Interviu cu Virgiliu Gheorghe despre Războiul Erei Covid

Există o mulțime de probleme obiective sau subiective care cresc numărul victimelor de COVID în România. Am încercat împreună cu biofizicianul Virgiliu Gheorghe să abordăm câteva dintre ele, cu gândul că, prin cunoașterea lor, vom fi în măsură să facem tot ce depinde de noi pentru se salva cât mai multe vieți. (Mihai Cristea)

‒ Domnule Virgiliu Gheorghe, ce ar trebui să știm pentru a preveni o formă gravă a bolii, internarea sau chiar moartea?

În primul rând, este vital să constatăm cât mai repede că ne-am contaminat și să începem tratamentul antiviral. Mulți se amăgesc că nu au COVID tocmai pentru că nu pot accepta ideea. Foarte adesea aud: „Nu am COVID, doar că mă dor mai tare sinusurile, care oricum m-au mai durut și altă dată” sau: „Mă doare tare spatele, dar eu am de mult probleme cu spatele. Deci nu poate fi COVID” sau „Am o stare de greață, dar nu e prima dată în viață” sau „M-a lovit o durere de cap mai tare ca de obicei, dar eu am astfel de dureri destul de des”. Ei bine, această boală are niște simptome specifice, dar și unele nespecifice, asociate problemelor de sănătate pe care le are fiecare. Foarte frecvent, simptomele debutului bolii sunt confundate cu o patologie mai veche, fără ca omul să realizeze că, de fapt, COVID-ul însuși are această capacitate de a reactiva și amplifica dureri sau suferințe pe care le avea deja.

‒ Care ar fi simptomele specifice?

‒ Testul rapid antigen ne ajută în constatarea contaminării?

‒ Eu cred că acest test se face vinovat de moartea multor oameni. Asta pentru că, în cele mai multe cazuri, dă rezultat fals negativ în primele 4-5 zile de la debutul bolii. Astfel că oamenii care, după anumite simptome, suspectează că s-au îmbolnăvit, văzând că testul le iese negativ ‒ ceea ce își și doresc, de altfel ‒, renunță să mai ia vreo măsură de prevedere. După câteva zile, când boala se agravează și fac un alt test, forțați de simptome sau de o scădere a saturației, constată că le iese pozitiv. Pentru cei cu factori de risc crescut poate fi prea târziu, mai ales dacă nici din acel moment nu abordează cum trebuie boala.

„Este vital să ne ferim de frig” 

‒ Atunci cum trebuie procedat?

‒ Esențială este mentalitatea cu care intrăm în această boală. Trebuie să conștientizăm că trecem printr-un adevărat război ‒ deocamdată biologic și informațional. Că virusul Sars-CoV-2 este o armă biologică se știe de ceva vreme (Studiu de la Univ. of Illinois). Pe site-ul Universității John Hopkins, acum doi ani, chiar așa era menționat. Deci dacă este război, trebuie să avem mentalitatea și comportamentul specifice războiului. Suntem mult mai atenți la viața noastră, ne pregătim să facem față unei ofensive și, mai ales, dacă suntem pe câmpul de luptă, ne ferim să nu ne lovească vreun glonț. Alte probleme trebuie să treacă pe plan secundar, mai ales când se ivește pericolul.

‒ Ce-ar trebui să facem când avem suspiciunea că ne-am contaminat?

‒ Eu aș începe imediat tratamentul cu unul din antiviralele prezentate anterior ‒ ceea ce am făcut eu însumi, nu o dată, în urma contaminărilor repetate cu acest virus. Ivermectina sau Arbidolul, dublate sau nu de Plaquenil, pot reduce mult probabilitatea unei forme severe, mai ales dacă sunt asociate și cu doze mari de vitamine, în special Vitamina D3.

‒ De ce spuneați că nu este bine să ne uităm la televizor sau să urmărim știrile?

‒ În primul rând, pentru că la știri nu găsim nici o informație utilă. La televizor vom auzi doar despre cazuri noi, morți, mască și vaccin. Pentru media mainstream nu există și prevenție, terapie acasă sau orice altceva. Mama unui prieten, la recomandarea acestuia să nu mai iasă afară în frig, i-a replicat că nu a auzit așa ceva la televizor – asta, după ce ieșise afară și boala i se agravase. Sau i se recomandă să ia Vitamina D3 în doze mari, dar i se răspunde că nicăieri în mass-media nu a auzit așa ceva.

Ce te învață mass-media referitor la această boală? Să-ți fie frică ‒ iar frica te conduce la vaccin. Din păcate, pentru cei mai mulți oameni, lumea media este singura realitate care are relevanță, chiar înaintea credinței în Dumnezeu sau a științei medicale adevărate. Mass-media ‒ acest „dumnezeu” al societății moderne ‒ ne configurează opinia publică, după cum spunea Walter Lipmman.

„Ne confruntăm cu o boală sistemică” 

‒ Care sunt categoriile care riscă cel mai mult o formă severă a bolii și chiar moartea?

‒ Bărbații mai mult decât femeile. Oamenii obezi, supraponderali, mai mult decât cei slabi. Diabeticii și cei cu hipertenisiune și complicații cardiovasculare, cei supuși mai mult stresului, cei cu vârsta peste 50 ani, dar și cei cu o viață dezechilibrată, sedentari și cu o alimentație proastă.

‒ De ce mor atâția oameni în spitale?

‒ Există mai multe cauze. Boala aceasta ne-a găsit nepregătiți din toate punctele de vedere. Spitalele erau insuficiente și înainte de pandemie, căci în România, după 1990, s-au închis sute de spitale de stat și s-au construit doar câteva private. Medicii sunt mult mai puțini decât ar trebui pentru tratarea bolnavilor, iar asistentele și infirmierele, mult sub necesar. Au crescut salariile în spitale, dar aceasta în baza faptului că personalul a scăzut.

Pe urmă, boala aceasta este una sistemică. Și nu atacă doar un sistem, ci cel puțin cinci. E vorba de sistemul respirator, sistemul circulator și cardiovascular, sistemul digestiv și sistemul nervos. Astfel că boala ar trebui tratată de medici din toate aceste specializări sau care au o viziune medicală complexă asupra omului și nu se rezumă doar specializarea sa. De pildă, cardiologii sunt familiarizați cu anticoagulantele și prevenirea unui infarct, reumatologii și neurologii, care se ocupă de scleroză multiplă, sunt familiarizați cu administrarea cortizonului, și mai ales a pulsterapiei cu Solumedrol, diabetologii, cu controlul hiperglicemiei cu ajutorul insulinei, pneumologii cu complicațiile pulmonare și, în fine, infecționiștii, cu antiviralele și antibioticele. Abordarea trebuie să fie interdisciplinară. Desigur, un medic foarte bun se descurcă în toate aceste abordări, dar aceștia, probabil, nu sunt chiar atât de mulți. Din punctul meu de vedere, orice medic cu un training specific pe această boală ar trebui să fie capabil să o gestioneze corect. Din păcate, în aproape doi ani de la debutul pandemiei, nu știu ca Ministerul Sănătății să fi organizat astfel de formări pe terapia COVID-19.

Am o prietenă al cărei frate, vaccinat și cu un început de diabet, a fost internat cu COVID-19 într-un spital mare din București. La internare avea glicemia peste 300; a ajuns la 500 și nu i s-a administrat tratament insulinic, căci spitalul nu avea diabetolog pe secție, ci doar la Terapie Intensivă. Ajuns în Terapie Intensivă, i s-a administrat insulină, dar deja făcuse o complicație gravă, care l-a omorât. Constrânși de rude, medicii și-au recunoscut greșeala, dar a fost prea târziu.

‒ Acești medici nu pot fi socotiți criminali?

‒ Nu aș face o astfel de judecată. Cred că mai vinovați sunt politicienii sau cei din sistem care s-au îmbogățit din comisioane, dar nu au investit suficient în Sănătate, ca să avem mai multe spitale, mai mulți doctori și o mai bună dotare. V-am spus, există o cauză obiectivă, și anume lipsa personalului medical necesar pentru tratarea unei boli atât de complexe.

O altă problemă este aceea că, prin deplasarea bolnavului de acasă la spital și apoi în procedura de internare, este expus la frig ‒ uneori se așteaptă ceasuri întregi sau chiar o zi în camera de gardă, unde condițiile sunt total neprielnice, ceea ce conduce la o agravare majoră a bolii. Azi chiar îmi povestea un prieten despre cumnata lui care a suferit de frig cinci zile în spital, înainte să i se agraveze boala. V-am spus că frigul este cel mai mare dușman. De asemenea, atmosfera din cele mai multe spitale este extrem de deprimantă. Un bun prieten care a fost internat și intubat într-un mare spital din București îmi spunea că acolo nu e ca în iad, ci e chiar iadul. Erau mai mulți bolnavi în aceeași încăpere, unii gemeau, alții strigau după asistente, iar alții urlau de durere. O asemenea suferință și un astfel de mediu, încât în cinci zile nu a reușit să doarmă mai mult de câteva ore, ceea ce i-a agravat starea și l-a condus la intubare. Îmi spunea că nu-și dorea altceva decât să bea un pahar cu apă, pe care însă nu i-l dădea nimeni. S-a salvat fiind transportat într-un spital din Elveția, unde au constatat că era contaminat cu un nosocomial despre care nu citiseră decât în cărți. Abia a scăpat de la moarte printr-un tratament foarte bine administrat. Dar acolo aveau un medic și trei asistente la cinci bolnavi ‒ vorbim despre persoanele intubate.

„Să facem ceea ce depinde de noi” 

‒ Ce credeți că ar trebui făcut pentru a crește rata de supraviețuire în spitalele românești?

‒ O îngrijire mai bună a pacientului din punct de vedere uman. Cât privește condițiile, cred că trebuie rezolvată o problemă despre care nu se prea vorbește. Gândiți-vă că un bolnav intră în spital cu un titru viral destul de ridicat, iar acolo este pus într-o cameră cu alți bolnavi ca el. Ei bine, prin aerosolii eliberați de fiecare bolnav se ajunge ca în aerul din acea cameră să existe o mulțime de viruși Sars-Cov-2. Astfel, omul va fi obligat să se lupte cu o sursă permanentă de infectare.

Să luăm în calcul faptul că acum nici tulpinile nu mai sunt la fel. Unele sunt extrem de agresive. Tulpina Delta a făcut ravagii la noi în țară în ultimele două luni. Ei bine, chiar dacă tu ai o tulpină mai puțin agresivă, acolo vei avea ocazia să contractezi una mult mai agresivă. Pe de altă parte, este extrem de greu să elimini virusul atât timp cât vei rămâne continuu în contact cu un titru viral ridicat – cel din atmosfera salonului respectiv. Probabil că așa se explică degradarea rapidă a unor bolnavi sau prelungirea la nesfârșit a infectării. Știu, de pildă, un caz în care un test PCR ieșea negativ, iar următorul, după câteva zile, îi ieșea pozitiv. A stat în spital peste o lună după prima negativare a testului tocmai pentru că se reinfecta. A avut însă un sistem imunitar bun, care a biruit până la urmă virusul. Dar câți au șansa asta?

‒ Există echipamente omologate pentru filtrarea COVID-ului din aer. Sunt dispozitive care ar trebui să existe în fiecare cameră de spital. Astfel și personalul medical ar fi mai protejat și s-ar putea implica mai ușor în terapii. În felul acesta, pot fi salvate o mulțime de vieți.

‒ Dar despre infecțiile nosocomiale ce ne puteți spune?

‒ În mod cert, și aceasta este una dintre cauzele majore ale mortalității ridicate de COVID-19 în țara noastră. Boala oricum reduce răspunsul imun, ca și tratamentele antiinflamatorii. Dacă în mediul spitalicesc se mai întâlnesc și agenți patogeni, aceștia pot fi contractați foarte ușor și pot omorî pacientul, în condițiile în care sistemul lui imun este supresat. Acesta este, probabil, motivul pentru care în spitalele românești nu se administrează pulsterapia cu Solumedrol, care este atât de eficientă, ieftină, în raport cu anticorpii monoclonali, și foarte la îndemână. O doctoriță mi-a spus că la spitalul ei nu folosesc pulsterapia cu Solumedrol în tratarea COVID-ului tocmai pentru că le este frică să nu facă a doua zi febră de 40°C, adică să se contamineze cu un nosocomial. Pulsterapia în sine nu produce febră, dar reduce răspunsul imun și astfel favorirează infecția.

‒ Cum s-ar putea rezolva această problemă?

‒ Numai prin nebulizările cu substanțe antiseptice și lampa cu ultraviolete. Dar această dezinfecție ar trebui făcută măcar săptămânal. Problema rămâne însă aceeași, a supraglomerării spitalelor. Ar fi mai bine să fie internați mai puțini pacienți și să existe o rată mai mare de supraviețuire.

‒ În acest context, ați recomanda internarea în spital pentru tratarea acestei boli?

Integral la Familia Ortodoxă / Decembrie 2021

Interviu realizat de Mihai Cristea și reprodus cu permisiunea autorului de ActiveNews