Adevaratul razboi este intre Dumnezeu si diavol si se poarta pe taramul inimilor noastre

 

Iată-ne la începutul Postului Mare, perioadă de pregătire sufletească pentru întâmpinarea Învierii Domnului, în care intrăm, însă, cu sufletele tulburate. Starea aproape continuă de panică în care am fost ținuti timp de doi ani pentru a accepta o dictatură biometrico-medicală în numele sănătății și „siguranței” - de parcă panica permanentă ne-ar putea face mai sănătoși sau ne-ar crea vreun sentiment de siguranță – ne-a slăbit și mai mult puterile sufletești, capacitatea de a ne păstra echilibrul interior și discernământul. Mai mult, strategia antagonizării, cultivarea unei mentalități de tip „ori/ori” (alb-negru) – fiind una dintre tehnicile esențiale ale propagandei  – ne-a adus într-un război unii împotriva celorlalți (vacciniști versus „anti-vacciniști”, oamenii cu mască versus cei care au optat să respire liber, oamenii „responsabili” versus protestatarii „iresponsabili” etc.), într-o perioadă în care unitatea și calmul, încurajarea, menținerea judecății raționale și a echilibrului emoțional erau mai necesare decât oricând. Însă tocmai acestea au fost stările cel mai puțin cultivate în pandemie. 

Pe acest fond de psihoză colectivă, declanșată și întreținută mediatic, s-a făcut intrarea într-o nouă „pandemie”, menită să ne destabilizeze și mai mult psihic, emoțional, dar și material: cea a terorii războiului. Mașinăria mediatică a început să fie din nou activată la turații maxime, devenind un adevărat pericol pentru stabilitatea psihică și emoțională a populației expuse acesteia. Noianul de emoții negative, combinate cu provocarea la ură și dezbinare ne transformă, de fapt, în masa de manevră într-un război care nu e al nostru. Este firească și umană starea de îngrijorare, precum și cea de compasiune față de cei afectați de acest conflict condamnabil, însă la pacea pe care toți o dorim nu se poate ajunge prin dezbinare, prin ură, nici prin manipularea emoțiilor sau fake-news-uri, nici prin teroarea întreținută mediatic, care nu poate decât să ne întunece mințile și inimile. Într-o carte de mare folos duhovnicesc, „Inima în marele post”, Sf. Nicolae Velimirovici scrie: „De aceea s-a zis: «Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzește-ți inima, căci din ea izvorăște viața.» Izvorăște viață dacă o păzești; iar, de nu o vei păzi, va izvorî toată urâciunea. Așadar, păzește și păstrează izvorul vieții din tine, ca să nu se tulbure. (…) Adu-ți aminte de înfricoșatele, dar adevăratele cuvinte al Mântuitorului tău despre inima pe care nu o călăuzește Dumnezeu și de toate cele ce se ies din această inimă.” 

Suntem liberi să-I dăruim Domnului inima noastră spre călăuzire, sau să ne-o predăm acestei culturi, cu totul necreștine, a fricii și a învrăjbirii, pe care ecranele și canalele media principale o propagă neîncetat, bombardându-ne simțurile și confiscându-ne emoțiile. Inima ne-o călăuzim și ne-o strunim cu mintea, pe care trebuie să o păstrăm așa cum o avem de la Dumnezeu: limpede, trează, înțeleaptă și liberă – nu înrobită simțurilor sau emoțiilor. Într-un articol pe care l-am tradus mai demult despre metodele de creare a psihozei în masă, articol publicat inițial pe blogul – supus unei cenzuri dure – al medicului american Joseph Mercola, autorul scria: „«Menticidul» este un termen care înseamnă «uciderea minții» și constituie un mod de a controla masele prin uciderea sistematică a spiritului uman și a gândirii libere. (...) O societate este pregătită pentru menticid prin inocularea deliberată a fricii.” Neorânduiala din lumea noastră lăuntrică ne înrobește inima – care, astfel, devine o pradă ușoară a acestui torent de emoții fabricate mediatic – și aduce dezordine și în mintea noastră, care nu mai poate distinge între adevăr și minciună și care și-a pierdut ancora în Adevăr. 

Atunci, inima nu ne mai poate fi călăuzită de Dumnezeu – călăuzire care nu poate avea loc decât printr-o minte curățată și eliberată din vâltoarea tuturor acestor iluzii și senzații inoculate mediatic, care ne fac să ne pierdem judecata rațională. Nu spun că toate canalele media contribuie la crearea de mase psihotice, însă, pentru a distinge, în tot acest haos, unde este adevărul, este nevoie de menținerea unei judecăți limpezi, a echilibrului sufletesc și a stăpânirii asupra propriilor emoții. Tot ceea ce ne face să ne pierdem această stăpânire de sine și judecată, tot ceea ce ne aruncă într-o extremă sau alta și în vâltoarea emoțiilor destabilizante mai degrabă ne îndepărtează de adevăr și ne creează o stare sufletească din care a fost alungat duhul iubirii și al liniștii, care trebuie să sălășluiască într-o inimă dispusă a fi călăuzită de Dumnezeu. Noam Chomsky spunea mai demult că „anual se cheltuie sute de miliarde de dolari pentru a controla mințile oamenilor”. În acest mod „menticidul” devine un fenomen răspândit la nivel de mase. Acest fenomen duce nu numai la confiscarea emoțiilor noastre, dar și la uciderea gândirii libere, a gândirii critice, a conștiinței libertății și demnității și a curajului de a lupta pentru apărarea drepturilor și libertăților noastre. Astfel ni se confiscă puterea gândirii, iar oamenii nu mai au curajul de a gândi cu propria lor minte, fiindcă nu mai au libertate interioară. În acest mod se dezvoltă de fapt, cum avertiza Orwell, „crimăgânditul”.  Devenim, fără să ne dăm seama, înțeleniți într-o „gândire unică”, inoculată treptat, prin metode subtile, și absorbiți într-o uniformizare totalitară, în care căutăm cu orice preț „scăparea” din fața atâtor pericole cu privire la care suntem avertizați prin acest bombardament informațional neîncetat. 

Inconștient, este perceput drept un pericol însuși curajul de a gândi cu propria minte, de a-ți pune întrebări, de a avea o altă opinie față de viziunea unică acceptată și promovată autoritar prin canalele media principale, fiind interzise și excluse din dezbatere orice analiză sau argument în dezacord cu singura realitate care trebuie să existe – cea [re]definită de discursul unic.  La aceasta autocenzură se ajunge, însă, prin menținerea noastră permanentă într-o stare de frică paralizantă. Pentru a ne recăpăta puterea gândirii, pentru a ne dezrobi inima de sub jugul emoțiilor răvășitoare și al urii dintre noi, cultivate mediatic, e necesar să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze înlăuntrul nostru. De asemenea, pentru vremurile pe care le traversăm, consider foarte necesară lectura acestor două cărți esențiale: „Războiul și Biblia” de Sf. Nicolae Velimirovici și „Tratat de dezinformare”, de Vladimir Volkoff. Prima carte, „Războiul și Biblia”, ne arată că nu există nicio altă carte mai actuală despre război și despre cauzele lui decât Biblia. Războiul dintre noi și dintre popoare și starea de înrobire materială și sufletească a unui popor au cauze mult mai profunde, constând în înrobirea omului față de păcat, războiul omului împotriva lui Dumnezeu – care duce la războiul dintre noi și din inima noastră și la distrugerea comuniunii între membrii aceluiași popor și a bunei înțelegeri între popoare – și șubrezirea credinței (ceea ce are drept efect subjugarea noastră prin frică). 

„Pacea fără Dumnezeu e leagănul războiului. … Misiunea Europei era să trăiască creștinește și să ajute fraților săi, popoarelor păgâne, să se ridice la Hristos. În loc de asta, Europa a căzut ea însăși în închinarea la idoli. (…) Robia exterioară a unui popor este simbolul înrobirii lui duhovnicești premergătoare. (…) Păcatul omului față de om apare că urmare a păcatului omului față de Dumnezeu. Războiul omului împotrivă omului apare ca urmare a războiului omului împotrivă lui Dumnezeu”, scrie Sf. Nicolae Velimirovici în cartea sa profetică. Oare pacea propovăduită mult timp în Europa de către UE a fost o pace cu Dumnezeu sau cu excluderea Lui? Excluderea din Constituția UE a oricărei referiri la Dumnezeu și la tradiția creștină, pe care se întemeiază Europa, înlocuirea creștinismului cu libertinajul hedonist, cu ideologia neomarxistă, cu nihilismul, agnosticismul și ateismul și atacul tot mai fervent asupra valorilor creștine și asupra firescului sunt o dovadă a războiului dus împotriva lui Dumnezeu în această parte a lumii, care s-a renegat pe sine, ajungând într-o stare avansată de degradare morală. Asupra acestei situații cu totul îngrijorătoare avertiza, acum câțiva ani, un grup de intelectuali conservatori (profesori universitari, filosofi, scriitori, publiciști) din diferite țări europene, care au redactat împreună Declarația de la Paris. O „pace” instituită prin inculcarea în mentalul colectiv a anomaliilor ideologiei la modă a corectitudinii politice și prin impunerea gândirii unice totalitare este o pace falsă, din care a fost alungat cu totul Hristos și învățăturile Sale. Este „pacea” unui paradis terestru în care chiar Biblia ajunge să fie interzisă din cauza valorilor ei „inacceptabile”. 

În iunie 2021, Parlamentul European a adoptat raportul Matici, prin care avortul este considerat „drept fundamental al omului” și prin care se dorește impunerea ideologiei „transgenderismului” și a „educației sexuale complete” inclusiv pentru elevii din clasele primare. Raportul a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 împotrivă și 42 de abțineri. Când noi trăim într-o astfel de „pace”, este ușor să ne lăsăm confiscați mintal și emoțional de forțe destructurante din exterior, este ușor să ne pierdem pe noi înșine, copleșiți de zgomotul informațional permanent, care învolburează societatea și lumea noastră lăuntrică. „Douăzeci de ani ne-am străduit să nu fim noi înșine, de aceea străinii ne-au învăluit cu întunericul lor”, avertiza tot Sf. Nicolae Velimirovici. Și tot acest mare sfânt sârb, care, în vremurile sale, a predicat în importante capitale ale lumii și a fost un mare erudit, îndemna: „Să nu-L batjocorim pe Împăratul, Domnul Dumnezeu, ca să nu căpătăm o pedeapsă mai mare, și poate, vai! fără de îndurare. (...) Să nu călcăm cele sfinte ale străbunilor noștri, ca să nu fim din nou striviți.” Înțelegând că „pacea fără Dumnezeu e leagănul războiului”, trebuie să ne dorim acea adevărată pace, care vine atunci când reușim să ne recăpătăm puterea gândirii, stăpânirea asupra propriilor emoții și frici și când Îi dăruim Domnului inima noastră spre călăuzire, pentru a nu mai fi supusă duhului tulbure al acestei lumi. 

Aceasta, fiindcă „Împărăția Cerurilor ține împărăția pământească” (Sf. Nicolae Velimirovici), iar fără Dumnezeu, pe care să Îl punem stăpân asupra împărăției noastre lăuntrice, în zadar căutăm pacea în noi și în lume. Cauzele războaielor „sunt în mâinile oamenilor, iar efectele, în mâinile lui Dumnezeu”. Adevăratul război este între Dumnezeu și diavol și se poartă pe tărâmul inimilor noastre, sau, cum scria Dostoievski, „e lupta dintre diavol și Dumnezeu, sufletul omului fiind câmpul de bătaie…”. De aceea e nevoie acum, mai mult decât oricând, să petrecem mai mult în post și pocăință și să înmulțim rugăciunea pentru pacea adevărată pe care harul lui Dumnezeu să o coboare în inimile noastre și în lume, pentru luminarea conducătorilor și pentru ca iubirea și milostivirea lui Dumnezeu să atenueze legea păcatului și a răutății, care ne apasă și ne asuprește, și să îngăduie să mai existe această lume. - Activenews