Rugaciunea, poarta spre descoperirea inimii launtrice

„Viața duhovnicescă este insuflată, povățuită, îndrumată, pătrunsă de Duhul Sfânt și reprezintă o adevărată călătorie către cer” (Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Sfintele Slujbe, p.151), spre dobândirea și plinirea tuturor bunătăților celor veșnice. Unul dintre mijloacele prin care ființa umană se poate face părtașă Împărăției încă din această viață este rugăciunea, ca mijloc de continuă comuniune cu Creatorul și Făcătorul său. Sfântul Sofronie de la Essex tâlcuia rugăciunea ca fiind o nesfârșită înfăptuire, mai înaltă decât toată arta sau știința. Acesta adăuga și faptul că rugăciunea este actul celei mai înalte înțelepciuni, ce întrece toată frumusețea și vrednicia și că este sfânta desfătare a sufletelor (Arhim. Sofronie, Despre rugăciune, p.7). Consider că prin intermediul rugăciunii, creștinii – mireni sau călugări – pot dobândi relația vie și personală cu Hristos, Cel mult iubitor de a Sa făptură, și se pot afla într-un dialog continuu cu Acesta având o legătură intimă și veșnică cu Domnul.

În cadrul Primei Epistole către Tesaloniceni, Sfântul Apostol Pavel îi îndemna la o stare de rugăciune continuă „Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat” ( I Tes. 5, 16-17). Cuviosul Iosif Vatopedinul tâlcuia acest îndemn și sublinia ideea conform căreia rugăciunea adevărată trebuie să se facă într-un duh de mulțumire și cu bucurie (Gheronda Iosif Vatopedinul, Un surâs din veșnicie). Tot pe această linie de idei, Avva Isaac Sirul afirma că fără de rugăciune neîncetată omul nu se poate apropia de Dumnezeu. Rugăciunea este una dintre poruncile de căpătâi date de Dumnezeu omului: „Sfințiți-vă pe voi înșivă și veți fi sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Sfânt sunt” (Lev 20, 7), fără de aceasta omul neputându-se face părtaș veșniciei. După căderea în păcat a primilor oameni, firea umană s-a pervertit şi omul a pierdut îndrăzneala cea bună către Dumnezeu, dar Domnul cel mult Îndurat și Milostiv caută să-l primească pe om și să-l întoarcă înapoi în cinstea cea dintâi cu fiecare ocazie când găsește inima fiecărei făpturi deschisă spre cunoașterea tainelor dumnezeiești. Un mijloc spre această cunoaștere este rugăciunea, dialogul sufletului cu Creatorul, Sfântul Ioan Scărarul afirmând că „cine și-a agonisit lucrarea de laudă a rugăciunii se apropie de Dumnezeu și de draci scapă” (Scara, p.198). Tocmai datorită acestei părtașii directe cu Mult Milostivul și de Oameni Iubitorul Dumnezeu, omul se poate îndumnezei, devenindu-i casnic (Ef 2, 19), prieten (In 15,14) şi, nu în cele din urmă, copil al Luminii, „copil al Luminii mă fă!” (Rugăciunea a III-a de mulțumire, a lui Metafrast). Întrucât este o lucrare de căpătâi în viața omului, de-a lungul veacurilor, Sfinții Părinți au acordat o mare atenție acestei lucrări.

Rugăciunea este o stare profundă prin care omul pătrunde în veșnicie și gustă dulceața harului. Aceasta cunoaște mai multe forme: de mulțumire, de cerere, de laudă, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie fiind cea mai complexă Taină, atotcuprinzătoare: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție Îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție, Dumnezeului nostru” (Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur). În cadrul Sfintei Liturghii, creștinii primesc prin dumnezeiasca Împărtășanie Trupul și Sângele Domnului, însă aceasta își găsește plenitudinea împreună cu Rugăciunea lui Iisus, cunoscută și sub denumirea de Rugăciunea inimii, isihastă, neîncetată sau după cum o numea Sfântul Simeon Noul Teolog „îndeletnicirea tainică”. „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema.” (Ps. 115,4-5). Împărtășirea și chemarea numelui Domnului reprezintă pilonii vieții duhovnicești, prin acestea omul făcându-se părtaș harului divin și gustând din dulceața vieții veșnice. Sfântul Efrem Katunakiotul, un mare trezvitor şi lucrător al rugăciunii, afirma că ,,Liturghia este punctul cel mai înalt al vieții creștinului – Cina dragostei care îi unește cu Dragostea. Cu cât se împărtășesc mai mult, cu atât râvna lor pentru rugăciune crește” (Ierotheos Mitropolitul Nafpatkosului, O noapte în pustia Sfântului Munte, p. 216). Printr-o împărtășire continuă cu Sfintele Taine, inima nevoitorului se umple de dragoste și dor după vederea feței Împăratului Slavei.

În pregătirea pentru Sfânta Liturghie, Sfinții recomandau o adunare a omului în sine prin rugăciune pentru a putea fi receptivi tuturor darurilor Duhului Sfânt. Părintele Emilianos Simonopetritul menționa în catehezele sale că nu e cu putință să săvârșim Liturghia la biserică dacă nu ne-am făcut mai înainte liturghia noastră în chilie, în camera noastră, fără asceza noastră personală (Arhim. Emilianos Simonopetetritul, Tâlcuire la Sfintele slujbe, p. 191), adică nevoia sufletului de a-și aduna gândurile și a dialoga înlăuntrul inimii cu Însuși Făcătorul ei.

Pe această linie de idei, Sfântul Simeon Noul Teolog adăuga: „monahul trebuie să se scoale la miezul nopții și să își facă pravila la chilie și numai după aceasta să meargă împreună cu toți să facă rugăciunile de laudă” (Învățătura despre Rugăciune a Sfântului Simeon Noul Teolog). Rugăciunea isihastă este practicată în mod deosebit în viața monahală, făcând parte din canonul monahilor și împletindu-se cu rucodelia, însă ea poate fi rostită și de către mireni, fiind o modalitate concretă de a intra într-o legătură personală cu Mirele Hristos. Sfântul Grigorie Palama, unul dintre marii teologi ai Ortodoxiei, în lucrările sale despre rugăciune, scria că mintea umană ori se îndrăcește, ori se îndumnezeiește, pentru a sublinia nevoia de rugăciune a sufletului indiferent dacă e mirean, pustnic sau monah într-o chinovie și totodată menționa că oamenii sunt datori să se învețe unii pe alții această lucrare de toată vremea: „Nu suntem datori numai să ne rugăm neîncetat cu numele Domnului Iisus, potrivit cu voia lui Dumnezeu, ci avem datoria să o arătăm și să îi învățăm și pe semenii noștri, pe fiecare, indiferent dacă este purtător de rasă, mirean, învățat sau analfabet, bărbat sau femeie”. (Rugăciunea și foloasele ei la Sfântul Grigorie Palama).

Rugăciunea este o lucrare minunată a sufletului, o stare de înălțare duhovnicească, un manifest al dragostei față de Dumnezeu după cum zicea Sfântul Siluan Athonitul: „Cine Îl iubește pe Domnul, acela își aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naște rugăciunea”. Oamenii au datoria de a-L căuta pe Dumnezeu și de a-și dărui întreaga existență preaslăvirii Sfântului Său Nume.

O imagine plastică reprezentativă pentru roadele rugăciunii și în special a Rugăciunii lui Iisus este prezentată în catehezele Arhimandritului Emilianos Simonopetritul. Precum în medicină în cadrul transfuziilor de sânge pacientul primește câte o picătură de sânge în trupul său, tot așa și prin rostirea neîncetată a Rugăciunii, Hristos vine înlăuntrul ființei umane și o îndumnezeiește, făcând-o „dumnezeu după har”.

În concluzie, putem spune că rugăciunea, dialog şi chemare tainică a Domnului pentru toată făptura omenească, ne deschide poarta spre a intra în cămara de nuntă a Împăratului şi Dumnezeului nostru.

Nistea Ioana, clasa a XII-BC, Seminarul Teologic Ortodox ,,Sf. Simeon Ștefan”,

Alba Iulia, Jud. Alba, coordonator prof.dr. Opriș Olivia-Monica

Bibliografie:

• Biblia sau Sfânta Scriptură
• Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Sfintele slujbe, Editura Sf. Nectarie, Galaţi, 2009.
• Ierotheos Mitropolitul Nafpaktosului, O noapte în pustia Sfântului Munte, Editura Sophia, Bucureşti, 2017.
• Gheronda Iosif Vatopedinul, Un surâs din veșnicie, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 2021.
• Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2015.
• „Învățătura despre rugăciune a Sfântului Simeon Noul Teolog”, https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/invatatura-despre-rugaciune-sfantului-simeon-noul-teolog-68651.html
• Părinții din Muntele Athos, Despre Rugăciune, Editura Sophia, Bucureşti, 2019.
• „Rugăciunea și foloasele ei la Sfântul Grigorie Palama”, https://patermihail.wordpress.com/2022/03/19/rugaciunea-la-sfantul-grigorie-palama-1296-1359/
• Arhim. Sofronie, Viața și învățătura Sfântului Siluan Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 2004.
• Arhim. Sofronie, Despre rugăciune, Editura Accent Print, Suceava, 2019.

​Lucrare din cadrul Simpozionului ,,Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț”, care face parte din Proiectul Regional cu participare internațională ,,BISERICA, ȘCOALA, FAMILIA CREȘTINĂ”, ideat și implementat de Colegiul “Aurel Vijoli” Făgăraş.