Aceasta este dragostea adevărată - Interviu

– Părinte Damaschin, se întâmplă, în viaţa noastră, să fim implicaţi în tot felul de discuţii cu oameni necredincioși şi, deşi ne punem tot sufletul în aceste discuţii, aproape niciodată nu reuşim să schimbăm părerea cuiva, cu atât mai mult să convertim pe cineva. Sfinţia voastră faceţi multă misiune în Africa. Care sunt darurile de care are nevoie cineva pentru a-i schimba inima celuilalt şi a-l aduce la Domnul?

– Când am ajuns în Africa, primul lucru pe care l-am făcut a fost să învăţ limba lor, iar după şase luni am început să țin predici în biserică şi să am legături cu oamenii.

Am văzut că oamenii de acolo sunt foarte simpli, foarte săraci şi au mare nevoie de dragostea noastră. Africanii, fiindcă nu au nici guvern, nici alţi oameni politici care să-i iubească, dacă văd un european, cred că europenii sunt bogaţi, au dragoste de oameni şi vin la noi să-i ajutăm, dacă putem, cu ceva.Dar noi, dacă îi ajutăm, nu o facem pentru credinţă, ci pentru dragoste. Acolo, congolezii nu sunt păgâni, ci catolici, protestanţi, iehoviţi, iar noi suntem datori să le arătăm tuturor dragoste pe faţă.

Şi la biserică ‒ dar nu numai la biserică, ci oriunde mergem să lucrăm, noi îi luăm pe toţi oamenii, nu alegem numai ortodocşi, ci îi primim pe toţi oamenii să lucreze cu noi. Vorbim la început cu muncitorii şi le arătăm dragoste în mod practic: dacă au nevoie de medicamente, dacă au nevoie de haine pentru copii, dacă au nevoie de bani, îi ajutăm, şi abia după aceea putem să-i întrebăm în ce religie merg. Şi dacă ei vor spune: „Merg în cutare religie”, după aceea noi începem să le spunem că şi catolicii sunt buni, şi protestanţii sunt buni, dar Biserica Ortodoxă este mai bună, pentru că este Biserica de la începuturi.

Acolo, noi am tradus din limba greacă cărţile care arată diferenţele dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică și le-am publicat în limba franceză şi în limba swahili: pentru catolici, pentru protestanţi, pentru iehoviţi, pentru boşimani. Oamenii care vor să ştie care sunt diferenţele dintre Biserica noastră şi cea catolică, noi le dăm o carte, ei citesc, după aceea vin la noi şi ne pun întrebări. Dacă ei citesc, se bucură, pentru că văd că sunt diferenţe foarte mari. Catolicii nu le spun adevărul, ei le spun că Biserica Ortodoxă este biserica schismatică, care a plecat de la ei. Noi le spunem: „Nu este aşa. Uitaţi ce scrie istoria, uitați cum s-a făcut schisma”. După aceea, oamenii, fiindcă vor cu adevărat să găsească Biserica de la începuturi, Biserica veche şi adevărată, vin la noi, pentru că au citit despre toate aceste diferenţe. Cei mai mulţi dintre catehumenii care vin la noi au fost mai înainte catolici, dar vin şi protestanţi, mai puţini musulmani şi iehoviţi.

Le dăm cărţile să citească despre minunile Sfinţilor, despre minunile Maicii Domnului, ale lui Iisus Hristos. Ei spun: „A, vedem aici minuni extraordinare!ˮ. Şi prin minuni oamenii vin cu bucurie, pentru că se vindecă de multe boli ale lor.

Mai avem și alte probleme. Oamenii care trăiesc în junglă nu înţeleg un Dumnezeu Care este nevăzut, un Dumnezeu Care este Duh Atotputernic. Ei au în buzunarul lor o statuetă din lut şi spun: „Ăsta e ocrotitorul meu, mă ajută în viaţa meaˮ. „Dar cum te ajută?ˮ „Mă apără de duhurile rele ale altor oameniˮ. Şi fiecare tată de familie are o statuetă în buzunarul lui, ca să-i ocrotească familia de duhuri rele. Înţelegeţi ce mare diferenţă? Se închină unui dumnezeu văzut. Este foarte greu pentru noi să le spunem că Dumnezeu este nevăzut, foarte greu.

„Te întorci înapoi şi Eu voi fi ajutorul tăuˮ

– Care au fost cele mai mari ispite pe care le-aţi întâmpinat în cadrul misiunii din Africa?

– Acolo, viaţa noastră de dimineaţa până seara este numai ispite. Dimineaţa merg la biserică să fac Utrenia şi, înainte să ies pe ușă, fac semnul crucii şi Îi spun lui Hristos: „Dacă este voia Ta, ajută-mă să mă întorc înapoi seara acasăˮ.

Numai ispite sunt ‒ și de la diavol, și de la oamenii răi, și de la hoţi, și de la soldaţii de acolo, care mai înainte au fost foarte sălbatici şi pot să ne bată, chiar să ne ucidă. Pe mine au încercat să mă ucidă, dar Dumnezeu m-a salvat. Am fost în Congo de Est, unde am construit în 2007 un mare centru în oraşul Uvira, care are 300.000 de locuitori, şi unde sunt acum aproape douăzeci de parohii. Și au venit acolo într-o noapte trei soldaţi înarmați cu puşti, pentru că au auzit că eu dorm într-o căsuţă, în locul acesta unde am început să construim. Ei au venit duminică spre luni, dar eu sâmbătă şi duminică mergeam în Burundi, să facem slujbele. M-au căutat, dar nu m-au găsit. Veniseră să mă ucidă nu pentru credinţă, ci ca să-mi ia banii. Dacă nu m-au găsit, au mers într-o altă casă, a unui negru, şi l-au ucis şi au luat toți banii şi obiectele pe care le-au găsit în casa lui. L-au ucis în faţa ochilor soţiei lui şi a celor trei copii, la ora patru după-amiază. Dintre acești trei soldați, unul a fugit şi ceilalţi doi au fost prinşi și băgaţi în puşcărie. De dimineaţă, tot poporul i-a luat pe aceştia doi şi i-a dus în centru, unde este o piaţă, şi i-au ucis cu pietre.

– Ce alte ispite aţi mai avut?

– Am avut ispita să plec de acolo și să mă întorc în Grecia, din cauză de multă supărare. Aşa spune Hristos: „Dacă oamenii nu vă primesc, scuturaţi praful de pe picioarele voastre şi plecaţi” (cf. Luca 9:5). Aşa am făcut şi eu: mi-am pregătit bagajele şi, de la Burundi, am luat autobuzul, am mers 1.000 de kilometri și am ajuns în Uganda. Acolo am ajuns joi. Sâmbătă dimineaţă urma să scot bilet ca să plec spre Cairo, iar de la Cairo la Atena, duminică dimineaţă. Dar uitaţi ce s-a întâmplat: vineri seara, când îmi făceam rugăciunea, am auzit o voce foarte puternică înlăuntrul meu, care mi-a spus: „Te întorci înapoi“. Eu am simţit Cine e Cel care mi-a vorbit: a fost Domnul Iisus Hristos. M-a încredințat Dumnezeu lăuntric Cine mi-a vorbit aşa. Şi eu am răspuns: „Mi-e foarte teamă. Dacă mă voi duce acolo, oamenii pot să mă ucidăˮ. Şi Hristos mi-a spus: „Nu, te întorci înapoi şi Eu voi fi ajutorul tăuˮ.

Aşa am făcut. Sâmbătă dimineaţă m-am întors înapoi din Uganda în Burundi. Și, cu adevărat,Dumnezeu mi-a ajutat şi am rămas acolo şase ani şi, încet-încet, s-au botezat cinci sute de oameni, am luat şi teren, am construit acolo un mare centru cu opt case, am construit alte două-trei biserici şi aşa mergem înainte cu misiunea. A fost voia lui Dumnezeu să nu plec. Aceasta a fost o mare prezenţă a lui Hristos în viaţa mea.

Mai avem ispite şi de la vrăjitori. Acolo vrăjitoria e foarte puternică şi foarte organizată. Toţi primarii sunt vrăjitori în satele lor, și oamenilor le este interzis să meargă la alt primar după ajutor. Ei sunt robiţi acestui primar, și de aceea sunt foarte întristaţi, nu au bucurii, din cauza acestei prezenţe de vrăjitorie din viaţa lor. Noi avem probleme din cauza vrăjitorilor. Nu ne lasă să ne apropiem de dânşii, vin să ne ucidă cu săbiile. Am avut şi eu această ispită, dar, cu harul lui Dumnezeu, m-am izbăvit.

„A căzut de la mine ca o piele viaţa mea cea veche”

– Care sunt cele mai mari minuni pe care le-ați trăit?

– Acolo Dumnezeu face multe minuni, multe minuni. Un copil de 15 ani mergea de acasă la şcoală. Pe drum, pe dreapta, era o biserică ortodoxă. Încet-încet, el trecea pe acolo în fiecare zi, a auzit cântările, a auzit şi predici şi s-a obişnuit aşa. S-a botezat şi a mers la casa părinţilor lui şi le-a spus: „Eu sunt creştinˮ. Tatăl lui l-a bătut pentru că a lăsat religia strămoşilor lor, religia păgână. S-a dus tatăl la vrăjitor, adică la primarul satului, şi i-a spus: „Ajută-mă, pentru că copilul meu a lăsat religia noastră strămoşeascăˮ. Şi vrăjitorul le-a spus: „Bine, daţi-mi bani şi mâine dimineaţă eu voi împlini această dorinţăˮ.

A doua zi, copilul a plecat de acasă spre şcoală. A făcut cinci minute puţină rugăciune la biserică şi, pe când mergea, au ieșit din pădure doi şerpi mari boa, de opt-nouă metri, unul de la dreapta şi altul de la stânga. Şi au vrut să-l atace, dar copilul deodată s-a speriat şi şi-a făcut semnul crucii, şi şerpii boa s-au îndepărtat, au plecat în pădure. Când s-a întors acasă, a spus părinţilor lui. Tatăl lui nu s-a bucurat. A mers la vrăjitor şi i-a povestit acest mare eveniment. Vrăjitorul a fost foarte supărat şi i-a spus: „Eu astăzi dimineaţă am trimis doi diavoli în chip de şerpi boa ca să prindă şi să omoare copilul!ˮ. „Daˮ, a spus tatăl lui, „dar a făcut un semn şi nu ştiu cine este Dumnezeu ăla al lui și ce semn a făcut, că s-a salvatˮ.

Vrăjitorul a chemat copilul, copilul a început să le spună despre credinţa ortodoxă, şi după aceea şi vrăjitorul şi părinţii lui s-au botezat. Adică au auzit că este un alt Dumnezeu mai mare decât duhurile rele la care se închinau ei.

– Faceţi rugăciuni speciale ca să anihilaţi puterea vrăjilor?

– Nu, noi facem Rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, ne spovedim curat şi ne împărtăşim, ca să nu facă vrăjitorii împotriva noastră ceva. Chiar dacă fac vrăji, nu pot să ne stăpânească.

Congolezii sunt obişnuiţi cu războiul pe care îl aduce satana asupra lor. Dar noi îi povăţuim să vină la biserică, să facă spovedanie şi împărtăşanie. Acestea sunt armele noastre împotriva diavolului. Cei care sunt botezaţi înţeleg, dar cei care nu sunt botezaţi au probleme, sunt robi diavolului.

– Și cum se pregătesc oamenii pentru botez?

– Noi colaborăm cu dascălii şi cu preoţii de la sate, le dăm multe cărţi să citească, cărţi de catehizare, vieţile sfinţilor, şi acolo dascălii şi preoţii fac aproape un an de zile învăţătură cu catehumenii. După aceea venim şi noi acolo, facem catehizare mai multe zile şi după aceea facem botezul lor.

După botez, Dumnezeu le dă multă bucurie. Mi-au spus: „După botezul meu nu mai am ispite, simt înlăuntrul meu un duh de bucurie şi paceˮ. Alţii spun: „A căzut de la mine ca o piele viaţa mea cea veche şi plină de ispite şi plină de diavolulˮ. Dar toţi spun că au simţit bucurie, libertate interioară şi lumină, aproape toţi oamenii spun aşa.

– Ce îi ţine pe aceşti oameni în Biserică?

– O parte rămân în Biserica Ortodoxă pentru că au găsit aici de lucru. Altă parte rămân pentru că au simţit dragostea noastră: le dăm medicamente, le dăm ce au nevoie pentru familiile lor. Şi mai este un mare grup de oameni care rămân pentru că au simţit în viaţa lor creştinească harul lui Dumnezeu.După spovedanie ei simt libertate faţă de ispite, faţă de toate atacurile diavolului. Pentru aceasta ei spun că Biserica Ortodoxă este altfel, nu are rudenie cu alte biserici. Aici lucrează un alt Duh, mai puternic şi mai adevărat. Mai este încă o mare parte pentru care Dumnezeu face minuni, şi ei nu pleacă pentru că au simţit aici vindecare de bolile lor.

„Vreau să rămân ortodox şi să mor ortodox!ˮ

– Ce v-a dat cea mai mare putere să continuaţi misiunea?

– Pentru noi, ortodocşii, cea mai mare armă împotriva tuturor ispitelor este Rugăciunea lui Iisus. După aceea este spovedania curată, ascultarea, ca să nu facem noi acolo ce vrem, ci ce vrea Părintele care este mai mare. Și, după spovedanie, ne împărtăşim.

Acolo, oamenii fac rugăciunea împreună, se strâng toţi la biserică. Lor le place mult Sfânta Liturghie şi le place mult muzica psaltică. Avem un grup mare, de treizeci de copii, care sunt interni, şi toţi sunt cântăreţi. Am pus toate textele lor bisericeşti din limba swahili pe muzică psaltică şi toţi copiii cântă în limba lor. Copiii de acolo iubesc mult Biserica Ortodoxă, pentru că sunt atât de frumoase cântările care se cântă în limba lor cu muzică psaltică.

– Aţi spus că dragostea îi ţine pe oameni. Cum să ajungem și noi la dragostea care nu caută ale sale, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel?

– Uitaţi, dragostea adevărată este numai în Biserica Ortodoxă. Alte biserici, fiindcă nu au Duhul Sfânt, nu au harul – adică nici catolicii, nici protestanţii, nici alte biserici nu au harul lui Dumnezeu şi nu pot să le arate oamenilor dragostea adevărată, din cauza lipsei Duhului Sfânt. Părinţii ortodocşi, fie că sunt greci, fie că sunt africani, pentru că în Biserica Ortodoxă lucrează harul lui Dumnezeu, se simte în inima lor această mare bucurie şi dragoste nu numai pentru Dumnezeu, ci pentru toţi oamenii, fără să facă diferenţă între oameni – adică, de exemplu: dumneata eşti ortodox, vino la mine; dumneata eşti protestant, pleacă de la mine. Nu facem această diferenţă, noi iubim toţi oamenii. Şi dragostea noastră trebuie să fie adevărată, nu cu ipocrizie.

Am întrebat un Părinte de acolo, african: „Cum ai intrat în Biserica Ortodoxă? Spune-mi istoria taˮ. Şi mi-a spus: „Eu am fost catolic, şi Preasfinţitul mi-a spus: «Vino o zi încoace, la Mitropolia ortodoxă, ca să vezi cum lucrează Biserica noastră». Am venit cu dânsul la misiunea ortodoxă, el mi-a dat două-trei cărţi, le-am citit şi am văzut această diferenţă dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică, am văzut purtarea Părinţilor, învăţătura ortodoxă, cântările ortodoxe. Şi am hotărât să vin în Biserica Ortodoxă, pentru că la catolici am văzut o atmosferă cu multă ipocrizie şi multă dictatură. Nu mi-a plăcut, pentru că am găsit la ortodocși o altă viaţă, simplă, sinceră, cu multă dragoste şi cu multă libertate. Această libertate şi bucurie le-am simţit și după botezul meu. Şi pentru aceasta eu vreau să rămân ortodox şi să mor ortodoxˮ. Aşa mi-a spus. Acum el este preot.

– Dar noi cum să ajungem la această dragoste adevărată?

– Oamenii din lume vor să arate dragoste pe faţă tuturor oamenilor, cu mult râs, dar această dragoste nu este adevărată ‒ de ce? Nu vine din inimă. Dragostea este rodul Duhului Sfânt.Dacă noi vrem să iubim toţi oamenii cu dragostea lui Hristos, trebuie să fim oameni de rugăciune. Adică, înainte să ieşim din casa noastră, trebuie două-trei ore în fiecare noapte, dacă se poate, să stăm de vorbă cu Hristos, ca să simţim harul, care este dragoste pe faţă a lui Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt. Această dragoste se răspândeşte şi la alţi oameni, şi aceasta este dragostea adevărată.

Dacă noi suntem oameni de rugăciune, atunci și oamenii care vin la noi simt că dragostea noastră este adevărată, simt imediat. Şi spun: „Acesta este omul lui Dumnezeu. Mă iubeşte din inima sa, fără ipocrizieˮ.

– Cum să dobândim pacea, când trăim într-o lume atât de agitată?

– Sfinţii spun: pacea este un dar de la Dumnezeu. Noi, de când ne botezăm, Dumnezeu ne dă toate darurile Duhului Sfânt, le pune în inima noastră ca pe o sămânţă. Și, dacă suntem botezaţi, avem toate darurile lui Dumnezeu, deci avem și pacea. Dar este în responsabilitatea noastră nu numai să ţinem pacea, ci și să adăugăm, să dobândim și mai multă pace înlăuntrul nostru. Ce trebuie să facem: înainte să ieşim din casă, trebuie să facem multă rugăciune pe metanie în numele lui Iisus Hristos. Aşa spun şi sfinţii noştri că trebuie să izgonim duhurile rele: numai cu numele lui Iisus Hristos.

Ca să facem rugăciune multă acasă la noi, trebuie să fim iertaţi cu alţi oameni, trebuie să fim spovediţi şi, cu blagoslovenia Părintelui duhovnic, să luăm Sfânta Împărtăşanie. Nu putem să adăugăm pace înăuntru dacă nu suntem credincioşi buni, dacă nu facem spovedanie curată, împărtăşanie cu blagoslovenia Părintelui duhovnic şi iertare între noi. Nu trebuie să ţinem înlăuntru nici o răutate sau ură, pentru că asta este o piedică la Rugăciunea lui Iisus, pe care noi trebuie să o facem lăuntric. După ce facem toate acestea, putem să lucrăm cu Rugăciunea inimii, ca să simţim foarte mare linişte, pace şi dragoste a lui Hristos în inima noastră.

– Cum poate să facă fiecare această rânduială a Rugăciunii lui Iisus?

– Uitaţi, este un program. La început, nu trebuie să vedem nimic la televizor, imaginile toate sunt ispite mari pentru omul care vrea să-și curăţească mintea şi inima sa. Televizorul trebuie scos afară. Cine vrea, poate să asculte ştirile la radio. După aceea, seara nu trebuie să mâncăm mult, ci puţin. Putem mânca toate mâncărurile la amiază, ca să ne săturăm, şi după ora șapte nu trebuie să mai mâncăm nimic, ca să putem face rugăciune seara. Omul care este săturat cu multă mâncare nu poate să facă rugăciunea.

Apoi, seara facem rugăciunea pe metanie – este mai uşor, înţelegeţi? Multă rugăciune, o oră, mai mult, mai puţin, şi după aceea, de la ora nouă seara până la ora trei-patru dimineața, şase ore de somn sunt suficiente. De la ora patru până la ora şase-şapte, când trebuie să mergem la serviciu, mai avem două-trei ore, şi în aceste ore trebuie să ne gândim ce să facem, să citim ceva din vieţile sfinţilor, învăţături despre rugăciune, despre curățirea de patimi prin pocăinţă cu lacrimi. După aceea începem să facem Rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Aşa trebuie să facem, o oră, două ore în fiecare dimineaţă. Dacă facem aşa, veţi vedea ce mare bucurie şi schimbare duhovnicească va veni înlăuntrul nostru! Vom trăi o viaţă îngerească pe pământ.

– În rânduiala noastră ar trebui să includem și rugăciunea pentru lume?

– Da, da, este nevoie. Să zicem: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, şi toată lumea Ta”. Hristos ştie pe cine vrea să miluiască. Şi, dacă noi ne rugăm lui Hristos, Hristos îi ajută pe aceşti oameni. Nu sunt mulţi care vor să se mântuiască, e adevărat, dar dacă noi arătăm, prin inima noastră, rugăciunea pentru alţi oameni, Dumnezeu Își face lucrarea Lui. Numai Dumnezeu poate să-i aprindă, să-i atragă la Biserica adevărată. Biserica adevărată este numai cea ortodoxă, nu sunt alte biserici care pot să-i mântuiască pe oameni.

[…]

Interviu realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu

CONTINUARE în numărul lunii mai 2019 al revistei „Familia Ortodoxă”