Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Stiinţă. Medicină. Cultură. ArtăNr. vizualizari: 23

Expunerea la ecrane, o provocare pentru copilarie

Tags: media digitala; digital; dependenta;
 

„Mă bucuram că stătea cuminte și puteam să-mi fac treaba prin casă, fără să mă informez și să iau atitudine, mai ales că niciodată nu auzisem despre efectele negative ale TV-ului față de copil”, spune mama unui copil din Republica Moldova despre perioada când băiețelul ei a devenit dependent de televizor.

„Înainta în vârstă, dar nu vorbea și nici nu era prea sociabil”, mărturisește femeia. „La 3 ani și 2 luni, zicea doar două cuvinte: mama și apă.”

Specialiștii le-au indicat următoarele: activități logopedice și excluderea totală a televizorului, telefonului, tabletei, computerului. Le-au înlocuit cu prezența părintelui alături de copil și activități împreună, inclusiv lectură împreună.

Dar a durat un și jumătate de tratament logopedic până când băiețelul a pronunțat primele sunete – nu cuvinte, ci sunete care imitau sunetele din natură!

Ce spun neuroștiințele

Uitatul la televizor, tabletă sau telefon are efectul unui drog asupra copilului mic și foarte mic. 

„Noi, adulții, ne relaxăm creierul atunci când ne uităm la TV, pentru că el e format. Creierul copilului are nevoie de stimuli. Emisfera cerebrală stângă, responsabilă de analiză, gândire și percepție, aproape că nu mai funcționează deloc (privind la televizor – n. red.). Doar emisfera dreaptă funcționează, responsabilă de percepția emoțiilor și de imaginație”, explică psihologul clinician Marius Teodor Zamfir.

În plus, televiziunea creează plăcere la nivel neurologic. În creierul copilului se secretă substanțe cu efect de drog, explică specialistul, care echivalează o oră de televizor în cazul copiilor cu consumul unui gram de cocaină la adulți.

„Autism virtual”

După ce psihologul Marius Teodor Zamfir a observat că unii copii diagnosticați cu autism se recuperează mult mai rapid decât ceilalți, a făcut un studiu în rândul propriilor pacienți și a aflat că cei care se recuperează mai rapid sunt cei care au interacționat cu mediul virtual, mai ales cu televizorul, timp de 4 ore pe zi înainte de a împlini 2 ani. Incidența este de 80% la băieți.

Specialistul a dezvoltat conceptul de „autism virtual” pentru a desemna această categorie de pacienți. El a mai observat că incidența consumului excesiv de mediu virtual a crescut exponențial odată cu apariția telefoanelor smart și a tabletelor.

Alte studii și cercetări

O meta-analiză realizată în Singapore a descoperit o legătură directă între timpul mare de vizionare de ecrane electronice la vârsta de un an și o inteligență verbală diminuată la vârsta de 4-5 ani.

De asemenea, cu cât s-au uitat mai mult la ecrane la 1-2 ani, cu atât copiii din studiu au avut mai târziu probleme de atenție, limbaj și abilități sociale.

Aceste constatări sunt confirmate și de alte studii din întreaga lume. Pe baza lor, din 2018, în școlile din Franța elevii de 3-15 ani au interdicție de a folosi telefoanele mobile în timpul programului școlar.

Exemplul Franței

Interzicerea utilizării telefoanelor mobile în școlile din Franța a redus bullyingul și a crescut capacitatea de concentrare a elevilor. Autoritățile au luat măsura pentru a îmbunătăți sănătatea mintală a copiilor. Foto: Freepik

Începând cu septembrie 2025, Franța intenționează să înăsprească această interdicție. Elevii din gimnazii (cu vârste între 11 și 15 ani) vor fi obligați să-și depoziteze telefoanele în dulapuri sau pungi sigilate la începutul zilei și să le recupereze la plecare.

Această măsură, testată deja în aproximativ 100 de școli, a avut rezultate pozitive, cum ar fi îmbunătățirea concentrării, reducerea bullyingului și creșterea interacțiunilor sociale.

Guvernul francez încurajează limitarea utilizării telefoanelor mobile în școli, ca parte a unui efort mai amplu de reducere a expunerii elevilor la ecrane și de promovare a sănătății mintale și a performanței academice.

Ce pot face părinții?

O soluție este accesarea internetului sub supravegherea constantă a părinților (inclusiv prin plasarea calculatorului în camera de zi) și interacțiunea susținută părinte-copil în viața reală, pentru a nu lăsa copilul prea mult în fața ecranului.

Psihologul clinician Marius Teodor Zamfir oferă următoarele sfaturi:

Copii de 0-6 ani

  • Copii mai mici de 2 ani nu trebuie să aibă acces la dispozitivele electronice cu ecran: Acestea trebuie oprite și trebuie evitată utilizarea lor în camera copilul.
  • Copiii între 2 și 3 ani nu trebuie să primească la ecranele electronice mai mult de o jumătate de oră pe zi și numai în prezența unui adult care să-l ajute să înțeleagă ceea ce vede.
  • Copiii de 3-6 ani ar trebui să aibă acces la ecrane cel mult o oră pe zi, iar tipul de conținut să fie unul de calitate, fără violență sau limbaj vulgar. Evitați utilizarea în timpul mesei sau cu o oră înainte de culcare.

Copiii de 6-12 ani

Aceștia ar trebui să stea în fața ecranelor maximum 2 ore pe zi. Părinții ar trebui să-i învețe următoarele:

  • Să nu furnizeze informații personale în mediul online (adresă, vârstă, nume) – ale sale sau pe ale altora;
  • Să nu accepte cereri de prietenie pe rețele de socializare de la oameni pe care nu-i cunoaște personal și care pot fi conturi false cu intenții rele;
  • Să nu dezvăluie nimănui parola de acces la propriul cont și să nu acceseze siteuri necunoscute sau dubioase.
Elefantul din încăpere

În final, nu putem lăsa deoparte pericolul accesării online de filmări cu conținut sexual explicit: odată cu ascensiunea telefoanelor smart, pericolul devine uriaș pentru copii.

Părinții subestimează cu mult expunerea la pornografie a copiilor lor. Un studiu publicat în 2019 în Marea Britanie arată că, în timp ce 25% dintre părinți bănuiau că la un moment dat copilul lor a fost expus la acest tip de conținut, în realitate procentul era de 53% – de peste două ori mai mare.

Aceeași cercetare arăta că vârsta primei expuneri la pornografie era de 7 ani, că peste jumătate dintre copiii cu vârste între 11 și 13 ani văzuseră așa ceva, iar 62% dintre ei declarau că o accesaseră neintenționat.

Dependență instantanee

În general, este ignorat faptul că acest tip de conținut online creează dependență și, mai ales în cazul băieților, o creează instantaneu.

Într-o declarație făcută în 2004 în fața Congresului SUA, dr. Jeffrey Satinover, fost profesor de psihiatrie la Universitatea Yale, a avertizat în legătură cu pornografia pe Internet:

„Odată cu intensificarea utilizării computerului, sistemul de livrare pentru acest stimul adictiv a devenit aproape de neoprit. E ca și cum am fi creat o formulă de heroină de 100 de ori mai puternică, ce poate fi folosită în intimitatea propriului cămin, injectabilă direct în creier prin intermediul ochilor”.

Soluții educative
  • O soluție aplicată de unii părinți creștini este accesul la internet pe un calculator instalat în mijlocul camerei de zi, astfel încât părinții pot supraveghea permanent ce site-uri accesează copiii.
  • O soluție la fel de necesară este educarea copilului să se uite imediat în altă parte atunci când își dă seama la ce fel de conținut este expus și apoi să vorbească imediat cu un adult – părinte, profesor sau consilier școlar.
  • Mai multe sfaturi despre cum puteți educa copilul în acest sens se găsesc aici.
Soluții tehnice
  • Pentru telefonul mobil, există Family Link, o opțiune de control parental oferită de Google pentru telefoane cu sistem de operare Android.

Părinții pot gestiona aplicațiile de pe telefonul copilului, pot urmări durata de utilizare a telefonului de către copil, pot aproba sau refuza descărcarea de aplicații din Magazinul Google Play.

Cu Family Link poți să modifici informațiile cu caracter personal ale copilului sau chiar să îi ștergi contul. Copilul nu poate adăuga un alt profil în cont sau pe dispozitiv fără permisiunea ta. Și poți afla locația dispozitivului său Android (cu condiția să fie pornit, conectat la internet și activ recent).

  • Soluții similare sunt oferite și de aplicațiile de Android Chrome și Google.

Poți restricționa din Chrome accesul copilului la anumite site-uri, iar în Google, cu opțiunea Safe Search, poți seta filtrarea (neafișarea) rezultatelor cu conținut explicit (pornografic). Află mai mult de aici și de aici.

 

sursa: basilica.ro

11-06-2025
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu