Duhul Sfânt se lasă simțit pe măsura smereniei

Eu sunt numai călugăr, dar nu-s complet călugăr. A venit cineva, un părinte, de la o mănăstire și a zis să-i trimit două cuvinte. Cum să-i trimit două cuvinte? Că eu nu am pocăință, că celor care au pocăință, Duhul Sfânt le dă cuvânt. Și i-am spus așa, după felul meu, că atunci când îmi păzesc mintea, mă cheamă monahul Proclu și când nu-mi păzesc mintea, mă cheamă porc fără șoric de porc. Știi de ce? Pentru că am observat că are mare însemnătate a birui gândurile. M-am dus la un părinte foarte sporit care a plecat la veșnicie. Și a spus așa: că dacă vreau să mă fac călugăr – că eram tânăr pe timpul acela, când a plecat la veșnicie – să trăiesc nebăgat în seamă și de cei mari și de cei mici, și că nu am voie să mă supăr nici pe cei mari, dar nici pe cei mici, ca să pot căpăta smerenia.

Viața mea a fost așa: un dâmb și o vale. Dacă mă prinde moartea pe vale, mă ia diavolul la iad și dacă mă prinde pe dâmb, poate mila lui Dumnezeu se va înturna asupra mea. Dâmbul e mai sus de lume. Și are mare însemnătate. Cât timp eu sunt luptat de cele cinci simțuri, diavolul mă are în mână. Atunci se supără diavolul, când vede că eu nu mai vreau să ascult de cele cinci simțuri.

Am observat, ca să capăt rugăciunea lui Iisus trebuie să ajung la ținta asta de a nu fi pătimaș cu mintea, dar nici cu trupul și trebuie să pun în minte că toată lumea e mai bună și că eu sunt cel mai păcătos și nevrednic, să mă simt vinovat în fața lui Dumnezeu, că altă cale nu-i decât smerenia. Cine vrea să capete rugăciunea lui Iisus, acela poate, care are povățuitor pentru rugăciunea inimii. Și cine a simțit putere sfântă, nu mai este întristat pentru că are mare însemnătate cine are smerenie și dorește să trăiască nebăgat în seamă. Are mare însemnătate a birui răutatea, a învăța să iertăm. Dar eu fericesc pe toți care au duhovnic și se duc la mărturisit, la Sfântul Maslu. Și ce să vezi? Toți diavolii au ieșit din iad. Unde aud că sunt creștini, dau năvală asupra lor. Dacă vom avea smerenie, Duhul Sfânt ne ajută și va izgoni acele duhuri, că puterea diavolească este îngrădită de puterea lui Dumnezeu. Pe măsură ce ne smerim, vine în ajutor Duhul Sfânt. Vrea Duhul Sfânt să ducă în rai sufletele creștinilor cu aceste virtuți: smerenia și mila de aproapele.

Unele persoane vin la mine și mă fericesc. Eu le spun așa: nu are valoare lauda lor, când conștiința mea mă mustră. Când vine cineva la mine, eu le spun așa: „Îi fericesc pe cei care doresc să adoarmă din rugăciune”, că dacă eu adorm cu mintea în altă parte nu mai are valoare. Au venit la mine mai multe persoane și au spus că-s foarte slabe în credință. Și ca să nu mai fim slabi în credință, mult ajută dacă lăsăm lucrurile veacului acestuia și căutăm pocăința. Pe măsură ce mă smeresc și caut să adorm din rugăciune, atunci ne ajută Duhul Sfânt și Duhul Sfânt se lasă simțit pe măsura smereniei. Pe măsura smereniei vom reuși, dar pentru a căpăta rugăciunea lui Iisus, trebuie să luptăm contra plăcerilor care ne despart de Dumnezeu. Se poate să aibă cineva mângâieri duhovnicești cât de multe, dar nu trebuie să ne rezemăm pe bucurii duhovnicești, nici pe acestea trupești. Îi totul, cum m-a prins moartea, că diavolul, spunea chiar și Părintele Cleopa, nu se sperie de început, se teme de sfârșit. Am observat că Sfinții Părinți așa au putut lupta contra duhurilor. Ei se păzeau de cele mici. Și dacă mă păzesc de cele mici, scap de celelalte mari. Asta e treaba.

Când mă duceam pe la Părintele Paisie Olaru și îi spuneam – eram tânăr pe timpul acela – îi spuneam ispitele și el îmi spunea așa: „Apoi, așa cap, așa căciulă”. Așa și eu. Amu așa sunt și aceștia care conduc Biserica. Că trebuiau să ajute mai mult pe călugări și pe toți care duc viață de pocăință și atunci, pe măsură ce biruiau firea puteau să fie ajutați de Duhul Sfânt. Dar amu, fiindcă au făcut atâtea mănăstiri, mai mult sunt niște ingineri, contabili. Și până la urmă, cam așa trebuia ca să-i binecuvinteze pe părinți ca pe duhovnici buni. Și i-a binecuvântat Preasfințitul, ca niște buni gospodari. Dar poate de acum vor pune început bun, că au gătit bisericile de făcut.

Dar eu trebuie să-mi plâng păcatele mele și să mă rog ca Duhul Sfânt să-i trezească pentru pocăință. Și eu ce am făcut? M-am dus anii ăștia din urmă la niște părinți care făceau biserici și le-am spus așa: „Am să mă duc la o mănăstire să dau un pomelnic ca să se roage pentru mine și pentru neamurile noastre, dar unde nu este construcție”. Unde nu-i construcție, să dau un pomelnic, că acolo știu că se roagă. Că uite cum e, dacă ai de construit, mintea nu mai este la Iisus. Asta este.

A spus un sfânt părinte, cine nu poate birui plăcerile, îi primejdie mare și Duhul Sfânt așa mă ajută dacă am smerenie. Și cât pot, să doresc mântuirea tuturora și să mă văd mai mic și mai nevrednic, să mă simt dator în fața tuturor și în fața lui Dumnezeu că nu am făcut ce trebuie.

Despre rugăciunea inimii

Cea mai mare nenorocire e că la cel care caută să zică rugăciunea inimii, diavolul îndeamnă pe unele persoane ca să-l țină de vorbă ca să nu mai aibă când zice: „Doamne Iisuse”. Dar nu am voie să-i supăr nici pe ei. Trebuie să caut în așa fel ca să mă despart cu pace, fie că sunt oameni duhovnicești, fie că sunt oameni trupești. Dacă eu mă despart cu pace de ei, acea pace rămâne și cu mine. Rugăciunea inimii nu o avem când vrem noi, ci când vrea Duhul Sfânt. Trebuie multă smerenie și să nu ai pomenire de rău. Cine caută rugăciunea lui Iisus, trebuie să aibă povățuitor. Nu ce a citit prin cărți despre rugăciunea lui Iisus, ci să caute pe cel care o trăiește. Odată, s-a întâmplat că a fost omăt mare și nu am putut să mă duc la mărturisit. Și atunci, dacă nu am putut să mă duc la mărturisit, niște duhuri au luat chip de om, ca și cum ar fi fost chipuri sfinte și îmi dădeau sfaturi să zic rugăciune după ei. Și atunci m-am luptat și apoi m-am dus la Părintele Cleopa și m-am mărturisit. I-am spus ispitele și a zis: „Când vezi că diavolul ia chip de om și te învață să zici ceva rugăciuni, atunci să îi spui așa, pe scurt: «Dacă ești de la Dumnezeu, zi cu mine așa: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul». Și atunci diavolul nu poate să zică miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Și când făceam rugăciune, venea și el și îl puneam să zică așa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Și când să ajung la „miluiește-mă pe mine, păcătosul”, o lua la fugă. Altădată, iar a venit și Puterea Sfântă m-a făcut de am făcut semnul Sfintei Cruci și am făcut semnul Sfintei Cruci asupra lui. Duhul Sfânt i-a luat masca și atunci l-am văzut așa, ca să spun mai clar, m-a curentat. Dar, vreau să spun, atât e de șmecher, ca să știți! Diavolul e întunecat, e prost în bunătate, dar e deștept în vicleșug. Dar puterea diavolească este îngrădită de puterea lui Dumnezeu.

Care este calea practică ca să dobândești smerenia?

Cel mai mare lucru este să dau vina pe mine, orice s-ar întâmpla. Și atunci Duhul Sfânt ne va rândui smerenia Duhului Sfânt. În acea smerenie, nu mai este luptă cu duhurile. Atunci acea smerenie este odihnitoare. Și sunt unele persoane care au venit chiar și la răpire.

A venit într-o iarnă, un grup de musulmani de aici și au început a vorbi de rău Biserica Ortodoxă. Și le-am spus așa: că sfinți se fac numai în Biserica Ortodoxă și tot am căutat să-i lămuresc și până la urmă a căutat să mă bată unul, că era un grup. Și așa s-a repezit asupra mea: „Nu se mântuiesc musulmanii? Nu se mântuiesc?”. Și i-am zis că nu am visat nimic că se mântuiesc și atunci a plecat.

Odată, Părintele Cleopa a ținut o predică pe timpul comuniștilor. Comuniștii spuneau că nu este Dumnezeu și el la predică, spunea: „A zis cel nebun că nu este Dumnezeu”. Și așa a spus el adevărul, că este Dumnezeu. Era un părinte la Mănăstirea Neamțului. El a dus o viață ca un om, ca un părinte socotit de toți nebun și îl băteau să tacă. Iar el așa zicea: „Tac, tac, tac”, dar nu tăcea. Pentru asta l-au eliberat părinții ca pe un om nebun și atunci el a dus o viață ca de pocăință ca să poată birui cele cinci simțiri și e scris în viețile sfinților. Trebuie întâi pocăința și pe măsura pocăinței, pot păși înainte. Eu atât vă spun: am văzut pe timpuri persoane care au fost luptate de patimi și au devenit mucenici. Eu îi trimit pe oameni la preoții Bisericii și le spun: „Dacă simți că te duce cineva, un părinte în rai, ține-te de el!”. Că-i plin văzduhul de cărți și bune și rele, dar fapte bune nu se văd nici cu binoclul. Atât vă spun, are un dar mare cine poate ține gura închisă și să zică Doamne Iisuse. Rugăciunea lui Iisus aprinde inima noastră de dorul lui Dumnezeu și cine are dorul lui Dumnezeu a căpătat lacrimile și acela va câștiga rugăciunea lui Iisus. Cine nu se poate opri din plâns, acela are nevoie să stea cu gura închisă ca să vie Iisus să vorbească El, prin rugăciunea lui Iisus. Așa i-am învățat pe toți. Cine s-a trezit, nu are altceva decât să plângă. Avem nevoie de plâns. Dumnezeu să vă ajute!

(cuvânt de folos adresat unui grup de pelerini, anul 2010, transcris de maicile de la m-rea Paltin Petru-Vodă)

Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 61