile noastre sunt supuse la un control mediatic de necrezut şi, de aceea, trebuie să ştim să ascultăm. (material prelucrat după un articol de Nicolae Pintilie publicat pe www.doxologia.ro)