Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 2865

Eliberează-ne pe Baraba (Lc.23,18)

Iosif Badiu (Huedin)
Tags: Baraba;
       Iată o dorinţă „legitimă” a arhiereilor şi a poporului, favorabilă pentru Baraba şi nedreaptă pentru Domnul Iisus, ale căror nume erau puse în balanţa unei „sloboziri de ocazie”. Această cerere a mulţimii înfierbântate de ură era în acord cu un obicei statornicit ca „favor” dat poporului israelit, la sărbătoarea Paştilor, de către puterea ocupantă (cf.Mt. 27,15). Mulţimea avea dreptul să ceară guvernatorului eliberarea unui întemniţat „drag” ei. Şi nu pierdea niciodată această dorită şi aşteptată ocazie.
        Starea de spirit a mulţimii, acum, era „conformă” cu preţuirea de care se bucura persoana a cărei eliberare era cerută, dar şi cu ura (în cazul de faţă) împotriva Celui pe Care  arhiereii Îl doreau închis, batjocorit şi apoi răstignit, pentru că sta la masă cu desfrânatele şi cu vameşii.
       Câtă dreptate se găsea în solicitarea acelei eliberări, numai Bunul Dumnezeu ştie. Cert este că cititorul cuvintelor evanghelice, care cuprind relatarea pătimirilor lui Iisus Hristos, poate aprecia „buna intenţie” a celor care şi-l doreau liber pe Baraba, pe vinovatul de răscoală şi omor. Că ei făceau bine sau nu, scăpându-l de pedeapsa meritată, nu e dreptul nostru să judecăm, căci „numai Dumnezeu este judecătorul” (Ps.74,7a). Dar că în locul lui, mulţimea cerea să-L dea morţii pe Cel Nevinovat, e de neînţeles pentru o minte liberă şi curată, nebruiată de „paraziţii” unei răzbunări induse. Întrebarea lui Pilat: „Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, Care se zice Hristos?” (Mt. 27,17) venea (ca o) mănuşă peste dorinţa celor ce aşteptau încrezători în „reuşita” lor. Acum era momentul de satisfacţie a „biruitorilor”. Şi el nu trebuia scăpat, ci folosit cu cele mai mari „beneficii”.
        Pilat intuia răspunsul pe care îl vor auzi urechile sale, „căci ştia că din răutate L-au dat în mâna lui” (Mt. 27,18). Arhiereii, cărturarii şi fariseii erau bucuroşi că şi-au găsit omul prin care să scape de Văzătorul şi Judecătorul tuturor nedreptăţilor lor, săvârşite, de cele mai multe ori, cu bună ştiinţă. Dar femeia lui Pilat, chinuită de presimţirea a ceea ce avea să facă soţul ei cu Iisus, i-a spus printr-un om de încredere: „Nimic să nu-I faci Dreptului Acestuia, că mult am pătimit azi, în vis, pentru El” (Mt. 27,19). Mirarea lui Pilat pentru tăcerea lui Iisus putea fi risipită de cuvintele femeii sale, dacă ar fi ştiut că ea vorbea pentru Cel tăcut şi batjocorit. Pilat n-a înţeles că Cel pe Care Îl interoga era chiar „Calea, Adevărul şi Viaţa”, era Dreptul desăvârşit, cuvânt pe care îl va folosi şi el puţin mai târziu.
        Voind să aleagă (îl chinuia îndoiala) între cererea celor furioşi şi rugămintea femeii sale, i-a mai întrebat o dată pe doritorii unei „sentinţe drepte”: „Pe care, din cei doi, voiţi să vă eliberez?” (Mt. 27,21) Baraba a fost „norocosul”, iar noi beneficiarii Morţii şi Învierii lui Hristos, ca „Mântuitor al tuturor oamenilor şi mai ales al credincioşilor” (1Tim 4,10). Baraba, care a luat viaţa unui om, era iertat de aceiaşi oameni care au cerut mortea pentru Cel Ce a înviat morţi. Hristos Domnul, Care a readus duhul vieţii în trupul celor trei înviaţi, avea putere să învieze şi El, adică „să-Şi ia viaţa înapoi” (cf.In.10,17-18). Dar cei morţi în păcate nu puteau crede aşa ceva, iar dacă aveau puţină îndoială (şi chiar aveau), ea era însoţită şi de frică, pentru că au promis plată ostaşilor să spună că ucenicii Săi L-au furat din mormânt (Mt.28,12-13).
        Căutând o scuză pentru ce ştia că nu trebuia să săvârşească, Pilat i-a întrebat: „Dar ce să fac cu Iisus, Care se cheamă Hristos?” (Mt.27,22). Cererea lor: „Să fie răstignit”, nu l-a surprins, dar vroia să transfere, în totalitate, răspunderea răstignirii lui Iisus asupra lor. Pilat credea că spălându-şi mâinile în faţa mulţimii, şi zicând: „Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia” (Mt.27,24), va fi absolvit de judecata lui Dumnezeu. Pilat se spăla pe mâini, având sentimentul „nevinovăţiei”, iar mulţimea îşi „freca mâinile”, trăind bucuria unei biruinţe drepte şi folositoare, că doar arhiereul Caiafa a grăit că „e mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul”. Da, în proorocia lui, „Caiafa a spus adevărul despre Iisus, că avea să moară pentru neam” (In.11,50-51).
        Arhiereii şi poporul socoteau că Iisus „merita” răstignirea pe Cruce pentru „răul” văzut de ei în multul bine pe care l-a făcut El celor suferinzi. Lui Baraba (sau Varava), ziceau ei, i-ar fi mai bine liber, ca să poată lupta pe mai departe pentru eliberarea poporului de sub stăpânirea romană. Mulţimea nu-L vedea pe Domnul Iisus ca pe Eliberatorul omului de sub stăpânirea morţii, de sub robia diavolului, dar simţea acut asuprirea trupească a altui popor. Având ochii închişi şi inima împietrită, ea îşi consuma cu poftă mânia nepotolită. Ura omenească împotriva Binefăcătorului se lua la întrecere cu răutatea demonică. Sărutul lui Iuda, ca semn de recunoaştere a lui Iisus, în grădina Ghetsimani, era „împlinit” de pălmuirile ostaşilor peste obrazul sărutat. Desigur, sărutul nu era al prietenului şi ucenicului Său, ci al vânzătorului, care a primit treizeci de arginţi de la arhierei pentru Învăţătorul său. Mulţimea, însă, L-a dat pe Iisus lui Pilat nu pentru arginţi, ci pentru eliberarea unui vinovat de omor. Josnic şi trist „târg” s-a putut face atunci! Dar, oare, în zilele noastre, nu se fac asemenea înţelegeri cu ispititorul lumii? Să ne plecăm capul ruşinaţi, întru sinceră căinţă, pentru trădarea şi „sărutarea” ce ne ispitesc mereu, de multe ori biruindu-ne cel viclean, spre întristarea Răbdătorului şi Iertătorului nostru Iisus Hristos.
       Strigătul mulţimii, la îndemnul arhiereilor, a făcut de ruşine voinţa lui Pilat de a-L salva pe Iisus şi a adus uitarea peste rugămintea soţiei sale. Credem că Duhul lui Dumnezeu a pus în gura ei cuvinte de atenţionare cu privire la pedepsirea nedreaptă a lui Iisus, numindu-L pe Acesta Dreptul lui Israel. Patimile ce urma să le rabde Fiul lui Dumnezeu le-a simţit şi femeia lui Pilat, chiar şi numai în vis. Le-a simţit şi le-a făcut „cunoscute” soţului său, în nădejdea că ea va fi ascultată. Dar n-a fost să fie aşa, pentru că Bunul Dumnezeu avea de împlinit planul de mântuire a omului, văzând cum fiul scade în asemănare cu Părintele său.
        Nu ştim ce fapte bune au putut vedea la Baraba cei ce şi l-au dorit liber, dar dacă ar fi ascultat „Predica” de pe Cruce a Învăţătorului, cu siguranţă ar fi auzit cuvinte neaşteptate şi ar fi văzut la Domnul marile virtuţi creştine: Iubirea şi Răbdarea, Mila şi Iertarea. Nu le-au văzut şi  nu le-au trăit, deşi El le-a spus, cu dorire de împlinire: „Milă voiesc şi nu jertfe” (Mt. 9,13).
        Dacă mulţimea manipulată a hotărât s-o lase pe Mamă fără Fiu, dându-L pe Acesta morţii pe Cruce, Iisus i l-a dat Mamei Sale, ca fiu, pe Ioan (şi pe noi), printr-o înfiere tainică, grăind ucenicului drag: „Iată, mama ta!” (In.19,27). Dar „mai-marii zilei” n-au vrut să-I audă ultimile cuvinte mesianice, şi nici să fie fraţi cu Ioan şi cu El, ca fii ai mamei Sale. Având deplină libertate, ei s-au manifestat după cugetul inimii lor. Vai, grea povară este libertatea! [Căci ea implică responsabilitatea!]
        De atunci încoace mulţi „Baraba” sunt liberi şi umblă printre noi, dar puţini dau găzduire, în inima lor, Domnului, şi sunt în apărarea Celui de Care s-au lepădat şi poporul şi guvernatorul Pilat. Ei L-au trimis pe Golgota, însoţit de mulţi curioşi, punându-I şi Crucea în spate. Nu-I erau destule păcatele noastre. Dar din iconomia lui Dumnezeu, Iisus a fost „ajutat” în acest urcuş izbăvitor şi de Simon din Cirene. Crucea a fost dusă şi de el în numele tuturor celor pentru ale căror păcate Milostivul Fiu a dorit să moară. Tatăl din ceruri a socotit că puţină osteneală e binevenită şi din partea omului, în sinergia mântuirii sale. Dar să nu ne lăudăm cu osteneala noastră, ci să ne amintim de acel „un pas” făcut de noi spre El şi de cei „o sută de paşi” făcuţi de El către noi.
        Ajută-ne, Doamne, să nu păcătuim ca cei ce au cerut lui Pilat, stăpânului vremelnic, să le elibereze pe Baraba şi să Te dea pe Tine morţii, ci să-Ţi cerem Ţie, veşnicului Stăpân şi Domn, să ne „eliberezi” de prietenii lui Baraba, ca să fim cu Tine în împărăţia cerurilor! Amin.
06-05-2013
Citeste si:De acelasi autor:


    Adaugati un comentariu:
    Nume
    Email
    (nu va fi afisat)
    Comentariu
    Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
    Antispam:
    Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


    CARTI/produse despre:
    Baraba,