Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Biserica. Neamul. Politica. LumeaNr. vizualizari: 190

Jean-Claude Larchet - dialog despre bolile trupului, ale mintii si ale spiritului.

Tags: boala; suflet; transumanism; LGBT; ideologie de gen; trup; Biserica; Jean-Claude Larchet;
 

Basilica.ro l-a invitat pe Jean-Claude Larchet la un dialog despre bolile trupului, ale minții și ale spiritului. Teologul a vorbit în interviu și despre ideologiile care subminează societatea actuală, explicând în ce fel creștinismul ne învață să ne asumăm limitările trupului și pe cele ale bolii.

„Distincția făcută de creștinism între natura originară și cea căzută îl ajută pe creștin să asume limitările actuale ale trupului său. Spiritualitatea le oferă mijloacele de a depăși duhovnicește aceste limitări, în așteptarea depășirii lor și în plan fizic în Împărăția Cerurilor”, afirmă Jean Claude Larchet.

Basilica.ro: În Biserica Ortodoxă Română, anul 2024 a fost declarat Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai grave boli ale secolului XXI și cum poate ajuta Biserica la tratarea și vindecarea lor

Jean-Claude Larchet: Boala și suferința care o însoțește cel mai adesea parte din condiția umană decăzută, iar fiecare le experimentează în momente diferite și în grade diferite. Bolile spirituale (adică patimile) locuiesc fiecare ființă umană, iar în secolul XX – ca în secolele anterioare și încă de la începutul lumii – cea mai gravă boală este iubirea egoistă de sine, pe care Sfinții Părinții greci o numesc philautia și pe care o consideră mama tuturor celorlalte.

Ea este exact opusul (și primul obstacol în calea) virtuților a căror împlinire ne-a fost dată de Hristos ca porunci de căpătâi: iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. Este foarte asemănătoare cu o altă boală spirituală prezentată adesea ca fiind cea mai importantă: mândria, în care persoana se plasează pe sine în centrul tuturor lucrurilor și mai presus de toți, luând locul care ar reveni lui Dumnezeu și aproapelui.

Dacă ne uităm acum la bolile mintale, cea mai importantă în zilele noastre este depresia. Ea este legată în mod special de alte două boli spirituale: tristețea și acedia, dar și de absența (sau slăbirea) a două virtuți pe care tradiția occidentală le numește „cardinale”, pentru că sunt stâlpii (în latină cardines) vieții lăuntrice: credința și speranța.

Prima dă sens vieții (a cărui pierdere este cauza principală a depresiei), iar cea de-a doua ne dă încredere în providența divină, adică în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru a depăși toate dificultățile. Dezinteresul masiv față de religie din epoca noastră a sporit puterea acestor patimi și i-a lipsit pe oameni de aceste virtuți.

Acesta este motivul pentru care o parte a lumii s-a cufundat în depresie și apelează la diverse medicamente (inclusiv la cele digitale!), pentru a încerca să scape de ea, fără să înțeleagă că presupusul remediu sporește boala.

Putem depăși boala trupului prin spiritualitate

În ceea ce privește bolile trupești, asistăm în epoca noastră la dezvoltarea a două boli grave, fiecare cu specificul său: cancerele și bolile degenerative (boala Alzheimer, boala Parkinson, demența senilă etc.). Această evoluție este legată de îmbătrânirea populației, dar sunt afectate și persoane din ce în ce mai tinere.

Posibilitățile medicale de combatere a acestor boli s-au dezvoltat, dar rămân foarte limitate. Dacă sunteți credincios, vă puteți aștepta la minuni din partea lui Dumnezeu și a sfinților Săi (în special a sfinților doctori  fără de arginți), care fie fac să dispară boala (în cazul cancerului), fie – deși aceasta adesea se trece cu vederea – îi încetinesc evoluția.

Dar regula generală este că legile firii decăzute își urmează cursul, iar Dumnezeu nu intervine, deoarece starea decăzută este o consecință a păcatului strămoșesc și a tuturor păcatelor care l-au confirmat; aceste păcate au fost alegeri făcute de om, iar Dumnezeu respectă libertatea omului chiar și în efectele ei, altfel nu ar fi o libertate veritabilă.

Totuși, în calitate de creștini, aceasta nu înseamnă că suntem abandonați: Dumnezeu ne oferă întotdeauna posibilitatea de a depăși spiritual boala și de a obține un folos duhovnicesc din ea.

Dacă Hristos a suferit în timpul pătimirilor Sale și pe Cruce, nu a fost pentru a plăti o răscumpărare sau pentru a ispăși păcatele oamenilor, așa cum a pretins o teologie falsă (mai ales în Occident), ci pentru a dobândi pentru noi harul (pe care îl primim întotdeauna dacă suntem uniți cu El prin Sfintele Taine și rugăciune) care face ca suferința să-și piardă toată puterea negativă pe care ar putea-o avea asupra noastră (în special puterea de a ne îndepărta de Dumnezeu!) și să devină o formă de asceză care ne ajută să ne detașăm de lume și de noi înșine, pentru a putea să-L iubim mai mult pe Dumnezeu și pe aproapele nostru.

Ideologiile, vectori ai unor boli colective

În cele din urmă, trebuie să menționăm boli despre care se vorbește rar, deși sunt din ce în ce mai evidente în zilele noastre și deosebit de îngrijorătoare: acestea sunt boli colective, care afectează societăți întregi, dar și state și, din păcate, chiar Biserici.

În prima categorie se numără bolile provocate de noile media, pe care le-am discutat pe larg într-una dintre cărțile mele recente și care distrug nu numai atenția, ci și, mai ales, în ciuda tuturor aparențelor, relațiile interpersonale.

Ele înlocuiesc o lume reală și profundă a comuniunii cu un mod de comunicare artificial și superficial și au un rol distructiv nu doar pentru indivizi, ci și pentru cupluri și familii, ai căror membri sunt lipiți de smartphone, trăind unul lângă altul și nu unul cu celălalt.

Pe rețelele sociale, falsele teorii seduc multe persoane, iar influencerii au devenit părinții spirituali ai multor tineri. În cadrul unei conferințe despre media digitală și pastorația ortodoxă, care a avut loc în Creta în 2018, am propus ca Bisericile să introducă oficial postirea de noile media între regulile postului.

Această propunere a avut un ecou larg în mass-media ortodoxă, inclusiv la dumneavoastră în țară, dar, din păcate, nu a fost urmată de efecte concrete. Cât timp va mai trece până când Bisericile vor conștientiza gravitatea problemei?

O altă boală care afectează societățile actuale este o formă de iluzie – o percepție falsă a realității – în ceea ce privește, în primul rând, natura și relația dintre sexe (masculin și feminin) și orientarea sexualității umane; și, în al doilea rând, relația omului cu natura. Acestea sunt două componente a ceea ce este cunoscut sub numele de gândire woke sau wokism.

Prima dintre componentele menționate mai sus este exprimată prin teoria genului (conform căreia genul este o chestiune de alegere individuală), în feminismul radical (conform căruia genul masculin trebuie abolit) și în mișcarea LGBTQIA+ (conform căreia mai multe orientări sexuale sunt legitime și sunt o chestiune de alegere individuală); a doua este exprimată în ecologia radicală (conform căreia natura este mai valoroasă decât ființele umane, care sunt doar prădători).

În ceea ce privește alte boli colective, efectele lor pot fi observate în războaiele dintre țări și în disputele pentru putere și teritoriu dintre Biserici. Cauza lor este naționalismul și filetismul, care este o formă ecleziastică a naționalismului.

Ambele sunt forme de mândrie, mai precis o formă de mândrie care nu apare în listele clasice ale patimilor și, prin urmare, este subestimată, dar care este bine evidențiată în rugăciunea Sfântului Efrem Sirianul, care se recită de mai multe ori pe zi în timpul Postului Mare: duhul stăpânirii.

Este cu siguranță o boală individuală, dar și colectivă, pentru că, așa cum spunea filosoful Kant, statele sunt afectate de aceleași patimi ca și indivizii, la care am putea adăuga și Bisericile în dimensiunea lor umană, mult prea umană…

Trupul participă la viața spirituală a omului

Basilica.ro: Ați scris o carte intitulată „Teologia trupului”. Tendințele ideologice actuale par să disprețuiască trupul în favoarea părții invizibile a existenței, subliniind dreptul omului de a-și transforma corpul, chiar și din punct de vedere biologic sau medical, în funcție de dorințele sufletului sau de diferitele pasiuni. Care este importanța trupului în existența umană și în istoria mântuirii?

Jean-Claude Larchet: Ca răspuns la ultima parte a întrebării dumneavoastră, aș dori doar să reamintesc faptul că persoana umană este, prin firea sa, indisolubil alcătuită dintr-un suflet și un trup (separarea celor două după moarte fiind doar temporară și fără a se pierde legătura esențială dintre ele).

Dumnezeu l-a creat pe om ca suflet și trup; la concepție, trupul și sufletul se formează simultan și sunt legate încă din prima clipă; la înviere, sufletul și trupul se vor reuni, iar trupul va avea atunci un nou mod de existență.

Mai presus de toate, trebuie să ne amintim că, venind printre noi, Cuvântul lui Dumnezeu a luat un trup în toate privințele asemănător cu al nostru și, în el, a mântuit și îndumnezeit întru El întreaga umanitate, suflet și trup, dăruind fiecărei persoane care crede în El și se unește cu El prin Sfintele Taine și prin viața duhovnicească, harul acestei mântuiri și îndumnezeiri.

Trupul ocupă un loc important în această viață spirituală, deoarece este co-actor alături de suflet în toate faptele săvârșite de om. El participă, cu mijloacele care sunt cele ale naturii sale proprii, la toate activitățile spirituale. El primește Trupul și Sângele lui Hristos în același timp cu sufletul și se transformă spiritual în același timp cu sufletul, fiind „hristificat” și devenind cu adevărat templu al Duhului.

Rămânând la chestiunea bolii, care se află în centrul acestui interviu, trebuie subliniat faptul că bărbații din zilele noastre, care majoritatea au pierdut toate normele antropologiei creștine, au o problemă reală cu propriul corp.

Aceștia aspiră la libertate absolută, inclusiv în raport cu propriul corp, ale cărui determinări le resping și chiar merg până acolo încât resping și toate orientările lui firești, date de însăși alcătuirea lui genetică, organică și fiziologică și, uneori, însăși structura și forma lui.

Dorința de a avea control total asupra propriului corp nu se limitează la adepții transsexualismului (care se răspândește tot mai mult în zilele noastre), ci este un adevărat fenomen al civilizației moderne, după cum o demonstrează importanța chirurgiei estetice și a tuturor celorlalte mijloace de modificare a aspectului corpului (prin piercing, implant sau tatuaj).

Disconfortul pe care îl poate resimți ființa umană în raport cu un corp dat, a cărui constituție sau formă nu o controlează și care constituie o piedică sau un obstacol în calea aspirațiilor sale, fie ele spirituale, psihologice sau fizice, traversează istoria filosofiei – de la Platon la Foucault –, dar și pe cea a spiritualității – așa cum o mărturisesc, în mod radical, diferitele secte gnostice, dar și, într-un mod mai nuanțat, scrierile și practicile ascetice ale tuturor religiilor.

Să ne asumăm limitările actuale ale trupului

Aceasta dezvăluie, fără îndoială, o problemă profundă. Această problemă se referă la condiția umană în această lume, la limitele sale (sau, pentru a folosi un termen mai metafizic, la finitudinea sa) și la dificultatea de a le suporta de un spirit care nu este limitat în ceea ce poate concepe și imagina.

Are legătură și cu aspirația omului de a atinge o condiție ideală, sau cel puțin una superioară, în care aceste limitări ar fi depășite ontologic.

Dar, în situația actuală, este nerealist, utopic, infantil și chiar patologic să negi aceste limitări. Omul poate deplânge faptul că nu are aripi pentru a zbura, că nu are zece brațe ca Shiva, că nu are ochi multipli ca heruvimii.

Dar el este, ca orice altă ființă din această lume, definit de particularități pe care trebuie să și le asume, iar în capacitatea sa de a și le asuma își poate găsi pacea interioară și fericirea; refuzul lor nu poate decât să îl plaseze într-o stare permanentă de frustrare și eșec.

Adam a fost privat de condiția sa inițială pentru că a încercat, conform promisiunii șarpelui, să devină „ca Dumnezeu”. Oricine merge împotriva firii se condamnă la iadul neființei. Fără a ne referi la pedeapsa divină, putem considera că firea se răzbună întotdeauna pe cei care o neagă și acționează împotriva ei.

Distincția făcută de creștinism între natura originară și cea căzută îl ajută pe creștin să asume limitările actuale ale trupului său. Spiritualitatea le oferă mijloacele de a depăși duhovnicește aceste limitări, în așteptarea depășirii lor și în plan fizic în Împărăția Cerurilor.

Spiritualitatea isihastă, în special, este un model perfect de integrare a trupului, pe care îl face să participe la progresul spiritual al sufletului și să fie îndumnezeit treptat odată cu acesta. Această metodă spirituală de asumare a trupului este unicul mod realist și eficient de a transcende limitările acestuia.

„Bărbat și femeie l-a făcut”

Basilica.ro: Discuția despre rolul trupului în identitatea umană ne conduce, de asemenea, la ideea că genul unei persoane nu este „fluid”, așa cum susțin unele teorii contemporane, ci legat de corpul în care persoana își trăiește viața. Cum îi putem ajuta și sprijini pe copii să își consolideze identitatea de gen – masculin sau feminin, după caz?

Jean-Claude Larchet: Omului – cu trup și suflet – îi este asociat un gen prin natură și prin creația divină („bărbat și femeie l-a făcut”).

Maniera în care genurile sunt definite din perspectivă socială este, bineînțeles, din anumite puncte de vedere, susceptibilă de a fi revizuită și corectată. Dar aceasta nu justifică abolirea genurilor sau a unui anumit gen și nici schimbarea de gen.

În general și dintotdeauna, natura face lucrurile bine. Marea majoritate a ființelor umane, în mod spontan și încă din copilărie, își asumă genul care corespunde sexului lor fără nicio problemă.

Pot exista persoane care, din motive genetice, fiziologice (hormonale) sau psihologice, simt că sunt de un gen diferit de cel care corespunde sexului lor, dar, din cele mai vechi timpuri și până de curând, aceste persoane erau foarte puține la număr.

Fetițele care ar prefera să fie băieți sau băieții care ar prefera (mai rar) să fie fete reprezintă un fenomen destul de frecvent, dar trecător, la fel ca și incertitudinile cu care se confruntă la un moment dat mulți adolescenți.

Problema este că acum există o ideologie (cunoscută sub numele de teoria genului) care a venit din Statele Unite și s-a răspândit în Europa cu sprijinul mass-media, dar și al guvernelor și instituțiilor internaționale, care nu numai că răspândește ideea că genul este independent de sex și poate fi ales în mod liber de către fiecare, dar și militează în mod activ pentru ca acest lucru să fie predat încă din școala primară și aici este pericolul.

În Statele Unite, mulți părinți creștini și-au retras copiii din școlile publice și i-au trimis în școli particulare, unde sunt la adăpost de această propagandă.

În orice caz, este important ca părinții să-și sprijine copiii indiferent ce întrebări le-ar putea pune aceștia, să nu le încurajeze înclinația pe care ar putea să o aibă la un moment dat (și care va fi aproape întotdeauna de scurtă durată) de a-și schimba sexul și să combată educația greșit orientată din școli cu o educație bazată pe valorile creștine.

„Transfigurarea genului” în creștinism

Basilica.ro: Ce teme abordați și ce mesaje transmiteți în recentul volum „Transfigurarea genului”?

Jean-Claude Larchet: În curând va fi disponibil și în traducere în limba română. Este o lucrare bogată, greu de sintetizat, care, pe baza Bibliei și a scrierilor Sfinților Părinți ai Bisericii, apără existența celor două genuri, propunând în același timp o depășire spirituală a limitelor acestora.

În special, arată cum trebuie înțelese și trăite relațiile dintre cele două genuri într-o perspectivă creștină, diferită atât de falsele concepții despre masculinitate și feminitate vehiculate în societate și care justifică în parte criticile feministe, cât și de relația proastă pe care patimile, în special egoismul, mândria, duhul de stăpânire și patimile sexuale, o stabilesc între bărbat și femeie.

Recitind textele biblice și scoțând la lumină texte patristice care au fost adesea neglijate, lucrarea arată că creștinismul consideră că femeile și bărbații în mod fundamental egali, deoarece au fost creați în mod identic după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, împărtășesc aceeași natură umană (în care genul este doar o specificitate), au fost deopotrivă mântuiți de Hristos și destinul lor comun este de a fi îndumnezeiți prin har.

Cartea mai arată că bărbații și femeile au daruri și vocații proprii, care sunt complementare și menite să se îmbogățească reciproc. Viața creștină ocrotește ambele sexe și asigură o unitate armonioasă și rodnică între ele, din moment ce elimină patimile care pervertesc relațiile și cultivă virtuțile care sunt comune ambelor sexe.

Aceste virtuți asigură veritabilă fluiditate a genurilor, păstrându-le în același timp specificul: femeia dobândește calități masculine în eforturile ei ascetice, iar bărbatul virtuți feminine atunci când dobândește virtutea blândeții, când virtutea compasiunii îi înmoaie inima, când virtutea pocăinței face ca lacrimile să-i curgă pe obraji.

Când Apostolul spune că „nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3: 28), nu vrea să spună că genurile încetează să mai existe, ci că au încetat conflictele, opozițiile și diviziunile dintre ele prin unirea lor cu Hristos și în Hristos.

În același sens, el spune, având în vedere conflictele rasiale și etnice, că, în Hristos, „nu mai este iudeu, nici elin” sau, având în vedere conflictele sociale, că, în Hristos, „nu mai este nici rob, nici liber”.

Biserica și provocările pandemiei

Basilica.ro: Ați fost o voce moderată în timpul pandemiei Covid-19. Cu ce provocări ideologice și spirituale s-a confruntat Biserica Ortodoxă în timpul și după pandemia Covid-19?

Jean-Claude Larchet: Trebuie să revenim la acest subiect, deoarece alte pandemii vor apărea în viitor, iar reflecția asupra experienței pe care am trăit-o ne ajută să ne pregătim pentru ele. Acesta este motivul pentru care titlul cărții mele referitor la această temă s-ar traduce cuvânt cu cuvânt astfel: „Mic tratat de teologie în pandemii”, nu „în pandemie”.

Ceea ce mi s-a părut cel mai grav a fost divizarea care a apărut în cadrul comunității ecleziale din partea unui cler fundamentalist, ostil tuturor măsurilor de protecție și de prevenire, care nu numai că s-a exprimat cu mare violență, dar a dus în mod iresponsabil la moartea unor credincioși, respectiv de monahi și monahii.

Este paradoxal că acest cler, care se pretinde ultra-ortodox și apropiat de Sfinții Părinți, a acționat în numele unor principii străine de creștinism, marcate de ideile conspiraționiste pe care o serie de rețele sociale le-au promovat în ultimii ani.

Este uimitor că acest cler a ajuns să greșească atât de mult încât să atribuie boala lui Dumnezeu și mijloacele de prevenire și de vindecare diavolului. Am văzut preoți care au refuzat să împărtășească credincioșii vaccinați și credincioși care au refuzat să participe la liturghia preoților care au fost vaccinați. Au izbucnit certuri și bătăi în biserici, uneori chiar în timpul liturghiei.

Să ne ferim de gândirea magică

Există, în mod evident, riscul ca toate acestea să se repete, mai ales că teoriile conspirației, alimentate de rețelele sociale, se răspândesc tot mai mult, chiar dacă sunt din ce în ce mai iraționale.

Ar trebui să profităm de acest an dedicat sănătății, bolii și vindecării, pentru a oferi clerului și credincioșilor o educație serioasă cu privire la grija pe care creștinii ar trebui să o aibă pentru sănătatea lor, care este un dar de la Dumnezeu, și cu privire la datoria pe care o au de a proteja sănătatea altora (ceea ce reprezintă o altă dimensiune a carității), și cu privire la modul în care Biserica, încă de la origini, a primit în mod pozitiv medicina seculară și mijloacele terapeutice și profilactice pe care aceasta le propune – inclusiv, în ultimul timp, vaccinurile, care nu fac decât să compenseze o parte din imunitatea pe care omul căzut a pierdut-o și pe care bătrânețea o reduce și mai mult.

O astfel de formare ar fi utilă și pentru a-i elibera pe unii clerici și monahi de gândirea magică potrivit căreia Biserica este un loc protejat, unde nu se poate contracta nicio boală.

Ar trebui, de asemenea, din punct de vedere teologic, să se insiste asupra faptului că Dumnezeu nu trimite omenirii pandemii, boli sau suferințe – ba chiar este o blasfemie să crezi contrariul –, ci că, în toate pandemiile, bolile și suferințele legate de condiția decăzută a omului ca urmare a păcatului, Dumnezeu este prezent cât mai aproape de fiecare persoană care crede și nădăjduiește în El, pentru a o ajuta să depășească duhovnicește ceea ce nu a putut fi prevenit în plan fizic.

Este important ca vocile ortodoxe să fie prezente pe internet

Basilica.ro: În calitate de jurnaliști ai Patriarhiei Române, avem o prezență puternică pe rețelele de socializare și pe internet. În ce măsură considerați că este importantă prezența vocilor ortodoxe pe rețelele media online?

Jean-Claude Larchet: În mod evident este important ca vocile ortodoxe să fie prezente pe internet, care a devenit, din păcate, singura sursă de informare pentru marea majoritate a contemporanilor noștri.

Din nefericire, pe ecrane citim repede și greșit. Pentru cititori, cititul pe un ecran nu permite același nivel de atenție și profunzime ca cititul pe hârtie, iar informațiile pe care le găsești acolo sunt, să spunem, foarte efemere, fiind repede acoperite de fluxul neîncetat al altor informații și, prin urmare, repede uitate…

Este important să îi formăm pe tineri în spiritul lecturii tradiționale, ajutându-i să descopere toate avantajele ei, și să continuăm să publicăm carte ortodoxă într-o lume în care distribuția cărților creștine este din ce în ce mai restrânsă și devine o formă de apostolat din partea editorilor.


Scurtă biografie

Jean-Claude Larchet este doctor în Filosofie și în Teologie și unul dintre cei mai buni cunoscători ai teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Le este cunoscut românilor ca autor al cărților „Terapeutica bolilor spirituale”, „Teologia bolii”, „Dumnezeu nu vrea suferința omului”.

S-a născut într-o familie romano-catolică și s-a convertit la Ortodoxie prin lectura Părinților răsăriteni și a comentatorilor lor ortodocși.

Doctor în filosofie al Universității din Nancy (1987), apoi doctor în teologie al Universității din Strasbourg (1994), în 2005 i s-a atribuit de către Consiliul național al universităților din Franța titlul de profesor universitar.

A predat filosofia timp de aproape treizeci și cinci de ani, desfășurând în paralel o activitate de cercetător și scriitor în domeniul filosofiei și îndeosebi al teologiei și patristicii.

01-04-2024
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Boala, Suflet, Transumanism, LGBT, Ideologie De Gen, Trup, Biserica, Jean-Claude Larchet,