Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 132

Muntele Tabor, loc al aratarii slavei dumnezeiesti

PS Timotei Prahoveanul
Tags: Tabor; Schimbarea la Fata;
 

Se vorbește și se consemnează permanent istorii mai vechi sau mai noi despre Muntele Tabor, amintit în scrierile scripturistice, în Tradiția Bisericii din primele veacuri, în special datorită evenimentului Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, dar și în numeroasele evocări ale pelerinilor care au străbătut drumurile Țării Sfinte din dorința de a călca pe urmele pașilor Mântuitorului și de a trăi Evanghelia „din interior”.

Pelerinii celebri care au poposit în Țara Sfântă și au scris despre Muntele Tabor, din primele veacuri până în vremea noastră, l-au descris în forme diferite, numindu-l piatră kilometrică a creațieialtar al ținutului care este Templu al lui Dumnezeu și altele, asemenea.

Muntele a intrat în istoria Bisericii pentru minunatul eveniment descris de Sfinții Evangheliști Matei (capitolul 17), Marcu (capitolul 9, 2-13). De asemenea, în Evanghelia după Luca (capitolul 9, 28-36), se fac următoarele precizări: Iar la vreo opt zile după cuvintele acestea i-a luat pe Petru și pe Ioan și pe Iacob și S-a suit în munte ca să Se roage. Și a fost că pe când Se ruga, înfățișarea feței Sale a devenit alta și îmbrăcămintea Lui albă, strălucind. Și iată, doi bărbați vorbeau cu El; aceștia erau Moise și Ilie care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârșitul Său pe care avea să-l împlinească în Ierusalim. Iar Petru și cei împreună cu El erau în­greuiați de somn; și când s-au deș­teptat, I-au văzut slava și pe cei doi bărbați stând cu El. Și a fost că pe când aceștia se despărțeau de El, Petru I-a zis lui Iisus: „Învăţătorule, bine ne este să fim aici; să facem trei colibe: Ție una, lui Moise una și una lui Ilie”; - el neștiind ce spune. Și pe când vorbea el acestea, s-a făcut un nor și i-a umbrit; și s-au înspăimântat când au intrat în nor. Și glas s-a făcut din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El să ascultați!”. Și când glasul a trecut, Iisus S-a aflat singur. Și ei au tăcut; și în acele zile n-au spus nimănui nimic din cele ce văzuseră.

Călătorul care va ajunge în Galileea, după ce a poposit câteva ceasuri pe valurile Mării Tiberiadei, sau pe malurile ei, va observa, de departe, Muntele Taborului, care, deși nu este foarte înalt (aproximativ 600 de metri), se vede de departe, fiind cel mai reprezentativ din zonă.

Cei care au călătorit spre Tabor își amintesc mulțimea arborilor pitici, a tufișurilor, a unor plante specifice zonei care adăpostesc în frunzișul lor mulțime de păsări, dar și animale sălbatice. Altădată, pe potecile muntelui, mistreții, urșii și leii strigau către Dumnezeu, ziua și noaptea, încât ținutul întreg răsuna, glasurile lor fiind asimilate strigătelor unei femei în durerile nașterii, așa cum afirma un pelerin care a poposit la Tabor.

Fericitul Ieronim numește muntele Veniat lux, care se tălmăcește Muntele luminii, după cum îl numesc și arabii care locuiesc în apropiere.

Dintotdeauna, deasupra muntelui s-a aflat un altar de jertfă, cum a fost și cel din vremea canaaniților. O parte din stânca pe care o foloseau la arderile de tot se află sub pardoseala actualei biserici de pe Tabor.

Şi atingea Taborul, Şahaţima şi Bet-Şemeş şi hotarul lor se termina la Iordan: șaisprezece cetăți cu satele lor  (Iosua 19, 22). Versetul fixează Ta­borul ca semn de hotar, pentru triburile care se aflau în apropiere, în jurul muntelui desfășurându-se lupte cu fapte de vitejie remarcabile.

Profetul Osea vorbește despre Muntele Tabor: Ascultați acestea voi, preoților, şi luați aminte voi cei din casa lui Israel, şi plecaţi urechea, voi cei din casa regelui, căci către voi se îndreaptă hotărârea, fiindcă aţi fost un laţ la Miţpe şi o cursă întinsă pe Tabor (Osea 5, 1), iar profetul Ieremia spune: Taborul între munțiViu sunt Eu, zice Împăratul, al Cărui nume este Domnul Savaot, pe cât e de adevărat că Taborul este în rândul munţilor şi Carmelul lângă mare, tot atât e de adevărat că el va veni (Ieremia 46, 18).

Profetul David, inspirat de Dumnezeu, grăiește și el: Miazănoapte şi miazăzi Tu ai zidit; Taborul şi Ermonul în numele Tău se vor bucura. Braţul Tău este cu putere (Psalmul 88, 13).

Evanghelia după Sfântul Matei vorbește despre ce s-a întâmplat pe Tabor, când Mântuitorul S-a schimbat la față și a arătat ucenicilor, pe cât au putut înțelege, slava dumnezeirii Sale: Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atin­gându-i, le-a zis: Sculați-vă şi nu vă temeți. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți (Matei 17, 2-9).

Deși nu este amintit, dintru început, ucenicii Mântuitorului au păstrat amintirea Schimbării la Față pe acest munte, și nu pe altul, încă din primele veacuri adunându-se și rugându-se în acest loc.

Mai târziu, o mulțime de călugări nevoitori s-au așezat în spațiul muntelui, experimentând isihia și rugăciunea tocmai în locul în care Dumnezeu S-a descoperit ucenicilor și i-a pregătit pentru zilele mântuitoarelor Sale pătimiri.

În diferitele tradiții și interpretări, Muntele Tabor a fost adeseori mențio­nat. Într-o astfel de relatare rabinică, pomenind despre momentul oferirii legii poporului iudeu, se spune că munții ar fi vorbit asemenea oamenilor, iar Taborul ar fi spus că este cel mai înalt, atât de înalt încât nici apele din vremea lui Noe, când potopul, cu tot cu valurile lui, acoperea ceilalți munți, nu i-au ajuns nici la capul, nici la umerii săi...

Într-o vreme, la prima revoltă împotriva romanilor, Muntele Tabor, conform scrierilor lui Iosif Flaviu, a fost fortificat, reprezentând un punct de rezistență inexpugnabil, până când, foarte târziu, romanii au reușit să-l cucerească.

Deși Origen spune că în vremea lui creștinii sărbătoreau Schimbarea la Față pe acest munte, descoperirile arheologice vorbesc de prezența creș­tină doar într-o perioadă mai târzie, începând cu veacul al IV-lea, când evlavioasa Împărăteasă Elena a construit, pe vârful muntelui, o preafrumoasă bazilică în cinstea Mântuitorului și a apostolilor care s-au aflat împreună cu El.

De asemenea, s-au găsit urmele mai multor trepte, se pare peste 4.000 la număr, din piatră, care urcau de la poale până spre vârf, și reprezentau un drum al pelerinajului creștin în Antichitate.

Pelerinii din veacul al VI-lea, călători pe Muntele Taborului, au remarcat bisericuțele construite în perioada bizantină, una pentru Mântuitorul, alta pentru Moise și alta pentru Ilie, după cum sugerase, în nevinovăția lui, Apostolul Petru.

În perioada bizantină, și apoi a cruciaților, mulți călugări ortodocși, apoi benedictini, s-au aflat pe munte, în rugăciune și lucrare sfântă, unii dintre ei rezistând împotriva atacurilor trupelor arabe care au devastat mănăstirile din Țara Sfântă și i-au masacrat pe mulți dintre călugării nevoitori acolo.

O vreme, muntele a rămas pustiu, după mărturiile unor pelerini, care au găsit acolo ruine, vechile chilii și biserici de pe înălțimea Taborului devenind adăpost pentru fiarele sălbatice.

În apropierea bisericii grecești de pe Muntele Tabor se află și grota lui Melchisedec, regele care a ieșit de demult în întâmpinarea lui Avram, oferindu-i pâine și vin. Și-n timp ce el se întorcea după înfrângerea lui Kedarlaomer și a regilor uniți cu acela, regele Sodomei l-a întâmpinat în valea Șave, care astăzi se cheamă Valea Regelui. Și Melchisedec, regele Salemului, i-a adus pâine și vin; el însă era preot al Dumnezeului-Celui-Preaînalt. (Facerea 14, 17-18).

Diferite tradiții vorbesc despre faptul că Melchisedec a locuit în acest loc, iar pelerina Egeria consemna că a văzut la Salem, pe Valea Iordanului, ruinele Palatului lui Melchisedec.

Despre el ne vorbește și Sfântul Apostol Pavel la Evrei 7, 2-3, unde ni se spune că Melchisedec a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu.

Despre legătura lui Melchisedec cu Taborul a scris și Sfântul Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, în Historia Melchisedec.

O legătură specială au avut-o și românii cu Muntele Tabor, nu doar prin numeroasele pelerinaje pe care le-au întreprins în diferite vremuri, călătorind cu greu către Țara Sfântă, dar mai ales prin faptul că doi călugări din Moldova, arhimandriții Ermoghen Buhuș și Irinarh Rosetti, au plecat de la Mănăstirea Neamț cu dorința de a înălța pe Muntele Taborului o biserică românească și chilii pentru pelerinii care ajungeau acolo.

Cu mari sacrificii, cei doi misionari români au început construcția bisericii de pe Muntele Tabor, nereușind să o finalizeze.

Slava dumnezeirii, întâlnirea pro­feților Vechiului Testament, Moise și Ilie, cu ucenicii Domnului, descoperirea Preasfintei Treimi prin glasul Părintelui, prin Fiul îmbrăcat în slavă și prin norul care reprezintă pe Duhul Sfânt, e o chemare constantă, adresată tuturor ucenicilor lui Hristos, indiferent de epocă, de a-și schimba și lumina inima, interiorul și gândurile proprii, pentru a înțelege, măcar în parte, taina dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos.

Ziarul Lumina

04-08-2022
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu