Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1982

Staretul Manastirii Caracalu din Athos vorbeste despre COVID si VACCIN

Tags: vaccin; vaccinare; Covid-19; pandemie; Athos;

Muntele Athos, 11 iunie, 2021

Pandemia COVID nu a fost un accident, iar modul dictatorial în care sunt impuse vaccinurile dezvăluie că există un alt scop, înfricoșător, în joc, a spus într-un video nou-lansat arhimandritul Filoteu, starețul mănăstirii Athonite Caracalu, călugărul atonit care a abordat cel mai recent acest subiect.

„Avem sentimentul că apariția acestei pandemii nu a fost un accident ci, de fapt, a fost fabricată. Apoi a venit și vaccinul, chipurile „pentru a suprima pandemia”, dar simțim că totul este dirijat, artificial, pentru a ajunge la ceea ce își doresc – la scopul lor final”, a spus bătrânul atonit.

 

„Iar din modul în care impun acum vaccinul putem vedea că forțele întunericului își urmăresc scopul final. Noi am fost pregătiți pentru acest lucru prin Revelația (Apocalipsa) Sfântului Ioan Evanghelistul și am fost avertizați și de Părinții Apostolici care vorbesc despre zilele Antihristului”, a continuat starețul Filoteu.

Acest suprem și final scop este „pecetluirea viitoare”, a explicat Părintele Filoteu. „Și se pregătesc pentru toate acestea acum. Deci, vedem în ce mod dictatorial încearcă să impună vaccinul! Cu câtă ​​spălare de creier în mass-media și internet! Și știm că plătesc reporterii, canalele de televiziune și toate celelalte.”

„Abolesc democrația, abolesc drepturile omului, abolesc atâtea lucruri în această perioadă. Cum justifică ei toate acestea? Desigur, sub pretextul pandemiei pe care au produs-o”, a spus starețul.

„Deja spun că virusul SARS-Cov-2 va deveni și mai puternic în toamnă, astfel încât să-i poată manipula pe oameni! Toate acestea ne tulbură și ne determină, în mod justificat, să fim suspicioși. De aceea, noi vedem lucrarea diavolului în spatele acestor lucruri ”, avertizează Părintele Filoteu.

„Ne punem nădejdea în luminarea lui Dumnezeu și în voința bună multor creștini și a oamenilor inteligenți care, văzând aceste lucruri, le rezistă simțind că ceva se întâmplă în spatele lor. Și, după cum puteți vedea, multe lucruri vor fi dezvăluite. Harul lui Dumnezeu le va dezvălui”.

„De aceea, suntem îndurerați și îngrijorați să vedem această situație și cerem harul lui Dumnezeu și o implorăm pe Maica Domnului să-și păzească poporul, poporul lui Dumnezeu”, concluzionează Părintele arhimandrit.

Mai mulți părinți atoniți au avertizat în repetate rânduri despre aceste lucruri, printre care Părintele Parthenie, starețul mănăstirii Sf. Pavel, Părintele Euthymie de la Coliba Sfînta Înviere din Kapsala, fost discipol al Sf. Paisie, Părintele Gabriel de la Chilia Sfântului Hristodoulos din Patmos, de asemenea un fiu duhovnicesc al Sfântului Paisie, și Părintele Pavel din Vouleftiria, doctor în biologie moleculară și biomedicină.

Sursa: Cuvantul Ortodox

14-06-2021
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu