(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Misiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorNr. vizualizari: 29

De la un adept inflacarat al iudaismului rabinic la Hristos

Tags: convertire; iudaism; crestinism; Ortodoxie;
 

Notă: Pronia divină rânduiește sau îngăduie ca drumul spre mântuire să fie adeseori sinuos, iar liberul arbitru i-a condus pe mulți prin meandrele sincretismului sau ale ereziilor de diferite feluri, paradoxal, tocmai mânați de dorul de Dumnezeu, de dorința de a căuta Adevărul. Prin mila lui Dumnezeu mulți au descoperit în Domnul Iisus Hristos pe Mântuitorul și avem numeroase mărturii despre convertire la creștinism, dar mai ales la Ortodoxie. Prezentăm mai jos drumul către creștinism al unui evreu înflăcărat, un nou Pavel al zilelor noastre, dar și diferite trimiteri către articole despre convertiri recente la Ortodoxie. 

 

Despre Marcus Hoch, rabin
În Lehe, Bremen, anul 1830.

La începutul carierei mele ca profesor am fost un adept înflăcărat al iudaismului rabinic, care pe atunci era încă larg răspândit. Am încercat până la epuizare totală să respect faptele Legii, pentru a duce o viaţă curată, sfântă înaintea Dumnezeului meu. Încă de mic copil am înţeles că păcatul este o urâciune înaintea Celui Preaînalt. Tunetele de pe Sinai răsunau în constiinţa mea. Cuvântul puternic din gura Celui Atotputernic, potrivit căruia "blestemat este cine nu ţine Legea", m-a aruncat la pământ încă de pe atunci. Ca nişte litere de foc era scris în inima mea: "Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt!Dumnezeu este un Dumnezeu drept, care urăşte păcatul şi în prezenţa Căruia pot sta doar cei care au inima curată şi sunt eliberaţi de păcat, trăind numai pentru El." Oricât efort depuneam, nu am găsit pacea. Înviorarea după care tânjeam atât de mult era departe, foarte departe.

M-am adâncit în meandrele încâlcite ale subtilităţilor rabinice, m-am implicat într-un lanţ de mii
de lucruri mărunte, am încercat din toate puterile să obţin iluminare într-o direcţie sau alta, dar doar m-am rătăcit şi mai mult în labirintul în ale cărui pasaje întunecate nu pătrundea nicio rază de lumină. Cu timpul, acest efort a devenit pentru mine un mare chin. Zelul care m-a înflăcărat în tinereţea mea - a fost un zel care m-a orbit - s-a răcit tot mai mult când am înţeles că maximele rabinilor - cei de mai demult şi cei mai recenţi - nu au fost drepte faţă de Cuvântul preasfânt al lui Dumnezeu. Am înţeles că încredinţarea lor, conform căreia calea lor ar duce la adevăr, era o încredinţare goală.

Aveam aproximativ 25 de ani când am înţeles acest lucru cu multă durere. Simţeam că îmi fuge pământul de sub picioare şi nu mai aveam nimic care să mă susţină. Stăteam pe un morman de ruine, cu inima frântă, aroape de sinucidere din cauza chinului interior. În acea vreme eram profesor într-un oraş german, unde aveam în jur de douăzeci de studenţi în grijă, studenţi pe care trebuia să îi ajut să devină buni bărbaţi israeliţi. De Sabat ţineam prelegeri publice despre scrierile sfinte ebraice. Toate acestea m-au adus într-o stare îngrozitoare. Trebuia să predic şi să susţin idei faţă de care inima mea se apăra şi le găsea goale şi inutile. Nu aveam voinţa, de fapt îmi era imposibil, să îmi ascund lupta interioară. M-am întâlnit atunci cu câţiva oameni care se numeau creştini, pentru a discuta diverse subiecte ştiinţifice, însă uneori discuţia aluneca şi asupra "Vechiului Testament". Unii dintre ei studiau teologia, alţii erau profesori. Ei atacau Cuvântul revelat al lui Dumnezeu în cel mai respingător mod posibil. Prin ei am ajuns să cunosc teologia critică la adresa Bibliei a lui De Wette, Eichhorn, Dinter şi alţii. Nu a durat mult şi am ajuns un susţinător înflăcărat al iudaismului "modern"; am devenit un raţionalist. "Am fost trădaţi!", le-am spus oamenilor noştri, "îngrozitor de trădaţi! Talmudul și Poskim [interpretările practice rabinice ale Legii, n.red.] sunt pline de greşeli", şi aşa mai departe. Furtuna spirituală din inima mea nu s-a astâmpărat însă. Ea a vuit în continuare şi libertatea mult dorită se lăsa în continuare aşteptată. Mai în-tâi m-au ţinut legat lanţurile superstiţiei. Acum erau cele ale necredinţei, făurite de mâini blasfemitoare, de nebuni care spuneau: "Nu există Dumnezeu!"

Când am analizat din nou toate aceste presupuse contraziceri şi lucrarea acestor oameni fără Dumnezeu, am tremurat şi am început lupta împotriva acelor tăgăduitori fără ruşine ai Creatorului. Nu ştiam cu ce arme puteam câştiga biruinţa, astfel că m-arn aflat într-o situaţie îngrozitoare. M-am simţit ca un întemniţat, tânjind din greu după suflul vieţii. Tânjeam după eliberare şi speram ca misterul să se rezolve, dar mâna care urma să mă conducă în portul  

sigur al păcii era absentă. Lumina pe care o căutam în toate scrierile oamenilor s-a dovedit a fi întuneric. Erau rezervoare fisurate, iar sufletul meu uscat, aproape de moarte nu a găsit în acestea apa vieţii.

MÂNA OCROTITOARE A
PUTERNICULUI DUMNE-
ZEU AL LEGĂMÂNTULUI
PĂRINŢILOR MEI ERA
ASUPRA MEA. DRAGOS-
TEA LUI VEŞNICĂ A FOST
CEA CARE M-A OCROTIT
DECĂDERE.

Uneori stăteam noaptea întreagă pe podeaua goală. Îmi chinuiam trupul, mă consumam de dorinţă,

plângeam tare. Evreii în vârstă m-au considerat un sfânt când au aflat de aceste trăiri, iar evreii moderni mi-au spus: "Nu fii aşa de prost!" Au fost ani de zbatere interioară şi teamă, iar adesea am fost aproape de disperare. Numai harul şi mila lui Dumne-zeu, pe care atunci nu Îl cunoşteam încă, m-au ţinut în viaţă şi cu mintea întreagă în mijlocul acestui zbucium interior cumplit. Mâna ocrotitoare a puternicului Dumnezeu al legământului părinţilor mei era asupra mea. Dragostea Lui veşnică a fost cea care m-a ocrotit de cădere. M-am rupt cu forţa din cercul care mă înconjura şi am stat de unul singur. Speculaţiile omeneşti îmi umpluseră mintea, în timp ce inima mea a rămas goală.

În Bremen am auzit pentru prima oară o mărturie puternică a învăţăturii crestinilor, Întreaga mea inimă s-a apărat împotriva acesteia. Pământul de sub picioarele mele ardea şi am fugit, ferm hotărât să nu mă întorc niciodată. Ceea ce auzisem acolo a fost ca un spin în inima mea. Capitolul 53 al profetului Isaia şi alte pasaje din Lege şi profeţi au fost însă prea puternice pentru a le putea uita sau ignora. Îndoiala vuia în mine, iar întrebările - "Dacă toate acestea sunt Într-adevăr adevărate? Dacă creştinii au dreptate?" - nu îmi dădeau linişte. După câteva săptămâni nu am mai rezistat. Tânjeam atât de mult după certitudine, iar aceasta prin marea sursă a întregului adevăr, Sfânta Scriptură. Am început să citesc Noul Testament şi să îl compar cu Vechiul Testament. Atunci mi s-au deschis în mod minunat ochii. Am descoperit marea taină a mântuirii. În ceea ce Dumnezeu spunea în Vechiul Testament mă chema o voce. Am auzit vocea lui Dumnezeu prin Moise şi profeţi, iar ea îmi spunea: "Isus Cristos cel răstignit este  adevăratul Mesia, adevăratul Izbăvitor al Israelului şi al oricărui om, al Cărui Nume este Iehova Tsidkenu (vezi Ier. 23,5-6), Domnul Neprihănirii." În special capitolul 9 din Faptele Apostolilor [convertire a lui Saul din Tars] a fost o experienţă de trezire. După multă luptă şi rugăciune fierbinte am înţeles că Isus este sursa mântuirii şi a vieţii veşnice pentru toţi cei care sunt curăţiţi de vină şi de murdăria păcatului prin sângele Lui puternic, pentru cei care, prin El, Îi pot spune lui Dumnezeu "Ava, Tată". Am văzut că credinţa în Dumne zeul triunitar este biruinţa care a învins lumea.  Nu am putut tăcea, fiindcă inima mea era atât de plină. Am gustat prietenia lui Dumnezeu, eram atât de plin de bucurie, încât trebuia să proclam: " Măntutiorul meu trăieşte!" Le-am spus aceasta studenţilor mei. Am vorbit în familiile evreieşti. Tare şi public am lăudat temelia tare a nădejdii mele, minunata făgăduinţă cu care m-a asigurat gura unui Dumnezeu puternic al legământului: "Fii sigur! Toate păcatele tale sunt iertate, vina ta este plătită şi anulată prin marea şi unica jertfă de ispăşire, prin Mielul lui Dumnezeu, care ia păcatul lumii. "

Aceasta este relatarea lui Marcus Hoch cu propriile lui cuvinte. Marcus Hoch s-a născut în data de 12 ianuarie 1812 la Neubruck (Posen), unde tatăl său slujea ca rabin. De la o vârstă foarte fragedă, el a fosttrimis de tatăl său la o şcoală, unde a învăţat limba ebraică; la opt ani o stăpânea. Mai târziu, el a studiat Talmudul. În anul 1835 s-a mutat la Lehe, în apropiere de Brernerhaven, unde a slujit ca rabin pentru comunitatea evreiască. O sete arzătoare după adevăr şi studierea cu seriozitate a Vechiului şi a Noului Testament l-au făcut ca în cele din urmă să Îl găsească pe Mântuitorul. În anul 1838, Marcus Hoch s-a alăturat oficial Bisericii creştine, iar în data de 9 decembrie 1839 a fost botezat de Ludwig Miiller.' Credinţa sa în Domnul Isus Cristos a dus la înstrăinare a de rudele sale, iar foştii membrii ai comunităţii sale i-au devenit duşmani înverşunaţi. Mântuitorul a fost pentru el mai mult decât tată şi mamă, fraţi, surori şi prieteni. Cu seriozitate şi în mod neobosit, Hoch L-a propovăduit pe Mesia propriului său popor. 

El a călătorit prin nordul Germaniei pentru a le predica evreilor crucea, cu multe necazuri, privaţiuni, pericole şi persecuţii. În anul 1845, Marcus Hoch a emigrat în America, unde a lucrat ca misionar printre evreii din New York și Philadelphia. În acea vreme, el era cunoscut sub numele de Iohn Neander, numele pe care l-a luat la botezul său (Neander înseamnă "om nou"). În anul 1846, Marcus Hoch (John Neander de acum) a fost ordinat ca evanghelist de către Biserica Reformată Olandeză. În acelaşi an s-a căsătorit cu Susanne Dobler, din Baltimore. În anul 1853 a înființat în Brooklyn Prima Biserică Prezbiteriană Germană, căreia i-a slujit cu credincioşie ca pastor până când a fost chemat în slava veşnică în data de 6 noiembrie 1885. În anul 1854, Ioseph Schereschewsky- din Hamburg a călătorit la New York. El avea scrisori de recomandare către Neander. Neander a fost unul dintre mai mulţi creştini evrei care şi-au mărturisit credinţa lui Schereschewsky, Înainte ca acesta să se convertească în anul 1855.3

Neander a fost fără îndoială un om excepţional. El cunoştea pe de rost o mare parte a Bibliei ebraice şi era foarte versat în Talmud. Era din toate punctele de vedere un cunoscător al teologiei evreieşti. La fel ca apostolul Pavel, el avea o dragoste fierbinte pentru fraţii săi de trup. Simţea o mare durere din cauza "maramei" care le acoperea ochii (vezi 2 Cor. 3,16). Nu ştim câţi oameni a condus acesta la Mesia, dar ştim că fraţii şi surorile sale din America îl preţuiau datorită evlaviei, a cunoştinţelor şi a bunătăţii sale. El a fost un bun şi elocvent predicator; avea un intelect energic, cu care îşi captiva ascultătorii, îi convingea de adevăr şi îi câştiga pentru Cristos. A fost un adevărat păstor pentru biserica sa şi nu s-a ferit de niciun efort sau jertfă pentru binele acesteia. Îi numea "copiii mei" şi era tatăl lor spiritual. Iohn Neander era blând şi îi iubea pe săraci. El avea o credinţă adâncă, de copil. La înmormântarea sa în data de 10 noiembrie 1885 au venit peste două mii de persoane. Înaintea sa a plecat în veşnicie soţia sa iubită, cu care a fost căsătorit timp de 24 de ani, precum şi doi dintre cei cinci copii pe care Domnul i-a dăruit acestei familii. 

Preluat din „Stiri din Israel” nr.7/2021

  • Tradus şi publicat cu aprobarea Messianic Good News, ţohannesburg, South Africa, messianicgoodnews.org. Acest articol urmăreşte scurta biografie scrisă de lohn G. Hehr, care a apărut în ediţia din octombrie 1925 a "Zions Freund". Este o versiune preluerată a traducerii din engleză de Riv-
    kah Nessim.
  •  

Convertiri contemporane la Ortodoxie - Basilica

07-09-2021
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu