Binecuvantări interzise

Acesta este un cuvânt clar și la obiect din punct de vedere ortodox al părintelui Iosia Trenham legat de „binecuvântarea” pe care Papa a dat-o, binecuvântare legată de începutul acceptării cuplurilor homosexuale în catolicism.

Contextul în care vine această reflecție, după cum poate știți, este decizia extrem de scandaloasă a Papei Francisc, pontiful romano-catolic, care le-a dat permisiunea preoților săi de a binecuvânta uniunile homosexuale. Adică doi bărbați homosexuali sau două femei lesbiene pot acum să vină la un preot și să ceară ca relația lor să fie binecuvântată, nu doar o binecuvântare individuală pentru o persoană sau alta, ci ca relația [homosexuală] în sine să fie binecuvântată. Asta este atât de ridicol, atât de scandalos, un semn de abuz pastoral, încât m-am gândit că ar trebui să îi ajut pe oameni, în special pe dragii mei prieteni catolici și pe cei care urmăresc acest canal YouTube și care sunt de origine latină.

Care este gândirea Bisericii

Cred că ar trebui să știți ce gândește Biserica despre acest gen de lucruri. Și de asemenea sper ca ortodocșii să vă întărească. Este un lucru trist când frații noștri creștini iau astfel de decizii și aduc mare ocară numelui lui Iisus Hristos, așa cum, cred eu, este ceea ce a făcut Papa Francisc. Să ne gândim puțin împreună la binecuvântări, la binecuvântarea lui Dumnezeu, la binecuvântarea Sa generală, pe care o dă lumii întregi, făcând ca soarele Său să răsară și peste cei buni și peste cei răi, în fiecare zi, căutându-i pe oameni în marea Sa iubire, dar și la binecuvântarea Sa cu totul specială pe care o dă copiilor Săi, pe care o dă celor care se străduiesc și celor care lucrează în slujba binelui și pe care a încredințat-o Bisericii, în special episcopilor și preoților ei, pentru a transmite iubirea Sa, sfințenia și sfințirea Sa credincioșilor.

A da o binecuvântare este o chestiune foarte serioasă. Este cinstea preoției de a putea, ca în timpul Liturghiei, să reprezinte oamenii, stând cu fața spre răsărit și vorbind în numele lor către Sfânta Treime, iar, în anumite momente importante din Liturghie, să se întoarcă spre apus, cu fața la oameni, în acest moment reprezentându-L pe Dumnezeu către popor și nu poporul către Dumnezeu, și să dea binecuvântările lui Dumnezeu spunând ca binecuvântarea Sfintei Treimi să vină asupra voastră sau o binecuvântare asemănătoare. Această binecuvântare poate fi primită de oameni și îi poate întări în lupta lor pentru dreptate, în lupta lor împotriva forțelor întunecate, le poate da mare încurajare când sunt abătuți. Binecuvântările sunt o treabă serioasă. Și trebuie să fie păzite și distribuite de preot cu mare atenție, conform standardelor lui Hristos.

Tocmai de aceea această decizie, această idee, de a lua doi bărbați aflați în ceea ce Biserica consideră o relație distructivă (Atracția homosexuală este nefirească, Sfântul Pavel o numește în Romani 1 „afecțiune nefirească care e un semn de tulburare”) și a binecuvânta asta înseamnă a-i fixa cuiva picioarele în cimentul perversității, să-i răpești cuiva motivația și harul de a depune efort pentru castitate, pentru o reorientare naturală. Este o realitate tragică ca cineva să dorească binecuvântare pentru ceva ce e dăunător și nenatural.

Binecuvântările se pot și pierde

Binecuvântările au, desigur, și potențialitatea de a fi pierdute. Gândiți-vă doar la binecuvântările Legământului pe care Domnul le pronunță asupra poporului Său. Puteți citi despre asta, de exemplu, în Deuteronomul, cap. 27 și 28, și în Leviticul, capitolul 26. Acestea sunt texte importante din Vechiul Testament în care Domnul Dumnezeu explică poporului Său cum funcționează relația cu El, că ei se află în acest Legământ al dragostei pe care Dumnezeu l-a inițiat și la care poporul a răspuns, dar că acesta are și limitări pentru binecuvântarea Sa. Binecuvântarea Sa e dată pentru anumite gânduri și acțiuni, dar dacă acele gânduri și acțiuni sunt ignorate, dacă prezența Sa este disprețuită, dacă este îmbrățișată lipsa de evlavie, atunci El își avertizează poporul cu privire la blestemele Legământului și spune asta foarte detaliat.

Blestemele, ele însele, sunt menite să aducă la pocăință, printr-o retragere a binecuvântării pe baza comportamentului. Asta e în general relația lui Dumnezeu cu poporul Său în Legământ. Gândiți-vă și la un părinte, la binecuvântarea unui părinte, la binecuvântarea tatălui sau a mamei, o chestiune foarte serioasă, și găsită în Scripturi ca fiind atât de importantă încât Scriptura spune, Sirah, de exemplu, spune că „binecuvântarea tatălui întărește casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie.” Acesta nu este un lucru mărunt și, din nou, vedeți atât binecuvântarea, cât și retragerea binecuvântării, sau așa-zisul blestem, nu-i așa? Bineînțeles, acordarea binecuvântării dar și retragerea sau neacordarea ei sunt concepute pentru un scop salvator, fie pentru a răsplăti fiii pentru buna lor purtare și a-i întări pe calea cea dreptă, fie pentru a aduce împotriva lor o presiune astfel încât să fie încurajați să depună efort pentru a obține binecuvântarea.

Preotul procedează cum o face și un părinte

Vedeți cum acesta e doar parenting de bază. Dacă aveți un fiu care ajunge la vârsta maturității și vrea să obțină primul său loc de muncă serios în lume, dar a căzut pradă, împreună cu unii prieteni de-ai săi, la frecventarea cazinourilor și a devenit dependent, iar toți puținii bani pe care îi face îi joacă la pariuri, ce părinte l-ar binecuvânta pe acel fiu să își ia primul loc de muncă într-un cazinou? Ar fi un lucru îngrozitor să facă asta și nu o chestiune justificabilă, adică să spună că: „Vreau doar să susțin, fiule, acele aspecte ale muncii tale în cazinou care sunt sănătoase. Îți dau binecuvântarea mea doar pentru a curăța cu dedicare băile și nu te încurajez să cheltuiești și să cazi în patima pasiunii tale și să pierzi toți banii pe care îi câștigi la păcănele, după orele de serviciu.” Nu, nu, nu, niciun părinte nu ar putea fi considerat serios dacă ar încerca să își împartă binecuvântările astfel și să spună: „Oh nu, eu binecuvântez doar acea parte a muncii lui care e sănătoasă”. Nu, acea binecuvântare e iresponsabilă, nu este serioasă și nu este de ajutor. Este de fapt dăunătoare pentru că îl întărește, îl face pe acel copil să-și fixeze picioarele în cimentul unei slujbe sau al unei relații care îl va distruge. Părinții buni știu că, uneori, trebuie să își ia binecuvântarea înapoi.

Acum să aplicăm acest lucru la standardul și mai înalt, la realitatea și mai glorioasă a binecuvântării unui preot sau episcop. Preoții sunt foarte atenți să aibă în mod constant o astfel de dispoziție, noi preoții trebuie să alimentăm o dispoziție în care să căutăm constant binele oamenilor, al tuturor celor din parohia noastră, tineri și bătrâni, fie că arată ca noi, fie că nu, fie că vorbesc ca noi, fie că nu, nu contează, indiferent care este trecutul lor, noi căutăm mântuirea întregii noastre turme, vrem să le binecuvântăm întreaga viață. Asta înseamnă că noi lucrăm în permanență, prin rugăciune, făcând semnul crucii Domnului și dăruind ceea ce El a dat preoților. El a pus pe umerii preoților binecuvântarea Sa specială pentru a o împărtăși oamenilor, pentru a-i întări în căutarea lor spirituală, pentru a-i întări pe credincioși să lupte lupta cea bună, să spună NU patimilor și DA purtării Crucii, ceea ce nu este ușor. Ei au nevoie de binecuvântarea specială a preotului și a episcopului pentru a face exact asta.

Hristos ne învață să gestionăm binecuvântările

Haideți să vă citesc un text frumos. Este din capitolul 10 al Evangheliei Sfântului Matei și este cu ocazia în care Domnul i-a însărcinat pe ucenicii Săi să binecuvânteze și le-a explicat și când să nu binecuvânteze, când să dea o binecuvântare și când să refuze cu desăvârșire să binecuvânteze. Este în capitolul 10 din Evanghelia după Sf. Ap. Matei și este frumosul discurs misionar, al doilea dintre cele cinci mari discursuri din Evanghelia Sf. Matei.

Și iată ce spune Domnul: „Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Şi intrând în casă, uraţi-i [zicând: «Pace casei acesteia»]. Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.”

Acesta este un text fascinant din mai multe motive. În primul rând, Domnul nostru face o referire la Sodoma și Gomora și la judecata teribilă care va veni și folosește acest lucru ca model pentru a-i înștiința pe apostolii Săi când să dea sau să refuze binecuvântarea lor în mod corect și pentru a-i preveni pe oameni, să se asigure că îi primesc pe apostolii Săi când aceștia vin să anunțe vestea cea bună. Mulți oameni spun: „Ei bine, Iisus nu se referă niciodată la homosexuali.” Acest lucru nu este deloc adevărat! El se referă la legea mozaică în detaliu și afirmă învățătura morală a acesteia în predica de pe munte. Aici El face o referire directă la cele două mari orașe care erau pline de homosexuali și care au primit o judecată înfricoșătoare, iar aici Mântuitorul nostru afirmă judecata lor teribilă care va veni. Pur și simplu nu este adevărat că Iisus nu vorbește despre asta.

Dar ceea ce vreau să vedeți în acest text minunat din Matei 10 este că Iisus a fost foarte clar că sunt momente în care un preot poate acorda o binecuvântare și sunt momente în care absolut nu poate. Și dacă persoana sau casa pe care el dorește să o binecuvânteze este nedemnă, dacă acea persoană nu e demnă de a primi binecuvântare, preotul își ia binecuvântarea și nu o dă. Orice preot care își merită funcția știe asta, orice episcop care își merită funcția știe asta. Noi nu binecuvântăm fără discernământ, binecuvântăm în mod adecvat, după ce ne gândim, atunci când credem că va ajuta, nu dacă va păcăli pe cineva, nu dacă va afecta lupta cuiva, nu dacă va duce la scăderea motivației cuiva care se află într-o situație foarte tentantă, cum sunt persoanele atrase de persoane de același sex.

Ei au nevoie de dragostea unui preot și de osteneala lui de a-i binecuvânta în lupta lor de a face bine, nu în eforturile lor pompoase de a valida relații nefirești, care sunt dureroase pentru Dumnezeu. Ideea ca un bărbat homosexual să-și aducă iubitul la un preot pentru ca acel preot să binecuvânteze acea relație este ceva foarte trist. Neacordarea unei binecuvântări de către un episcop sau un preot este menită să salveze, este menită să trezească pe cineva, să îi trezească conștiința.

În cei 30 de ani ai mei ca preot au fost câteva momente în care am refuzat să las unele persoane să-mi sărute mâna, Și asta nu pentru că nu i-aș iubi, ci tocmai pentru că îi iubesc și vreau să devină demni de a fi în casa lui Dumnezeu. Nu e vorba că eu m-aș crede că sunt cineva. Nu, eu știu cine sunt, sunt un păcătos. Aceasta nu este o judecată asupra oamenilor, este responsabilitate pastorală iubitoare. Noi, făcând asta, le cerem oamenilor să se încreadă în Dumnezeu și să devină vrednici de binecuvântare, acesta este limbajul nostru.

Aceasta este disciplina de bază a Bisericii

Bineînțeles, asta e doar disciplină de bază. Sf. Pavel vorbește despre asta. Sunt momente când oamenii nu ar trebui să primească binecuvântare, sunt chiar momente în care unei persoane nu i se poate acorda nici binecuvântarea de a fi în biserică, gândiți-vă la Epistolele către Corinteni și la omul care nu dorea să se pocăiască. Noi nu am da o binecuvântare dacă asta încurajează pe cineva în rău sau să îi taie motivația de a se pocăi. Acum, aplicați acest principiu al binecuvântărilor, al acordării și al reținerii binecuvântărilor, pentru vremurile noastre, când vedem îmbrățișarea culturală masivă a unor moduri de viață imorale, vedem căsătoria călcată în picioare, nașterea de copii batjocorită, vedem orientări nenaturale și perverse ale sexualității care sunt ridicate în slăvi și vedem cum campionii acestor orientări cer ca biserica să se plece și să declare că nenaturalul este natural, să se plece și să declare că nu există nicio normă, iar dacă nu există nicio normă, evident, nu există nici perversitate, nu există nimic nenatural dacă nu există un natural.

Nu putem aproba așa ceva, nu vom accepta niciodată așa ceva, pentru că Îl iubim pe Dumnezeu și acceptăm adevărul Lui, trăim pentru adevărul Lui și iubim oamenii. Și oricât de mult ar vrea unii să pretindă că tot felul de relații nefirești sunt în regulă și că sunt firești și că ei nu sunt răniți de aceste lucruri și că totul este minunat, noi știm mai bine că nu este adevărat. Nu este adevărat și nu aceasta este calea spre demnitate. Purtarea crucii este calea, pentru noi toți, și fiecare are un anumit nivel de dezordine în viața sa și nu este o dovadă de iubire din partea bisericii, în niciunul din aceste domenii, să proclame că ceea ce este nefiresc poate fi binecuvântat. Nu este, nu este!

Situații ce nu pot fi niciodată binecuvântate de Biserică

Acesta e motivul pentru care în Biserică niciun preot sau episcop nu ar primi vreodată să dea o binecuvântare specială pentru următoarele situații.

1. Un bărbat cu amanta lui. Nu binecuvântăm așa ceva! Nu binecuvântăm un bărbat care aduce o femeie cu care se culcă în afara căsătoriei. Bineînțeles, ne rugăm pentru ei individual, le ascultăm mărturisirile, ne rugăm pentru ei, îi hrănim duhovnicește, îi încurajăm, încercăm să le luminăm mintea, să-i punem pe calea cea bună, îi încurajăm să practice frica de Dumnezeu. Absolut! Dar nu binecuvântăm un bărbat cu amanta lui. A face acest lucru ar însemna să legitimăm o relație ilegitimă și să răpim frica de Dumnezeu de la un cuplu care se află într-o poziție foarte periculoasă.

2. Nu am binecuvânta un bărbat împreună cu o înlocuitoare a soției. Dacă un bărbat vine și a divorțat nelegitim de soția sa (bineînțeles, acest lucru se întâmplă peste tot, divorțurile au crescut vertiginos în ultimii 30 de ani), un bărbat care divorțează de soția sa fără nicio binecuvântare și își aduce noua „soție” pentru care a pus vreun judecător să facă un mic Hocus Pocus… Nu este nicio binecuvântare pentru asta, Biserica nu binecuvântează așa ceva. Noi nu binecuvântăm noii iubiți.

3. Cei care trăiesc în curvie. Nu aducem cuplurile care trăiesc împreună la o binecuvântare specială. Dacă aflăm că trăiesc împreună, îi încurajăm în mod pastoral să înceteze, ca să nu atragă asupra relației lor pierderea posibilității ca ceva frumos să se petreacă în ea. Cei care trăiesc în curvie trebuie să înceteze asta. Desigur că nu le punem deja coroane pe cap. Le cerem fie să meargă să se căsătorească civil și să se pregătească pentru a fi încoronați în biserică, fie să se despartă. Să considere îndrumările Bisericii cu privire la relația lor, dacă poate continua urmând cursul căsătoriei. În orice caz, trebuie să se pocăiască.

Ideea de a aduce un cuplu tânăr care trăiește în curvie ca să-i binecuvântăm ca și cuplu care va trăi în continuare astfel, fără îndrumare pastorală pentru a ieși din această stare? Niciodată, nici într-o mie de ani!

Dar un bărbat mai în vârstă cu un băiat, care spune că are această dorință, să practice pedofilia? Și asta, oricât ar fi scuzat grecii păgâni acest tip de relație, Biserica nu o binecuvântează și nu o permite și în niciun caz nu am permite unui bărbat mai în vârstă cu un băiat tânăr să vină și să primească o binecuvântare specială pentru că au o relație [de pedofilie] între ei. Este o afecțiune nefirească, este greșită, este un semn al naturii noastre căzute, pentru care ar trebui să ne pocăim și să cerem vindecare de la Dumnezeu.

Dar un bărbat care trăiește cu mai multe soții în același timp, adică un poligam? Ce facem în acest caz? Am binecuvânta noi așa ceva pentru că el are o relație foarte iubitoare cu aceste femei, cu mai multe femei? Nu! Nu am face asta! Chiar dacă a fost o concesie pe care Dumnezeu a făcut-o în Vechiul Testament. Acelea sunt vremuri antice trecute demult, Hristos a venit și a înălțat foarte mult omenirea și standardul creștinului este mult mai înalt decât acela. Niciun preot nu ar binecuvânta vreodată poligamia.

Homosexualitatea este în linie cu celelalte cazuri ce nu pot fi binecuvântate

Astfel, aplicând același principiu, dacă am avea doi fii iubiți și amândoi ar suferi de atracție homosexuală, i-am încuraja să urmeze calea naturală, i-am încuraja să urmărească virtutea, ne-am strădui cu și pentru ei ca să îmbrățișeze castitatea, iar dacă ar cădea, i-am restabili cu dragoste, prin pocăință și spovedanie, dar niciodată, nici în 1000 de ani, din niciun motiv, nu i-am răni, nu i-am abuza pastoral aducându-i în Biserică și punând un preot să facă o binecuvântare specială pentru afecțiunile lor nenaturale și apoi să oferim vreo justificare fariseică pentru abuzul nostru pastoral, ca fiind un gest de iubire și nu un atac la căsătorie.

Acest lucru este, dragii mei, un act nevrednic. Vai de cei care promovează asta, vai de cei care practică asta, vai de cei care cer asta! Și fie ca Dumnezeu să-i consoleze pe bieții noștri frați romano-catolici! Îmi pare foarte rău pentru voi.

Dumnezeu să fie cu voi!

Sursa:chilieathonita.ro