Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Evenimente. Apeluri. PetitiiNr. vizualizari: 362

Se cauta ajutor pentru Casa Memoriala a Pr. Teofil Paraian

Tags: Teofil Paraian;
 
Casa cu Har (proiect dedicat restaurării tradiționake a casei în care s-a născut părintele Teofil Părăian),  a ajuns anul acesta la al optulea an de existență. În acest răstimp au trecut pragul casei zeci de studenți și voluntari, astăzi arhitecți implicați in salvgardarea patrimoniului românesc.
 
Scopul urmărit este formarea profesională a studenților arhitecți printr-un proiect de educație interdisciplinară. Asociaţia pentru Patrimoniu Activ – PACT și ceilalţi parteneri ai săi (Facultatea de Arhitectura și Urbanism din Timișoara și Primăria Ocna Sibiului) au organizat o școală de vară pentru studenții arhitecți, asigurând o pregătire teoretică aprofundată, cu concursul unei echipe de specialiști din mai multe domenii şi participarea unor meşteri specializaţi pe tehnici tradiţionale din zonă, pentru o activitate practică în domeniul arhitecturii tradiționale: restaurarea parțială a unui obiectiv de valoare a arhitecturii vernaculare, cu potențial de integrare în procesul de dezvoltare durabilă a unei localități rurale. Este vorba de casa în care s-a născut părintele Teofil Părăian, o personalitate emblematică a vieții religioase românești, situată în satul Topârcea, aparținând orașului Ocna Sibiului (județul Sibiu).
 
Pe termen lung, scopul urmărit este ca acest complex gospodăresc tradițional să devină, un centru de meşteşuguri tradiţionale şi discipline conexe care ating reabilitarea și revitalizarea patrimoniului cultural tradițional, precum şi Casa Memorială Teofil Părăian. Aceasta va constitui un model de bună practică în domeniul restaurării arhitecturii tradiționale.
 
Primele intervenții de punere în siguranță s-au realizat în anul 2014. În 2015 se realizează releveul complet în cadrul primei şcoli de vară şi primele lucrări de intervenție. În 2016 se drenează subsolul, se restaurează șopronul degradat, se începe restaurarea prispei, a soclului casei şi a cornișei. În 2017, se restaurează două fațade, se începe restaurarea prispei, se reface unul dintre zidurile de susținere ale subsolului şi se restaurează poarta de acces pe parcela gospodăriei. În 2018 s-au restaurat două dintre fațade – fațadele principale, inclusiv tâmplăria acestora. În 2019 se termina zugrăvirea casei, după un studiu de culoare, tencuirea zonei de prispă şi se restaurează tâmplăria casei. În 2020 se repară tavanele cu trestie, se tencuiește interiorul și se repară pardoseala. În 2021 s-a restaurat zona de bucătărie de vară, spațiu alipit casei. Anul aacesta scoala se va desfasura la finalul lunii iulie.
 
În paralel cu formarea profesională a tinerilor arhitecți, pentru rezultate durabile și un impact mărit, se urmărește sensibilizarea comunității și a autorităților locale în direcția unei mai bune înțelegeri a valorii propriului patrimoniu cultural local. Casa cu Har de la Topârcea reprezintă prima treaptă în formarea unui centru permanent de studii în arhitectură (și discipline conexe) și meșteșuguri tradiționale.
 
Proiectul a fost ținut în viață în acești 7 ani datorită finanțărilor din Timbrul de Arhitectură de la Uniunea Arhitecților din România și de la Ordinul Arhitecților din România, precum și a câtorva donații private. Anul acesta nu s-a obtinut nici o finanțare până in acest moment, in așa fel încât asociația face apel la toți iubitorii de patrimoniu să sprijine acest proiect.
 
Mai multe, AICI
 
Filmul proiectului: AICI
 
Sursa: debanat.ro
22-08-2022
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu