Prognoza timpului trecut - pe urmele Părintelui Arsenie Boca

În pantaloni scurți…Unde?...şi de ce?...

Traseul Părintelui Arsenie din 20 07 1962  de la orele 5.30 la 22.40 este descris în amănunțime de securistul Ene în raportul din Dosar I 2637, semnat de același vajnic şi docil funcţionar al regimului comunist, la 23.07.1962. Va fi fost un gând zburdalnic în cugetul Părintelui Arsenie, când, în calea dinspre Sinaia către Crucea de pe Caraiman, fără să fi fost mare zăpușeala, ba dimpotrivă, fularul şi cerul fără soare ne sugerează răcoarea altitudinii, pantalonii scurți ai drumețului provoacă mirarea. Atunci, dar şi acum, în pragul canonizării. Ciudat, foarte ciudat.

În fundalul fotografiei, făcute de securistul al cărui raport îl avem mai jos, se afla cabana Vârful cu Dor. Frumos nume.  

Bratu (Boca) şi Beti (Zamfira) discutând au ieşit din gară (Sinaia) continuând  să meargă pe aleea din faţa gării continuând să urce câteva trepte ieşind în str.  30 Decembrie continuând să meargă pe aceasta, Intr. Furnica, str. Furnica, aleea  Piscului, Vârful cu Dor oprindu-se într-o poiană unde Bratu s-a schimbat de  haine îmbrăcând un pantalon scurt, timp în care Beti s-a odihnit. După cca. 10 minute Bratu cu Beti au pornit la drum mergând pe aleea Piscului Vârful cu Dor  spre cabana Alpină cota 1400.

Așa scrie în raportul său agentul Ene, cel care i-a urmărit pas cu pas de la plecarea din Bucuresti, Gara de Nord, la Sinaia, sus pe Bucegi, la Caraiman, Buşteni şi înapoi, la pag. 76 din vol. 3 Părintele Arsenie Boca în arhivele securităţii, Editura Agnos – Sibiu 2016.

Încercând acum să facem o prognoză a acelui timp trecut, putem spune că Părintele Arsenie se afla în urcuşul său pe Cărarea Împărăţiei, ascensiune propusă mai târziu nouă, celor mulţi învăţăcei ai săi, între copertele binecunoscutului volum. Dar parcă nu ar fi deajuns şi ar mai fi şi altceva…Anume?...

Împărăţia este inaccesibilă multora dintre noi, iar Calea este bifurcată din pricina celor două chemări simultane şi antinomice. Dilema se topește imediat ce ne amintim de istoricul locului.

Mănăstirea Sinaia a fost zidită la 1695 de marele spătar Mihai Cantacuzino, fiul postelnicului Constantin, și numită de Dositei, Patriarhul Ierusalimulul, „Mănăstirea Buceagul”. Numirea de Sinaia a dat-o mănăstirii spătarul Cantacuzino, după cum se vede din „actul de fondațiune”:

„Am zidit din temelie și am înălțat un schițișor, numindu-se Sinaia, după asemănarea Sinaiei cei mari și după-cum arată și Patriarchul Țarigradului Gavriil (1702), pe care Sinaia au numit-o bine făcând, îndemnându-se de multă dragoste și cucernicie ce avea către sfântul și de Dumnezeu umblatul muntele Sinaiei”.

Dar umblatul pe muntele Sinai l-a făcut Moise, marele Prooroc chemat de Dumnezeu Tatăl vechiului Testament, Yahveh, Adonai, Savaot, ca să scoată poporul evreu din robia lui faraon, peste Marea Roşie, despicată cu toiagul, până în pustia Sinaiului. Vreme de patruzeci de ani a durat periplul, când toţi cârtitorii acestui greu transfer se pierduseră pe drum, fie din pedeapsa divină, fie din slăbiciunile anilor. Iar pedeapsa divină a fost cumplită, când la porunca dumnezeiască scoarţa pământului s-a crăpat şi hăurile infernului i-a înghiţit pe necredincioşi sub ochii încremeniţi de spaimă a celor fideli lui Moise. Şi acest vas ales de Dumnezeu, urcând mereu, nu se opreşte niciodată din urcuş, cum  scrie Sf. Grigorie de Nyssa, nici nu-şi pune vreun hotar sieşi în mişcarea spre înălţime, ci, odată ce a pus piciorul pe scara ce se sprijină de Dumnezeu păşeşte pururea spre treapta de deasupra şi nu încetează a se înălţa, pentru că mereu descoperă altceva deasupra treptei atinse.

Iată cum pe acest picior de plai, pe-o gură de rai carpatin, se îndemna  Părintele Arsenie către cerurile deschise, văzute cândva de Sfântul Arhidiacon Ştefan, sub norul de pietre ucigaşe zvârlite de farisei, care îi deschideau astfel porţile Edenului. Prin aceleaşi porţi Tatăl nostru a trimis din ceruri degetul Său de foc orbindu-l pe Moise cu cele ZECE PORUNCI,  ca o chemare a Tatălui Ceresc către toată omenirea, până în prezentul tot mai tulbure în care ne aflăm.

Prin raportul agentului Ene, păstrat în arhivele securităţii, Părintele Arsenie, cel urmărit pas cu pas, a ştiut că peste timp şi ani, va fi cineva chemat de îngerul său păzitor să descopere noilor generaţii calea ascendentă a veşniciei noastre, poteca din Carpaţi, deschisă de Stareţul de la Prislop. Precum Moise şi-a condus poporul spre Ţara Sfântă trecând prin Sinai, chemat pe munte pentru a primi cele Zece Porunci scrise de Însuşi Domnul Savaot, la fel şi noi, românii, am primit chemarea Părintelui Arsenie de a urca în suflet şi în viaţa noastră, a fiecăruia, treptele pe Cărarea Împărăţiei. Acolo aflăm câteva pagini inspirate de periplul poporului evreu spre Ţara Făgăduinţei prin deşertul Sinaiului: “Căutat-am printre ei, să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate înaintea feţei Mele pentru ţara aceasta şi n-am găsit” (Iezechiil 22,30) şi continuă Părintele Arsenie: „Primul drept, care a stat înaintea lui Dumnezeu pentru alţii a fost Avraam. Altul a fost Moise, care chiar a strâmtorat pe Dumnezeu, ca să ierte norodul care făcuse păcat mare, închinându-se la viţelul de aur”.  Dar şi pe Sinaiul nostru din Bucegi se află un viţel de piatră despre care vom afla în viitoarea PROGNOZĂ A TIMPULUI TRECUT.