Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Misiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorNr. vizualizari: 390

Candela Parintelui Arsenie Boca

Fr. Alexandru Mihail Niţă
Tags: Arsenie Boca; candele;
Candela Parintelui Arsenie Boca

 

Şoaptele timpului mângâie lin mugurii dornici de a izbucni floral în miresme şi culori nebănuite. Aici, la stăreţia veche a Mânăstirii Sfântului Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, cerul e mai aproape de lume, cu revărsări de Har ce se împletesc cu şuvoaiele cristaline ale Maicii Domnului din al Său Izvor al Tămăduirii, în jurul căruia au adăstat peste veacuri mulţimi de credincioşi la marile sărbători creştine, mai ales pe vremea primului stareţ, Părintele Arsenie Boca.

Clădirea Stăreţiei, apăsată de povara multor decenii, străjuită de cadranul (ceasul) solar aşezat de Părintele Arsenie sub streaşina sudică, a fost întinerită cu haina nouă albă, precum zăpezile de sub Fereastra Mare a Făgăraşului şi acoperită cu solzi desprinşi din culorile tomnatice. Înainte de a fi început lucrările restaurării, gândul întrebărilor m-a îndemnat să cercetez chilia Părintelui Arsenie. Doar soba din colţ se oglindea în fereastra deschisă spre grădini. Restul erau demult duse la Prislop şi la Sinaia. Dar pe culoarul în forma unui L mare dintre cele zece chilii, chiar în colţul dintre laturi, am văzut o candelă din lemn încastrată în perete. Era lumina de noapte din vremea renaşterii ctitoriei Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, după un secol şi jumătate de ruină anticreştină, îngăduită de Dumnezeu.

   Ceasul solar 

Lemnul cioplit de Sfântul Ardealului
De amărăciune m-am apucat să pictez,
pentru că oamenii nu m-au ascultat;
în schimb, mă ascultă zidurile, pietrele, lemnele.
Ele păstrează peste ani ceea ce am scris pe ele…

Iată că a venit vremea să ascultăm atent CUVINTELE VII ale Părintelui, aşa cum le-a sculptat pe lemnul candelei din Stăreţia veche. Poate acum oamenii vor asculta şi vor pricepe sfaturile cereşti trimise nouă prin vasul ales al Domnului.

Fie ca atenţia noastră să se ridice peste bruiajul cotidian al dezordinii mondiale, tot mai perfid şi agresiv. Nu se află nici o semnătură, iniţiale sau datare, dar altceva cu totul semnificativ şi surprinzător, anume, în grafie grecească, un singur cuvânt – IHTYSPEŞTE.Nu pe firescul orizontal, ci pe verticală, înscris într-un cerc, aşa cum se vede în fotografie. De ce pe verticală, pentru ca fiecare din cele cinci litere să fie prima literă din alte cinci cuvinte esenţiale ale creştinismului Iisus Hristos Teou Ilos Sotir.

Iisus              Iisus
Hristos         Hristos
Teou              Fiul lui
Ilos                Dumnezeu
Sotir              Mântuitorul

Referitor la simbolul peştelui creştin, Clement Alexandrinul, în lucrarea sa Pedagogul scrie: “Iisus Hristos este ca un peşte care învaţă pescuirea oamenilor prin apă” (adică prin Sfântul Botez). Iar Tertulian, scrie în cartea sa Despre Botez: “Iar noi, peştişorii (pisciculi), după Peştele nostru Iisus Hristos, ne naştem în apă şi nu ne mântuim decât rămânând în apă”, (adică în darurile Botezului creştin).

Iată ce semnificaţie ramificată ne descoperă Părintele Arsenie peste decenii, prin candela din lemn de tei, zidită în peretele mânăstirii vechi. Dar, spre bucuria şi folosul nostru, maicile de la Sinaia au avut grijă să păstreze şi să publice CUVINTELE VII din manuscrisele şi caietele Părintelui, din care vom cita câteva, de o mare şi continuă actualitate. Astfel, sub titlul incitant NU ŞTIM TOTUL DESPRE SUFERINŢĂ, aflăm că sunt două feluri de suferinţă: necazurile pentru Evanghelie şi suferinţele pentru păcate, greşeli şi vinovăţii. Dar Dumnezeu are un rost cu suferinţele, pe care nu El le trimite oamenilor, ci oamenii se bagă în bătaia lor, fiindcă ies din poruncile Lui Dumnezeu şi legile firii. Suferinţele aduc pe om iarăşi la calea Domnului.

Din această perspectivă înţelegem prezentul pandemiei ucigaşe îngăduită de Creatorul lumii, pentru păcatele, greşelile şi vinovăţiile noastre, aşa cum ne spunea Părintele Arsenie cu zeci de ani în urmă: oamenii se conduc după trup, după instincte, nu după raţiune şi aproape deloc nu se lasă conduşi de Dumnezeu. Aceştia sunt „cei trupeşti”. Toţi aceştia fug de cruce ca de ceasul morţii.

Doi inşi fug de cruce: omul şi diavolul; omul lumii acesteia şi fiii diavolului.

            NOI OARE UNDE SĂ FUGIM?.

 

HRISTOSFERA
 
Timpu-şi rotunjeşte anii
Peste orbite şi planete,
Sateliţii, vai sărmanii,
Ameţesc în piruete,
Se izbesc de stratosferă
Ca de-un munte de granit,
Se topesc în atmosferă
În flăcările ce-i înghit
Şi dispar în hidrosferă,
Oceanul nemărginit,
Care-mbracă geosfera,
Pământul bătătorit
De şosele, căi ferate,
Cu zăbrele ferecate,
Şine-ntinse până-n zări,
Ascunse şi pe sub mări,
Apăsate de vagoane, milioane,
Marfare şi personale,
În grăbiri orizontale…
Încotro? Şi până când?
 
  
Încoace şi-ncolo,
Dincoace, dincolo,
Grabă mare nesfârşită
Şi mereu încolăcită,
Ca s-o ia de la-nceput.
Timpul zboară în trecut.
Dar noi toţi, tu, eu, ceilalţi,
Mici şi mari, scunzi şi înalţi,
Încotro ne îndreptăm?
Pe cine oare să urmăm?
Atmosfera respirăm,
Hidrosfera o tot bem,
Geosfera ne hrăneşte,
Biosfera suntem noi.
Stratosfera e prea sus.
Sus, acolo la IISUS
Să zburăm, să ne-nălţăm,
Bucuria s-o cântăm,
Peste Univers şi Terra,
Unde-i Raiul de cleştar
Şi străluce HRISTOSFERA

 

29-11-2021
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu