Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 3062

Tinerii, o prioritate pastorală

Pr. Lect. Dr. Mihai Iosu
Tags: tineri; pastorala;
Tinerii, o prioritate pastorală
 
Tineretul este dintotdeauna marcat de zbateri cotidiene şi frământări profunde. Poate fi considerat inconstant în acţiuni, nonconformist şi rebel. „Prezenţa haosului său existenţial poate fi simţită. Întrebările lui existenţiale — pentru ce trăiesc? încotro merg? — nu numai că nu primesc un răspuns în haosul contestaţiei, al confuziei şi rătăcirii orientate, dar de mai multe ori se pierd literalmente în climatul general de viaţă relaxată şi indiferenţă (akedie) care se întinde tot mai mult”. Tânărul contemporan „are o minte ce funcţionează cu mare viteză, fie în privinţa ideilor şi a sistemelor, fie numai în cea a dorinţelor şi poftelor... Spaţiile inimii sunt domenii lăsate în paragină, fiind foarte important ca inteligenţele să fie pacificate pentru ca ele să poată înţelege rugăciunea”. În ceea ce priveşte felul şi amploarea de a trăi viaţa, putem afirma că am descoperit categoria socială cea mai ferventă în a acţiona şi cea mai imprevizibilă, în ceea ce priveşte orientarea acţiunilor. „Tinerii noştri vor să-şi trăiască viaţa cât mai in­tens cu putinţă, să se bucure de ea. Aici îşi are rădăcina cauza „răbufnirilor" tinerilor noştri (extremismul, exaltarea, lipsa de măsură, ieşirea din minţi). Este vorba de tendinţe persistente de autodepăşire în orice direcţie, chiar şi spre monahism, atunci când n-a fost cultivat un duh monahal autentic. În paralel se dezvoltă curente cum sunt anarhis­mul social, terorismul, antisocialitatea, nihilismul, autoexaltarea şi dominaţia Eului etc.”
(…) Problematica sau pastoraţia tineretului incumbă o serie de probleme ce-şi au obârşia în fieful tinerilor şi, care, odată evidenţiate, nu pot fi ignorate şi nici măcar minimalizate. În principal se au în vedere problemele apărute în spaţiul parohial datorită lipsei de canalizare sănătoasă a intereselor tinerilor. Deschiderea de astăzi oferită tineretului este şi o şansă deosebită, dar şi o sursă de capcane. Şansa este dată de paleta diversă de opţiuni, unde fiecare se poate găsi sau regăsi, aducând cu sine bagajul mai mare sau mai mic de ştiinţă, credinţă şi conştiinţă. Capcanele apar atunci când, în dezinvoltura creată de varietate, se schimbă, în mod păgubitor, priorităţile, distorsionân­du-se valoarea şi importanţa uneia sau alteia dintre opţiuni. Marcat de un entuziasm, oarecum indisciplinat, tânărul se vede doar beneficiarul şansei oferite şi nu întrevede posibilele curse întinse cu mijloace şi resurse generate de propria fiinţă… „Modelul nostru a devenit «omul european», omul «postindustrial» al societăţii europene”. La acest stadiu ne întrebăm ca Petre Ţuţea: „Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? În templu. În Biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul”.
De atâtea ori auzim diverse expuneri, uneori chiar elucubraţii, pe tema „dramei tineretului”, dintr-o perioadă sau alta. Fiind atât de prezenţi în mediul existenţial, entuziaşti şi neînfricaţi, tinerii sunt pe cât de adaptabili, pe atât de vulnerabili. „Tineretul nostru «religios» nu încetează să trăiască şi să se mişte în aceeaşi realitate cu ceilalţi tineri şi să accepte influenţa ei. Crescut în această realitate secularizată, el învaţă să vadă Biserica şi religia cu ochii tineretului american şi european, ca o latură independentă a vieţii, desprinsă de celelalte aspecte ale ei, de educaţie, tehnică, profesiune etc., şi nu ca una care constituie întregul vieţii”.
Se evidenţiază, dintru început două categorii:
      A. Tineri situaţi, prin comportament şi prin grija familiei, mai aproape de viaţa bisericească şi care exultă, hrănindu-se din împlinirea rugăciunii următoare: „Stârneşte, Doamne, în mine această sete şi această foame, înflăcărează-mă de această dorinţă vie de a creşte necontenit în sfinţenie, pentru a fi cât mai plăcut înaintea Ta, şi inima mea numaidecât va fi mulţumită”. Aceştia constituie primul grup de impact şi alcătuiesc nucleul fortificat de colaboratori.
      B. Cei ce se poziţionează de cealaltă parte a baricadei, reţinuţi, refractari sau opozanţi feroce ai prezenţei şi lucrării Bisericii în viaţa lor, caracterizaţi ca fiind imaturi social. „Maturizarea socială are ca element definitoriu, capacitatea individului de a menţine un echilibru dinamic între interesele sale şi interesele sociale, între necesităţile şi aspiraţiile sale şi cele ale societăţii. Din această perspectivă, aceşti tineri prezintă dificultăţi de integrare socială, deseori intrând în conflict cu cerinţele unui anumit sistem valoric-normativ. Trăsătura esenţială a comportamentului acestor tineri este imaturitatea psihică, fapt care determină o adaptare mai dificilă la condiţiile mediului socio-cultural şi o asimilare deficitară e experienţei trăite sau cunoscute”. Cum parohia face parte din societate, fiind ea însăşi o „societate în miniatură”, îi putem cataloga pe aceşti tineri ca fiind imaturi pastoral.
Ajungem la ceea ce se numeşte identitatea de sine. Construcţia acesteia se realizează în etape, fiecare etapă fiind marcată de un anume „sentiment de identitate”, ce are diverse nuanţe pozitive, ca de exemplu: încredere, iniţiativă, sentimentul de fiinţă competentă sau negative, în fond, antonimele termenilor de mai sus. Toate acestea duc la imaginea de tânăr bun sau tânăr rău. Mulţi adolescenţi tind să-şi dezvolte imaginea de sine prin comparaţie cu ceilalţi sau cu o imagine idealizată despre ce ar trebui să fie. Eşecurile în anumite domenii ale vieţii tânărului conduc deseori la sentimentul lipsei de valoare.
 „În centrul responsabilităţii noastre faţă de tineret stă în­dreptarea lor «spre tot adevărul» nu numai în ce priveşte dogma, dar şi în ce priveşte întruparea acestei dogme în societate. Îi vom convinge astfel pe tinerii noştri «duhovni­ceşti» că lupta pentru puritatea dogmei rămâne incompletă dacă nu e legată şi de efortul de formare şi transfigurare în Hristos a spaţiului nostru social, fie şi a spaţiului existen­ţei noastre ortodoxe, adică a parohiei noastre. Şi aceasta pentru că sfinţenia şi socialitatea sunt două aspecte ale tradiţiei noastre ortodoxe”. Eforturile de materializare a tot ce poate soluţiona o problemă sau o criză, constituie, de fapt, răspunsul pe care îl dă şi şi-l dă preotul paroh, atunci când întruchipează spiritul de jertfă. În fond, rezultatul nu este unul spectaculos sau miraculos, ci doar o datorie de serviciu, rostul său între oameni şi pentru oameni. „Reorganizarea şi reînnoirea efortului de catehizare a ti­neretului va conduce la o renaştere liturgică, atât de nece­sară, pentru ca parohia împreună cu biserica ei să devină iarăşi centrul vieţii noastre”.
O grijă specială însă trebuie acordată şi aspectelor cu caracter exclusiv laic din viaţa tinerilor, aspecte care pot fi o punte spre viaţa duhovnicească şi nicidecum, o piedică. Preotul, în calitate de om cult, înţelept, ancorat în realitatea imediată, nu poate ignora această supapă a tinerilor. Conducătorul parohiei, „cel pus la paza sufletelor, suflet al cărui preţ nu-şi găseşte echivalenţă în niciunul din elementele universului”, nu coboară stacheta demnităţii şi a responsabilităţii sale, imitându-i, pe acest palier, pe credincioşii tineri, dar nici nu poate eluda obligaţia sa pastorală de a îndruma, supraveghea şi amenda, acolo unde se impune, o „ieşire în decor” a tinerilor. Convins de veridicitatea sintagmei conform căreia binele nu-i bine dacă nu-i bine făcut, cel chemat a se face tuturor, toate (I Cor. 9, 22) şi care acţionează cu timp şi fără timp (II Tim. 4, 2), poate fi prezent cu discreţie, poate acţiona cu blândeţe şi poate ajută efectiv şi substanţial.
Parohia este şi rămâne o unitate compactă, alcătuită din credincioşi ai mai multor generaţii. Şi cum tinerii reprezintă, prin definiţie, generaţia avangardistă şi nonconfornistă, preotul trebuie să fie şi să rămână elementul catalizator, dar şi factorul propulsor al comunităţii, educatorul prin excelenţă. Această sumă de responsabilităţi, însumate în „exerciţiul eroic al voinţei”, îl plasează pe preot în postura de factor indispensabil în procesul de stabilitate a parohiei şi de păstrare a valorilor comunitare în cadrul acestei unităţi administrative. Chiar dacă tinerii se vor bucura de atenţie sporită şi vor beneficia de programe de integrare şi socializare, nu li se va permite să se constituie în grupări izolate, privilegiate, ci, în virtutea aceluiaşi spirit comunitar, vor întregi acel tot parohial şi vor da viaţă şi culoare specifică enoriei din care, onorabil şi onorant, fac parte. „Vremea noastră este vremea tineretului”.
Sursa: Pr. Lect. Dr. Mihai Iosu, "Priorităţi pastorale: tinerii", Revista Telogica, nr.2/2009, p.279-287

 

 

13-05-2013
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu