LĂSATI COPIII IN PACE!

În acești ultimi ani de vai și-amar de lume, de necazuri și nevoi, de minciuni, manipulări și mascaradă, de spălări de creiere și delir propagandistic, ne-au batjocorit în toate felurile: ne-au vârât pe gât brașoave despre gravitatea bolii și iminența morții, ne-au virusat televizoarele cu statistici mincinoase și cu izolete, ne-au închis gura cu articole de cârpă și articole de lege, ne-au încuiat în case și ne-au încuiat în minte, ne-au îngrămădit ca pe vite în abatoarele de înfierare-„vaccinare”, ne-au siluit drepturile și libertățile și, pe scurt, ne-au sfidat în fel și chip. Unii dintre noi au protestat cum au putut. Alții s-au resemnat, sperând că bucuroși le-om duce toate, de-o fi boală, de-o fi sănătate. Să dea Domnu’!, ce să zic?… Ceea ce, însă, sigur nu putem duce și nu avem dreptul de a duce sunt nelegiuirile pe care sociopații și psihopații care s-au instalat – ilegitim – la cârma planetei le-au comis și le comit la adresa copiilor noștri.

Îmi propun, în cele ce urmează, ca pe baza însemnărilor și a cazuisticii arhivate în această tristă epocă istorică, să dezvolt subiectele mai sus-enumerate. Misiunea de-a realiza o sinteză a acestei cazuistici într-o intervenție gazetărească este, însă, una complicată: întâi, din cauza volumului imens de informație adunat în aceste notițe (inconvenient care mă determină să împart textul în mai multe capitole, câte unul dedicat, periodic, fiecărei teme menționate); pe urmă, din cauza unor incertitudini care pot plana asupra veridicității anumitor date extrase și prelucrate de presă (fie ea „independentă” sau „alternativă” și „neaservită politic”), chiar dacă aceste informații, în covârșitoarea lor majoritate, sunt confirmate din multiple surse ori au devenit, deja, notorii; în fine, pentru că un asemenea demers excede sfera specializării mele strict juridice, de unde și riscul ca potențiali cârcotași să invoce obiecțiuni și excepții de „competență” ori de „legitimitate”.

Cu toate aceste inconveniente în mapă, îmi fac curaj, lăsându-vă pe dumneavoastră să fiți arbitri și judecători. Ce mă motivează și mă avântă s-o fac sunt trei stări speciale.

Întâi de toate, a fost emoția trăită recent la un spectacol artistic omagial, organizat cu ocazia aniversării a doisprezece ani de existență a școlii „Sfinții Trei Ierarhi” din Capitală (invitat de Părintele Profesor Vasile Gavrilă, căruia îi mulțumesc călduros pe această cale). Particularitatea acestei pepiniere educaționale este că programa sa de învățământ, cvasi-identică cu a celorlalte entități de profil, este îmbogățită de teme suplimentare de educație umanistă, cursuri de educație creștin ortodoxă predate de profesori competenți și de ore de limbi străine clasice (latina și greaca). În plus, atmosfera cultivată în această școală pare să fie una pătrunsă de un profund spirit al decenței, normalității, respectului, curiozității intelectuale, colegialității, libertății și disciplinei, adică exact ingredientele necesare formării unor copii și adolescenți frumoși la suflet și integri la minte. Spectacolul la care am asistat a însemnat un relevant indiciu în acest sens nu doar prin produsul artistic în sine, oferit de elevi de gimnaziu și liceeni, cât mai ales, prin atmosfera din sală, care m-a mișcat în mod autentic: copii de vârste foarte fragede, frumoși și ei, frumoase și hainele lor, ochi și urechi la spectacolul de pe scenă (chiar dacă înțeles parțial), fără telefoane mobile sau alte mizerii tehnologice care să le distragă (mai bine zis, distrugă) atenția, au fost de o emoționantă cumințenie. Cumințenia și sfiala asta a lor, plus foiala abia perceptibilă și vădit controlabilă mi-au adus aminte de atmosfera școlii de cândva și este un bun pretext să trec la următoarea rațiune a intervenției mele.

Rațiunea asta este, în fapt, o simțire, starea de reală nostalgie datăde amintirea propriilor mele experiențe pedagogice ca absolvent al unui liceu bucovinean – în fapt, școală de fete – și ca practicant de metode, proceduri și rețete de lucru și de comunicare cu (pre)școlarii. De altfel, cred că cele mai savuroase experiențe trăite în anii aceia au fost tocmai cele povestite și repovestite între noi, fetele, când ne adunam ca la clacă, după zilele de practică pedagogică. Nu-s relevante în context, evident, dar ceea ce-mi potențează nostalgia-combustibil este atmosfera – numitor comun al tuturor acestor experiențe: starea de tihnă, inocență, spirit ludic, veselie decentă, naturalețe și libertate în care trăiau și se formau copiii.

I.  Agresiunile la adresa sănătății fizice și emoționale a copiilor din perioada isteriei covidiene

Întâi de toate, i-au speriat și i-au virusat cu frică: ba că trebuie să se mascheze și să stea stană de plexiglas în propria cușcă educațională, ba că or să moară dacă nu respectă regulile de „igienă” și „distanțare socială” (distanța-s-ar-non-sensurile-de-cuvinte-să-se-distanțeze!), ba că trebuie să fie responsabili pentru sănătatea bunicilor, potențiale victime ale colindelor și îmbrățișărilor nepoților, ba că reprezintă – în general – un „vector” sau „rezervor” „de infecție” pentru cei din jur, motive pentru care veselia, joaca, râsetele, giumbușlucurile, ghidușiile și năzdrăvăniile copilăriei trebuiau încuiate, toate, de-a valma, în lada din pod a amintirilor.

Pe urmă, i-au forțat să stea departe de școală și de realitate si să se apropie de „educația on-line”, better than resign. În temeiul acestor noi directive, au instaurat moda pedagogică a „educației de la distanță” (în fapt, distanță-de-la-educație), în care cititul, scrisul și socotitul, muzica și desenul, experimentele de laborator și exercițiile de la tablă, sportul și drumețiile, interacțiunile cu dascălii și cu colegii, jocurile din curtea școlii și dansurile de la serbări s-au făcut, toate, sub căldura plapumei și-n lumina laptop-ului.

În fine, întrucât niciuna dintre măsurile sus-enumerate nu păreau să aibă succes în crâncena luptă cu covidul „ucigaș”, au apreciat că singurul remediu posibil pentru a contracara „viclenia” acestuia ar fi, și în cazul copiilor, nu-i așa?, poțiunea-minune, injecția experimentală cu tratament genetic, poreclită, alchimic și perfid, „vaccin”, dulce și aromat pelin. De altfel, cu ocazia ultimului Crăciun, masca și injecția miraculoasă au fost privite, pe „civilizate” plaiuri ale planetei, ca excepționale șanse oferite celor mici de a se afla pe lista premianților („nice list”) pe care Moașa Crăciun – Mrs. Santa Claus („triplu vaccinată” și dânsa, evident!) o audita înainte de intrarea în cartier și o compara cu aceea a copiilor răi, nemascați și ne-„vaccinați” („naughty list”).^[1]

În Marea Britanie, de exemplu, deși studiile oficiale atestă inutilitatea tuturor măsurilor de carantinare și mascare^[2], efectele lor asupra tinerilor sunt îngrijorătoare: listele de așteptare în clinicile de specialitate pentru copii cu carențe de nutriție („eating disorders”) s-au dublat^[3]; peste un milion de tineri așteaptă asistență în cabinetele de psihiatrie^[4]; ca efect al arestului la domiciliu, s-a înregistrat o explozie de cazuri de boli psihice^[5] și ticuri nervoase^[6]; jumătate dintre cei intervievați într-un sondaj declară că și-au pierdut încrederea în ei înșiși^[7]; s-au realizat sute de studii efecte nocive ale măștilor^[8], iar din cauza botnițelor purtate de adulți, bebelușii au avut și au serioase probleme de adaptare și înțelegere a expresiilor lor faciale^[9], după cum școlarii se confruntă cu reale dificultăți de comunicare cu colegii și cu pedagogii.^[10] De altfel, în întreaga lume, ca efect al măsurilor de pretinsă „prevenție”, copiii au avut (și au) de suferit din cauza durerilor de cap, oboselii, slabei alimentări cu oxigen, insomniilor, hepatitei și afecțiunilor pulmonare.^[11] De asemenea, politicile restrictive adoptate în perioada pandemenței au cauzat serioase înmulțiri ale diagnosticelor de diabet și de obezitate în rândul copiilor, iar numărul migrenelor, trombozelor, afecțiunilor renale și altor boli a crescut în mod îngrijorător.^[12] Una peste alta, se pare că niciodată lumea medicală nu a fost mai încercată de preocupări privind sănătatea fizică, mintală și emoțională a preșcolarilor și școlarilor^[13], iar potrivit lui Robert Kennedy Jr., „cea mai mare criză care macină acum America este epidemia cronică ce afectează copiii”.^[14]

Mai grav decât atât, statistici oficiale privind mortalitatea infantilă atestă o creștere cu o șocantă rată de 691% a deceselor de când Agenția Medicală Europeană a extins, în mai 2021, autorizarea injecțiilor experimentale covid pentru copiii în vârste cuprinse între 12 și 15 ani^[15], iar cererea de sicrie pentru cei mici pare să fi explodat în America de Nord cu peste 400%, imediat după anunțarea introducerii acestor injecții.^[16]

Colac peste pupăză, așa cum așa-zisa „pandemie” a fost precedată de o repetiție cu public sub reflectoarele „Evenimentului 201” („Event 201”), aceeași autori ai tragediei covidiene au pus la cale un nou cataclism pregătit, în octombrie 2022, în repetiția finală intitulată „Contagiunea catastrofică” („Catastrophic Contagion”). Conform previziunilor (planurilor, cumva?…), noua plandemie ar urma, negreșit!, să fie generată de un alt virus intitulat „severe epidemic enterovirus respiratory syndrome 2025” (SEERS-25), care va afecta – știu prea bine scenariștii și regizorii spectacolelor planetare – în special, atenție!, copiii și tinerii.^[22]

În orice caz, până s-apară „contagiunea catastrofică", frica în rândul (pre)școlarilor și adolescenților ar trebui – se pare – cultivată constant, motiv pentru care bau-bau-ul scos recent din sertarele propagandei s-ar numi „triplandemie” („tripledemic”), un cocktail „extrem de nociv” format din covid, gripă și un virus respirator special („RSV”). Inutil de adăugat că singurul remediu de contracarare a acestei noi triplandemii ar fi, evident, un nou tip de vaccin.^[23]

Suntem, așadar, martorii unei ofensive împotriva tinerelor generații, care nu a fost și nu este întâmplătoare, iar procedurile medicale de „prevenție” și „combatere” a „epidemiei-covid” au avut ca scop nu însănătoșirea copiilor, ci tocmai înrobirea lor fizică și emoțională și exmatricularea lor dintr-o copilărie a normalității și veseliei, ocrotită de zâne bune. Această agresiune „medicală” nu a fost (și nu este), însă, singulară și izolată; ea vine la pachet cu și este acompaniată îndeaproape de o cotoroanță ideologică extrem de rapace spre care vă propun să îndreptăm reflectoarele în episodul următor.

Va urma:

II. Săgețile otrăvitoare trimise înspre inima copilăriei

Cel de-al doilea front pe care generalii turbo-globalismului l-au deschis împotriva copilăriei ca stare de grație, de frumos și de speranță, țintește tocmai esența acesteia: puritatea, candoarea și inocența. Este frontul deschis în urmă cu câțiva ani și alimentat în zodia recentei crize sanitare de o agendă la vedere care, sub acoperirea hipersexualizării prunciei, atacă identitatea și însuși sufletul neprihănit al copiilor.

Ca rezultat al acestei înfricoșătoare erupții, șiroaiele de lavă, fierbinți, incandescente și fumegânde, amenință, cu aspirații infernale, grădina de rai a copilăriei.

Din păcate, le vedem și le simțim venind.

(…)

Lista trimiterilor bibliografice disponibilă la sursă: Activenews