(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Evenimente, Apeluri, PromoțiiNr. vizualizari: 230

Petiție: Acordul părinților pentru orele de educație sexuală este esențial!

Tags: educatia sexuala; scoala; copii;

 

Cerem Parlamentului României să aprobe proiectul de lege care prevede obligativitatea obținerii acordului părinților pentru desfășurarea în școli a orelor de educație pentru viață, inclusiv de educație sanitară.

Pentru că ne pasă de viitorul copiilor noștri, nu vrem ca ei să fie expuși unor informații care le pot afecta  integritatea morală și dezvoltarea psihică.

Părinții trebuie informați cu privire la conținutul orelor de educație sexuală și trebuie să li se respecte dreptul de a-și educa copiii conform cu valorile și convingerile lor morale.

În luna iunie 2020, Parlamentul României a aprobat mai multe modificări ale Legii 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, modificări de mare utilitate pentru copiii din România. Printre acestea se numără și un amendament care prevede ca programele de educație sanitară, desfășurate ca activități extracurriculare, să se facă doar cu acordul scris al părinților. Amendamentul este formulat astfel:

Art 46 (3) i) „derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Președintele Iohannis a contestat legea la Curtea Constituțională, care a decis că legea este constituțională. Cu toate acestea, Președintele a trimis legea pentru reexaminare în Parlament.

Solicităm celor care ne reprezintă în Parlamentul României să dezbată și să adopte legea în aceeași formă. Doar astfel pot să își respecte promisiunile electorale și să apere valorile morale și viitorul României, dar și să respecte Constituția României, care garantează dreptul oricărui părinte de a-și educa proprii copii conform convingerilor etice, religioase pe care le are.

Propunem ca abordarea educației sexuale să se facă pe metodologia folosită în cazul orelor de religie, când Curtea Constituțională a reținut că educația religioasă în școli poate fi realizată numai după exprimarea dorinței elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor.

Asociatia Fight for Freedom

Semnează și tu pentru educație sănătoasă în România!

15-02-2021
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Maria - 20-02-2021:

Imixtiunea in viata privata si viata spirituala a individului si a familiei trebuie stopata cu orice pret!