Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Misiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorNr. vizualizari: 110

Sfantul Ierarh Calinic - zidirea duhovniceasca a omului launtric

Pr. Ionuț Apostolache
Tags: Sf. Calinic de la Cernica; viata duhovniceasca; isihasm; rugaciune;

 

Din viaţa sa plină de har dumnezeiesc şi din minunatele sale lucrări duhovniceşti, calendarul ortodox al sfinţilor români păstrează la loc de mare cinste ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Exponent al „neoi­si­hasmului românesc”, acest mare ierarh al secolului al 18-lea s-a făcut pe sine slujitor „fără de simbrie” al nevoinţelor duhovniceşti de tot felul, născând din harul arhieriei sale „mulţime de fii duhovniceşti”.

Înainte de a fi chemat la slujirea arhierească, Sfântul Calinic a încercat să-şi îmbogăţească tot mai mult experienţa ascetică, învred­nicin­du-se de darul duhovnicesc al rugăciunii neîncetate în „şcoala monahilor isihaşti” de la Sfântul Munte. Această experienţă este aşezată de hagiografi în jurul anului 1812, atunci când a ajuns în Sfântul Munte, trimis de stareţul Mănăstirii Cernica, pentru a strânge ajutoare în vederea reparării Bisericii „Sfântul Nicolae”, grav avariată de cutremurul din 1802. Acest contact direct cu monahismul athonit i-a fost „de real folos duhovnicesc Sfântului Calinic”, devenind astfel normativ în formarea sa ca exponent al curentului cernican, iniţiat cu ani în urmă de stareţul Gheorghe (Pr. prof. Ion Ionescu, Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul, Bucureşti, 1987, p. 522). 

Revigorarea „neoisihastă“

Părintele profesor Dumitru Stăniloae lămureşte şi mai mult marea harismă isihastă a Sfântului Calinic, arătând explicit convergenţa de gândire şi experienţă duhovnicească prin care acesta se apropia de înaintaşii săi, Sfântul Paisie de la Neamţ şi Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Părintele Stăniloae arată în acest sens că latura practică a rugăciunii permanente, confirmată prin prezenţa numelui lui Hristos în mintea monahului, era necesară în contextul dorinţei de despătimire la Sfântul Ierarh Calinic. În consecinţă, „numele lui Iisus, deci şi gândul la El, păstrat necontenit în minte, ajută pe om să vadă, îndată ce se iveşte, tot gândul contrar lui Iisus, îl face adică pe om în stare să urmărească şi să cunoască tot ce se petrece în sufletul său, căci el plimbă tot timpul o lumină peste mişcările din lăuntrul său” (Pr. prof. dr. acad. Dumitru Stăniloae, Sfântul Calinic, stareţul Gheorghe şi spiritualitatea ortodoxă integrală, în BOR, nr. 73/1955, pp. 1159-1172).

Această nepreţuită comoară a vieţuirii monahiceşti a fost adusă de Sfântul Ierarh Calinic din Sfântul Munte Athos, reînnoind vechile rânduieli de zidire duhovnicească a monahilor din lavrele româneşti de la Cernica şi Căldăruşani. Preotul Florin Şerbănescu este de părere că aceste două mănăstiri au devenit, prin ucenicii Sfântului Paisie Velicicovschi, în frunte cu stareţul Gheorghe, exponenţiale în afirmarea unui nou curent monahal, neoisihasmul sau paisianismul. „Rânduiala monahală introdusă de stareţul Gheorghe la Căldăruşani a avut acelaşi făgaş de la Cernica, păstrând în mare măsură tradiţiile paisiene de la Athos, Dragomirna, Secu şi Neamţ, dar având şi unele trăsături specifice pe care cercetările de până acum au încercat şi au izbutit, în bună măsură, să le identifice. În esenţă, ele au la bază prevederile înscrise în aşezământul în 18 puncte pe care l-a prezentat Paisie Velicicovschi în memoriile sale adresate arhiereilor Moldovei în 1763, anul instalării sale la Dragomirna” (Pr. dr. Florin Şerbănescu, Curentul monahal neoisihast paisian la Mănăstirea Căldăruşani, temeiuri de orânduire a vieţii de obşte, 2006, p. 101).

Prin osteneala marilor stareţi de la Căldăruşani şi Cernica s-au întărit vechile pravile de vieţuire călugărească, în aşa fel încât monahii să cinstească: „sărăcia desăvârşită şi de bunăvoie (îndepărtarea de orice avuţie personală, întreg avutul fiind gospodărit de obşte, care asigură fiecărui frate toate cele necesare traiului - adăpost, hrană, îmbrăcăminte etc.), asceza (trăierea voii şi înfrânarea de patimi), ascultarea şi smerenia, petrecerea şi lucrarea numai împreună cu fraţii şi întru frăţească dragoste, slujbe după tipic, începând cu toate cele 7 laude zilnice, munca, rânduită de cel mai mare după priceperea şi puterea fiecăruia, unită cu rugăciunea continuă, practicarea «rugăciunii minţii săvârşite în inimă»... citirea cărţilor sfinte (fiecare în parte şi cu toţii întreolaltă - această citire dimpreună fiind rânduită îndeosebi în perioada iernii, seara, până în Săptămâna Patimilor), traducerea şi copierea manuscriselor, mărturisirea deasă la duhovnic şi, în primul rând, mărturisirea gândurilor, respectarea rânduielii meselor de obşte la trapeză şi a duhului tăcerii, atenţia deosebită şi cumpătarea înţeleaptă la primirea în obşte a călugărilor străini, purtarea de grijă faţă de cei bolnavi la bolniţă şi păstrarea cuviincioasei rânduieli întru primirea oaspeţilor la arhondaric (exceptate fiind femeile, afară de cazuri deosebite, la vreme de război sau răzmeriţe), neţinerea în mănăstire de şcoli pentru copii mireni, alegerea stareţilor de către obşte, excluderea mănăstirii de la închinare etc. Această rânduială a fost ținută cu stricteţe şi de Sfântul Calinic în timpul stăreţiei sale. Mai mult, ajungând arhiereu al Râmnicului Noului Severin, a statornicit aceeaşi rânduială şi în mănăstirile oltene, ctitoria sa de la Frăsinei fiind cel mai relevant exemplu în acest sens” (Vieţile, povăţuirile şi testamentele sfinţilor stareţi Gheorghe şi Calinic de la Cernica, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, pp. 21-40; 41-44).

Rânduit în slujirea arhierească, Sfântul Calinic începe să edifice o nouă etapă de zidire şi întărire duhovnicească, în dinamica unei adevărate reforme bisericeşti. Astfel, la 15 decembrie 1850, după venirea la Craiova, sfântul a cercetat întregul cler, pe monahi şi pe toţi ostenitorii Sfintei Biserici. Pe lângă criza „vidiniştilor”, aşa cum a fost cunoscută în istorie etapa în care slujitorii sfintelor altare erau şcoliţi formal de arhi­ereii de peste Dunăre, de la Vidin, Sfântul Calinic s-a confruntat şi cu lipsa de pregătire a clerului inferior. În acest sens, a cerut Departamentului bisericesc să înfiinţeze mai multe şcoli pe lângă protopopiate pentru cântăreţii şi paracliserii din eparhie, întrucât aceştia „nu cunoşteau slujbele bisericeşti şi nici tonisirea glasurilor asupra cântării”. Departamentul şi Eforia i-au refuzat cererea, însă sfântul s-a adresat direct domnitorului, care a decis, în luna mai a anului 1853, aprobarea câte unei şcoli pe lângă fiecare protopopiat: „Facă-se cercare de câte o şcoală pe lângă fiecare protoierie, din acea eparhie, mărginită în cercul aici descris şi numai pentru cei ce de a lor bunăvoie vor veni la şcoală, iar într-un alt chip, nu. De aceasta Departamentul Credinţii va da cunoştinţă Eforii Şcolilor şi desluşiri cârmuitorilor” (Arhivele Statului - Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Dosar 2215, din 1850, passim, apud Toma Bulat, Un secol de la moartea Sfântului Calinic, Episcop de Râmnic Noul Severin, 1850-1868, în MO, nr. 3-4/1968, p. 232).

Sfântul Calinic este modelul de­săvârşit al celui care se roagă şi munceşte permanent. Din filele Patericului românesc aflăm că „nu s-a culcat întins pe pat, nici dezbrăcat de hainele sale, ci puţin cât somn gusta, şedea rezemat cu mâinile sale pe un jeţ, îmbrăcat şi cu mijlocul încins cu o curea lată. Toată viaţa a fost cum stă un soldat de santinelă, veghind neîncetat asupra slăbiciunilor sale trupeşti şi a vrăjmaşilor nevăzuţi ce dau luptă neîncetată în mintea şi în inima omului, încât cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns vas curat şi luminat al Sfântului Duh” (Ioanichie Bălan, Pateric românesc..., Galaţi, 1990). 

Poveţe pentru ucenici

Pe de altă parte, sfântul şi-a îndemnat întotdeauna ucenicii să fie neîmprăştiaţi cu mintea, stăruind în rugăciune înlăuntrul chiliei, avertizându-i totodată faţă de pericolul disipării: „Călugărul care zăboveşte afară de chilie, fără a fi trimis de ascultare, se împute ca peştele scos din apă. Să nu aveţi prieteşuguri deosebite între voi; să nu aveţi pungă osebită, ca Iuda”. În acelaşi context, Sfântul Calinic, în calitatea sa de părinte duhovnicesc al monahilor de la Cernica, atrage atenţia asupra gândurilor pe care necuratul le sădeşte în mintea nevoitorului: „Vă rog, păziţi-vă de cele trei arme ale diavolului, adică acestea: lenevirea, uitarea şi necredinţa, prin care satana robeşte lumea în pierzare”. La aceste pericole, el adaugă şi pe cel al lipsei de la sfintele slujbe.

Toate aceste sfaturi au fost lucrate mai întâi la nivel personal. Pe toate sfântul le-a experiat mai întâi în propria sa viaţă. Au rămas memorabile în acest sens cuvintele însemnate din Diata sa, alcătuită cu propria mână, la anul 1866, în Reşedinţa episcopală de la Râmnic: „De când am îmbrăcat Sfântul monahicesc chip Îngeresc, în Sfânta Monastire Cernica, în anul al 19(lea) al vârstei mele şi m-am făgăduit lui Dumnezeu, ca să am vieţuirea cea de bună voie, din vremea aceea şi până la apropierea de mormânt, n-am câştigat averi sau mişelii, numai cărţi, sfinte cărţi. N-am adunat aur sau argint, n-am voit să am haine de prisos, nici ori ce fel de lucruri, ci numai cele singure de nevoie trupului, că necâştigarea şi acea călugărească cu duhul şi cu lucrul, dupe putinţă m-am sârguit a păzi, neîngrijind de sine-mi, cu punându-mi toată nădejdea spre purtarea de grijă a lui Dumnezeu care niciodată nu m-a lăsat; iar darurile cele ce le primim de la făcătorii mei de bine şi veniturile cele de la dregători, pe acelea le-am cheltuit la ale mele nevoi, ale mănăstirii trebuinţe, cât am fost arhimandrit. Aşijderea şi arhiereu fiind, n-am adunat veniturile, ci le-am cheltuit la nevoinţele mele şi nevoile celor lipsiţi fraţi în Hristos şi unde Dumnezeu mi-au poruncit şi la înnoirea episcopiei, fiind cu totul în derăpănare”. - Ziarul Lumina

  • „Reminderul” pentru rugăciune

În viața Sfântului Calinic citim că postea zilnic, se ruga neîncetat, făcea sfânta ascultare cu desăvârșită supunere, la Biserică era nelipsit și în chilie foarte sârguitor. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, însă nu întins pe pat, ci pe un scăunel într-un colţ al chiliei, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele ale mănăstirii.

Din „Patericul românesc” al Părintelui Ioanichie Bălan aflăm că, pentru a nu uita de ceasul și rânduiala rugăciunii, Sfântul Calinic „inventase” un fel de alarmă proprie. Ca să nu-l cuprindă somnul sau să-şi risipească mintea de la lucrarea ei, obişnuia să pună pe cartea pe care o citea o greutate metalică rotundă, iar jos, în dreptul cărţii, un lighean de tablă gol. Îndată ce Sfântul Calinic se îngreuia de somn şi îşi pierdea echilibrul, greutatea metalică cădea în lighean şi îl deştepta din nou la rugăciune şi la citit. Astfel, Sfântul era permanent stăpân pe voinţa şi pe trupul său.

Sfântul Calinic era, totodată, și un postitor desăvârșit. Încă de când era în mănăstire, după ce ieroschimonahul Pimen, bunul său părinte și duhovnic, a plecat în Sfântul Munte Athos, Cuviosul Calinic și-a asumat o rânduială destul de severă, ca în toată săptămâna să nu se hrănească cu mâncare gătită, fiartă la foc, ci doar cu pâine și cu apă, după apusul soarelui, iar sâmbăta și Duminica să meargă să mănânce la trapeză împreună cu părinții și frații din mănăstire, iar aici tot la fel – niciodată nu uita de înfrânare.

Părinții care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic spun că fața îi era mereu palidă de multa postire și ochii adânciți în orbite din pricina multor privegheri și a atâtor lacrimi. Căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfânta rugăciune. „Când vin lacrimile acestea, sunt lacrimi de pocăinţă, sunt daruri ale harului de la Domnul, pe care el le dă sufletului”, spunea Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani ai Serbiei.

Așadar, Sfântul Calinic de la Cernica rămâne un fel de far luminos în istoria Bisericii Ortodoxe din România și, de ce nu, din întreaga Ortodoxie. Viața sa închinată credinței și ascultării, dar și milosteniei și rugăciunii, a lăsat o amprentă puternică asupra comunității pe care a păstorit-o și a credincioșilor care nu i-au uitat niciodată ajutorul. Sfintele sale Moaște continuă să atragă anual sute și mii de pelerine care vin să-i mulțumească pentru binefacerile primite sau să-l roage să le fie alături în tot ceasul.

Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Calinic să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești, pentru vederea lucrurilor și a faptelor bune din lumea care ne înconjoară şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro.

11-04-2024
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu