Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Evenimente, Apeluri, PromoțiiNr. vizualizari: 102

Federația Pro Vita spune NU Educației sexuale în școli! - Scrisoare deschisă

Tags: educatia sexuala; copii; scoala;
 
Federația Pro Vita spune NU Educației sexuale în școli! Scrisoare deschisă adresată Parlamentului, Președinției și întregii societăți civile

 

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România își exprimă îngrijorarea cu privire la intenția parlamentarilor români de a aproba studierea în școli a educației sexuale, fără informarea și acordul părinților, adică a celor care au dreptul constituțional și moral de a asigura educația copiilor lor.

Printr-un mecanism nedemocratic, Senatul României a decis, în data de 3 februarie, să retrimită propunerea legislativă la comisia de fond, respectiv Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, cu toate că în legislatura anterioară legea cuprindea prevederi prin care părinții aveau cuvântul hotărâtor în ceea ce privește studierea educației sexuale de către copiii lor. Astfel, textul legii prevedea „derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară. 1 Sfidând autoritatea morală a părinților, președintele Iohannis a atacat la CCR legea, cerând, ulterior, reexaminarea acesteia.

Suntem în asentiment cu senatorul Titus Corlățean, care a denunțat, zilele trecute, intenția coaliției de guvernare de a forța, prin grave vicii de procedură, reexaminarea unei legi care primise raport favorabil cu doar câteva luni în urmă: „Această majoritate toxică a impus neregulamentar un vot procedural și a stabilit printr-un vot viciat reîntoarcerea legii la comisia sesizată în fond, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, pentru schimbarea textului legii și a raportului FAVORABIL adoptat acum câteva luni, în legislatura anterioară, de aceeași comisie.”2

Educație sexuală în școli marca „Sexul vs. Barza”?

Ne întrebăm, însă, ce anume va cuprinde viitoarea materie, având în vedere recenta numire a Adrianei Radu, președinta Asociației „Sexul vs. Barza”, în calitate de membru al Consiliului Economic și Social, reprezentant al societății civile3?

Pentru părinții neinformați, precizăm că programul „Sexul vs. Barza” autointitulat „prima platformă de educație sexuală în format video pentru adolescenți” din România, a fost lansat pe 23 aprilie la Palatul Parlamentului4. Acest „model educațional” promovează promiscuitatea sexuală și homosexualitatea, învățându-i pe copii cum să facă avort, cum să-și „exploreze” orientările sexuale sau cum să devină consumatori de pornografie.

Iată, spre ilustrare, și câteva citate din acest program:

„…e important să reținem că unora le plac fetele, altora băieții, altora ambele sau persoane transgender, unora le plac fetele cu părul scurt, altora, nu. Cu alte cuvinte, suntem diferiți și avem preferințe diferite, o caracteristică super tare a oamenilor, zic eu.”

„Felul în care actorii și actrițele din filmele porno reacționează în timp ce fac sex nu e adevărat, ci este, de multe ori, exagerat. De exemplu, cele mai multe femei nu au orgasm atât de repede sau (și) se întâmplă mai degraba rar ca două persoane care fac sex să aibă orgasm în același timp. …Ceea ce în filmele porno pare a fi absolut normal nu e mereu așa în viața reală: sexul anal e în realitate mai puțin popular decât în filmele porno, iar a ejacula pe cineva nu e un lucru care face plăcere neapărat majorității oamenilor.”

„Când rămâi însărcinată, ai trei opțiuni: te poți decide să faci avort, poți decide să dai copilul spre adopție sau te poți decide să-l păstrezi.”

„Poate că ție și prietenei tale vă place să va sărutați corpurile, dar tu nu ești pregătit să mergi mai departe. Nu vrei să faceți sex încă. Asta e o limită a ta pe care o comunici și o negociezi cu ea. Pentru că sexualitatea înseamnă și comunicare, înseamnă să-i spui celuilalt ce-ți place și ce nu, ce ești pregătit/ă să faci și ce nu. Este OK să-i spui prietenului tău că îți place cum îți atinge sânii, dar nu vrei să îți atingă vulva, nu acum. Iar el trebuie să te înțeleagă și să-ți respecte decizia.”5

Copiii, cele mai nevinovate victime

Stimați parlamentari, vă amintim că Legea Educației Naționale nr. 1/2011 spune, în art. 7: „În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.”

Școala trebuie să creeze caractere morale, să educe tinerii în vederea corectării unor apucături ale omului needucat. Dacă statul va decide în locul părinților într-o chestiune atât de sensibilă, cum este cea a educației sexuale în școli, consecințele pot fi catastrofale, actul educației reducându-se la o activitate medicală de prevenție a îmbolnăvirii prin activitatea sexuală. În paralel cu acest rol de cabinet de boli venerice care i se atribuie școlii, se duce o luptă acerbă pentru eliminarea din școală a religiei, care ar putea să contribuie de mii de ori mai bine la educarea în spiritul sănătății sexuale a tinerei generații.

Pentru limitarea acestor fenomene și a consecințelor nefaste pe care le implică nu e nevoie de educație sexuală în școli, ci de legi care să interzică pornografia, atât în spațiul public, cât și în cel virtual, dar și de promovarea valorilor morale ale castității, abstinenței, iubirii, ca bază a actului sexual. Atâta vreme cât imoralitatea se cultivă la nivel legislativ, educațional și social, vom asista neputincioși la un proces de destructurare spirituală și biologică a poporului român, începând cu cele mai nevinovate victime: copiii.

Regretatul Părinte Ilie Moldovan sublinia pericolul instituționalizării păcatului, sub toate aspectele sale, considerând acest fapt drept o revoltă a omului împotriva Creatorului: „Am amintit, tinere, nu de puține ori în convorbirile noastre, că păcatul desfrânării, sub toate manifestările lui, e o abatere gravă de la planurile Creatorului. Un amestec nepermis și revoltător. Cine comite acest păcat, calcă legile firii și acest lucru nu poate rămâne nepedepsit. Căci legea aceasta a fost dată pentru binele firii, iar cine o calcă se pedepsește pe sine însuși.”6

În ceea ce privește „obligativitatea” orei de educație/depravare sexuală în școli, amintim că protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art. 2, că „statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și învățământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și filozofice.”7

De asemenea, art. 29, 6 din Constituția României spune că „părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror responsabilitate le revine”, în timp ce art. 48, 1 amintește despre „îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”, drept și îndatorire reluate și de către Noul Cod Civil.

Din acest punct de vedere, orice părinte care nu dorește să-și trimită copilul minor la ora de educație sexuală poate să își exercite dreptul constituțional de a nu-l trimite, fără să poată fi obligat să o facă. Așadar, părintele are ultimul cuvânt de spus în privința educației copilului său, neexistând niciun drept al minorului de 14 ani de a decide el dacă vrea sau nu să participe la ora de educație sexuală.

Nu în ultimul rând, proiectul introducerii educației sexuale este ilegal, întrucât încalcă prevederile art. 26, 2 din Constituția României, potrivit căruia „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”, dar și art. 30, 7 care arată că „sunt interzise de lege manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

Având în vedere toate cele relatate mai sus, vă informăm că reprezentăm un număr semnificativ de părinți pe care aveți obligația legală și morală de a-i consulta, înainte de a lua decizii ce privesc în mod direct soarta copiilor lor.

În numele acestor părinți, solicităm respingerea propunerii de introducere a educației sexuale în programa școlară. În caz contrar, Domnule Ministru, ne rezervăm dreptul de a ne retrage copiii din școlile de stat și de a ne adresa justiției pentru apărarea drepturilor noastre parentale.

Consiliul Director al Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România

Federația Organizațiilor Ortodoxe Provita din România
Str. Mitropoliei, nr. 20, Sibiu
08.02.2021

 

Refereințele sunt disponibila la sursă: Activenews
08-02-2021
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu