Uniunea Europeană seamănă disperare şi oroare şi culege moarte

       Aproape 1500 de oameni au fost evacuaţi din Categrala Notre Dame de Paris pe 21 mai a.c. deoarece eseistul şi istoricul francez Dominique Venner s-a sinucis trăgându-şi un glonţ în cap în faţa altarului catedralei. Scriitorul nu era cunoscut ca fiind religios, dar a considerat că cei mai uşor de trezit sunt credincioşii. Înainte de a se sinucide, în acea dimineaţă, Dominique Venner a postat un mesaj pe blogul său, din care cităm: "Este nevoie de gesturi noi, spectaculoase şi simbolice pentru clătinarea oamenilor somnolenţi, pentru zdruncinarea conştiinţelor anesteziate şi trezirea memoriei originilor noastre".

        Dominique Venner (78 ani) se opunea americanizării valorilor europene, implicit căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, Franţa tocmai finalizând în sâmbătă precedentă sinuciderii procedura de adoptare a legii care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, lege care a stârnit dezbateri şi critici dure din partea Bisercii şi organizaţiilor conservatoare. De asemenea, el era împotriva imigrării musulmanilor în Franţa şi Europa.

 

       Dominique Venner fondează în 2002, alături de Francis-Georges Dreyfus, Philippe Masson, Bernard Lugan şi Philippe Conrad, “La nouvelle revue d’histoire” (Noua revistă de istorie), despre care Venner va scrie: “Dorim să fondăm o revistă ce va pune capăt interpretărilor partinice şi parţiale ale istoriei, ce creionează o altă viziune asupra trecutului şi viitorului şi care aspiră către o renaştere europeană. (...) Carta noastră presupune respectul şi diversitatea filozofică a colaboratorilor, având toţi acelaşi respect pentru onestitatea istorică lipsită de prejudecăţi, grija noastră de a ne exprima într-o manieră vie, elegantă şi clară pentru plăcerea cititorilor noştri… Nu aparţin unei parohii în care lumea crede că totul se va aranja amiabil în cele din urmă. Văd perfect tot ceea ce este negru în epoca noastră. Presimt totuşi că forţele ce influenţează negativ soarta europenilor vor fi săpate de şocurile istorice ce vor veni. Pentru a ajunge la o trezire autentică, trebuie ca europenii să-şi recucerească conştiinţa indigenă şi lunga sa memorie de care au fost deposedaţi. Încercările ce vor veni ne vor ajuta să depăşim tot ceea ce ne-a poluat din interior. Este sarcina temerară la care m-am angajat. Ea este fără precedent şi nu are în sine, nimic politic (…) Mă raportez, pentru aceasta, la poemele noastre fondatoare. Ele sunt depozitarele tuturor valorilor noastre. Dar ele constituie o gândire parţial pierdută. Ne-am propus deci să o reinventăm şi să o proiectăm în viitor, asemenea unui mit creator”. Ajungând la o vârstă înaintată, împlinirea acestor idealuri îi apărea ca fiind imposibilă, mai ales că prin scris şi prin manifestaţii astăzi nu se mai rezolvă nimic. Pentru a da însă măcar un impuls sufletelor adormite (manipulate), scriitorul a ales un mod deloc creştin (sinuciderea) într-un loc creştin (catedrala).

            Pe blogul său a scris în acea dimineaţă: „…Lupta lor nu se poate limita la refuzul căsătoriilor homosexuale. “Marea substituire” a populaţiei din Franţa şi Europa, denunţate de scriitorul Renaud Camus, este un pericol la fel de catastrofic pentru viitor. Nu va fi suficient de a organiza drăguţe manifestaţii de stradă pentru a o împiedica. Este o adevărată “reformă intelectuală şi morală”, cum spunea Renan, la care ar trebui întâi să purcedem. Ea ar trebui să permită recucerirea memoriei identitare franceze şi europene, a căror importantă nevoie nu este azi percepută în mod clar. Este nevoie de gesturi noi, spectaculoase şi simbolice pentru clătinarea oamenilor somnolenţi, pentru zdruncinarea conştiinţelor anesteziate şi trezirea memoriei originilor noastre. Am ajuns vremurile când vorbele trebuiesc autentificate prin acte… Va trebui să ne aducem aminte, aşa după cum formula în chip genial Heidegger, (Etre et Temps) că esenţa persoanei umane se găseşte în existenţa sa şi nu în “lumea de dincolo”. Aici şi acum se joacă, până în ultima clipă, destinul nostru. Şi această ultimă clipă are tot atâta importanţă ca şi restul vieţii. De aceea trebuie să fim noi înşine până în ultimul moment. Numai hotărând în sine, hotărându-ne propriul destin vom fi învingători în faţa neantului. Şi nu există scăpare din faţa acestei exigenţe, căci nu avem decât această viaţă în care numai nouă ne aparţine decizia de a fi noi înşine sau a nu fi nimic”.

            A lăsat şi prietenilor săi de la Radio Courtoisie un mesaj: “…Am mintea sănătoasă şi corp sănătos şi mă simt împlinit de dragostea pentru soţia şi copiii mei. Iubesc viaţa şi nu-mi doresc altceva decât perpetuarea rasei şi spiritului meu. Cu toate acestea, la asfinţitul acestei vieţi, în faţa pericolelor imense la adresa patriei mele franceze şi europene, mă văd obligat să acţionez atât timp cât mai sunt în putere. Consider necesar să mă sacrific pentru a rupe letargia care ne înconjoară. Ofer ceea ce rămâne din viaţa mea unei intenţii de protest şi a unei baze, ca fundament. Am ales acest loc foarte simbolic, Catedrala Notre-Dame din Paris, pe care o respect şi o admir, ea care a fost edificată de către geniul străbunilor mei pe locuri de cult încă şi mai vechi, ce ne amintesc originile noastre imemoriale. În timp ce atâţia oameni se fac sclavii propriilor vieţi, gestul meu încarnează o etică a voinţei. Mă dau morţii pentru a trezi conştiinţele adormite. Mă ridic împotriva fatalităţii. Mă ridic împotriva otrăvirilor sufletului şi împotriva dorinţelor individuale invadatoare ce distrug legăturile noastre identitare, în special cele ale familiei, soclul intim al civilizaţiei noastre multi-milenare. În timp ce apăr identitatea tuturor popoarelor la ele acasă, mă ridic împotriva crimei de substituire a populaţiilor. Cum discursul dominant nu poate ieşi din cadrul ambiguităţilor sale toxice, le rămâne europenilor să suporte consecinţele. În lipsa unei religii identitare de care să ne ancorăm, suntem depozitarii tuturor valorilor prin care să refondăm viitoarea noastră renaştere în ruptură cu metafizica lipsei de limite, sursa nefastă a tuturor derivelor moderne”.  Prin substituirea populaţiei, scriitorul descriind atât înlocuirea europenilor creştini cu musulmanii (având ca scop stingerea sentimentului naţional şi religios), cât şi înlocuirea familiei tradiţionale cu o falsă familie gay. Iată, acum începe culesul roadelor Revoluţiei Franceze şi ale UE. (I.C.)