Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 94

Interviu cu Părintele Valerian Pâslaru despre aceste vremuri

Tags: secularizare; Taina Spovedaniei; nadejdea;

 

Dialogurile Dimineții cu Părintele Stareț Valerian Pâslaru de la Mănăstirea Sf. Mucenic Filimon din jud. Vâlcea, 27.09.2020, transcriere de Cuvântul Ortodox:

Răzvan Bucuroiu: Părinte Valerian, ați spovedit multă lume și petreceți mult timp în scaunul de spovedanie. Ce se poate spune din interior, vorbind despre poporul român dreptcredincios? Cum arată el pe dinăuntru când este sincer, când își spune păcatele? Sunt păcate grele? Sunt păcate ușoare? Are și virtuți? Are numai păcate sau…?

Pr. Valerian Pâslaru: Când se află sincer în Taina Sfintei Spovedanie, revine din nou la ce-a fost el: la un popor foarte bun, credincios, cu frica lui Dumnezeu, un popor stăpânit de virtuțile creștine. Cei care ajung să trăiască Taina Sfintei Spovedanii. Din nenorocire pentru noi, poporul român a alunecat rău de tot. În sensul că s-a luat după Occident. În sensul că se ia după orice în afară de poruncile lui Hristos. Una dintre cele care și-au dat viața pentru acest popor, care a reușit să biruiască satana în închisorile comuniste timp de 85 de ani, mi se pare, atât a avut când a plecat la Domnul, vorbesc de Aspazia Oțel Petrescu, avea un cuvânt foarte aspru la adresa poporului român: „Poporul român a degenerat”.

R.B.: Dură sentință!

Pr. V.P.: Dură sentința, ne-am confruntat amândoi de mai multe ori, dar până la urmă am cedat, pentru că am văzut că este cam așa.

Ca să vedem puțin cum era poporul român, am să dau câteva citate dintr-o carte a lui Gerhard VelburgÎn spatele frontului. Marele Război așa cum l-am văzut eu, decembrie 1916-iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată (București, Humanitas, 2018)Sunt părerile unui ocupant, ale unui soldat care avea studii superioare, era jurist, și care a venit bineînțeles aicea să ocupe poporul român și să-l învețe cum trebuie să trăiască. Concluziile la care a ajuns, au fost această carte care a fost un best-seller atunci, imediat după Primul Război Mondial. Și care a făcut multe valuri. Îngăduiți-mi să vă citez câteva lucruri. La retragere, când începeau să se retragă pentru că pierdeau pe celelalte fronturi și trebuiau întărite și a fost scos de-aicea, povestește cum, în tren, citez: „Frânarul român a avut mare grijă de noi în vreme ce dormeam, potrivindu-ne bine sub cap desagii cu pâine, ori de câte ori aceștia alunecau la numeroasele frâne și hurducături. Mi-am dat seama de asta mai târziu și-i sunt foarte recunoscător. Pot să zic acum că acest om simplu, care mi-a arătat atâta căldură în ultimele mele ore petrecute în România este personificarea întregului popor împotriva căruia am fost trimis ca inamic.”

R.B.: Emoționant! Din partea unui soldat pus să culce la pământ cât mai mulți români și să cucerească țara.

Pr. V.P.: Exact. O să mai citez ceva. Un discurs pe care l-a ținut el în fața unui imens cimitir de soldați germani, austrieci, prusaci, ce erau acolo, care veniseră să se bată cu românii și care muriseră și de tifos, și de glonț și-i aduseseră lângă București. Era un cimitir enorm. Cităm: „O, de-ați fi lăsați să vă odihniți aici pe vecie, soldați, și să nu mai fiți dezgropați ca să vă întoarceți în patrie. Pentru că aici dormiți bine și în pace. Dacă la depunerea armelor vă vor vizita aici părinții, femeile și copiii, privirile lor vor rătăci spre răsărit și miazănoapte, peste nesfârșita câmpie valahă al cărei pământ nu încetează să rodească din belșug ca să-i hrănească pe oameni, se vor uita vrăjiți la trufașa fortăreață Văcărești care se află atât de aproape de cimitir, și li se va deschide spre miazănoapte cea mai frumoasă priveliște asupra Capitalei, care cuprinde în prim-plan micile case de la mahala, despărțite de locul de veci al eroilor de o vale mlăștinoasă. Ochii li se vor îndrepta apoi spre nenumăratele turle de biserici, care dau mărturie că eroul se odihnește în inima unei țări ai cărei locuitori sunt oameni buni și evlavioși, nu mai rău decât alții”.

R.B.: Părinte, așadar și oțelul prusac s-a înmuiat, și caracterul prusac al nemților, un caracter dur, milităros, s-a înmuiat cumva la contactul cu poporul român? Cu acel popor român?

Pr. V.P.: Aceasta a fost arma cea mai eficace a noastră, a românilor. Atunci când n-am mai avut voievozi  care să ne conducă într-o bătălie, în care să ne opunem inamicului, am folosit blândețea și i-am înghițit pe toți. Așa am scăpat de mulți. Astăzi, însă, cum se spune, interesul poartă fesul. Astăzi nu-mi mai ajunge, deși știu că n-aș merita decât o felie de pâine cu unt la masă și cu puțină brânză, nu-mi mai ajunge nici măcar un bou. Parvenitismul a sufocat virtuțile poporului român. Nu ne mai ajunge! Ne ducem și ne vindem în țări străine când aicea nu există mână de lucru, și spunem că aicea nu găsim de lucru. Este o minciună. O minciună pe care o spunem noi, poporul. Nu vine din afară. Nu mai vine nici de la ruși, nici de la nemți, nici de la evrei, nici de la unguri, nici de la nimeni. Ne furăm căciula singuri. În schimb, ne ducem acolo, suportăm orice fel de lucruri ca niște sclavi, aducem bani aicea, ne ridicăm niște case cu fudulie, le încărcăm cu aur…

R.B.: În care nu va mai sta nimeni.

Pr. V.P.: În care nu stă nimeni! Sunt sate care au o mulțime de case pe care nu le găsești la oraș, pustii. Fudulie. Mândrie. De ce? Pentru că virtuțile creștine: nădejdea, credința și dragostea au dispărut aproape. Pentru că puterea de jertfă…

R.B.: Părinte, ca să încheiem totuși pe un ton nu optimist, dar măcar echilibra, totuși virtuțile de căpătâi ale noastre acum, în acest stop-cadru al istoriei, care sunt, părinte?

Pr. V.P.: Virtuțile? Din nou, nădejdea născută din deznădejde. Nădejdea născută din frică. Nădejdea că într-adevăr numai Dumnezeu ne poate salva, cum întotdeauna numai Dumnezeu ne-a salvat. Pentru că El ne-a dat soluțiile de salvare. Uneori sabia, alteori înțelepciunea profundă, răbdarea, blândețea, ospitalitatea, pe care o găsim în această carte, descrisă desăvârșit.

RB: Părinte, aceste cuvinte aș vrea să le punem la inimă și să sperăm că lucrurile se vor îndrepta cumva și pentru neamul acesta al nostru.

Pr. V.P.: Cred că se vor îndrepta. De ce? În ultima vreme – și nădăjduiesc că nu destăinui din Taina Spovedaniei – foarte mulți oameni, foarte mulți oameni vin să se spovedească. Din străinătate. Oameni care nu s-au spovedit niciodată. De-aicea vin bătrâni care nu s-au spovedit niciodată. Vin tineri care au probleme și care, ca să spunem așa, se dau pe mâna lui Dumnezeu.

R.B.: Deci oamenii doresc să-și deretice casa sufletului.

Pr. V.P.: Într-un cuvânt, așa ar fi.

R.B.: Vă mulțumim foarte mult, părinte Valerian! 

 

 

29-09-2020
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu